Acest... cuib de infectie trebuie inchis de urgenta si chemat Sanepid!

TIPĂREȘTE

Buna tuturor, in randurile de mai jos va voi povesti despre ce am gasit noi in oribila locatie ' konak'. Cu aceasta ocazie, iata si prima mea postare negativa despre o cazare, pe acest site (din fericire singura din acest concediu). Recomand inchiderea de urgenta a acestui loc, chemat Sanepid si protectia consumatorului. Ce am gasit acolo depaseste orice imaginatie.

Dupa doua saptamani frumoase de concediu, petrecute in Maramures si la mare la noi, fix cu un weekend inainte de a reveni la serviciu, a aparut in programul nostru nevoia urgenta de a merge la Arad sa ridicam ceva de acolo. Cum drumul Bucuresti - Arad pe infrastructura din Romania, nu se poate parcurge dus-intors in aceeasi zi, am fost nevoiti sa cautam din scurt cazare pentru o noapte in Arad. N-a fost sa fie Arad, caci nu am gasit nici macar o singura camera libera in ditamai orasul, a fost sa fie cea mai apropiata locatie unde se putea gasi ceva liber: Ghioroc.

Prietena mea, a ales si neinspirat si din lipsa de optiuni acest loc, ghidandu-se doar dupa cateva review-uri false (probabil postate de patronul locatiei) si imagini nerealiste (ca sa nu spun mincinoase) postate pe Google si Booking despre acest loc insalubru si pestilential. Daca s-ar fi obosit sa caute si pe acest site, ar fi aflat adevarul, caci am descoperit ulterior doua review-uri aici, reale insa relativ palide comparativ cu realitatea de acolo,

Dupa mai multe incercari nereusite de a gasi cazare, m-a linistit fericita pe drum: "gata, am gasit pe Booking cazare la pensiune la Konak, am luat si masa de dimineata sa nu mai pierdem maine timpul prin oras". Nu ne-am imaginat ca in Arad sunt doar cateva optiuni de cazare, si ca in data de 13-14 august 2022, toate locurile unde am sunat nu aveau camere libere (la unele hoteluri in loc de "alo", receptionerul a raspuns cu nu avem camere si a inchis telefonul). Dar voi detalia asta un pic mai incolo, pe parcursul povestii.

Am sosit in locatie in jurul orei 23. Era un intuneric bezna in zona, am nimerit cu greu, si asta pentru ca ne-am ghidat dupa GPS. Nu exista nici un fel de semne sau indicatoare in zona.

Am reusit cu chiu cu vai sa gasim un loc unde sa lasam masina intre cele cateva tiruri parcate in fata. Da, langa un pod, pe dreapta este un loc neamenajat, unde se parcheaza tirurile - aceasta este un fel de parcarea pensiunii (aveam sa descoperim dimineata pe lumina, ca peste drum stanga e un cimitir, si tot pe lumina ca pe tiruri se promoveaza linia erotica sau un loc pentru adulti).

Revenind la partea dreapta, aceea este si parcarea din fata a... pensiunii, daca o pot numi asa desi pensiune este o denumire fortata. Bordel pentru tiristi mai degraba (daca adminii sunt deranjati de ultima remarca o pot cenzura). Cu greu am gasit pe intuneric si poteca de intrare din locul de parcare al tirurilor catre fata cladirii. O poteca ingusta printre balarii. Am folosit ledurile bliturilor sa nimerim intrarea (cladirea este luminata, dar din cauza balariilor si copacilor inalti din curte nu bate prea mult spre exterior)

Din afara, daca nu ai mai fost acolo, greu te prinzi ca aia e o "pensiune". Te intampina o usa pe care e lipita o hartie care te informeaza ca piscina e in dreapta. Asta e prima imagine pe care o ai cand iesi de pe poteca sufocata de balarii si ingusta. Am intrat totusi crezand ca vom nimeri in vreun fel de receptie. De fapt am nimerit pe un mic hol cu cateva usi, unde mirosea a mancare. Am dat de un domn care iesea din bucatarie, ne-a zis sa iesim si sa ocolim iar apoi ne-a directionat catre spatele cladirii.

Intrarea catre zona camerelor de sus, unde am fost noi cazati, se face pe o scara exterioara din metal, adaugata ulterior constructiei initiale. Este ceva asemanator cu filmele alea americane cu moteluri alea pentru tiristi. Doar ca cele din filmele americane arata super ok in comparatie cu ce gasim aici.

In fine, intram intr-o curte din spate mai luminata unde gasim un bar, piscina, iar doamna de la bar ametita, confuza, oarecum surprinsa - desi anuntasem ca venim (si pe net si la telefon), ne conduce catre zona de cazare anuntandu-ne ca am prins ultima camera libera. Ne informeaza si ca nu e camera dubla rezervata de noi pe booking.

Urcam scarile metalice inguste si dam intr-un hol lung, prost luminat cu usi pe stanga si dreapta. Mirosul e ciudat iar locul arata ca intr-un film cu nazisti, ca un fel de internat. Ne conduce pana in fata unei usi care are deja cheia in yala. Cheia are un breloc jegos care seamana cu un capac de sticla de vin pe fundul caruia s-a scrijelit cu un cui cuvantul KONAK. Ma jur, e un lemn scrijelit (o sa vedeti in pozele atasate). Inelul pe care sta cheia e pe jumate rupt si te poti intepa si taia cu el. Doamna se scuza ca nu are libera camera cu pat dublu ca tocmai ' s-a dat' si ca doar pe asta o mai are ca oricum nu era sigura ca venim, ca multi zic ca vin si nu mai vin ("deloc surprinzator" imi zic eu in barba).

Aprinde lumina si intra iar noi o urmam fara prea mare convingere: inauntru miroase a wc nespalat, a vechi si praf si mancare. Persista un miros gretos, acru, de canalizare, un fel de acru intens cum am simtit eu cu multi ani in urma, vara intr-un salon de spital supraaglomerat cu batrani transpirati si bolnavi din Bucuresti.

Doamna este in fata intrand in camera iar eu mai in spate intorc capul nervos catre prietena mea si ii marai in ureche "e ultima data in viata ta cand te mai ocupi tu de cazare". Inutil sa o mai apostrofez: are lacrimi in ochi si se trage de parca ar vrea sa fuga. Gazda noastra intra si ne prezinta mica camera in care incap doar doua paturi. Exista intre ele un spatiu de trecere catre o usa ce da la balcon, cam singura sansa sa aerisim. Din nefericire aflam ca nu are plasa de tantari, deci avem de ales intre mirosul greu si gretos si aerul fierbinte de vara cu miros de mancare si tantari. Dupa ce ne prezinta succint conditiile, gazda ne paraseste grabita caci afara la barul de unde rasunau tare manelele avea ceva clienti care asteptau sa fie serviti.

Camera e atat de mica incat sa incapa doua paturi, cu un spatiu de trecere intre ele. Paturile inguste si micute. Mai avem si un televizor vechi ingalat si plin de jeg si un ventilator la fel de jegos, cu un cablu mult prea lung care atarna langa pat. Micutul hol are un dulap pe jumatate daramat, plin de praf si jeg, in care descoperim ceea ce ar fi trebuit sa fie niste paturi suplimentare. Paturile erau mototolite si aruncate acolo gramada. Sus, in acelasi dulap, pe raft, niste resturi ramase de la fostii clienti.

Cele doua paturi mici nu au asternuturi de aceeasi culoare, si cumva dintre saltea si pat atarna un pic din ele pentru ca au fost impinse asa in graba. Analizez atent asternuturile: gasesc firmituri, un pachet de guma mototolit si aruncat intre saltea si marginea patului. Din tavan atarna panze de paianjeni iar pe la colturile camerei sunt paianjeni din aceia cu picioare lungi. Prietena mea descopera in baie o cutie de energizant in gunoi si hartie igienica pe jos, semn ca nu s-a facut curat. In baie nu exista cuier, ci sunt niste cuie batute in faianta crapata. Dusul este cel putin jegos, plin de mizerie si rugina. Vasul de wc negru si imputit, pe jos jeg si un fel de covor de baie atat de uzat ca se vede podeaua prin tesatura lui.

Pe marginea chiuvetei se afla un singur - ATENTIE!!! unul, un singur pliculet cu ceva - sampon sau gel de dus... patat, murdar si plin de jeg, probabil ramas de la turele de dinainte. Din camerele de langa noi se aud rasete si sunete inconfundabile pe care din bun simt si decenta nu vi le voi descrie.

Am coborat scarbiti la terasa din curte sa comandam ceva de mancare. Voi continua povestea in rubrica servicii.

Doamna care este in acelasi timp barman in curte, femeie de serviciu, receptionist (parea ametita catre aerian - cumva confuza - de parca bause ceva ori era foarte obosita sau drogata), parea depasita de situatie cam pe orice subiect insa a incercat sa ne serveasca cat mai bine. Domnul din bucatarie care era si bucatar si chelner a fost si el amabil. Ambii au incercat sa rezolve solicitarile noastre si au fost serviabili.

CONTINUAREA POVESTII:

Coboram si intrebam daca putem sa mai comandam ceva la ora asta: deja era aproape 12 noaptea. Serviabil, domnul care mai devreme era la bucatarie ne zice ca au inchis programul dar ca stau suplimentar pentru clienti. La o masa mai incolo, sub o lumina rece stau niste petrecareti care asculta manele la maxim.

Vine imediat sa ne ia comanda. Zic, pai nu am vazut meniul. Pai nu avem meniu. Pai ok, ne ziceti asa, ce aveti de mancare? Pai va pot fae repede un piept de pui la gratar ca se face repede. Ok, altceva? Pai va pot face un platou cu cartofi prajiti, muschiulet de porc, piept de pui si mici. Alegem platoul si domnul pleaca spre bucatarie sa si pregateasca mancarea, caci aici se pare ca personalul e format fix din doua persoane. Revine mai apoi la masa doamna de mai devreme sa ne aduca ceva de baut si tacamuri.

Din experienta stiu ca daca superi chelnerii, iti pot scuipa in mancare, sau mai rau, sa faca altele si mai rele, iar cum aici chelnerul e si camerista, si femeie de serviciu, si receptionista, prefer sa ii zic ca cred ca e o problema cu asternuturile si ca credem ca nu sunt schimbate si o rugam frumos sa verifice. Serviabila, ne confirma ca rezova imediat si dispare sus pe scari. Ceva minute mai incolo o vedem ca trece cu asternuturile in mana si le duce undeva in spate, apoi vine si ne asigura ca s-a rezolvat. Voi detalia ulterior cum a rezolvat.

Intre timp vine si mancarea. Platoul arata bine, salata ok, insa farfuriile si furculitele sunt ingalate si patate. E 12 noaptea, suntem departe de Arad si nu avem alte optiuni, asa ca mancam fara prea multe comentarii. Macar mancarea pare buna. Totusi, ce ar putea fi neinregula la o bucata de carne luata de pe gratar? Caldura ucide microbii. Pe asta mizam si noi si ne incurajam reciproc ca poate scapam de aici fara vreo ciuperca sau boala de piele ori vreo alta problema mai grava la stomac. Carnea si micii miros normal, nu par sa fie vechi sau stricate.

Pana la venirea mancarii tot cautam cazare. Fara succes insa. Se pare ca in noaptea asta tot Aradul este rezervat sau ocupat. Ne intrebam nedumeriti daca o fi vreo sarbatoare ceva de nu gasesti un loc intr-un oras care nu e tocmai mic.

Evident, asa cum ma asteptam, evaziunea e la ea acasa intr-un asemenea loc, asa ca nu se poate plati cu cardul. Platim mancarea cu cash. platoul suficient, cu tot cu bauturi si salata undeva in jur de 110 lei. Un pret foarte bun pentru oferta de mancare. Pacat de locul jegos, mesele ingalate, vesela infecta. Imi aduce aminte de o crasma penala din cartierul Rahova, piata Niki scorpion, unde este un nene care face mici si are si o dugheana infecta unde betivii din cartier stau la o bere si un mititel.

Suntem intrebati si la ce ora dorim masa de dimineata maine. Putem alege ora: surprinzatoare flexibilitatea lor. Am zis un ora zece, insa evident nu aveam de gand sa mai revenim. Daca noaptea am mancat aici din lipsa de optiuni, cu siguranta dimineata putem gasi in alta parte. Banii achitati deja nu mai conteaza. Tot ce ne dorim acum este sa gasim repede o alta cazare si sa plecam din acest iad.

Revenim in camera infecta, mizerabila, cu aer irespirabil, plina de mizerie si paianjeni, cu un balcon comun, (singurul din locatie) improvizat pe stalpi (care se misca si trepida cand mergeai pe sipcile alea de lemn de ziceai ca o sa cada acum cu tine). Conditii incredibile pentru Romania!

Asternuturi rupte, arse cu tigara, greu de gasit doua la fel, patate cu sange, iar fetele de perna cu pete albicioase organice in forma de picaturi sarite dintr-un jet (va imaginati singuri ce putea fi). Nu au reusit decat dupa insistentele noastre sa gaseasca doua asternuturi de pat de aceeasi culoare, asa cum povesteam mai devreme. e. Cele noi, inlocuite prezentau caracteristicile descrise mai sus. Saltelele erau patate cu sange sau urina.

CONTINUAREA POVESTII:

Andreea cu lacrimi in ochi imi spune ca ea nu doarme aici, ca nu ii pasa de bani ca ori gasim alta cazare ori ea doarme in masina. Ora 1:10 - ea sta pe Google si pe Booking si cauta hoteluri in Arad iar eu sun la numerele identificate de ea. Uluitor: nu exista nici macar un singur loc liber la nici un hotel. Cativa recptionsiti raspund iritati, probabil treziti din somn, altii in loc sa salute raspuns direct "nu avem camere libere" apoi inchid telefonul. Cu usa de la balcon inchisa, in miasma infecta, respir cu greu si caut locatii in Arad pentru a mai dormi cele cateva ore ramase din noapte. Suntem deja obositi si maine trebuie sa fim un pic odihniti pentru ca avem un drum lung in fata. Nu exista optiunea sa ne mai oprim pe drum in alte locuri si sa ne mai petrecem o zi suplimentara de vacanta in vreo statiune. Este duminica deja iar luni incepem serviciul.

Ora 2:00 - am epuizat toaate cele cateva optiuni de cazare din Arad. Nu exista locuri libere fie ele pensiuni sau hoteluri. Singurul loc unde nu am sunat, este cel mai mare hotel din Arad, unde cazarea este aproximativ 800 lei pe noapte si decidem ca pentru 5 ore ramase de somn nu merita sa mai marim cheltuielile deja mari cu combustibilul, mancarea pe drum, etc. Pentru a ridica un colet in valoare de 400 lei deja dupa calculele noastre aveam sa cheltuim undeva 800 lei combustibil, vreo inca 300-400 mancare pe drum plus inca 200 cazarea in acest bordel nenorocit.

Acum trebuie doar sa mai decidem daca vom dormi in masina sau in nenorocita asta de camera. Sincer, oricat de rea ar fi camera, ideea de a dormi in masina dupa 14 ore pe drumuri (ca am facut si pauze sa vizitam diverse obiective) nu prea imi surade. Asa ca am zis: hai sa verificam in amanunt saltelele si paturile: daca nu au plosnite, omoram toti paianjenii pe care ii putem prinde si ne amenajam ceva sa dormim pe paturi. "Eu nu dorm singura in paturile astea" se smiorcaie Andreea. "E ok, le unim" zic eu.

Trec la analiza asternuturilor: patate cu sange sau rugina ca si celelalte. Sunt mototolite si pe alocuri arse cu tigara. Fetele de perna au pete albe, dubioase, ce arata ca niste jeturi de semen uscat. Ok, nu vom folosi nici pernele lor. Am intors saltelele pe ambele fete: sunt patate cu urina, rugina, sange, murdare pe alocuri si arse cu tigara. Vestea serii: nu vad plosnite! Va trebui doar sa omoram toti paianjenii si tantarii care au apucat sa intre pana acum.

Transpirat, in aerul fetid si fierbinte ma apuc sa trag si sa imping paturile ajutat de Andreea. Ca nu s-a maturat camera stiam deja. Se vedea de dinainte. Descoperim acum si caltii de praf, iar sub calorifere straturi groase de jeg, mizerie si praf, semn ca cine matura camerele, daca o face vreodata, nu foloseste farasul ci impinge mizeria sub calorifere caci oricum nu se vede. Suntem socati de straturile imense de jeg descoperite. Unim paturile, asez cu scarba asternuturile la loc.

"eu nu dorm pe asternuturile astea"scanceste ea din nou cu lacrimi in ochi, eu plec in masina, nu dorm aici! "

Din fericire, aveam in masina prosoapele mari de plaja cu care venisem de la mare. Le-am asezat peste asternuturi. Geaca de ploaie am rulat-o si mi-am facut perna din ea. Pernele le-am pus in dulap langa patura mototolita. Nu am indraznit sa folosim prosoapele lor care erau oricum uzate si mizerabile. Nici dus nu am facut pentru ca nici cu papuci in picioare nu am avut curaj sa intram in cabina de dus.

Am dormit imbracati si traspirati in camera fierbinte si mizerabila. Dormit eu. Nu si ea. Singura mea multumire este ca, din spusele Andreei am un sforait groaznic, si se pare ca in acea noapte nu am facut exceptie. Macar sa nu doarma nici petrecaretii de dincolo. Desi am eu o senzatie ca cine vine acolo, nu sa doarma vine.

Veti putea admira in voie in poze ceea ce v-am povestit aici. Dimineta ne-am trezit transpirati, in aerul infect si plini de cipuituri de la tantari (sper ca de tantari). Inainte de culcare omorasem eu toti paianjenii la care am putut ajunge. Cand am plecat dimineata la baie, pe balcon se hahaiau niste voci groase, vecinii din camera de langa, probabil colegii care se pregateau sa urce pe tir si sa plece in cursa, asa ca nu am deschis usa, ca sa nu intre cineva peste noi.

Nu ne asteptam sa nu avem macar sapun iar prosoapele lor nu le-am folosit. Asa ca in fata oglinzii, gol pana la brau m-am spalat cu apa la subrat si cu degetul pe dinti ca uitasem in graba sa iau periuta cand am plecat.

Am apreciat ingeniozitatea locala: pentru a avea unde sa agate prosopul in baie, oamenii batusera cuie in pereti. Practic, ieftin, investitie minima. Faianta a rezistat... oarecum.

Pe hol, amuzant, toate cuierele erau rupte fara exceptie in jumatate. toate aveau un carlig in loc de doua. Cand am iesit mai tarziu in balcon, am regasit langa usa noastra o scrumeira plina, lasata de vecinii binedispusi de mai devreme. Prin usa de la balcon ramasa deschisa a camerei lor am vazut o camera la fel de mica ca a noastra, insa cu pat dublu. Ceea ce rezervasem noi :)

Am coborat sa anunt ca nu mai ajungem la masa de dimineata si domnul de la bucatarie parea foarte dezamagit, probabil se straduise sa pregateasca ceva pentru noi. Am uitat sa specific, cu o seara inainte, pe la 1 aproape, dupa ce am terminat noi de mancat, doamna de la receptie se asezase si ea la masa impeuna cu bucatarul si ne-a zis ca uite acum apucam si noi sa mancam. Probabil erau foarte obositi.

In curtea interioara, nu cea de tiruri, era o singura masina, un Audi curatel si intretinut, care din ce am inteles apartinea patronului. Daca ar intretine si camerele cum isi intretine dansul masina ar fi o locatie mai buna zic eu.

Le-a urat o zi buna, am predat cheia care arata ca un dop de lemn scrijelit si am plecat bucurosi.

Va jur ca a fost una din rarele zile din viata mea cand m-am bucurat ca s-a facut dimineata. Eu dimineata ma trezesc greu si mereu mai cersesc cateva minute sa adorm. Uneori si sar peste masa de dimineata doar sa mai prind niste minute de somn. De aceasta data am fost primul care a sarit din pat si a strans bagajul :)

Am omis intentionat multe detalii pentru a nu mai lungi povestea, insa pozele pe care le voi atasa vor vorbi de la sine.

A fost cea mai rea experienta pe care am avut-o in viata mea cu o unitate de cazare!

Acest cuib de infectie ar trebui inchis complet!

Singurul lucru care se putea comanda era fie piept de pui la gratar, fie un platou cu mici, piept de pui, ceafa de porc si o salata. Daca carnea fripta cat si micii pareau proaspete, nu acelasi lucru se poate spune si despre vesela.

Am ales o singura farfurie care avea mai putine pete de mancare si niste furculite care nu aveau atat de multe urme pe ele, le-a sters si noi mai bine si am mancat dintr-o singura farfurie ca sa evitam sa mai cerem altele. Ne-am imaginat ca toata vesela lor e la fel. Apa am baut-o direct din sticla pentru a evita sa folosesc paharul care avea urme de ruj puternice de mi s-a strans stomacul instant. Apa, dupa insistente, au gasit ceva romanesc, nu unguresc fara acid. O ultima sticla de bucovina la 1litru, dupa cum sustinea doamna.

Langa strada de centura, cumva la iesirea de pe pod, in parcarea de tiruri, peste drum de cimitir.

Au o piscina care la ora la care am juns noi era libera. Apa nu parea prea curata. Lumina din pisicina se vedea cumva tulbure prin apa.

Au o curte betonata cu vreo cateva mese si umbrelute. In fata o curte neingrijita unde verdeata acopera fatada "conacului". Probabil denumirea "La konak" este data ironic, cumva cu subinteles, pentru cunoscatorii de pe tiruri. La fel de bine se putea numi "La crucea de piatra". Este fix din aceeasi categorie.

---

VIZUALIZĂRI: 663 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI