GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Bun găsit tuturor!
În urmă cu cca. o lună, am găsit pe, Booking, o pensiune bine cotată (la 8.6 din 10), drept pentru care m-am decis să rezerv două camere pentru 5 nopți.
Ajunși acolo (str. M. Eminescu, nr. 2 pe str. principală), am avut, surpriza, să constat că am intrat în același timp atît la recepție cît și la restaurant. Este unul din lucrurile care îmi displac mai ales că tu intri cu, papornițele, tale, alții mănîncă și așa toată lumea se uită la toată lumea.
Totodată am descoperit că ospătarii în timpul liber erau și recepționeri și după ce am așteptat ceva timp dezorientat întrucît nu eram, vizibil, pentru nimeni, am primit cheile și am urcat spre etajul II unde am fost cazați. Pe traseu, am avut ocazia să observ atît curățenia impecabilă, cît și faptul că dacă aș fi fost un cărăbuș de exemplu, aș fi putut intra fără probleme în unele camere, distanța dintre ușă și tocul acesteia fiind chiar generoasă.
În cameră, respectiv baie era foarte curat și aranjat totul, nimic de comentat.
Camera avea două geamuri individuale, însă nici unul nu avea plasă pentru insecte. De asemenea erai, vulnerabil, în fața celor ce treceau pe hol sau, staționau, pe balcon, întrucît clădirea fiind în formă de, L, se vedea bine în camere. Dacă doreai să beneficiezi de apă caldă, îți trebuia un pic de răbdare căci conducta de apă caldă era, înfundată, cu apă rece și trecea ceva timp pînă ce aceata se ivea la orizont.
Micul dejun inclus în cei cca. 240 de lei pe noapte, sub formă de bufet suedez, nu era nici prea generos, nici prea bine așezat, făcîndu-se blocaj la servirea acestuia. Masa în general avea prețuri peste media altor locații din stațiune.
Pensiunea are și o curte interioară unde se poate servi masa, sau sta la o cafea, o tablă sau mai știu eu ce.
Din păcate, pe sait scria că pensiunea dispune de internet wi-fi, însă eu în cele 5 zile petrecute acolo, nu am avut ocazia să, mă întîlnesc, cu el pe traseu. Noroc că am dispus eu de abonamentul meu.
Am uitat să specific că paturile lăsau de dorit, mișcîndu-se în toate părțile de ziceai că e cutremur.
Cu tot respectul nu vreau nici să-i denigrez, nici să-i ridic în slăvi, dar eu unul nu aș mai merge a doua oară acolo. Consider că la banii dați (sau chiar mult mai puțin) găsesc oferte mult superioare acestei locații.
Trimis de KSV in 20.07.18 12:43:33
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în OCNA SIBIULUI.
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (KSV); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 45.87748920 N, 24.06464690 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
10 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Pensiunea Indus, OCNA SIBIULUI" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Data viitoare mai treceti pe la noi, si o sa rezolvam si cu vremea. Daca la pensiune a fost asa si asa!? . Poti sa scri cum a fost pe Transalpina, Alba Iulia si salina de la Turda...
@nelu73: Mie mie se pare un articol realist. Omul nu a vrut sa supere pe nimeni.
”... Consider că la banii dați (sau chiar mult mai puțin) găsesc oferte mult superioare acestei locații.
Mie Ocna Sibiului mi s-a parut un loc foarte scump. Dar poate ca lumea de-acolo e mai cu dare de mana, au venituri mai mari, isi permit.
Eu am fost in 2014. In Campingul ala de la strada, o casuta costa 80 de lei. Nu avea nimic, decat doua paturi din care picau pe jos pernele, o masa de lemn si o banca.
La Pensiunea Daria, nu mai zic, ca doar de-acolo mi-am scurtat sejurul, si dupa 3 zile am plecat val vartej la Bucuresti.
Unde ati facut baie? Ce preturi mai erau?
@cristina47: eu am glumit cu el suntem prieteni de familie inainte sa mearga la Ocna am petrecut doua zile la mine. Astept rewievuri si pe unde a mai petrecut in vacanta asta. Apropo de vreme chiar a prins o vreme urâtă pentru Ocna tinand cont ca sunt lacuri. O zi buna va doresc. !
@nelu73: Am crezut ca sunteti proprietarul, sau ceva de genul asta.
Intr-adevar, i se spune Litoralul Ardelenesc. Si noi am fost tot pentru lacuri.
Cred ca Hotel Strand e cel mai indicat. Acces liber la lacurile Horea, Closca si Crisan; baza de tratament; dusuri exterioare cu apa calda (nu ca la complexul de lacuri de vis_à_vis).
@cristina47: suntem prieteni nu am nici o treaba cu cu Pensiunea unde a fost. ????
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@cristina47: Aveți perfectă dreptate. locația amintită de dv. este cu 30 lei mai scumpă decît Indus, însă are cele 3 lacuri + piscină interioară inclusă în preț. Eu în schimb, am plătit 25 lei ca să intru la lacurile primăriei. Deci... tot pe-acolo, dar mai scump la Indus!
O seară plăcută și mulțumesc pentru completări.
@nelu73: cu siguranță că voi scrie. Deja ți-am urmat sfatul stimate domn!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)