Revenind ca oaspete și plecând ca prieten

TIPĂREȘTE

Știu că am mai scris despre această locație fapt pentru care rog să nu da-ți cu pietre-n cântăreț, dar am simțit nevoia să fac acest lucru deoarece…

Cum mai aveam un rest de câteva zile din concediul cel petrecui prin țări străineze și de unde înmagazinasem toată căldura lui Helios de cred că-mi vor trebui vreo 3 luni de stat prin Groenlanda ca să-mi aduc corpul la temperatura normală, ia ce mă gândesc eu, să mai dau o fugă prin Maramu unde-mi plăcu foarte mult astă primăvară.

Așa că și de acestă dată, alesei aceeași pensiune la care mă cazasem în primăvară și unde fusesem foarte mulțumit de tot ce înseamnă

Pensiunea în Deal la Ancuța din Vadu Izei: amplasamentul pensiunii, cazarea, curățenia, mâncarea, dar în mod deosebit, devotamentul și omenia minunatelor gazde.

Vorbisem din Grecia cu fiica cea mare a gazdei și-mi făcui rezervare pentru 4 nopți.

Îmi spuse ea, că abia mă așteaptă cu nerăbdare ca să mergem la o nuntă.

,,- Haida de! Păi stăți oleacă că viu de pe nisipu' Greciei, adicătelea de la plajă și bălăceală, unde nu fusei la costum și cravată!

- Nu-i bai, că te-mbrăcăm în costum de moroșan!

- Aoleu! Păi nu mă vedeți voi pe mine în arșița soarelui, gătat cu cămeșă din cânepă sau bumbac cu mânecă lungă, încins cu brâu din ăl lat și cu clopu' pi cap? ... "

Așa că într-o dimineață, la ora 05:10, părăsesc locația din Grecia (vezi impresii) îndreptându-mă spre țară. După o pauză pentru o noapte la o familie dragă mie din România, a doua zi, pe la 07:30, am plecat spre Maramu.

Ajung eu la pensiune undeva în jurul orelor 17.30 trecute fix, după același drum vai mama lui, cu clănțănituri de măsele pe gropile DN-lui 17C între Bistrița și Săcel.

Mă întâmpină chiar doamna Ileana, proprietara pensiunii, care se urcă în mașină alături de mine, îndreptându-ne către pensiunea din deal unde aveam să fiu cazat.

După ce mi s-a arătat camera, aflată tot la etaj ca-n primăvară, însă de data aceasta cu vedere spre sat și nu spre blănosul Codruț, mi s-a spus că sunt așteptat jos ca să mănânc ceva. I-am spus doamnei Ileana că voi servi masa mai pe seară, acum dorind doar să-mi fac un duș și să ,,inspectez ,,puțin zona.

Camera răcoasă avea să-mi dezvăluie aceeași curățenie desăvârșită ca și în primăvară, dând în vileag hărnicia și atenția deosebită pentru ca totul să fie cât mai pe placul turiștilor.

După un timp am coborât din cameră, căutând ceva schimbări față de data trecută când pășisem pentru prima oară în această locație.

Amu la portița miniaturală de la șosea a mai apărut o inscripțiune.

Sub ,,Pensiunea Teleptean ,,stă scris și... ,,În Deal la Ancuța ,,.

A început să se construiască o sală de mese închisă, undeva la mijlocul distanței dintre pensiunea de la șosea și cea din deal, pentru a înlesni astfel servirea mesei pe timp de iarnă.

În staulul unde astă primăvară erau trei miei, acum ,,locuiesc ,,doi pui de căprioară, două gingașe suflete crescute cu atât drag de doamna Ileana.

Puiul de ciobănesc de păzește intrarea pe domeniul pensiunii, acu'-i ditamai ,,blănosu ,,. Cât de curând o să-l ajungă pe Codruț, ce uita-i să vă zic că amu-i era tuns, ca să suporte mai ușor căldurile alea groaznice.

Mâncarea de la pensiune a rămas la fel de bună. Pâinea făcută în cuptor la fel de gustoasă, laptele tăt proaspăt adus dimineața devreme, slana tăt așe moale, topindu-ți-se-n gură, cașul la fel de delicios atunci când îl mai pui și pe-un ,,pat ,,de mămăligă...

Ehei... și iacă-tă că veni și ziua nunții... Hai, zice-ți că nu pe-asta o așteptați ca să vă spui eu cum îmi stătu mie-n moroșan... Niet!...

Că spre norocu-mi, avusei eu la mine o pereche de pantaloni ș-o cămeșă cu mâneci scurte, amândouă albe ca spuma laptelui, scăpând astfel de a mă înclifta în straie tradiționale maramureșene, bașca și cu clopu-n creștetu' capului. (Yes!!!)

Amu stați oleacă să vă spui cu începutu'...

No, că mă pusei eu oleacă în așteptare până ce doamnele și domnișoarele, într-o viteză de n-am pomenit, își luară costumele cele tradiționale, inconfundabile, cu cămeșile a mai scumpe și mai frumos cusute, cu fuste și basmale în culori de-alea plăcute ochilor, că un timp și Loganu´ mi-l vedeam brodat cu trandafiri roșii cusuți în ață dublă. (Mamă ce le am pe-astea cu cusutu´! Gata, mâine mă apuc de-un mileu sau o față de masă...)

Se făcură repede socotelile câți suntem, care cu care se înghesuie și în ce mașini își dau coate și se calcă pe bătături. Eu îmbarcai în Logan două fete și-un băiet ce-s ajutoarele doamnei Ileana și mă alăturai coloanei imense de mașini ce se îndrepta către casa mirelui. Pe drum, mai luai un băiet care săracu ori pierdu startul, ori se făcu cineva că-l uită pe jos, ori îl aruncă cineva din vreo mașină.

Amu avusei prima surpriză. La moroșeni se obișnuiește cam ca la noi când conduci un om pe ultimul drum. Adicătelea, se merge cu 10km/oră, farurile și avariile aprinse, se claxonează până auzi (dacă mai ai ceva ureche muzicală) cum goarna de sub capotă scade vreo trei tonuri și două octave, începând a semăna cu ceva între răgetul unui măgar care a înghițit un ardei iute și cântatul unui cocoș care a mâncat mătrăgună și a băut apă de la frigider. Asta înseamnă că bateria vehicolului e în colaps și dacă nu te potolești o să fii nevoit la următoarea plecare de pe loc să pui moroșenii la împins magaoaia. Bașca mă mai puseră donșoarele să dau și drumu´la radio că doar mergem la nuntă nu la gropăciune...

Ehe, și-ntr-un final, ajunserăm la casa mirelui aflată undeva la vreo 9 km distanță de Vadu Izei, adicătelea vro´ trei sate mai încolo pe drumu´ ce duce-n spre Cavnic.

După ce țintui eu Loganul la marginea drumului în șirul indiano-moroșan de mașini, coborârăm dintrânsul și uimit, mă trezesc luat de ,,toarte ,,de cele două fătuce, că cică așe se mere. Două??!! Au mama!... Ehe, păi să vedeți ce mândru pășeam, îmbrăcat în alb ca un ginere (că lumea deja mă botezase, unii ,,îngerul ,,alții ,,ginerică ,,), de parcă călcam pe becuri.

La casa ginerului... lume de lume, de ziceai că-i revoluțiune sau se joacă finala la fotbal. Ceterași, muzichie de-a lor și... nelipsitele strigături. Bașca, la bărbați li se înmâna câte-o sticlă cu horincă să guste și mai apoi cică să intre în casă ca să ciocnească cu ginerică că așe se face prin locurile cele. Mă apucai eu să număr bărbații, gândindu-mă ce-o fi pe săracu´ ginerică ca să be cu tăți. Păi săracu, nici după scaun cred că nu se mai ridica, da' păi să meargă să-și ia mândra și s-o ducă-n fața lu´ tata popa. Dar îmi șoptise mie la urechea bleagă un nene, că de fapt mirele doar se prefăcea că bea.

Ahaa, șmecher carevasăzică... !

Cât stătui eu de admirai cele ce le ziceau ceterașii, mă bătu un moroșan pe umăr și-mi întinse o sticlă cu ceva transparent în ea.

,,- Nu mi-i sete zic, că amu beui o sticlă de apă în Logan.

- No, păi asta nu-i apă! ”

Și se puse omu´ de scoase dopu´ sticlei, moment în care îmi pătrunse-n nări, plămâni și suflet, un miros puternic de... ce țuică? Ce pălincă? Ce alcool? Terebentină oameni buni și nu altceva!...

,,- No hai, un gât de horincă! ,,

- Din princip nu beu tărie și mai îs și cu covrigu´!

- Da ce singur nu știe? ”... și se puse omu´ nostru pe râs...

Nu-ntorc bine capul către ceterași, că alt moroșan...

,,- Ginerică, i-a de be!

- Stai oleacă, că nu-s eu ăl de se leagă, eu îs oaspete!

- Păi și mai bine! Ia de dă pi gât!

- Nu poci bade, că-s șofeur! ”

Mai ascult eu o strigătură două, iar îmi vine din dreapta un moroșan...

,,- Domnu´ înger, pentru matale! , și-mi întinde și el o sticlă.

,,- Stai bre așe, zic refuzându-l, că eu nu-l știu decât pe Îngerul Gabriel ăl cu Buna Vestire și mă jur că nu-s eu! ,,

Prinde omu´de glumă că de era... bucuros, așe cum îs oamenii la nuntă... și se îndepărtează. Asta aveam să fac și eu dar în sens opus, adicătelea mai spre ieșirea din curtea lu´ginerică, ca să nu mă trezesc iar cu vreo sticlă pe lângă mine...

De la ginerică, no hai către mireasă. Da, dar nu oricum, ci de astă dată cu mai puțin de 10km/oră. Ziseră ei, cică așe trebe ca s-o țină pe mireasă în suspans (sau pe bietul popă?). Adicătelea în gândul meu, până la limita aceea când atunci când vei da ochii cu mireasa, te și trezești cu-n lighean în cap sau c-o mătură pe cocoașă.

De la mireasă către biserică iar rămăsei un pic nedumerit. Păi băieții din partea lui ginerică erau cu ceva strigături, iar cei din alaiul miresei strigau altceva, că până la urmă săracii ceterași nu prea mai știau de partea cui să se dea și unde să cânte, în fața alaiului general sau la mijlocul lui.

Spre biserică se merse apoi destul de mult, pe vreo două ulițe pline de pietre, spre groaza domnișoarelor încălțate cu pantofi cu toc de 6,8, 10 cm. etc... (mai sunt și alte mărimi, că nu le am pe-astea? Dar parcă văzui și mai și...)

Cununia religioasă s-o petrecut întro bisericuță veche, tipic maramureșeană, pe cât de înaltă pe-atât de mică și joasă înăuntru, unde am înțeles că trebuia să stai aplecat ca nu cumva să-ți faci vreun cucui. Da' de..., în fața Domnului trebe să stai aplecat, nu? .

Lăsarăm pe tineri să se lege în Sfânta Taină a Cununiei alături de cei aproape lor, iar noi ne îndreptarăm către mașini că de, amu tătă lumea ce-o fost îmbrăcată în costume tradiționale, trebuia să se schimbe în de-aste mai elegante mai din vremurile noastre, că doar urma dezmățul-ăl mare cu dănțuială, muzichie, mâncare și beutură cât cuprinde.

Umplui iar mașina cu tineret și fuga acasă. Nu ajungem bine acasă că... hopa... la pensiune două grupuri de străinezi veniți să se cazeze.

Haa!... Amu zic, s-o văz pe doamna Ileana ce face și cum se-mparte, că doar trebuia să meargă și la nuntă.

Ghicirăți ce se-ntâmplă? Păi foarte simplu și extraordinar de bine gândit. Toți turiștii... la nuntă!

Să vezi bucurie pe străinezi că nu văzură astfel de obiceiuri și erau tare curioși.

Se-narmară străinezii cu aparate foto sau camere de luat vederi, mi ți-i înghesui doamna Ileana în mașina dânsei atâția câți încăpură, alții în microbuzul cu care sosiră la pensiune, și-amu hai la Căminu´ Cultural unde avea să se țină sindrofia.

Eu luai donșoarele gătite mumos și parfumate, le parcai la restorant după care,

cum de la o vreme mi se cam pierdu gustul petrecerilor, preferai să nu particip și la masă, întorcându-mă la pensiune ca să țin de urât pentru puțin timp, unei familii de moroșeni mai în vârstă, ce-i lăsase doamna Ileana precum ,,gazde ,,în caz de s-o ivi ceva.

Amu, ori de la atâta mers pe jos, ori de la aerul acela rece și curat, mi se făcu cam foame și mă dădui înspre frigiderul doamnei Ileana.

Doamna a mai în vârstă de rămase acasă pe post de gazdă, se dădu să-mi aducă mâncare gătită să mânc.

,,- Nu, zic. Am poftă de-o bucată de pâine de casă, puțână slană, o ceapă roșie, și-o felie zdravănă de caș proaspăt! ”. Apoi mai luai eu și vreo două felii de cozonac (care, că fuseră patru în cele din urmă) făcut de doamna Ileana, de-ăla de-ți îndulcește și sufletu´...

Într-un târziu m-am retras în cameră, am deschis larg geamul și ușa balconului, (că vă spusei că încă țineam în mine peste 80 de garde Celsius luate de prin țări străineze și așa am dormit tăte nopțile) și mă întinsei pe pat trecând în revistă nunta tradițională a moroșenilor ce-mi va rămâne cu siguranță lipită de suflet.

Și iacătă că venind la această pensiune pentru a doua oară, am constatat că m-am simțit extraordinar de bine ca și prima oară, nelipsindu-mi absolut nimic. De aceea, cu siguranță am să revin și a noua oară, a douăsprezecea sau a douăzecea oară.

Și totuși ceva m-a deranjat enorm de tare... Și le voi puncta:

- M-a deranjat că aerul a fost prea curat și serile prea înstelate.

- M-a deranjat că blănosul Codruț nu a lătrat deloc. (Aaa, stați așa că-mi adusei aminte... că în fiecare dimineață la ora 4 se auzea foarte tare un ,,cucuriguuuu! ,,. Da, e clar acum, ăsta era Codruț care probabil înghițise cocoșul din bătătura doamnei Ileana).

- M-a deranjat foarte tare că nu am putut dormi din cauza cântecului greierilor. Bașca în noaptea nunții, am avut în cameră un furnicoi care cred că luase vreo 3-4 înghițituri de horincă și a început să-și ia consoarta la tropăituri și sârbe, de mai mai să ajung cu tot cu pat pe balcon din cauza trepidațiilor.

- M-au deranjat cocoșii din sat care-și potriveau ceasurile la ora 4 dimineața.

- M-a deranjat răgetul unui magar ce se auzea venind dinspre sat pe la ora 6 dimineața.

(ăsta săracu´ cred că avea ceasul defect de nu ,,claxona ,,la ora 4 cum făceau ăi de la mine de la țară)

- M-au deranjat câteva mașini ce tranzitau noaptea satul. (Stimați șoferi, vă rog din suflet de-acum înainte când intrați în Vadu Izei opriți motorul mașinii și luați-o la împins că nu se poate hodini omu´... ce Dumnezeu...)

- M-au deranjat tropăitul cailor ce se auzea pe șosea. (Dragi moroșeni, vă rog trageți peste copitele cabalinelor câte-o pereche de opinci, puneți-le role de cauciuc... sau arcuri de Dacia ca să parcurgă distanța mai repede și-n liniște deplină...)

- M-au deranjat motanii ăia albi, de-i apucau hârjoneala și smotoceala dimineața când îmi puneam eu cafea, de era odată să mi-o pun pe mine.

- M-a deranjat că după masa de prânz nu am auzit nicio melodie ,,cântată ,,la drujbă, ferăstrău ori teslă, de către muncitorii ce lucrau la noua sală de mese. (Hai măi oameni buni, măcar ,,Bătuta cu ciocanu´ ,,sau aia cu... ,,Hai numa și numa, țuca-ma-ș cu drujba mea”... ca să-mi fac și eu siesta de după-masă și să adorm liniștit).

Dar cel mai mult și mai mult m-au deranjat acele review-uri negative aduse acestei pensiuni.

Observ că sunt oameni care, ori nu știu ce înseamnă viața la țară sau agroturismul, ori compară merele cu perele. Mulți vor să aibe la o pensiune condițiile unui resort de 5 stele. Păi atunci de ce aleg oare cazare la sate în pensiuni și nu la oraș într-un hotel?

Se știe oare cum este să-ți continui viața fără consoartă și să fii nevoit să duci mai departe ce a fost început împreună, cu atât de multe lucruri neterminate?

Se știe oare ce înseamnă să te trezești cu noaptea-n cap ca să pregătești micul dejun pentru fiecare turist în parte, în funcție de ora la care se trezește?

Se știe că trebuie să stai după ultimul turist până noaptea târziu, că mai are el chef de-o horincă sau parcă ar mai mânca ceva?

Ce ar însemna să mergem la o pensiune și să găsim în meniu:

Pizza, Cassoulet toulousain, Saucisses de Toulouse, Foie gras, Raclette, Souris d’agneau, Viande tartare și ca desert Quiche, Fondue au fromage, Ile flotante sau Moelleux au chocolat?

Ce ar însemna ca în loc de țuică de prună, horincă ori vin de buturugă să găsim: Bisquit Dubouche, Chartreuse, Margarita, Bloody Mary, Daikiri, sau cine știe ce șampanii?

S-ar mai numi acesta agroturism? S-ar mai numi aceasta o pensiune? S-ar mai numi acesta agroturism?

Anul acesta se știe că a fost o secetă groaznică. Îmi spunea doamna Ileana că nici cu 3 fântâni nu face față, fiindcă aproape au secat. Noroc cu un bazin de rezervă aflat sus pe deal, pe care însă trebuia să-l umple destul de des, cărând apă cu un rezervor de plastic pus în mașină și de-acolo cu o pompă cu un furtun de vreo 50 de metri.

Și sunt multe, multe alte lucruri de făcut sau de achiziționat pentru care îți trebuiesc timp, materiale și mai ales oameni care să te ajute. Și toate acestea costă enorm...

Oare cât o costa de exemplu o trupă de ceterași care să-ți încânte turiștii în fiecare zi, de dimineață până seara târziu, un întreg sezon? ... O simplă întrebare.

(Apropos doamnă Ileana, data viitoare vreau să-mi cânte la masă Filarmonica din Viena și să-mi danseze Michael Flatley cu ai săi Lord of the Dance. Și de mă mai invitați la vreo nuntă, spuneți moroșencelor să se îmbrace în Salwar kameez-uri iar moroșenii în costum de războinic Cherokee. Deasemenea propun ca, clopul să fie înlocuit cu sombrero.)

Și apropos... știați că în Romănia există pensiuni unde ți se asigură masă și cazare fără să plătești niciun ban? Da, dar pentru asta trebuie să muncești cot la cot cu proprietarul. Adică te scoli la 4 dimineața, dai de mâncare la animale, mulgi vaca, sapi, uzi, dai cu coasa, etc.

Păcat... păcat... că în loc să respectăm oamenii, munca și mai ales viața de la țară, tot ,,aruncăm ,,cu cuvinte grele, îndepărtându-ne tot mai mult de tot ce este cu adevărat românesc, căutând și cerând lucruri ce le-am văzut dincolo de granițele țării, prin hoteluri și stațiuni luxoase.

De ce oare mie nu mi-a lipsit niciodată nimic, cât am stat aici?

Mi s-a spus întotdeauna, că dacă doresc ceva să cer și mi se va da.

Dar de multe ori, îmi permiteam să-mi iau și singur fiindcă mă simțeam de-al casei, iar la țară unde am fost crescut și educat nu am avut servitori pe lângă mine.

Cât am stat cazat aici, am mai văzut trei familii de români care îmi spuneau că se simt foarte bine. Și ceea ce m-a impresionat, o familie cu copii, care și-au strâns singuri vesela și au dus-o la bucătărie, după ce au servit masa...

Iacătă că mai există și OAMENI! (Respect deosebit și mă înclin în fața dumneavoastră!)

Și fără să-mi fie rușine c-o spun, nu mi-au căzut mâinile dacă am reparat o scurgere de la o chiuvetă, sau am aprins focul în cazanul pentru apa caldă, sau am ajutat-o pe doamna Ileana să umple bazinul de rezervă cu apă.

Și la terminarea sejurului, de ce majoritatea turiștilor primeau din partea casei, fie o sticlă cu horincă, fie o bucată de caș, fie o pâine de casă sau o bucată de slănină?

Acestea sunt lucrurile, faptele și evenimentele pe care le-am văzut și le-am trăit cu o satisfacție deosebită.

Poate aceste rânduri au deranjat mulți oameni, dar totul a fost scris nu pentru a lua partea doamnei Ileana, ci pentru că nu i-am putut înțelege pe cei care au scris cu răutate despre această pensiune.

Și țin să menționez, că nu sunt rudă cu doamna Ileana și nici nu am rude în Maramureș.

Prieten, ... DA! Pot spune că sunt, fiindcă aici am venit ca oaspete și am plecat ca prieten.

---

VIZUALIZĂRI: 1947 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI