GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pensiunea 'Dobra de sub munte'(încă) NECLASIFICATĂ / MENIU
Un loc perfect pentru încărcarea bateriilor
În data de 03 şi 04. iulie am petrecut trei zile în zona Garda de Sus şi am fost foarte încîntați. Am făcut rezervare înainte cu o săptămînă înainte la pensiunea Dobra de sub munte pe care am găsit-o pe net.
Am luat legătura cu proprietarii şi ne-am interesat de camere. Dînșii ne-au spus că locația este compusă din două corpuri de clădire iar un corp are 4 camere cu baie proprie iar al doilea corp are tot 4 camere dar cu baie comună. Deoarece noi eram 2 familii fiecare cu cate doi copii, am solicitat proprietarilor cate doua camere de familie şi le-am cerut să le lase la 60 lei /cameră. Aceștia au fost de acord şi în acest fel toată clădirea ne revenea doar nouă.
Corpul de clădire era compus din cele 4 camere situate fiecare la etaj cu baie proprie, iar la parter era o sală de mese foarte mare, bucătăria complet utilată cu veselă, cuptor cu microunde, filtru de cafea absolut tot ce aveai nevoie. De asemenea mai avea la parter două toalete de serviciu dotate corespunzător.
In curte erau două foişoare mari, un balansoar şi un grătar mare la dispoziţia turiștilor care avea lemne din belşug.
Ne-am simțit foarte bine nefiind deranjaţi de gazde care locuiau în alt corp la vroe 50m.
Seara a fost destul de rece în camere şi am solicitat să ne facă puţin foc în centrală lucru care s-a îndeplinit imediat. Recomand tuturor această pensiune.
Pensiunea se numește Dobra de sub munte deoarece mai există o pensiune cu numele Dobra dar in altă locaţie, acesta de care vorbesc se află chiar la începutul drumului de acces la la peștera Scărişoara.
În prima zi am vizitat peșteră Poarta lui Ionele care se afla la 3km de pensiune iar peștera Scărișoara la 9,5 km, însă noi de la peștera Poarta lui Ionele nu ne-am întors la drumul principal ci am mers tot înainte 18 km într-un peisaj de vis pâna la pestera Scărișoara.
De asemenea am vizitat groapa Ruginoasa care este la 14 km de pensiune respectiv după 14 km se lasă maşina pe marginea drumului şi se merge prin pădure aproximativ 1 oră. Privelistea pe care o ve-ţi vedea la Groapa Ruginoasa este de-a dreptul impresionantă şi trebuie văzută cel puţin o dată în viaţă (părerea mea).
În data de 05 iulie la plecare am vizitat cascada Vîrciorog care se arată după un drum prin pădure foarte relaxant iar chiarînainte de cascada este o rulotă unde se pot cumpăra plăcinte cu gem grozave.
Trimis de sorindezmi in 09.07.15 10:33:24
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sorindezmi); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 46.45663400 N, 22.82916900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Bună recomandarea
-
Mutat în rubrica "Pensiunea ''Dobra de sub munte'', GÂRDA DE SUS [AB]" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmasterX - Da, poziţionarea este corectă.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)