EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pensiunea "Mama Lia" - o găzduire ca în familie
O incursiune foarte scurtă în „lumea dispărută” din Țara Hațegului ne-a pus în situația de a căuta cazare în zonă. La recomandarea unui „prieten” de pe site, cu toată încrederea, după evaluarea la superlativ a acestuia, caut datele de contact și solicit informațiile necesare chiar de la patroana Pensiunii „Mama Lia” , din Hațeg. Puțin jenată de condițiile pe care le solicit și cu emoție că nu mi le va putea îndeplini (aveam nevoie de un apartament de două camere, cu baie proprie, în plus, cu acces facil pentru persoanele cu dificultăți de deplasare). Spre surprinderea mea plăcută, doamna “de la capătul firului” nu numai că nu devine nervoasă; dimpotrivă, se dovedește foarte abilă a satisface dorințele mele, îmi recomandă o suită, la parter, îmi prezintă și celelalte facilități ale locației, toate formulele de petrecere a timpului liber în imediata apropiere, mă face să mă simt familiară și degajată. Altfel spus, mă câștigă imediat de client, printr-un mod empatic și foarte comunicativ cu care a știut să abordeze o banală rezervare. Cu o piatră luată de pe inimă, cu” acoperișul de deasupra capului” asigurat, pentru singura noapte ce ne-o permitem în această “fugă” la poalele Retezatului, purced a organiza detaliile excursiei, în stilul ce îmi este caracteristic care implică documentare pe îndelete, includerea obiectivelor într-un program și dorința de a vizita cât mai multe.
Nu ne aflăm pentru prima dată în ținutul mirific al Țării Hațegului, multe dintre lecțiile de istorie predate de obiectivele atât de generoasei zone le-am văzut, neînsemnând că nu le-am dori reincluse în interesul nostru, dar, timpul este atât de nemilos încât încerc să includ ceea ce nu am reușit până acum. În primul rând “Geoparcul dinozaurilor” deoarece fosilele de dinozaur pitic, găsite în perimetrul orașului actual Hațeg, sunt unice în lume. „Casa Geoparcului” găzduiește cuiburi cu ouă ale acestei specii, replici în mărime naturală ale dinozaurilor care în acerba luptă pentru supraviețuire și hrană, din urmă cu 70 de milioane de ani, s-au adaptat condițiilor de mediu din insula tropicală care era atunci în zonă, devenind din ce în ce mai mici. Aici găsim “Balaurul Bondoc” - singura specie pe plan mondial, cu nume științific românesc. Interesant este de vizitat și “Casa vulcanilor” din Denșus. Și tot aici, odată păsiți pe urmele istoriei, ar fi păcat a nu include în program biserica, cu al său amestec de stiluri și materiale. Un așezământ care a îmbinat elemente din perioade diferite istorice, astfel: coloane de la edificii antice sprijină zidurile, unde se găsesc cioplituri străvechi, pe acoperiș se observă statui romane, lei, un capac de sarcofag este parte din altar, unele ferestre sunt racorduri de canalizare romană. În interior se află o icoană a Sfintei Treimi în care Isus este ilustrat în costum popular - un alt unicat.
O altă biserică impresionantă prin dimensiunile sale, din Sântămaria – Orlea, după numele localității, evident dedicată Fecioarei Maria, este cea mai mare biserică medievală din Țara Hațegului. La început avea în interior 10 picturi murale cu motivul crucii. De-a lungul timpului a trecut prin schimbări confesionale odată cu comunitatea, astfel, devenind ortodoxă a fost repictată într-un stil ce îmbină elementele bizantine cu cele occidentale. Mai târziu, este transformată în biserică reformată, picturile ajungând să fie acoperite cu var. Astăzi frescele din biserică sunt scoase la lumină și sunt considerate unele dintre cele mai reușite picturi medievale de la noi din țară.
După periplul istoric revenim în orașul Hațeg despre a cărei însemnătate merită amintită, deoarece a fost centrul ținutului, cu viața forfotind de jur împrejur, iar, astăzi, deși nu își mai are vitalitatea de altădată, este un punct de plecare pentru toată bogăția de obiective turistice unice cu care Țara Hațegului se laudă și adună turiști curioși a le descoperi. Mai multe drumuri care pornesc din oraș duc spre destinații atractive, pentru toate gusturile, accesibile la doar câteva zeci de minute de mers cu mașina. Am să amintesc doar câteva:
*/pentru credincioși : ● Mânăstirea Prislop, aflată la doar 10 km, adună mii de oameni dornici să se închine la mormântul părintelui Arsenie Boca, devenind un furnicar, aici formându-se cozi de zeci de km, în preajma comemorării morții acestuia, în 28 noiembrie, când este dificil să mai găsești un loc de cazare liber în tot perimetrul.
*/ pentru iubitorii de natură și de munte: ● Traseele din Retezat cu grad de dificultate ridicat, dar și cu satisfacția descoperirii lacurilor glaciare, cu ale lor ape curate, în nuanțe de smarald, înconjurate de înălțimile ascuțite; ● Fundătura Ponorului – o vale atipică cu fundul plat și râul sinuos cu multe meandre; vale carstică tipică în care un râu dispare în subteran printr-un ponor, iar valea se închide brusc; spectacolul naturii făcând ca apa râului să reapară mai jos, după ce în subteran sculptează viitoare peșteri; ● Peștera Bolii – o străpungere naturală lungă de 466 m cu galerii impresionante și un portal de mari dimensiuni de 10 m înălțime, cu atât mai spectaculoasă cu cât este străbătută de un râu pe toată lungimea sa, iar amenajările turistice includ alei, poduri, instalație de iluminat; datorită acusticii excelente în interior se organizează concerte;
*/ pentru admiratorii speciilor rare ● Rezervația de Zimbri aflată la doar 3 km de Hațeg, pe un areal natural de 50 de hectare oferă curioșilor posibilitatea de a admira cel mai mare animal terestru din Europa, Bison Bonasus – Zimbrul European. Vânătoarea excesivă și lipsa măsurilor de conservare a speciei au dus la dispariția zimbrilor din România după anul 1852. După aducerea perechii Podarec și Polonka, din Polonia, în 1958, s-a înființat această rezervație, cea mai veche din România.
*/ pentru copii și tineri dornici de aventură în inima naturii:
● Parc Aventura Râușor care se laudă înafara traseelor de dificultăți diferite cu o tiroliană de 85 m lungime.
*/ pentru iubitorii istoriei sunt o multitudine de amprente ale statorniciei strămoșilor noștri pe aceste meleaguri binecuvântate, printre care: ● Sarmisegetuza Ulpia Traiana – ruinele capitalei romane a provinciei Dacia; ● Cetatea de la Mălăiești la ieșirea din satul Șalașul de Sus, un model de mică fortificație medievală, cu rol de apărare și observație în condițiile războaielor dintre nobilii locali; ● Castelul Corvinilor din Hunedoara- prima fortificație de piatră, datată din secolul al XIV-lea, ridicată direct pe stânca nativă, cu ziduri groase de 2 m, din blocuri de calcar dolomitic și piatră de râu;
● Comuna Râu de Mori, aflată la mai puțin de 20 de km de oraș, unde se găsesc ruinele cetății medievale Colț, care l-ar fi inspirat pe Jules Verne în scrierea nuvelei “Castelul din Carpați” și biserica medievală de la poalele ei. Cele două monumente istorice au fost clădite de familia cnezială Cândea, în urmă cu peste șase secole și deschid drumul spre Retezat, pe Valea Râușorului; ● Tot din Râu de Mori, un alt drum urcă pe spectaculoasa vale a Râului Mare, spre barajul “Gura Apelor" din Retezat, înalt de aproximativ 170 de metri, una dintre cele mai mari construcții din Europa;
● Castelul contelui Nopcsa din satul Săcel renovat complet după o investiție de peste 2 milioane de euro și redat circuitului turistic începând cu 1 septembrie 2025 oferă plăcerea regăsirii măreției trecutului, invocând povești cu prinți și zâne inspirate pe fundalul turnurilor, al frontului zimțat si altor detalii arhitecturale specifice, purtând privitorul în jurul anului 1872, an al construcției acestuia;
*/ pentru admiratorii tradițiilor populare, etnografice:
● În satul Peșteana, un localnic a inițiat “Muzeul satului hațegan” – mărturie a obiceiurilor casnice ale locuitorilor și expoziție de obiecte vechi, inedite: pisău de măcinat condimente, stup tradițional împletit din liane și căptușit cu lut, colți de fier pentru atașat la încălțăminte (pentru evitarea alunecării pe gheață), multe alte curiozități din lumea străveche a satului.
● În Hațeg, chiar în oraș, la Cooperativa „Hațegana” sunt prezentate și se pot achiziționa ii brodate manual, opinci originale din piele, șerpare, țesături;
*/ pentru turiștii amatori de senzații paranormale- considerat un loc energetic puternic, un bolovan uriaș aflat pe dealul Orlea din Hațeg, legat de credințele vechi ale druizilor, adună anual zeci de curioși. În vârful colinei, sunt ruinele unui fort medieval, și acesta legat de legenda că era un loc de adăpost pentru Aurelia, fiica unui rege care stăpânea actualul castel Kendeffy din Sântămaria-Orlea, aflat la marginea Hațegului.
*/ poate pentru cei mai incitanți, pasionați și anume căutătorii de comori - imediata vecinătate a orașului Hațeg oferă speranța trăirii unor experiențe unice. Altă legendă foarte populară spune că, la poalele dealului Orlea, în apele Streiului, ar fi fost descoperită în secolul al XVI-lea, comoara lui Decebal, un tezaur imens de monede și piese de aur, menționat în documentele vremii. Din anii '90 un lac de acumulare acoperă presupusul loc al comorilor;
*/ pentru iubitorii gastronomiei autentice, ai gustului copilăriei, ai garanției bucatelor curate, exclusiv din ingrediente naturale, din gospodăriile localnicilor, după rețetele vechi, se pot alege dintre numeroasele puncte gastronomice locale, cu rezervare în prealabil. Recomandarea noastră “LuciAna” din Densuș și “La Dinu” din Valea Dâljii.
Dar nici orașul nu este nedemn de atenția vizitatorilor, aflat la 310-350 m altitudine, are farmecul specific unui orășel montan, locuitori cu grai molcom și trai așezat. Ar fi fost înființat pe ruinele cetății dacice Sargeția, de la poalele dealului Orlea. Tot pe aici trecea “Drumul lui Traian” , pavat cu dale poligonale, vizibile până în secolul al XVIII-lea pe porțiunea de 20 de km din Ulpia Traiana Sarmisegetuza și Dealul Orlea (satul Subcetate). Drumul imperial continuă pe valea Streiului, împânzită cu așezări antice și medievale și urcă apoi de-a lungul văii Mureșului, spre orașele Apulum (Alba Iulia) și Napoca (Cluj-Napoca), spre minele de aur și de sare din Apuseni, până la frontierele din nordul provinciei.
Acesta a avut un rol strategic în trecut, sub acest deal se întâlnesc râurile Mare și Sibișel, coborâte din Retezat, cu râul Strei, ce își are izvoarele în Munții Șureanu și cu râul Fărcădin (Galbina), care izvorărește din Munții Pădurea Ruscă. Prima atestare documentară datează din 1247 când orașul a fost menționat într-o Diplomă a Regelui Bela al-IV-lea. Pe o perioadă de două secole, Hațegul a reprezentat reședința cnejilor români, iar din 1457 a devenit o cetate regească, aflată pe proprietatea principilor ardeleni și a adăpostit garnizoana grănicerească a cărei misiune era să păzească frontiera de sud a Imperiului Austriac. În anul 1765, orașul a fost militarizat în totalitate, făcând parte din Compania a-II-a din cadrul Regimentului I de Graniță de la Orlat până în anul 1851, când s-a desființat. Cele mai vechi biserici din oraș sunt biserica “Sfânta Treime” (numită și “Biserica lui Bob” ) și biserica “Sfântul Nicolae” .
O legendă veche spune că numele dealului Orlea din Hațeg ar proveni din cel al unui rege dac, Oroles din secolul al-II-lea î. Hr., menționat de antici pentru modul în care și-a pedepsit supușii, după ce au pierdut o bătălie, punându-i să facă treburile casnice și în semn de umilință să se culce la picioarele femeilor.
Revenind la facilitățile cazării, multe dintre aceste obiective sunt prezentate într-un panou pe peretele din curtea pensiunii, o invitație în imagini și scurte descrieri a provocărilor turistice ale zonei. O strategie care a condus, nu mă îndoiesc, la prelungirea sejurului unor turiști, incitați de fascinația locurilor! Abilitățile de gazdă ale patroanei sunt susținute de curățenia din camere, bogăția de flori și culori cu care încântă fiecare fereastră, fiecare balcon, nemaivorbind de curtea din spatele pensiunii care este o adevărată grădină parfumată, atent îngrijită. O oază de relaxare, fie că turistul va alege un sezlong lângă mica piscină, un balansoar înconjurat de trandafiri multicolori, un loc lângă căsuța jucăriilor, supraveghind joaca celor mici cu multitudinea jucăriilor de pluș, puse la îndemînă de atenția gazdei sau un loc în zona grătarului, la mesele rustice de sub pavilionul practic, lângă fripturile sfârâind la focul de lemne, cu o bere sau o tărie, la o seară de povești și voie bună. Decorațiunile din camere, ambientul familiar, culorile pastel alese pentru zugrăveală, paturile confortabile, nimic nu este la întâmplare; argumente în plus pentru a crea un sentiment de confort, o acomodare rapidă precum în casa bunicilor. Măsuțele cu scaune din fața fiecărei camere, din curte, au avut și ele funcționalitate, pentru a te putea relaxa, cu o cafea aburindă, preparată în bucătăria pusă la dispoziția oaspeților, a servi micul dejun sau cina, după caz, în razele calde ale soarelui sau sub lumina misterioasă a stelelor. Mama Lia va fi la dispoziția tuturor, precum un membru din familie, atent la nevoile fiecăruia, cu o recomandare mereu pe buze, cu o dorință mare de a promova ținutul natal, cu un sfat pentru fiecare, cu un ajutor în orice situație. Am fost foarte impresionați de ospitalitatea acesteia și nu vom ezita să recomandăm tuturor cunoscuților locația. Noi am zăbovit o singură noapte, dar am plecat cu regret că nu ne-am permis mai mult concediu și cu o mare dorință de a reveni la pensiunea primitoare a “mamei Lia” , dar și la toate tainele încă nedescoperite ale Ținutului Hațegului.
AmFostAcolo fără reclame?
- Utilizatoriii LOGAȚI văd o versiune cu mai puține reclame
- Ai dori o versiune COMPLET fără reclame? — devino membru afaFanClub -- citește mai mult
Trimis de laurand in 12.11.25 14:49:19
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în HAȚEG [HD]. A mai fost în/la: Hunedoara, Mânăstirea Prislop, Rezervația de Zimbri Silviuț
- Alte destinații turistice prin care a fost: Băile Herculane, Cazanele Dunării
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (laurand); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.

- Coordonate GPS: 45.61080580 N, 22.94499330 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@laurand, pe viitor n-ar fi rău să desparţi recomandările despre cazare de cele referitoare la zona vizitată - în două articole distincte, unul de tip "de cazare" şi unul de tip "de călătorie".
S-ar obţine astfel o structurare mai bună a informaţiei utile - despre cazare, respectiv despre zonă sau împrejurimi (vezi mai jos) şi, deloc în ultimul rând, notele acordate ar reflecta mai bine gradul de recomandare al celor două "obiective" distincte (se întâmplă câteodată să stai într-un hotel pe care nu doreşti să-l recomanzi, dar zona sau localitatea ar merita cu totul altă medie - sau viceversa).
În plus, cine încearcă să aleagă o cazare în zonă - o gaseşte mai uşor, parcurgând doar lista rubricilor de cazare (fără a mai fi nevoit să citească - în acel moment - informaţii despre zonă); cine se documentează despre zonă - va găsi toate informaţiile căutate într-o singură rubrică (cea dedicată impresiilor "de călătorie"), fără a mai fi nevoit să "baleieze" toate rubricile de cazare (unele poate nu-l interesează, sau poate nu doreşte deloc cazare în zonă).
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2019 Pensiunea “Casa Mama Lia” din Hateg — scris în 11.01.20 de dorgo din TâRGU MUREș - RECOMANDĂ

Rog așteptați...






















