Revelion la “Cabanele Adelei” din Predeal

”“In urma cu cativa ani, amicul meu Paul ma roaga sa-i gasesc o cazare de-o zi, undeva pe valea Prahovei. Era vorba de un grup de francezi ce se indrepta spre Marea Neagra si Delta Dunarii. Cum mai toate cantonamentele sportive mi le-am facut la Predeal, Borsec sau Paltinis, unele dintre cele mai “inalte si aerisite” statiuni din ţară, cunosteam Predealul ca-n palma. Cunosteam cabanele Adelei, nimic altceva decat 3 căsuţe cu etaj, situate exact acolo unde se termina podul cel galben ce te directioneaza spre Pârâul Rece. Patroana, dna Adela, absolventă a facultăţii de sport, e o fiinţă foarte amabila si amicii mei au fost încântaţi de prestaţia ei si mai ales de afinitatea ei pentru limbi străine. “Ei, Paul cheri, iată ce ţi-am rezervat, o căsuţă care poarta numele tău! (Pollman) ”... “Oh, la-la! , ca va, ca va! ”.

Acum, in acest an, (2013) in drum spre Busteni, am facut un nou popas la cele două căsuţe din pădure. Şi le-am fotografiat. Nu se stie niciodata cand vreun grup de amici ai naturii, sportivi sau poate revelionisti, mai doresc sa inchirieze aşa ceva.

Venind dinspre Brasov, casutele sunt situate la iesirea din Predeal, pe stanga, din şosea, mai ai de mers cam doua sute de metri pe un drum de “ţară”, apoi, in faţa ta se va deschide un domeniu verde si linistit, care pare rupt din basme. Gălăgia celei mai aglomerate sosele din ţară, DN1, dispare ca prin farmec. E ca si când, in mijlocul unei metropole aglomerate si zgomotoase, intri intr-o catedrală, liniştea devine atotstăpână. In partea stângă a domeniului, un pârăiaş curge leneş (Pârăul Olăresei), şuşotind molcom, pe lângă gardul ce strajuieste căsuţele iar in partea opusă, se afla un deal, ce apără căsuţele de curenţii de aer. Poziţia e ideală. De fapt există trei case, într-una din case locuieste gazda, dna Adela Pollmann si mama dânseia, celelate doua sunt de închiriat. Am aflat de la patroană, că domeniul e o moştenire de familie. Poate ca nu e uşor pentru două femei, mamă şi fiică, să îl administreze, dar ele nu se plâng, se descurcă excelent. Le mai ajuta vecinii. Am mai aflat, cu ciudă, ca dna Pollmann n-a luat niciodată vreun Antinevralgic sau vreun Paracetamol. Să fie oare aerul de munte “de vină”? Bine-nţeles! Un singur lap-top si un telefon mobil menţine legatura acestui tărâm verde rupt de timp, cu “lumea de dinafara”, lucruri necesare pentru a găsi clienţi dar sunt convins ca patroana ar putea trăi şi fără ele… Eu, care am migrene “de stress şi de oraş aglomerat şi poluat”, am inceput sa privesc cu jind la cele două femei si la cele două căsuţe ale lor. Dar, mă cunosc bine! Sunt un leneş! In urma cu multi ani, am construit si eu, impreuna cu băieţii mei, cu cativa săteni din Bistra (pe valea Muresului) si cu un cal (care a muncit cel mai mult), o căsuţă de lemn, in pădure, undeva pe la altitudinea de 750 de metri. In primul an mergeam la ea in fiecare week-end, in al doilea an, mergeam doar de sarbatori, in al treilea an, n-am mai mers deloc iar in al patrulea an, am pus-o in vânzare. Intr-atât mă obişnuisem cu oraşul, încât dupa două-trei zile de liniste in mijlocul naturii, trilul greierilor, în loc să mă relaxeze, mă enerva. Ceva din mine cerea din nou şuieratul strident al sirenelor ambulanţelor, luminile clipocinde si tracasante ale farurilor masinilor sau supermarketurilor, farmacia din colţul străzii, plina cu pastile sau gălăgia si smogul citadin. Cine s-a născut orăşean, orăşean moare.

Dar sa revenim la căsuţele Adelei. Ele sunt situate in Predeal, in zona Malul Ursului… nu, nu va speriati, domeniul e imprejmuit cu un gard pe care inca nici un urs nu l-a escaladat, intr-o zona in care zapada persista cel mai indelungat timp, din intreaga statiune. Inca nimeni n-a reusit sa explice fenomenul. Căsuţele au incalzire centrala una prin calorifere, cealalta prin pardoseala. Cabane sunt construite integral din lemn de brad, pe o suprafata de 100 mp, cu izolatie de vata minerala de 15 cm. La parter exista un living spatios de de 35 mp cu fotolii comode. Terasa exterioara are si ea tot 35 mp si vedere spre Muntii Bucegi. In living se mai pot monta la nevoie 4 paturi pliante. Accesul în interior se face de pe o terasa sau din partea opusa, pe niste scari de lemn. Holul de la parter, e spatios, dotat cu un bar stil “cow-boy saloon”, cum ati vazut prin filmele cu John Wayne, o mica bucatarie precum intalnesti in mai toate aparthotelurile sau studiourile din Grecia si cu un grup sanitar. La etaj sunt camerele, una are un pat dublu, cealalta, are 4 paturi, adica 2 perechi de paturi suprapuse. Grupul amicului meu Paul era mai numeros, depasind capacitatea unei casute, de 10 persoane, dar in holul de la parter s-au mai instalat cateva paturi suplimentare si problema s-a rezolvat. Am aflat ca acum, in luna mai (2013), inchirierea unei casute costa 470 de lei pe zi, deci pentru un grup de 10 sportivi, ar veni 47 de lei de persoana. Ah si când mă gândesc ca atunci cand am fost noi la Paul, in Pirineii francezi, mult asemanatori cu Bucegii nostri, n-am gasit loc de cazare pentru grupul nostru de ping-pong-işti inofensivi nici măcar la 47 de euro patul! Poate ca dacă mergeam cu luptatori de K1, patronul ar mai fi lăsat din preţ… Paul a ramas cu amintiri frumoase despre ţara noastră şi mai ales despre zona văii Prahovei, care seamănă destul de bine cu zona Pirineilor francezi, şi, de fiecare dată când comunicăm, acesta nu uită să mă întrebe, ”ei, ce mai fac căsuţele mele?”