GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Intr-un sejur de 10 zile facut prin Apuseni in urma cu 2 ani, am ajuns pret de 2 nopti la aceasta pensiune.
Pentru cei ce nu cunosc regiunea, Bucium Sasa este situata la aproximativ 9 km de Rosia Montana, intr-o zona superba, in imediata apropiere a Detunatelor (singurul munte de bazalt din Europa).
Drumul pana in zona este excelent, fiind reabilitat din temelii, iar unde pana nu demult nu puteai ajunge decat cu ARO sau o masina de teren acum poti ajunge cu absolut orice masina.
Pensiunea este micuta, facuta in stil rustic si este compusa din patru camere. Fiind 3 persoane am optat pentru o camera tripla, pentru care am platit 100 RON pe noapte cu mic dejun inclus. Dotarile in camere nu sunt prea bogate, insa nici de ceva nu am dus lipsa. Camerele sunt spatioase, curate, cu bai foarte mari si apa calda non stop. Printre altele pensiunea are si o terasa mare de unde poate fi vazuta intreaga vale.
Proprietarii au fost extrem de amabili cu noi, ne-au servit chiar din partea casei cu cate-o bere, iar fiul acestora ne-a insotit pe traseul spre Detunate, pe care altfel singuri mici sanse sa-l fi gasit. Micul dejun a fost de asemenea consistent si o adevarata placere de servit pe terasa. Din pacate pensiunea nu are restaurant, insa pentru masa de seara ne-am facut singur un gratar pus la dispozitie de asemenea de propietari.
Zona Bucium e o superbitate si este un mare pacat ca nu este promovata. Sunt cateva minuni ale naturii pe acolo ce nu pot fi regasite nicaieri prin Europa. Daca aveti drum prin Apuseni, va recomand calduros sa nu o ratati.
Trimis de OvidiuH in 14.06.10 14:44:29
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (OvidiuH); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 46.26101120 N, 23.16883110 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
4 ecouri scrise, până acum, la acest articol
”... este un mare pacat ca nu este promovata.
ba poate ca asa e mai bine...
pentru urmatorul circuit in Apuseni este deja notata. Mai bine sa nu fie prea promovata ca se duce din frumusetea locului prin aparitia gunoaielor sau a turistilor necivilizati.
In zona Bucium "Detunatele" sunt interesante de vizitat.
Dar Rosia Montana este o zona cu o priveliste dezolanta plina de munti de steril pe care nu gasesti nici o forma de vegetatie.
Casa pe care vezi o tablita pe care scrie propietatea Gold... un oras pustiu
De vizitat in Rosia Montana este muzeu minei si Galeriile subterane Romane.
Care sunt extraordinar de impresionante.
Aceata zona depinde niste decizii la virf.
Mai multe detalii le gasiti facand click aici
Barem de le-am promova in afara, insa cum la noi nu se valorifica nici 10% din potential... ce mai e de zis.
Sunt alte tari ce taxeaza 15-20 de euro pentru vizitarea unor ruine de 2 lei din care au ramas cateva pietre, iar noi avem frumusete de constructii vechi de sute de ani precum Cetatea Poenari de exemplu, la care intrarea nu costa nici macar 1 euro si care sunt in paragina.
De Detunate nu mai spun intrucat sunt cvasi-necunoscute la noi. E trist, pentru ca in acest ritm, pensiuni precum cea descrisa in acest topic vor disparea cu timpul.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2013 Casa Motilor - o alegere perfecta pentru traseu la Detunate — scris în 01.09.13 de Ginnutz din BUCURESTI - RECOMANDĂ