GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Îşi merită cu prisosinţă cele 4 stele!
Chiar dacă drumul pînă acolo trece prin localităţi (Glod în special) unde locuiesc diverse persoane (destul de "bronzate"), iubitoare de animale - cai şi cîini în special, ţinuţi în libertate - persoane care desconsideră regulile de comportament/circulaţie, pensiunea este o oază de civilizaţie, situată la 2-300 de metri de vietăţile respective. De altfel, curtea în care sînt parcate maşinile se poate încuia peste noapte.
Doamna administrator (un bucătar extraordinar totodată!) a fost foarte amabilă şi ne-a oferit toate condiţiile şi informaţiile.
Apartamentul în care am fost cazaţi (ca de altfel întreaga pensiune) era foarte curat, iar mobilierul de calitate superioară, lucruri pe care nu le-am văzut în multe locuri.
Mîncarea (nu am servit decît micul dejun, dar am văzut şi mai ales mirosit felurile pregătite pentru cină) foarte consistentă şi ieftină (doi adulţi şi doi copii - doar 50 de lei - omlete, unt, dulceaţă, ceai sau cafea, platou cu mezeluri, brînzeturi, roşii, castraveţi etc.). Meniul pentru prînz şi cină se comanda, din cîte am înţeles, cu o zi înainte şi se pregătea exact înainte de masa respectivă.
Dacă vom mai trece prin zonă, vom reveni cu siguranţă, măcar pentru a încerca papanaşii!
Trimis de bdinb in 03.07.19 15:56:40
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în MOROENI.
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (bdinb); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.23274320 N, 25.42831420 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună recomandarea
Mutat în rubrica "Pensiunea Doi Brazi, MOROENI [DB]" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)--
Câteva fotografii realizate de voi acolo ar fi mai mult decât binevenite — atât ca ilustraţie a textului, cât şi ca informaţie utilă, ele fiind căutate, apreciate (şi solicitate) de cititorii interesaţi în această destinaţie... Poţi folosi linkul amfostacolo.ro/pic_addnew ... 14&ridAnt=94416
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)