GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pensiunea Julia / Panzio [Luna de Sus, Florești](încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Cazare la Casa Julia
Proteste în Ardeal:
- Merem, mă, la miting să-l dăm jos pe Băsescu?
- Merem, da câte grade îs afară?
- Minus paisprezece...
- No lasă, că nu-i om rău...
Fain bancul, preferam să numesc alte personalități politice „mai actuale” dar m-am abținut. Dar cazarea în Ardeal am avut-o mai exact pe lângă Cluj-Napoca, din nou cu treabă pe acolo. Nu am dorit cazare în oraș, am căutat undeva lângă muncipiu nu neapărat pentru preț ci pentru împrejurimi. Așa am găsit o cazare în satul Luna de Sus aparținând de comuna Florești.
Luna De Sus
Luna De Sus care se mai numește Lona, Deutschdorf sau Szászlóna este o așezare destul de veche cu atestare din 1298. Dacă așezarea este atât de veche există și ceva de văzut: Biserica reformată, biserica ortodoxă nouă și cea veche de lemn, chiar și una baptistă care este o clădire ceva mai modernă. Dacă și în sat există câte ceva de văzut cu atât mai multe se pot vizita în împrejurimi.
Accesul la pensiune
Nu se găsește chiar ușor din fericire orice hartă instalată pe diferite dispozitive ne ghidează spre destinație, făcând și eu la fel. Ca să intru totuși în detalii, noi am venit dinspre A3 și am folosit ieșirea spre Cluj-Napoca (DN1, E60). Înainte de a intra în comuna Florești după o benzinărie am virat la dreapta pe DC98 intrând în satul Luna de Sus. Strada Mihai Eminescu se numește DC98, virăm pe prima stradă la stânga Strada Florilor. Strada cotește la dreapta pe urmă la stânga este în pantă. Pensiunea Julia se află pe partea dreaptă la numărul 140 este vopsită galben și nu este inscripționată cu numele unității.
Dinspre Cluj Napoca folosim același drum DN1/E60 în direcția Oradea, iar după ce ieșin din comuna Florești lăsând în urmă 2 benzinării pe partea dreaptă virăm la stânga spre 107 M strada principală cu indicatorul sat Luna de Sus. Pentru a ajunge la pensiune virăm la dreapta în dreptul clădirii care aparține de comuniunea baptistă, virăm încă o dată la stânga pe strada Florilor iar destinația noastră se va afla pe partea stângă.
Distanța față de Cluj-Napoca este de 12 km, momentul în care se dorește să se intre în municipiu trebuie ales atent, mai ales în cursul dimineții sau seara se formează ambuteiaje, dacă noi am intrat în jurul orei 7.00 am făcut 15 minute până în centru, dacă plecam o jumătate de oră mai târziu făceam poate o oră.
Descriere pensiune
Pensiunea este o afacere de familie gazdele locuind sub același acoperiș cu turiștii, spațiul acestora fiind totuși clar delimitat. Se pot caza 10 turiști în 5 camere din care 3 sînt duble, una triplă și una single.
Cazarea costă 70 lei camera single, 80 lei camerele duble și 120 lei camera triplă. Noi am ales tripla fiind trei am încercat oarecum să mă cazez în dublă având la mine o saltea gonflabilă asta din cauza la prețul mai mic, văzând că gazda nu prea este încântată am ales tripla până la urmă, alegera a fost bună, camera a fost mai confortabilă.
Se poate parca atât în curte cât și în fața pensiunii pe stradă locuri sînt destule. Noi am preferat să parcăm în curte.
În trecut se putea folosi bucătăria, acest lucru nu mai este posibil acum. Totuși pe unele saituri a rămas informația că există acces la bucătărie m-am bazat pe asta și m-am înșelat. Clarificând situația am rugat gazdele să scoată de pe sait această informație eronată și neactuală.
În schimb se poate servi masa contra cost 15 lei/persoana micul dejun și 25 de lei prânzul sau cina. Această informație se află pe un sait, eu n-am întrebat sper să nu fie și asta o informație eronată. Locuri de luat masa sînt pe terasă, se pot folosi chiar și cu mâncarea personală, dacă este nevoie de ceva tacâmuri, veselă, se rezolvă la cerere. Noi am avut nevoie de un fierbător și am primit. Pahare erau în cameră.
În spațiul verde din spatele pensiunii turiștii se pot recrea sau face un grătar existând și aici locuri de stat la masă sau de odihnă. Acestea se află sub umbra unui nuc. Celălalte locuri de luat masa se află pe o terasă acoperită unde se va urca pe niște scări.
Pe sait specifică faptul că gazdele pot organiza contra cost excursii cu microbuzul lor spre atracțiile turistice alese de turiști. Nu am intrat în detalii cu gazdele, dar este bine că oferă această alternativă celor care poate nu vin aici cu mașina personală.
Camera noastră
Așa cum am povestit am primit camera triplă și bine am făcut. Intrarea este stânga spate și se poate merge cu mașina până la ușă acest lucru fiind un avantaj pentru transferul bagajelor. Noi neavând multe bagaje nu am ținut neapărat să parchez în față. Camera triplă este compusă din pat dublu matrimonial și încă un pat single toate cu noptierele și lămpile aferente. Ca și locuri de depozitare am avut un dulap încăpător, un raft și un cuier. Mai este un birou pe sub care am găsit un frigider funcțional răcind foarte bine.
Baia conține strictul necesar, vas WC, chiuvetă, etajeră, oglindă, dulăpior, duș delimitat cu bordură placată cu gresie și perdea, consumabile săpun lichid, șampon, hârtie. Scurgerea și aerisirea am găsit-o acceptabilă.
Ca și mărime camera plus baia o pot descrie ca medie spre mică, oricum este cea mai mare cameră de oaspeți aici. Zona este liniștită și aerisită de exemplu pe partea stângă găsim doar natura terenul fiind liber. Cu puțină imaginație și multe vizite în împrejurimi s-ar putea petrece un sejur aici, deci recomand.
Pentru detalii direct de la gazde pagina unitatii se poate consulta aici:
http://www.pensiune-julia-panzio.ro/
Trimis de AZE in 02.09.18 20:54:54
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în CLUJ.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (AZE); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.74479290 N, 23.43271460 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună recomandarea
Mutat în rubrica "Pensiunea Julia / Panzio [Luna de Sus, Florești], CLUJ" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)@webmasterX: Da, acolo este
@AZE: O pensiune care oferă nivelul basic de servicii și calitate. Avantajul său ar fi așezarea în apropierea marelui oraș Cluj Napoca. Din câte am observat eu destul de recent zona Floreștiului este una destul de aglomerată.
Ai făcut bine că ai atras atenția gazdelor să actualizeze informațiile despre pensiune pe site-urile de profil. Nu de alta, dar unii turiști își fac planurile în funcție de cele scrise acolo.
Numai bine.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@AZE: Ce mult verde e pe-acolo!
N-arata rau pensiunea! Pare curata si functionala, si nici preturile nu-s mari pentru ce ofera!
He, he, he... acum un an în urmă am fost cazat acolo... am făcut o băută vrâncenească cu gazda, l-am învățat să bea vin, el fiind cam ungur de felul său!
Pe la al 5-lea litru a realizat că ungurii și românii, mai ales vrâncenii, sunt frați!
Nu mă crezi? Uite și-n Miorița se spune “Iar cel ungurean și cu cel vrâncean “...
Am fost cazat in camera de la parter, aia cu trei paturi, restul grupului a stat in camerele de la etaj. Eu am fost cel câștigat, ca s-ajung in cameră nu trebuia să urc scări! ????????????????????????
Aaa, mai avea. dogul ăla danez ?
@Yersinia pestis: Salutareee...
N-am văzut nici un caine. nici la băute cu gazda nu am participat. Am ajuns târziu am fost pe urma si la Floresti in cele câteva ore seara nu puteam sa beau (de si nu aveam scări de urcat pe alea 3 de la parter puteam si in 4 labe...) a doua zi dimineața trebuia sa plec, permisul e sfânt deci fără bautura
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)