GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ne-am „ascuns” la Coliba Haiducilor în Suceava
Acum câteva zile am făcut o scurtă incursiune în Nordul țării care a necesitat totuși o noapte de cazare la mijlocul traseului. Acest popas l-am efectuat în orașul Suceava, la marginea așezării omenești, „ascunși” pentru o noapte în pensiunea Coliba Haiducilor.
Poziționare/Acces. De fapt nu am fost chiar „ascunși”, unitatea de cazare aflându-se la „drumul mare” care duce spre Gura Humorului – DN 17 (E 58). Adresa exactă a pensiunii este: cartier Șchei, Aleea Vămii nr. 3. Ne aflăm chiar vis-a-vis de uzina Rulmentul, la 7 km distanță de Cetatea de Scaun a Sucevei. Pensiunea se poate accesa ușor și de pe Varianta ocolitoare a Sucevei, cea care face legătura între E85 și E 58. Există parcare privată interioară, suficient de încăpătoare.
Prezentare generală. Sub deviza Bucate cu suflet culese, Odăi pentru tine alese pensiunea agroturistică Coliba Haiducilor oferă atât servicii de restaurant, cât și posibilități de cazare. Apărută în peisajul unităților de cazare în anul 2016, pensiunea împletește stilul arhitectural al hanurilor de altădată cu bucatele tradiționale bucovinene. Găsim 8 spații de cazare, camere duble, precum și un restaurant spațios, plus o terasă exterioară acoperită. Interiorul este ridicat folosind în cea mai mare măsură lemnul, trunchiuri întregi de arbori susțin structura, decorurile sunt în cel mai pur stil tradițional. Am cerut o cameră la Recepție, am îndeplinit formalitățile de cazare și am primit cheia. Spațiul de aici nu este foarte mare, dar bine individualizat. Accesul spre camere se efectuează din zona Recepției pe o scară masivă de lemn (toate camerele sunt situate la etaj), ori prin exterior – în zona parcării există altă scară spre etaj.
Camera. Urcăm la etaj, trecem pe lângă o zonă de socializare prevăzută cu canapea și măsuță, pereții sunt pictați cu scene bucolice, holul este „îmbrăcat” în bârne de lemn pe o latură, corpurile de iluminat sunt dotate cu senzori de mișcare. Am primit o camera twin, fără balcon, cu două ferestre în șarpantă. Încăperea este dotată cu mobilier din lemn de culoare gri-șobolan care contrastează cu nuanțele lemnului natur. Podeaua din scândură scârțâia puțin, sesizabil mai ales noaptea, o scoarță tradițională acoperea o parte din podea. După ușă există cuier și oglindă, apoi un șifonier cu uși duble (în interior umerașe), un birou, un scaun, tv lcd, noptiere și două paturi de câte o persoană. Am apreciat existența a două perne, dar salteaua nu pot spune că a fost cea mai minunată. Pe masă se aflau două pahare și o icoană. Corpurile de iluminat se asortau cu tema tradițională, un fel de lămpi, dar electrice (două fiind situate deasupra paturilor, împreună cu întrerupătorul aferent). Există suficiente prize pentru încărcat dispozitivele electronice și bateriile. Wi-fi fără parolă, funcționa bine.
O astfel de structură de lemn a pereților mi se pare mai greu de întreținut, între bucățile de lemn se observa spuma poliuretanică utilizată la îmbinări; desigur, aspectul vizual este unul plăcut. Curățenia nu m-a dat pe spate, chiar am găsit câte ceva de cârcotit atât în ceea ce privește lenjeria, cât și toaleta – se reflectă în note. Baia potrivită ca dimensiuni, dotată cu cabină de duș. Prosoape albe, curate, gel de duș la pliculețe, hârtie igienică și săpun la dozator – făceau parte din dotările acestui spațiu.
Restaurant. În prețul cazării nu a fost inclus micul dejun, oricum porneam la drum dis de dimineață. În schimb am coborât pe înserat în restaurant pentru a gusta câte ceva. Mi-a plăcut decorul tradițional (diverse obiecte de lemn, ștergare, păretare, funii de ustuoi și ardei, un cap de mistreț împăiat), cele două manechine în port popular și pictura murală înfățișând „hora satului”. Servirea a decurs rapid, în circa 15 minute am primit felurile noastre simple comandate (ceafă la grătar – 20 lei, cartofi prăjiți – 5 lei), apoi am încheiat la desert cu un papanaș gustos (15 lei). După ora 20.30 localul a început să fie populat de mai mulți clienți; prețurile din meniu se situau un pic peste medie – părerea mea.
Concluzii. Voi recomanda această pensiune celor doritori de mâncare tradițională și decor tradițional, în ciuda micilor inconveniente care pot fi de moment sau doar păreri subiective ale vizitatorului. Suceava este un loc care oferă o mulțime de posibilități de cazare, de toate categoriile așa că aveți de unde alege. Obiectivele turistice sunt situate la oarece distanță de Coliba Haiducilor astfel că trebuie să utilizați autoturismul. Alegeri inspirate!
Trimis de tata123 🔱 in 03.05.18 14:15:15
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în SUCEAVA.
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (tata123 🔱); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 47.65219990 N, 26.20583540 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
8 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Pensiunea Coliba Haiducilor [Șcheia], SUCEAVA" (nou-creată pe sait)
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)@tata123:
Start vot!
Mi-a placut mult logo-ul care te invita in acest loc:
”Bucate cu suflet culese, Odăi pentru tine alese
.
Decorul traditional da mereu farmec locului si e pe gustul meu.
Pictura de pe perete, mandra din p15, mistretul, decor superb!
Felicitari pentru articol!
Si totusi, nu v-ati ascuns, cum am crezut dupa ce am citit titlul!
????
@webmasterX: Poziționarea este corectă. Mulțumesc.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă SAU (1A) ar fi meritat rubrică nouă, dar crearea ei nu a fost considerată oportună (în acel moment);
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@tata123:
Interesantă această „colibă a haiducilor”! Se pare că pe o structură existentă au înălțat partea superioară cu material lemnos, rezultând o construcție mai ușoară decât cărămida, sau betonul. Faptul că și interiorul parterului a fost „placat” cu lemn, a fost o alegere bună, efectul final fiind de rustic autentic. Cât despre spuma poliuretanică de la îmbinări, nu știu ce să spun, poate în timp se va degrada dacă nu este acoperită cu protecții izolatoare. Ar fi păcat să nu rămână așa!
Mi-a plăcut P01 (oare chiar sunt tăiate file de hârtie?) și, mai ales, P07, cu imitarea de „lămpi cu gaz lampant”, de deasupra paturilor. Mi-a amintit de primii ani ai copilăriei, când aveam și noi o asemenea lampă, dar și de ultimii ani ai decadei *80, secolul trecut, când se întrerupea lumina pentru câteva ore, și-am făcut rost de una.
Felicitări pentru articol, am votat cu drag!
@webmaster: Mulțumesc pentru desemnare.
@Dan&Ema: Așa e, ne-am „ascuns” în cameră doar pe perioada nopții. Decorurile sunt în ton cu arhitectura localului. Mulțumesc.
@doinafil: Cred că lemnul nu a fost destul de uscat în momentul utilizării deoarece toate trunchiurile sunt crăpate.
Spuma este inestetică în anumite locuri, nu știu care ar fi fost soluția cea mai bună de izolare, poate o îmbinare perfectă a lemnului. Mulțumesc pentru aprecieri.
@tata123: O ascunzatoare frumoasa, ca o intoarcere in timp!
Poate ca spuma aia s-ar fi putut masca cu scoarte, peretare, de-astea! dar crezi ca haiducilor le pasa de spuma? Ei se-ascundeau si-atat!
Si mancau si bine! Mie mi-a placut ce-ai descris si ce-am vazut in poze!
@Zoazore: Mulțumesc pentru cuvintele frumoase, se mănâncă bine la Coliba Haiducilor, chiar dacă prețurile la anumite preparate sunt mai măricele.
Restaurantele cu specific național și unitățile de cazare construite în stil tradițional sunt căutate de turiștii care iubesc ruralul, dar de multe ori și de vizitatorii străini. Aceștia din urmă vor să guste bucate românești și să își bucure privirea cu decoruri specifice. Chiar în acea seară în local a poposit un mic grup de străini.
Weekend frumos!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)