ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 22.10.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Roșiori de Vede
ÎNSCRIS: 16.04.13
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
OCT-2015
DURATA: 3 nopți
familie cu copii
2 AD. + 1 COPII -- v: 14 ani

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
100.00%
Încântat, fără reproș
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
98.75%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 35 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

TIMP CITIRE: 4 MIN

Călători prin locuri de basm

TIPĂREȘTE

E binecunoscut faptul că trăim în era vitezei și a tehnologiei. Lumea este într-o permanentă schimbare, iar noi trebuie să facem față numeroaselor probleme și provocări care apar, și care, de ce să nu recunoaștem, de multe ori ne copleșesc, ne îngenunchează, obligându-ne tot timpul să căutăm soluții pentru rezolvarea lor. Iar atunci când simțim că vom ceda, cautăm să fugim, să evadăm din această lume dezlănțuită, să ne ducem într-un loc unde să ne liniștim, să ne reculegem, să ne refacem forțele pentru a putea continua lupta cu viața.

În anul 2013, am petrecut zile minunate în Țara Moților, la pensiunea Cotul Arieșului din Vadu Moților, iar atunci mi-am propus că într-o zi voi reveni în această zonă mirifică. Analizând ofertele de cazare, mi s-a părut interesantă cea a pensiunii Conacul Samfirei, din Gârda de Sus, care venea în întâmpinarea potențialilor turiști cu o propunere destul de atractivă pentru sezonul de toamnă: 75 de lei pe zi de persoană, cazare și demipensiune. M-a convins această ofertă, și am făcut o rezervare pentru 3 nopți, la un apartament cu 2 camere, totodată oferindu-i soțioarei mele prilejul de a-și serba ziua de naștere la munte.

După un traseu de 465 de km și 8 ore de mers cu mașina (mi-a crescut barba de cât am mers!) am ajuns în sfârșit la Gârda de Sus. De menționat faptul că pe DJ 75, Alba-Iulia - Arieșeni, porțiunile de drum recent asfaltat alternează cu cele unde au fost efectuate doar reparații de mântuială, mai pe românește cârpeli, dar se poate circula totuși acceptabil.

Pensiunea Conacul Samfirei este situată la circa 200 m de la intrarea în comuna Gârda de Sus, dinspre Câmpeni, pe partea stângă. Fiind foarte aproape de șosea, m-am gândit că poate voi avea probleme din cauza traficului, însă m-am înșelat, apartamentul în care am fost cazați fiind amplasat pe partea din spate a pensiunii.

Clădirea este alcătuită din 2 corpuri, legate între ele, în corpul din partea dreaptă, privind dinspre stradă, aflându-se apartamentul și două camere duble, care au ușa de acces între ele, la nevoie putând fi transformate în apartament, iar în corpul din partea stângă sunt 4 camere duble. Parcarea este suficient de spațioasă pentru cei cazați aici. Atât în fața cât și în spatele pensiunii, sunt amplasate terase, cu mese și umbrele, iar lângă terasa din spate a fost amenajat un spațiu de joacă pentru copii, un leagăn, fiind puse la dispoziție și 3 biciclete cu care se pot plimba turiștii.

Încă de la intrarea în pensiune, am fost plăcut impresionați de atmosfera caldă, intimă, liniștită, precum și de atitudinea personalului, în frunte cu administratorul, discutam cu domnia sa de parcă ne-am fi cunoscut de-o viață.

Câteva cuvinte despre apartamentul rezervat: destul de spațios, aproximativ 45 mp, într-o cameră având canapea extensibilă, în cealaltă un pat matrimonial imens, fără balcon, curățenie fără cusur, mobilier de calitate, cu suficiente spații de depozitare, inteligent amplasate, televizor lcd, minibar, telefon, șemineu electric, wireless full. Baia, prevăzută cu cadă, de asemenea foarte curată, având uscător de păr și prosoape moi și parfumate.

Spuneam că oferta a fost cu demipensiune, mai precis mic dejun și cină. La micul dejun sunt disponibile 3 variante, la alegere, iar turistul nu este legat de un anumit interval orar cu privire la servirea acestuia. La cină, se puteau servi diverse preparate, la alegere, din meniu, în limita sumei de 25 lei, ce se consumă peste se plătește. Am servit mâncăruri alese, gătite cu pricepere, din produse locale, în cantități suficiente. Recomand ,,Traista moțului'', un preparat delicios, din cotlet de porc și sote de ciuperci, și plăcinta cu brânză, coaptă pe lespede. Nu au lipsit de la masă minunatele dulcețuri din fructe de pădure, sau siropurile de casă. În prima seară, după ce am servit cina și ne-am retras în apartament, gazdele ne-au adus un tort, de fapt o surpriză pentru soția mea, pentru care eu am ,,complotat'' cu ceva timp înainte, cu administratorul. Atitudinea gazdelor a fost fără reproș, ne-am simțit ca niște copii răsfățați, cărora li s-au satisfăcut toate capriciile, tot respectul pentru dumnealor.

Deși am stat 3 nopți, la capitolul plimbări nu am fost prea activi, în 2013 am văzut și vizitat mare parte din obiectivele turistice din zonă, așa că acum ne-am limitat la scurte ieșiri în apropierea pensiunii, fiind oarecum împiedicați și de nelipsita... ploaie.

Țara Moților este un tărâm magic, cu oameni calzi și primitori, unde timpul parcă s-a oprit, plimbându-te prin aceste locuri ți-aduci aminte de copilărie, de basmele cu zâne, feți-frumoși și zmei, pe care ni le spuneau atât de frumos bunicii noștri.

Iar la final, vă mai spun ceva: dacă doriți să vizitați această minunată lume, nu ocoliți pensiunea Conacul Samfirei, un exemplu de rafinament, ospitalitate și bun gust.


[fb]
---
Trimis de Safta Radu in 22.10.15 18:15:49
Validat / Publicat: 22.10.15 18:56:18
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 3396 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Safta Radu); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
IMPORTANT: Eventualul drept la replică din partea proprietarilor este BINEVENIT, ÎNCURAJAT și SALUTAT, fiind esențial pentru formarea unei opinii în cât mai completă cunoștință de cauză. Proprietarii sau reprezentanții unitătilor de cazare își pot exercita dreptul la replică fie scriind un ECOU la acest articol, fie inițiind un articol nou, cu titlul "Dreptul la replică".
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P03 Terasa din spatele pensiunii. În plan îndepărtat se vede spațiul de joacă pentru copii.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 79150 PMA (din 66 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 35.00 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    16 ecouri scrise, până acum

    webmaster70
    [22.10.15 19:36:32]
    »

    @Safta Radu - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [22.10.15 19:51:12]
    »

    @webmaster70 - Coordonatele GPS sunt setate corect.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    tata123 🔱
    [22.10.15 20:07:38]
    »

    @Safta Radu - Am prins un superbonus pentru acest articol... frumoasă zonă ați vizitat... toamna întregește peisajul prin culorile specifice... Păcat că în această perioadă ploaia a încurcat planurile multor turiști, în toată țara starea vremii a fost „ploioasă”. Apetisantă plăcinta aia cu brânză coaptă pe vatră. La Mulți Ani soției!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Zoazore
    [22.10.15 20:10:09]
    »

    @Safta Radu - Iar avurăți ghinion cu ploaia? Uuff!

    Dar tot răul spre bine: v-ați odihnit, v-ați serbat zânuța...

    Voi sunteți un etalon de excursii frumoase în țară! Felicitări!

    Vacanțe însorite!

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [22.10.15 20:21:38]
    »

    @tata123 - Într-adevăr, Țara Moților este o zonă foarte frumoasă, iar culorile toamnei îi dau un farmec aparte.

    Mulțumesc pentru urări, lecturare și vot.

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [22.10.15 20:37:31]
    »

    @Zoazore - Mulțumesc pentru aprecieri... și pentru vot.

    elviramvio
    [22.10.15 21:04:22]
    »

    @Safta Radu -

    La multi ani doamnei si multe concedii frumoase impreuna!

    Am retinut recomandarea, "traistuta" aceea aduce inundatii in gura doar privind poza!

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [22.10.15 22:38:56]
    »

    @elviramvio - Mulțumesc pentru urări. Toate cele bune!

    iulianic CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
    [23.10.15 10:38:13]
    »

    @Safta Radu - M-a impresionat în mod plăcut descrierea ta, dar şi mai plăcut m-a împresionat modul în care ai complotat pentru bucuria familiei şi pentru sărbătorirea aniversării soţiei. Pentru ea şi pentru voi toţi, La mulţi ani fericiţi şi buni alături de cei dragi!

    N-am ajuns niciodată în Ţara Moţilor. Timpul nu ne-a permis să facem călătorii atât de lungi în ţară (mă refer la cele pe care le putem face împreună - eu şi soţul meu), dar când situaţia se va mai schimba, vom ajunge şi în Ţara Moţilor. Cu atât mai mult cu cât ne ademeneşti cu frumuseţe, linişte şi mâncare bună.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Eugenia55* †
    [23.10.15 11:29:05]
    »

    Omul... care-aduce ploaia!

    Avuserati ceva ghinioane, in ultima vreme, cu vremea, dar e bine ca ati luat partea plina a paharului (sper ca adevaratul pahar a fost plin-plin), ploaia e rodul pamantului...

    Usile impozante dintre dormitor si... living? sunt culisante sau nu?

    Scaunele le-as arunca... pe geam, imi amintesc de sala de consiliu

    La multi ani doamnei! (da' ce s-a inaltat cavalerul!!!)

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [23.10.15 14:20:48]
    »

    @iulianic - Mulțumesc pentru urări și pentru cuvintele frumoase. Deși drumul e lung, merită să mergeți în Țara Moților, măcar pentru câteva zile, aveți ce vizita, este o zonă ireal de frumoasă.

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [23.10.15 14:31:34]
    »

    @Eugenia55 -

    Mulțumesc pentru urări și pentru vot.

    Da, ușile dintre cele două camere sunt culisante. Referitor la scaune, gusturile nu se discută, eu respect opinia fiecăruia, oricare ar fi ea.

    Într-adevăr, pentru familia mea, anul 2015 a fost chiar... ploios, pe unde am călătorit ne-a întâmpinat ploaia.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
    Zoazore
    [23.10.15 16:45:57]
    »

    @Safta Radu - Radule, ploaia e belșug, bogăție, iar voi le aveți! Fiindcă vă aveți unii pe alții și prieteni!

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [23.10.15 16:49:30]
    »

    @Zoazore - Mare dreptate ai, Zoa!

    Mihai18
    [23.10.15 16:51:15]
    »

    Frumoasă destinația, frumos review-ul, frumoasă familia și La Mulți Ani soției dv.

    Safta RaduAUTOR REVIEW
    [23.10.15 16:52:47]
    »

    @Mihai18 - Mulțumesc pentru urări și aprecieri. Toate cele bune!

    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    7 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    elviramvio, Eugenia55*, iulianic, Mihai18, Safta Radu, tata123 🔱, Zoazore
    Alte impresii din această RUBRICĂPensiunea Conacul Samfirei [Izvoarele]:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 1.1271679401398 sec
    ecranul dvs: 1 x 1