BUN
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Pensiunea Alpin de la Predeal - Ne-a plăcut și vom reveni!
În acest an, noi am mers de câteva ori la Predeal. Au fost sejururi scurte, însă ne-am simțit bine de fiecare dată, ne-am bucurat de diferite plimbări în natură și asta ne-a făcut să revenim. Una dintre vizitele noastre la Predeal a fost la sfârșitul lunii iunie, atunci când am ajuns duminică în stațiune și am rămas acolo până luni după-amiază. Nu aveam cazare stabilită dinainte, am considerat că vom găsi la fața locului, ceea ce s-a și întâmplat.
despre SERVICII
După vreo două telefoane date, am găsit o cameră triplă liberă la Pensiunea Alpin (pentru care am plătit 180 de lei) . Această unitate de cazare se află în apropierea pârtiei, iar accesul către ea se face pe sub podul de cale ferată. Adresa exactă a pensiunii este: strada Liviu Rebreanu, numărul 2 b.
Am ajuns repejor în parcarea uriașă din dreptul pârtiei și am oprit mașina în vecinătatea terasei exterioare a pensiunii. Era ora 12.00, dar ne-au spus că vom fi cazați imediat întrucât camera era liberă. Privită din exterior, pensiunea este o construcție cu demisol, trei etaje și mansardă. La primul nivel se află recepția și restaurantul, iar la etaje sunt spațiile de cazare: camere duble, camere triple și apartamente. În acea perioadă restaurantul era închis din cauza pandemiei (situație valabilă și acum, din păcate), dar se putea servi câte ceva pe terasa exterioară.
Există conexiune wireless și a funcționat bine (am utilizat internetul seara).
Conform celor afișate la recepție, ziua de cazare începe la ora 14.00 și se termină, cel târziu, a doua zi la ora 12.00. Clasificarea afișată a unității de cazare este de trei stele.
Măsuri în vreme de pandemie: la recepție existau gel dezinfectant și șervețele umede pentru turiști, iar noi am interacționat doar cu doamna care ne-a cazat (a durat câteva minute, timp în care noi am completat fișele, iar doamna a mers în restaurant). Am purtat măști în interior, așa cum am procedat de fiecare dată în acest an virusat.
despre CAMERE & COND. CAZARE
Din parcare am traversat un gang și am ajuns la intrare. Am completat fișe de cazare la recepție, am plătit cash (primeau inclusiv vouchere de vacanță) și am primit camera 15. Încăperea se află la etajul al treilea, cu vedere către parcare și către pârtie.
Camera noastră a fost suficient de spațioasă pentru noi trei, fiind dotată cu un pat matrimonial și încă un pat de o persoană. Saltelele și pernele au fost foarte confortabile, așa că ne-am odihnit bine, iar la acest lucru a contribuit din plin și draperia ce a creat atmosfera potrivită pentru ca noaptea să fie mai lungă. :)
În cameră se mai află o masă cu trei scaune, un frigider mic (funcționa bine), televizorul, iar dulapul este realizat în peretele de după ușă. Este un loc foarte bun pentru acel dulap, camera pare mai spațioasă astfel. În vecinătate este fixat un cuier de perete, dar și un termometru de cameră.
Baia nu este foarte mare, dar instalațiile sanitare arătau și funcționau foarte bine. Dotările sunt cele obișnuite: chiuvetă cu oglindă, toaletă, duș, coș de gunoi. Pe suportul de la oglindă se aflau trei sticluțe cu șampon, dar și săpunuri mici. Am folosit dușul în acea seară, iar apa nu s-a răspândit prin încăpere pentru că perdeaua de plastic și-a făcut treaba. Prosoapele albe le-am găsit pe paturi atunci când am intrat în cameră, iar în dulap se aflau papuci de unică folosință.
Balconul acestei camere este spațios și oferă o vedere frumoasă către munte și către zona pârtiei. Am stat seara cam o oră în balcon (până s-a întunecat de tot) și am avut șansa să vedem două căprioare ieșite la păscut mai sus, la marginea pădurii. O rândunică avea cuibul într-un colț, dar era curățat locul atunci când am ajuns (balconul a fost suficient de mare pentru toți).
GASTRONOMIE (BUC & MASĂ)
Nu am mâncat la ei, așa că nu mă pot pronunța cu privire la acest capitol.
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
În acea perioadă nu erau prea mulți turiști prin Predeal, așa că a fost liniște deplină, prin unele locuri eram doar noi cu gândurile noastre. Ne-am plimbat pe jos prin centrul stațiunii, am vizitat zonele Cioplea și Trei Brazi cu mașina, am coborât și am făcut fotografii. Ne-am plimbat apoi până la Cabana Poiana Secuilor, ne-am bucurat de peisaje și de aerul curat. Nu ne propusesem ceva în mod deosebit, am plecat de acasă doar pentru a ne mai încărca bateriile.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Ajuns la final de articol, recomand Pensiunea Alpin de la Predeal! A fost unul dintre locurile unde nu am stat mult, dar unde ne-am simțit foarte bine, motiv pentru care vom reveni acolo.
Toate cele bune!
Trimis de Floryn81 in 30.11.20 17:06:18
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în PREDEAL.
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Floryn81); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 45.49955528 N, 25.57532398 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
3 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Pensiunea Alpin, PREDEAL" (nou-creată pe sait)
-
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc) Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@webmasterX: Poziționarea pensiunii pe hartă este corectă.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)