GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pensiunea Lucina, ultimul leagan al calului rasei Huţul din Romania
Peisajul de vis, te afli parca deasupra norilor, privelistea este superba, se vad muntii in zare pana in Ukraina si Maramures.
Recomand pentru liniste, relaxare, peisaj, serviabilitate, intr-un cuvant pentru tot ce-si doreste un turist.
La cazare am fost intampinati de gazda pensiunii cu cate o visinata traditionala, foarte aromata, noi care nu suntem bautori de nici un fel de alcool, pot spune ca am luat chiar 2-3 gurite din pahar, a fost foarte buna, nu ne-a lasat damful acela de alcool.
Macarea foarte, foarte buna!!! Noi ne-am luat mancare si de acasa pe care la plecare am lasat-o acolo :)), am mancat mai mult la restaurantul pensiunii deoarece era foarte buna. Dna Stefania - responsabila pensiunii, o doamna minunata si foarte sociabila ne spunea dimineata meniul pentru ziua respectiva si nu rezistam sa nu ne "abonam" mai ales ca si mirosul imbietor al mancarii ne ametea. Preturile la mancare... foarte mici, nu mai stiu exact dar parca o ciorba era in jur de 4 lei cu paine cu smantana si ardei inclus, dimineata luam lapte proaspat... o minunatie. Am dat comanda ca la plecare sa ne faca un bot de branza proaspata - cu riscul de a ma repeta, si acesta a fost grozav de bun, Produsele lactate de acolo sunt cu totul altfel decat cele din alte zone din tara (Bran, Sibiu, Brasov, Miercurea Ciuc, etc), cred ca e din cauza ca pasunile sunt la peste 1400 de metri altitudine si laptele este foarte gras.
Camerele simple (exact cum erau si cele de pe litoral- doar au fost facute constructiile cam in aceeasi perioada), cu baie proprie, curate, incalzite. Singurul minus al pensiunii au fost geamurile si usile de la balcon (am avut 2 camere inchiriate) - stateau prost la capitolul balamale si geam - sunt model vechi cum erau odata la apartamente, din lemn, dar aveau doar un rand de sticla in loc de 2 si te cam chinuiai sa le inchizi/deschizi.
Atractia principala a pensiunii este herghelia foarte frumoasa si bine ingrijita, unde mai sunt singurii cai rasa Huţul din Romania calderasa.ro/rase-de-cai/hutul_28.html, se poate face echitatie, se pot vizita grajdurile cu iepe, manji, armasari etc. Alta atractie in zona sunt drumetiile iar iarna plimbarile cu sania.
O mica problema a fost drumul de la Fundu Moldovei la Moldova Sulita - a fost asfaltat, reparat cu fonduri europene cu un an-doi in urma insa dupa iarna 2011-2012 s-a stricat mai rau decat a fost... dar asta nu e vina pensiunii, e vina celor care au construit si a celor care au receptionat drumul si care nu au solicitat o garantie de minim 5-10 ani pe el nu 2 ani ca la frigidere... de la Moldova Sulita pt a ajunge la pensiune, se face la stanga la primul sens giratoriu/intersectie, se iese din sat si se merge si prin padure e un drum pietruit chiar OK si cu peisaj splendid (de la Pojorita pana la pensiune am facut cam aproximativ 40-50 de minute).
Noi am mers o zi in drumetie pe jos prin imprejurimi si o zi in excursie cu masina pana la Vatra Dornei si am urcat si pe Rarau si la Pietrele Doamnei - am plecat dimineata la 9 si la ora 17-18 eram inapoi la pensiune. Pana la cabana Rarau drumul de la Pojorita, e superb, reparat, asfaltat 90% se urca foarte lejer cu masina in 15 minute.
De la pensiune puteti cumpara si produse culinare specifice facute de gospodinele din sat - dulceata de toate felurile de fructe merisor, visine, afine, etc, zacusca si aceasta era in cateva sortimente variate, sirop de muguri de prad, pin, tuica bucovineana, visinata, bureti la borcan etc, etc. toate o minunatie, noi am plecat cu cateva borcanele si am fost multumiti de calitatea produselor.
In incheiere va recomand sa mergeti un sejur de cateva zile la Pensiunea Lucina, chiar daca drumul e asa cum e (o portiune de cativa km)... si geamurile asa cum sunt..., iubitorii de drumetii, locuri noi, natura, cai, echitatie, intr-un cuvant cei care respecta natura si nu au fitze, vor trece cu siguranta peste micile aspecte negative (pe care daca vrei le gasesti in hotelurile de 5 stele) si vor aprecia frumosul locurilor si devotamentul celor de acolo.
Salutari doamnei Stefania sufletul pensiunii, succes si putere de munca!!
Trimis de irina.ciobanu in 15.10.12 13:05:07
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MOLDOVA-SULIȚA.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (irina.ciobanu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 47.65164550 N, 25.17423460 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Este o alta lume acolo... Totul este verde, mancarea este naturala si este atat de liniste... Nu exista stres, nu exista grija zilei de maine (cum e la oras)
Am fost din nou in aceasta primavara acolo dar grajdurile erau inchise, nu ni s-a permis accesul desi copiii ar fi vrut sa intre macar ca sa ii revada (pe caluti...), probabil din cauza faptului ca ploua... nu stim...
Am fost intr-un an si de Craciun, cu colinda... O profesoara inimoasa, impreuna cu cativa elevi au colindat cativa turisti aflati la pensiune. Nu va inchipuiti ce frumos au putut canta, ce bucurie pe turisti sa vada si sa auda acesti colindatori, sa participe la bucuria lor (in definitiv erau copii...).
Intr-adevar dna Stefania este "sufletul" pensiunii. Ma bucur pentru doamna Ciobanu ca a ajuns acolo...
Si noi mereu ne propunem sa mergem si sa stam mai mult dar... mereu exista un dar...
E bine când şi moldovenii scriu despre locuri moldave, mai ales când scriu bine (şi eu mi-s moldovean).
Nu am fost în acea zonă, dar dacă postai şi niste poze, în clipa asta îmi făceam bagajele... ! Am citit articolele tale şi am observat această lipsă (pozele). Este, totuşi, un mijloc de a-ţi aminti detalii din locurile pe unde ai fost şi o modalitate de a ne arata şi nouă ce te-a impresionat mai mult.
In rest, felicitări pentru excursiile făcute şi pentru faptul de a te fi hotărât să ni le impărtăşeşti şi nouă. Ai un vot de la mine.
@vadra: Multumesc mult pentru apreciere si pentru vot!
Iti recomand zona cu toata caldura, in lipsa fotografiilor care sa te impulsioneze sa-ti faci si bagajele si nu vei fi dezamagit. E o alta lume acolo, timpul parca sta pe loc, curge mai lin si mai suav, vibratiile locului ca si pe Rarau, sunt foarte inalte, acolo cand ajungi te contopesti cu totul si parca problemele de acasa le vezi mai matur mai responsabil si parca nici nu le mai dai aceeasi gravitate - puri si simplu iti incarci bateriile cu forte proaspete.
Am foarte multe fotografii facute in zonele unde am fost, pe care abia astept sa le postez.
Momentan am o problema cu hardul unde le-am stocat - da semne ca s-ar fi ars (sper sa nu...) si sper cat de curand sa gasesc un specialist in IT care sa ma ajute sa recuperez datele de pe el - mi-e frica sa nu le fi pierdut; cu proxima ocazie le voi atasa.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2013 Un loc minunat pe varf de munte — scris în 09.09.13 de MangustaV din TIMISOARA - RECOMANDĂ
- Jul.2010 Aer curat, liniste, relaxare — scris în 07.08.10 de horace din SUCEAVA - RECOMANDĂ
- Apr.2010 Liniste si relaxare — scris în 03.08.10 de droniucm din CONSTANţA
- Apr.2010 Paste pe cal — scris în 09.06.10 de octav_cozma* din BUCURESTI - RECOMANDĂ