ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 28.07.2013
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 20-30 ani
DIN: Orăștie [HD]
ÎNSCRIS: 11.05.13
STATUS: SENIOR
DATE SEJUR
JUL-2013
DURATA: 2 zile
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 3 MIN

Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina

TIPĂREȘTE

Localizare:

• între 45˚ 42ʹ 29.3ʺ şi 45˚ 26ʹ 29.8ʺ latitudine N;

• între 23˚ 05ʹ 06.4ʺ şi 23˚ 22ʹ 33.2ʺ longitudine E.

Istoric: Parcul Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina a fost înfiinţat în perioada comunistă. În anul 2000 a fost declarată arie naturală protejată de interes naţional, iar câţiva ani mai târziu a fost înfiinţată Administraţia Parcului Natural Grădiștea Muncelului – Cioclovina cu sediul în Deva.

Principalele puncte de acces:

1. de pe DN 7 din Orăştie spre Costeşti (până aici drumul este asfaltat; Costeşti este principalul punct de acces spre majoritatea cetăţilor dacice din M-ţii Orăştiei);

2. de pe DN 66 / E79 din Călan spre comuna Boşorod (punct de acces îndeosebi pentru Complexul carstic Ponorici-Cioclovina) sau spre Costeşti prin Ocolişu Mic, din Baru spre Valea Streiului, din Băniţa sunt 3 variante de acces astfel a) prin Valea Cheia (chiar din vf. pasului Merişor se virează spre N), b) prin Valea Jigoreasa (prin intersecţia din spatele Peşterii Bolii – e şi o fostă benzinărie acolo), c) prin Valea Jupâneasa (pe drumul de lângă Peştera Bolii);

3. de pe A1: cu ieşirea pentru Simeria spre varianta 1, cu ieşire pentru Orăştie spre varianta 2.

Accesul se poate face şi pe calea ferată (ex. gările Orăştie, Călan, Băniţa; haltele Pui, Baru Mare, Peştera Bolii) însă transportul în comun rutier fie nu este bine pus la punct fie lipseşte cu desăvârşire.

Amatorii de drumeţii lungi pot ajunge în Parcul Natural Grădiștea Muncelului - Cioclovina pe traseele turistice din Munţii Şureanu din direcţiile: Cugir, Lacul Oaşa prin Vf. Şureanu.

Puncte de interes turistic:

a) arheologic:

• Cetăţile dacice Sarmizegetusa Regia (am scris deja un articol despre această destinaţie), Costeşti, Blidaru, Piatra Roşie, Feţele Albe;

• castrul roman din Vf. Jigoru;

• Turnul medieval din Crivadia;

b) etnografic:

• sate de munte, sălaşe (locuinţe temporare de vară), stâne;

• obiceiuri şi tradiţii precum: nedei (un fel de „ziua localităţii”, pe alocuri corespunde cu hramul bisericii locale), păstorit (măsuratul oilor, transhumanţă), căluşarii şi colindatul cu ocazia sărbătorilor de iarnă;

• tot mai rar poate fi văzut portul popular păstrat în rândul populaţiei vârstnice;

c) peisagistic:

• puncte de belvedere din principalele vârfuri (ex. Jigoru, Godeanu, Muncel, Rudele) spre Vf. Şureanu, Vf. lui Pătru, M-ţii Parâng, M-ţii Vâlcan, M-ţii Retezat;

• Valea Streiului;

• Cheile Crivadiei;

d) speologic:

• ponoare şi peşteri cu diferite grade de clasificare, de la cele accesibile oricui (ex. Peştera Bolii despre care am scris deja un articol) până la peşteri în care este interzis accesul publicului;

Lunca Ponorului şi Lunca Ponoriciului unde apele râurilor Ponor şi Ponorici sunt înghiţite de adâncurile pământului, dispărând sub un perete de stâncă, circulând apoi pe sub pământ, câţiva kilometrii, după care reies la suprafaţă din peşterile Şura-Mare şi Şura-Mică, respectiv Cioclovina cu Apă

– conform gradiste.ro;

e) altele: floră şi faună bogate, locul fosilifer Ohaba-Ponor.

Pagina oficială: gradiste.ro

Harta: gradiste.ro/images/satelitara.png


[fb]
---
Trimis de baby eyes in 28.07.13 15:55:18
Validat / Publicat: 28.07.13 17:41:26
NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

VIZUALIZĂRI: 5129 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

7 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (baby eyes); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P12 [fără descriere]
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 8100 PMA (din 10 voturi)

ECOURI la acest articol

7 ecouri scrise, până acum

dorgo
[28.07.13 21:17:36]
»

Wow!... ce poze frumoase! Felicitari!

baby eyesAUTOR REVIEW
[29.07.13 07:19:55]
»

@dorgo: Multumesc mult!

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[29.07.13 17:20:41]
»

Ai vizitat vreuna din peșteri? Dacă da, scrie te rog care sînt deschise și cum se ajunge la ele.

Despre accesul în Poiana Ponorici știi ceva? Se poate cu auto? Am vrut acum cîțiva ani să ajung în zonă, dar n-am avut prea mult timp la dispoziție și nu am stăruit în căutarea unui drum de acces.

Mulțumesc!

baby eyesAUTOR REVIEW
[29.07.13 19:17:49]
»

@abancor: Din câte am înțeles la Ponorici se poate ajunge cu mașini de teren (4x4) din direcția Hateg - Pui - Ponor - Ohaba Ponor - Federi (până în satul/cătunul Federi este drum asfaltat - eventual cereţi si sfatul localnicilor).

Eu am vizitat până acum Peştera Bolii (despre care am scris deja un articol pe AFA) şi Peştera Cioclovina cu apă (fotografia P01 de la acest articol). Aceasta din urmă nu este amenajată pentru vizitare deci e bine să aveţi cizme (grijă mare, sunt şi zone în care apa trece de genunchi) şi lanterne/frontale - asta ca un minimum de echipament...

De la Cioclovina am înţeles că se poate ajunge pe jos (aprox. 1 oră) la Ponorici peste dealul de deasupra ei (din nou, cel mai bine e să întrebaţi localnicii).

La Cioclovina se poate ajunge pe ruta Călan - Boşorod - Luncani (când am fost eu înainte Luncani parcă nu mai era asfalt), apoi se continuă încă vreo 7 km pe drum forestier (trebuie păstrat drumul principal aproximativ "tot înainte"; eu am fost în 2008 & 2009 şi am lăsat maşina lângă nişte garaje, dar sunt si persoane care urcă cu auto până aproape de peşteră).

Vă stau la dispoziţie şi pentru alte întrebări

abancor CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[30.07.13 08:01:56]
»

Mulţumesc pentru precizări!

padureanu
[26.08.13 13:58:54]
»

felicitari!

asta da review

danaeldreny*
[03.09.17 19:47:27]
»

P01 – intrarea din aval,

Intrarea din amonte care-i la vreo opt kilometri distanță nu este activă și nu se poate intra fără echipament de cățărare, mai întâi trebuie coborâtă o săritoare argiloasă care nu o poți trece altfel – se face rapel,

Accesul nu-i așa amplu și spectaculos ca și în aval…

E o zonă superbă și destul de sălbatică...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
abancor, baby eyes, danaeldreny*, dorgo, padureanu
Alte impresii din această RUBRICĂParcul Natural Grădiştea Muncelului - Cioclovina:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.3444299697876 sec
    ecranul dvs: 1 x 1