Casa Zabos (Pensiunea Nosztalgia) - o cazare ”istorică”

TIPĂREȘTE

Casa Zabos este un spațiu de cazare tradițional secuiesc și cu valențe istorice, administrat de proprietarii Pensiunii Nosztalgia (Nostalgia, în românește).

Pensiunea Nostzalgia este situată în partea nord-vestică a satului Rimetea, la numărul 273. Pentru Casa Zabos inversăm ultimele două cifre (deci casa nr. 237) și ajungem ușor la ea fiind situată pe o uliță în spatele pensiunii, la nici 50 m.

Casa Zabos, denumită astfel probabil după ultimul proprietar, este o casă tradițională datând din secolul XIX și care, păstrând exact aspectul exterior și parțial cel interior (cu modernizări specifice secolului XXI) este folosită drept casă de oaspeți.

Urcând printre alte case panta ușoară ce înconjoară Pensiunea Nostzalgia, vedem casa ”noastră” văruită în alb, cu ferestre de lemn (originale din sec. XIX) verde închis și mușcate roșii în geam.

Pereții Casei Zabos stau pe o temelie înaltă de piatră, iar acoperișul acoperit cu țiglă are frontonul teșit, specific zonei. De casă este lipită de o poartă dublă, realizată din lemn în stil local, având o ușă cu încuietoare și alte două porți care se deschid lateral pentru trecerea căruțelor (acum a autoturismelor turiștilor cazați aici).

La Rimetea, la numărul 237, este o singură curte, dar cu două case aparținând înainte de 2001 la familii diferite.

Prima casă (Zabos), cea de la drum, datând din secolul XIX și amenajată pentru turiști, este o casă istorică.

Casa din spate, situată în prelungirea celei dintâi, este o casă și mai istorică, de iobagi, datând din secolul XVIII, mai precis din anul 1749. Vechea proprietăreasă a acestei casei, o femeie de peste 80 de ani de origine italiană, a murit în anul 2000, clădirea fiind cumpărată și restaurată în anii 2008-2010.

Deoarece textul de față reprezintă impresii de ”cazare”, voi povesti despre această casă, precum și despre una și mai veche, din 1668 (”cea mai veche casă rurală databilă din Bazinul Carpatin”), tot din Rimetea, într-un viitor articol de ”călătorii”.

Revenind la Casa Zabos, în anul 2001 a decedat proprietarul casei. Fundația ”Transilvania Trust”, cu sprijinul IHBC (Institut of Historic Building Conservation) a cumpărat și acest imobil (după ce anterior cumpărase cealaltă casă, mult mai veche) în vederea restaurării și conservării patrimoniului istoric. În anul 2002 a fost reabilitată și dată în circuitul turistic.

Casa Zabos este compusă din două camere laterale având la mijloc ”sufrageria” și baia. Casa este autentică din secolul XIX și aranjată în stil rustic, tradițional, dar cu dotări moderne necesare turismului actual. Ambele camere au câte două paturi, o sobă și mobilier divers (foto). Pe jos sunt covoare tradiționale din ”cârpe”, iar tavanul este din lemn, la fel de tradițional.

Camera de la stradă, în care am stat noi (am fost de fapt singurii ocupanți ai casei), este ceva mai mare și parcă mai bogat mobilată. Baia, comună pentru cele două camere, este dotată cu de toate. Sufrageria conține o bucătărie echipată cu tot felul de tacâmuri și ustensile, cafetieră tip preso, prăjitor pentru sandvișuri, cuptor cu microunde, o plită aragaz cu două ochiuri, frigider etc. În baie și în bucătărie este permament la dispoziție și apă fierbinte.

În lungul ”sufrageriei” este o masă lungă, ideală pentru a fi folosită în comun. Pe perete stă un televizor LCD cu o mulțime de posturi (jumătate ungurești) și telecomandă.

În spatele curții, accesibilă, este o frumoasă grădină cu pomi, într-un colț fiind amenjat și un grătar.

Casa Zabos este ideală pentru cei dornici de liniște, relaxare și pentru iubitorii de tradiție. Pe uliță, traficul auto este ca și inexistent. Puteți să retrăiți vacanțele la țară la bunici sau, dacă nu ați avut parte de așa ceva, să încercați să gustați viața autentică de la țară. Veți putea constata cât de bune sunt aceste case tradiționale și mai refer la cât de bine păstrează răcoarea în zilele caniculare și căldura în timpul dimineților reci.

Puteți simți pulsul vieții de la țară, cu cocoșii care cântă în zori, cu dangătele de la clopotele vitelor care dimineața pleacă la pășune și se întorc seara. Chiar dacă sunteți singuri, niciodată nu veți fi singuri aici. La casele vecine veți găsi (în special) vârstnici stând pe băncuțe în fața casei și dornici să discute vrute și nevrute. Puteți astfel afla multe din istoriile și tradițiile acestui sat de poveste...

Dacă dorința Dvs. de autentic și de tradițional merge mai departe, desigur nu veți vrea să mâncați din ceea ce ați adus la pachet, ci să vă delectați cu mâncare făcută de gazdă. Ideea e că nu trebuie să vă gândiți la calorii, dar puteți să vă gândiți la o ascesiune pe Piatra Secuiului și atunci adunatul caloriilor nu va mai avea nicio relevanță.

Tot ce am mâncat, chiar dacă sună cunoscut (de exemplu, ciorbă de perișoare) are ceva din specificul local. Masa este servită în comun, la Pensiunea Nosztalgia, la ore stabilite, în regim demipensiune (adică dimineața și seara) într-o cameră specială aranjată cu elemente tradiționale. Mâncarea de dimineață este consistentă, iar cina este de fapt prânz, cu trei feluri.

În cele două zile petrecute aici am mâncat mai mult decât pe săturate. La ”micul” dejun aș aminti de omleta cu jumări, afumături și ciuperci sau de ”tocinei” (interesant, cu denumire asemănătoare în ungurește), un fel de chiftele/turte din cartofi cruzi dați pe răzătoarea mare, dar nu dulci (cu zahăr, smântână) ca în Bucovina, ci cu usturoi ca la Rimetea.

Masa de seară începe cu un ”deți” de palincă aromată (fiecare a treia casă vinde palincă de casă, sortimente diferite) și continuă (în cazul meu... deshidratarea a fost mare în aceste zile caniculare) cu două-trei farfurii de ciorbă de perișoare (cu smântână, tipic ardelenesc) sau cu ciorbă de varză cu afumătură. Felul doi a constat în prima seară din fripură multă, fragedă cu cartofi țărănești în sos, iar în a doua seară dintr-un fel de cordon-bleu în sos și cu garnitură de orez. Desertul a fost strict specialitate locală având denumiri specifice pe care le voi nuanța cam așa: în prima seară un fel de cozonac cu scorțișoară, iar în a doua, prăjituri numite ”sacul cu nuci”.

Cum marea majoritate a turiștilor din Rimetea (implicit și la Nostztalgia) sunt maghiari (mai ales din Ungaria, dar și din țară), la fel ca gazdele noastre, conversațiile se poartă predominat în ungurește. Această situație nu trebuie însă nicidecum să descurajeze turiștii români, atmosfera fiind întotdeauna relaxată, veselă și prietenoasă din partea tuturor, ca într-o mare familie. Este și o provocare de a descoperi o lume nouă, evident inedită datorită unicității a ceea ce înseamnă cultura și tradiția satului Rimetea, mai ales pentru românii care nu (prea) au avut tangențe cu populația maghiară.

Gazdele noastre au fost deosebit de amabile. Dacă ceva li s-a părut a nu fi perfect în regulă, întotdeauna și-au cerut anticipat scuze, deși nu era cazul. Au fost permanent receptive la dorințele și întrebările noastre. Ne-au oferit cu bucurie sugestii și indicații privind traseele, obiective de vizitat. De asemenea, ei discută cu plăcere despre tradițiile culturale și istorice atât de deosebite ale locului. Mi-am dorit foarte mult și cu ajutorul lor am putut vedea și în interior cele două foarte vechi case din sat (datând din anii 1668 și 1749).

Prețul plătit pentru cazare cu demipesiune a fost de 85 lei/pers/zi, conform websitului Pensiunii Nosztalgia: nosztalgia-torocko.eu/ro

Recomand cu mare căldură Casa Zabos (respectiv Pensiunea Nostzalgia) tuturor iubitorilor de tradițional, relaxare în mediu rural, autenticitate culturală și ospitalitate secuiască.

---

VIZUALIZĂRI: 1729 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI