GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Punctul forte al acestei pensiuni este locaţia, se poate ajunge pe jos la toate spitalele şi la clinicile importante, la Cluj Arena, la parc, la mall Platinia, aproape de universităţi şi de campus. Altceva bun: dotările pensiunii sunt ok, de trei stele, deşi este clasificată cu două.
Şi cam atât pozitiv. Pe partea de servicii, pot să spun că abuzează de bunul simţ al clientului. Lenjeria şi prosoapele se schimbă doar la cerere. În 12 zile ni s-au schimbat prosoapele de două ori, lenjeria o dată, curăţenie de două ori, doar la cerere. Deşi la telefon am cerut acces la frigider şi la bucătărie şi ne-a promis dl. Mircea, la sosire doamna (soţia d-lui Mircea) ne-a indicat două locaţii pentru servirea mesei (Mega Image de la mall Platinia şi patiseria Panemar de la colţul străzii), fără a ne refuza explicit. Dar, în loc de refuz, la bucătărie era la orice oră o mare dezordine. N-aş fi îndrăznit să savurez un ceai printre farfurii care aveau mereu câte ceva pe ele, ca şi cum cineva tocmai s-a ridicat de la masă. M-am lecuit repede, deşi am urmărit câteva zile bucuătăria. Bine măcar că am avut acces la un frigider comun, pe hol.
Pentru cine citeşte comentariile de pe alte site-uri, vă confirm că sunt toate adevărate. Depinde ce cameră primeşti. Pozele de promovare sunt din două camere mai bune, dar se poate mai rău, iar preţul este acelaşi indiferent de confort. Noi am avut baia în cameră, dar multe camere aveau băi individuale, pe hol, trebuia să traversezi holul pentru orice nevoie. În schimb, noi am tot dat cu capul de tavan, fiind la mansardă. Acolo putea sta confortabil cineva de max 1,60 m înălţime. Eu am 1,69, iar fiul meu 1,89. A fost un chin. Cand am ajuns ni s-a oferit o cameră la demisol, dar era chiar mai mică şi un aer umed... în 12 zile am fi ieşit de acolo curat... bolnavi.
Concluzie: la Mellis Cluj totul este cu economie, aveţi grijă. Fiul meu chiar a prins o discuţie în care îşi reproşau că se consumă prea multă hârtie igienică şi saci menajeri. Deci, fiţi cu grijă!
Trimis de a_surca in 09.09.18 18:49:51
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (a_surca); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.76462900 N, 23.57342000 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@a_surca: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
===
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 48&ridAnt=89715
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Un NU categoric! — scris în 06.09.19 de Alex019 din PIATRA NEAMT
- Sep.2017 In niciun caz nu va cazati la pensiunea Mellise din Cluj Napoca — scris în 24.09.17 de Inter2014 din SIBIU - nu recomandă
- Mar.2015 Un cosmar ce a durat 3 zile — scris în 03.03.15 de valco76 din BUCURESTI - nu recomandă
- Dec.2014 Cea mai proasta cazare pe care am intalnit-o de-a lungul timpului — scris în 24.09.20 de 28gabriela din GIURGIU