GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pentru a patra oara petrecem Revelionul in Bucovina si parca nu e corect sa nu va povestesc putin, asa cum ma pricep eu, cum e sa astepti un an nou printre bucovineni. Asta pentru cei care nu au ajuns inca in Bucovina dar poate o vor face.
Pentru petrecerea din acest an am ales (pt. al 2-lea an) pensiunea ”La Bucovineanca” din Vama-Suceava.
Pensiunea dispune de 15 camere (dintre care 2 apartamente), o curte suficient de mare amenajata si pt. relaxare in aer liber si ce e mai important un personal deosebit, gata sa-tisatisfaca “mofturile “de turist.
Sejurul nostru a fost de 3nopti cu 4 zile si a inceput in data de 30 decembrie pentru ca trebuia sa participam musai la “pomana porcului”. Anul acesta am fost insotiti de un grup de prieteni din tara dar si din Australia (anul trecut am avut grup greci/romani, anul acesta austrlieni/romani) Revenind la porc, obiceiul, barbar sau nu, l-am petrecut la o alta pensiune din apropiere. Aici ne astepta deja porcul pregatit (sacrificarea nu s-a facut in fata noastra-slavaDomnului!), tuica si vinul fiert, taraful de muzicanti si multa voie buna. Gratarele incinse asteptau sa ne facem cate un”selfie”de friptura iar alaturi intr-un ceaun sfararia tochitura si in altul fierbea mamaliga cu cartofi.
Cu mancarica buna, cu vin sau tuica fiarta, cu putine grade in termometru, vreo -15 si cu muzica populara apreciata de unii dintre noi prin patciparea la hore moldovenesti, petrecerea a fost una reusita, iar ce a ramas din porc veti vedea intr-o fotografie.
Dupa “munca”de la porc au fost bine venite cateva ore de odihna caci urma la pensiunea unde eram cazati o cina de bun venit si primirea in avanpremiera a unui grup de uratori.
Pe 31 dimineata ne-am pregatit, bine echipati, de o plimbare cu mocanita “Hutulca”, cu punct de plecare din Moldovita. Dupa un traseu de aproximativ 10-11km am ajuns in Argel (punctul final), unde nu se putea sa nu servim ceva:o tocanita de mistret, o portie de sarmalute cu mamaliga, o gogosica-pufosica si toate stropite cu un pahar de vin fiert sau un ceai cald.
Cu burtica plina din nou la drum sa prindem si ceva traditii. Am uitat sa va spun ca Vama este una dintre zonele cu cele mai frumoase traditii populare. Aici veti putea sa vizitati si Muzeul Oualelor Incondeiate si multe manastiri ctitorii ale domnilor moldoveni.
Din Moldovita si pana am ajuns in Vama am tot oprit (eram deja cu masina) pe la diverse pensiuni unde grupul de uratori cu ursi, caluti, tigani si ofiteri doreau gazedelor un an bun si imbelsugat.
Ajunsi la pensiunea noastra am hotarat ca meritam un pic de odihna ca doar ne astepta o noapte lunga. Masa festiva a inceput pe la ora 21 si a tinut dupa posibilitatile fiecaruia.
Despre bucate pe scurt:gustare rece, pastrav la “cobza de cetina”, rulou de carne cu salata de sfecla rosie, friptura cu piure si sos, sarmalute in cuib, tort diplomat, vin, tuica,afinata…. si multa voie buna alaturi de muzica live si prezenta incantatoare a gazdei noastre, tanarul Alexandru. La ora 24 bineinteles o cupa de sampanie si un foc de artificii a marcat trecerea in noul an si petrecerea a continuat ….
Pe data de 1 ianuarie, dupa micul dejun, o plimbare nu strica. In apropiere se afla manastirea Moldovita (aproximativ 15km), una dintre cele mai vechi asezari monahale. Manastirea initiala nu se mai pastreaza (exista doar ruine) dar noua constructie, de pe vremea domnitorului Petru Rares - 1532 –dainuie si ofera loc de reculegere si incantare sufletesca pentru numerosii turisti ce cu smerenie ii trec pragul.
Apoi la 2-3km de cazare avem, asa cum am mai spus, Muzeul Oualeleor Incondeiate. Chiar daca suntem in plina iarna (desi afara e un soare stralucitor, iar zapada e doar o pudra) sarbatorile Pascale nu sunt departe si ne putem delecta admirand adevarate opera de arta create de maini maestre.
Seara a urmat”intorsatura bucovineana”, o cina cu gratare, muraturi, vin si tuica fiarta langa un foc de tabara.
Pe data de 2 ianuarie dupa micul dejun am pornit fiecare la casa cui ne are, iar prietenii nostri australieni gata sa duca impresiile (pt. unii a fost prima intalnire cu traditiile romanesti) din Romania peste mari si tari.
Un an cu bune si rele s-a terminat. Ne dorim pentru toti un an mai bun, un an cu pace, cu liniste si mai multa intelegere fata de semeni.
La multi ani!
Trimis de DOINITA in 06.01.16 15:58:02
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (DOINITA); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.57838120 N, 25.68355180 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună seara Doinița.
Pentru că suntem relativ de aceiași vârstă, mă adresez la pers. 2-a.
Ai scris un review, 100/% românesc, fără cravate la gât, fără gulere scrobite, fără pantofi cu toc cui, care mi-a plăcut mult la această oră târzie din noapte.
Review-ul tău place oricui îl citește. Aceasta este viața adevărată de român. Felicitări și un vot bine-meritat.
@Mihai18 - Sarbatoarea trecerii intr-un nou an, pentru mine, trebuie sa fie romaneasca iar in Bucovina, la o pensiune nu poate fi decat asa. Asa, adica cu obiceiuri si traditii stravechi, poate usor "fasonate" de timpul in care traim.
Multumesc pentru aprecieri si pentru vot!
@DOINITA - Ai fost pe fază și rar se întâmplă așa ceva. Într-adevăr, revelioanele în stil românesc sunt cele mai reușite pentru români. Am citit review-uri ale unor români care au trecut pragul noului an în Roma și Praga și s-au întors dezamăgiți. Închei cu proverbul „Fie pâinea cât de grea, tot mai bună-i în țara mea”. Cu multă plăcere, ne vom mai citi.
@DOINITA - Superb, superb! Bravo! Și nouă tot așa ne place să marcăm sfârșitul de an.
La mulți ani!
@Aurici - Poate ca suntem mai conservatori, dar un an intreg putem vizita si admira alte meleaguri iar trecerea in alt an sa o facem mai ramaneste. Iubim traditiile si frumoasele noastre datini.
Multumesc pentru aprecieri!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Jul.2016 Oameni placuti, pensiune care necesita imbunatatiri pe ici, pe colo — scris în 16.08.16 de mariaHDR din HUNEDOARA - RECOMANDĂ
- Dec.2015 Acasa 'La Bucovineanca' — scris în 16.12.15 de papone din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jan.2013 Cald si primitor — scris în 02.02.13 de maya ciulei* din IASI - RECOMANDĂ
- Jul.2011 Merita — scris în 27.07.11 de beky4one din IASI - RECOMANDĂ