GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Un loc liniștit, cu lipsuri la partea de wellness
Am optat pentru un week-end wellness la castelul Haller. Am mai fost acolo dar numai la partea de restaurant și eram întotdeauna impresionat de anturaj și de calitatea mâncării servite. Din exterior, partea de wellness mi s-a părut cam mică.
La alegerea locației sejurului pe lângă experiențele anterioare a contat că am văzut că au o cadă exterioară (denumit "ciubăr exterior cu apă sărată" pe site-ul unității).
În tot timpul sejurului am avut ocazia că partea de hotel și cel de wellness (aflat la cam 50 metri distanță, de parcurs pe jos în curte) parcă ar fi două unități separate, cu deficiențe de comunicare între ele.
Am sosit vineri pe la amiază și am întrebat imediat dacă se poate folosi cada. Ni s-a spus (după o informare telefonică efectuată în fața noastră) că acum se face focul, și se va putea folosi de dimineață. Totuși, dimineața apa a fost rece, și angajatul responsabil cu focul (făcut într-o sobă de tablă submersibilă în cadă) a fost surprins că ar trebui ca apa să fie caldă, pentru că numai acum s-a făcut focul, și că apa va fi gata cam pe la ora 14.
Intrând în partea de wellness am aflat că sunt mai mulți clienți care ar prefera cada din exterior. Unii cu experiență în domeniu (proprietari de pensiuni cu căzi exterioare) au spus din experiență că încălzirea căzii durează în jur de 4 ore.
La ora 12 am verificat focul, și am constatat cu "specialiști" că nu e alimentat corespunzător (lemne umede, așezate pe foc fără spațiu între ele), și ne-am oferit să alimentăm focul, unii având zeci de ani de experiență. Totuși, în mai multe cazuri a trebuit să eliberăm focul de sub alimentarea sufocantă cu lemne.
Pe scurt: abia pe la ora 19 am putut intra în apă (care, apropo, nu era sărată), dar unii au ieșit imediat, că nu era destul de cald. Dezamăgire totală ciubărul exterior cu apă sărată, care nu era funcțional într-un week-end cu partea de wellness plin de clienți.
Pentru că cei care ne-au recomandat locația am aflat că se poate cere halat de baie la Haller, am cerut la partea de wellness (unde se dă și prosoapele). Spre surprinderea noastră ne-au răspuns că ei nu oferă așa ceva. M-am interesat mai târziu și la recepție, unde am fost informat că se poate cere acolo, ceea ce am și făcut. Am fost surprins de faptul că cei de la partea de wellness nu au semnalat acest lucru. Era oarecum straniu și faptul că orice consum la restaurant se trecea în contul camerei (cu plată la plecare), pe când la partea de wellness trebuia plătit consumul pe loc (fără acceptarea cardului).
Sauna a funcționat în majoritatea timpului la 60 de grade. Am intrat sâmbătă dimineața – 60 grade. Ne gândeam că poate încă se încălzește. La ora 14 tot 55 de grade… și o crăpătură de 3-4 cm între scândurile saunei, la partea de sus, unde se pierde căldura cel mai mult. Totuși, după ce unul dintre clienți (!) a setat comanda saunei la o valoare mai ridicată, după ora 18 sauna a devenit funcțională (cu peste 80 de grade), și imediat plină.
Pe lângă aceste deficiențe de funcționare locația este excelentă, de recomandat. Atmosfera din hotel și mai ales cel din restaurant este una de excepție.
Calitatea mâncării (și a servirii) este ireproșabilă.
Camere curate, dotate cu bun gust.
Trimis de stefensoon in 11.02.19 13:27:10
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (stefensoon); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 46.44479300 N, 24.32344220 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest review
2 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@stefensoon: bun-venit în comunitatea AmFostAcolo.ro.
Mulţumim pentru impresii, te aşteptăm şi cu alte recomandări din vacanţele ori excursiile tale trecute sau viitoare.
--
Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ impus unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2022 Castel Haller - istorie și relaxare — scris în 29.08.22 de cata2106 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Oct.2020 Castelul Haller a ridicat standartul general al turismului romanesc intr-un mod benefic — scris în 26.10.20 de simona.p din TâRGOVIşTE - RECOMANDĂ
- Mar.2019 Castel Haller din Ogra jud Mures — scris în 01.07.19 de Daniela Sb din SIBIU - RECOMANDĂ