Frumos, foarte frumos

TIPĂREȘTE

Buna ziua,

Dupa vizitarea Bucovinei anul trecut, anul acesta ne-am orientat spre Maramures.

Drumul spre Maramures l-am facut cu o escala de o zi in Sighisoara. Aici am facut telefonic rezervarea. Dupa mai multe incercari am reusit sa gasim liber pentru noi trei in localitatea Poienile Izei, la pensiunea « Ioana din poiana ». Am vorbit cu proprietara si inca de la telefon m-a cucerit cu vorba calda.

Drumul urmat a fost prin Tg Mures, Reghin, Bistrita, Nasaud, Salva. Drumul a fost in general bun desi am intalnit si portiuni in lucru, cu semafoare.

Pensiunea este destul de rustica. Curtea nu este foarte mare, poate gazdui insa 4 masini. In curte, alaturi de cladirea pensiunii mai exista un foisor, amenajat cu o masa si sacune, apoi inca o cladire mai mica si grajdul vacilor.

Vis-a vis de curte, peste drum, pe un deal, pensiunea mai are o livada.

Camera este mobilata simplu, fara un sifonier corespunzator, doar cu un dulap, avand un pat mare, matrimonial si unul mai ingust. Exista un televizor in camera. Baia era ok, desi usa nu se inchidea prea bine si presiunea apei la chiuveta era foarte scazuta. In plus era si un miros destul de neplacut.

Internet nu exista, iar semnal Orange era undeva pe la poarta.

Noi am sta la doamna Ioana trei nopti si am optat pentru demipensiune. Pretul pentru o zi a fost de 170 lei.

Masa am servit-o in foisor. Masa a fost buna si suficienta. Mancarea nu mi s-a parut deosebita, dar era proaspata si naturala, chiar si painea era preparata de gazda in casa. Felul intai se servea intr-un bol din care fiecare-si punea cat dorea. Specialitati deosebite nu prea au fost la masa, meniul fiind comun: snitel, piure, fasole verde cu carne de pui… Din parte casei s-a servit o palinca foarte buna, fara limitare!!! Micul dejun il serveam tot in foisor in racoarea diminetii. Am fost serviti cu ceai, lapte sau cu un iaurt facut in casa, un deliciu. Dimineata punctul forte il constituiau insa clatitele cu gem de casa. De asemeni la masa aveam cate o sticla de apa minerala.

Cafea ni se servea dimineata si dupa amiaza, cand ne intorceam din plimbari.

Zona este bogata in obiective de vizitat.

Insasi comuna in sine este destul de pitoreasca. Case mai vechi, construite traditional, stau alaturi de case noi, unele din ele colorate tipator.

Alaturi de biserica noua, monumentala, se gaseste biserica veche, din lemn, care-si tine semeata turla specifica, inca din secolul XVII. In jurul bisericii vechi este si cimitirul si o scurta privire pe pietrele funerare dezvaluie faptul ca localnicii sunt longevivi.

In afara comunei, noi am optat pentru plimbarea cu mocanita pe valea Vaserului, vizitarea cimitirului vesel din Sapanta si manastirea Barsana. Gazdele si ceilalti turisti din pensiune, foarte amabili cu totii, ne-au dat informatii utile.

De exemplu pentru plimbarea cu trenuletul am fost sfatuiti sa luam bilete cu o zi inainte. Asa ca a doua zi am pornit spre Viseul de Sus, unde este gara mocanitei. Am gasit bilete doar la clasa speciala. Pentru noi trei, doi adulti si un minor am platit putin peste 200 lei. Pretul era pentru calatoria in vagon inchis si asigura si niste bonuri pentru cate o cafea, placinta, o bautura racoritoare si gratar.

Existau si bilete mai ieftine, care asigurau doar calatoria in niste vagoane deschise, fara masa, dar care probabil se epuizeaza primele.

Mie unul mi s-a parut scump dar cum am inteles ca este un obiectiv obligatoriu am acceptat pana la urma…Din Viseul de Sus am pornit spre Sapanta, prin Sighetul Marmatiei. Drumul este foarte frumos, cu serpentine si la un moment dat trece printr-o padure foarte frumoasa.

Cimitirul vesel este si el un obiectiv obligatoriu din cate se pare, fiind cautat si de numerosi straini.

La intoarcere am oprit si la Barsana. Si aici numerosi turisti, multi straini. Intreg complexul este impresionant prin maretia cladirilor dar si datorita naturii inconjuratoare si a atmosferei de pace sufleteasca.

A doua zi dimineata am pornit spre mocanita foarte devreme. Cu intelegerea gazdelor care ne-au preparat micul dejun mai devreme decat de obicei, am reusit sa plecam pe la 7.45. Am ajuns la timp si ne-am ocupat locurile in vagon. Parcarea era plina. Trei trenuri au plecat unul dupa altul…Ce pot sa spun!? Este o experienta captivanta. Pentru cateva ore ne-am simtit cu totii copii si aveam sentimentul pornirii intr-o expeditie in necunoscut, spre un taram salbatic.

In jur de ora 9 trenuletul nostru s-a urnit. Locomotiva micuta fabricata la Resita in 1954, pufaind eroic a pornit intr-un nor de abur si de fum. Fluieratul amplificat de munti completa tabloul. O atmosfera de vacanta se resimtea in tot trenul. Aerul tare al padurilor se amesteca cu mirosul fumului scos de locomotiva. Pe portiunile cu inclinare mai mare locomotiva lupta din greu. Vagoanele vechi si ele, se cutremurau pe sine. Din cand in cand mecanicul tragea semnalul…. toata lumea facea poze. Prin fata camerelor defila padurea, apele Vaserului, stanci prapastioase. Din loc in loc insa imaginile de basm erau intrerupte de scene dezolante, cu cauciucuri si gunoaie aruncate in apa Vaserului, exploatari forestiere cu busteni aruncati peste tot si gramezi de rumegus…

Drumul la dus, in urcare, a durat ceva mai mult, cu cateva opriri pentru alimentarea locomotivei cu lemne si apa.

Ajunsi la destinatie pe la 12, in timp ce locomotiva a fost mutata la celalalt capat al trenului, s-a servit masa. Cei cu bilet special s-au aseazat la cozi in asteptarea gustarii. Totul parea foarte organizat. Personalul care initial a insotit trenul pe post de conductori cu chipiul de rigoare, prepara si servea fripturi si carnati la gratar... Mesenii au mai multe locuri amenajate, sub niste umbrare.

Am mai avut timp de o mica plimbare, de-a lungul sinelor, pe malul Vaserului. In jurul orei 13 am pornit pe drumul de intoarcere. Trenul mergea la vale si era parca mai grabit. In jur de ora 15 am ajuns in Viseu.

Vreau sa mentionez aici un aspect mai putin placut! In ciuda renumelui mocanitei, inclusiv printre straini, drumul de acces spre gara, cam 1 km este sub orice critica.

Intorsi la pensiune dupa servirea mesei ne-am plimbat prin livada gazdei. Apoi am pornit prin comuna sa facem ultimile poze.

Seara pe la 20.30 o surpriza pentru turistii din pensiune. Un cuplu de ceterasi ne-a incantat cu cantece specifice. Am fost foarte impresionati. In linistea serii muzica suna deosebit. Cred ca gazda are o intelegere cu acesti ceterasi. Am vazut si-n alte review-uri ca si alti turisti s-au bucurat de un astfel de spectacol. Pentru o contributie baneasca din partea turistilor, am avut parte de un spectacol autentic.

A doua zi dimineata am plecat de la pensiune, cu tolba plina de amintiri frumoase.

Noi ne-am simtit bine la dumnealor. Am apreciat si racoarea serilor, dupa caldurile sufocante din Bucuresti.

Unele aspect relatate nu sunt foarte favorabile.

Dar aceste minusuri sunt compensate de bucuria de a cunoaste oameni primitori, noi traditii si obiceiuri.

Dna Ioana si familia dumneaei ne-a facut sa ne simtim ca la niste rude apropiate.

Impresia pe care am avut-o cand am vorbit prima oara cu dumneaei la telefon si ne-a spus ca ne asteapta, s-a confirmat!

---

VIZUALIZĂRI: 2639 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI