Plitvice pe ploaie

TIPĂREȘTE

M-am trezit dimineata pe sunetul subtil al unei ploi linistite. Stiam din seara precedenta ca va ploua, si dupa o analiza a situatiei, si cateva review-uri imbucuratoare ale altor aventurieri prin ploaie, am decis ca nu merita ratata ocazia de a vizita parcul natural Plitvice.

Dupa ce am lasat masina in parcare (de la intrarea 1), ne-am luat umbrelele si pelerinele de ploaie si am pornit spre intrarea in parc. Primul lucru care m-a surprins a fost numarul mare de vizitatori (tinand cont de vreme). Probabil toti erau in situatia noastra: nu au vrut sau nu au putut sa isi schimbe planurile, asa ca si-au luat inima in dinti si au venit sa viziteze parcul national pe ploaie.

Pentru cei care sunt luati pe nepregatite de catre vreme, se gasesc pelerine la magazinul de suveniruri. Par sa fie bine aprovizionati, pentru ca la plecare ne-am oprit acolo pentru cateva amintiri (si putina caldura), si inca erau oameni care soseau si cumparau pelerine.

Nu am stat mult la coada, am luat biletele si in cateva minute eram deja in Parcul National Plitvice. Dupa o scurta analiza a hartilor disponibile la intrare am descis ca traseul C este cel mai potrivit pentru ceea ce ne propusesem. Asa ca am pornit la drum. Primul spatiu amenajat pentru admirat peisajul, primul OAAAAUUU!!! E greu de descris acel sentiment cand ai vrea sa stai acolo mai mult pentru a te bucura de priveliste, dar sti ca e doar inceputul si ca ceea ce vei vedea va fi si mai impresionant. Asa ca dupa cateva poze am inceput coborarea, presarata cu opriri scurte, dar dese.

Prima traversare a unui lac pe un podet de lemn e spectaculoasa! Esti chiar acolo, la 5 centimetri deasupra apei de un albastru de smarald, vazand pestisori cum inoata relaxati, ca apoi sa fiti despartiti de stufaris. Si fara sa ne dam seama, eram deja de cealalta parte a lacului. Aici traseul merge spre stanga, dar noi ne-am abatut putin de la traseu pentru a mai vedea o cascada. A fost interesant sa vedem atat de aproape o cascada mare, dar a fost mult mai impresionant momentul de pe drum in care o cascada se forma la picioarele noastre.

Revenind la traseu, am continuat drumul in liniste si admiratie pana ne-am vazut in fata unei pesteri. Si din moment ce scria "Intra pe risc propriu" am zis ca merita vazut ce e acolo. Dar cum pestera nu s-a dovedit a fi prea spectaculoasa, am decoperit niste scari care urcau mai sus de pestera si am pornit repede pe ele, intr-o curiozitate impletita cu dorinta de a ne incalzi. Ajunsi sus, am avut parte de una din cele mai frumoase privelisti din acea zi (am fost tentata sa spun ca a fost cea mai frumoasa, dar nu cred ca ar fi corect). Dupa un ochi pe harta, am constat ca am ajuns pe traseul de la ST1 la intrarea 1. Deci nu trebuie sa va aventurati prin padure ca sa ajungeti in acest punct. Am stat putin, am privit mult, ne-am tras sufletul, si dupa sesiunea necesara de poze, ne-am reintors pe traseu.

Pe sunetul subtil al ploii am parcurs traseul pana la P3. Cum vaporasul tocmai pleca, l-am asteptat infrigurati pe urmatorul. Din fericire asteptarea noastra a fost scurta, poate si datorita ratustelor care faceau spectacol la mal. Cei obositi pot face aici un scurt popas, gasind bancute si un restaurant. Traversarea lacului a fost scurta si relaxanta. Si nici nu am ajuns bine la P1 ca ne-am si urcat in alta barca pentru a traversa lacul pana la P2.

Acesta bucata de traseu (de la P2 la St3) mi se pare mult mai salbatica decat prima. Daca pana la P3 majoritatea traseului era pavat cu lemn, de aici incolo amenajarile sunt minimale. Chiar si vegetatia este mai... neingrijita naturala in acesta zona. Asteptati-va sa vedeti in apa trasparenta trunchiuri de copaci cazuti, parca lasati acolo intentionat pentru a scoate in evidenta albastrul lacului. Cascadele parca sunt mai mici dar mai multe. Stufarisul este dublat de alti arbusti verzi. Este frumos, complex, colorat. Este diferit, si totusi la fel.

Dupa ce ne-am ratacit putin, am ajuns in fata unei cascade formata din mai mule siroaie de apa. Si cum stateam acolo, bucurandu-ma de natura, ignorand ploaia care nu se mai dadea plecata, am simtit dintr-o data cum umbrela imi este mai grea si zgomotul din jur este mai puternic. Nu mai ploua, acum turna de-a dreptul! Daca pana atunci papucii imi erau uzi mai mult la suprafata, in cateva secunde s-au facut lac. Si ne-am continuat drumul spre autobuzele de la St3.

Autobuzul a venit si el, oamenii s-au urcat incantati in el, toate geamurile au aburit aproape instant (deci nu prea am avut ce vedea) si pana la St1 nu ne-am mai dat jos din el. Coborati din autobuz am observat ca eram din nou desupra lacurilor (ca la intrare). Jumatatea de ora de aici pana la intrare cred ca a fost cea mai grea, fiindca frigul ne intrase in oase, ajutat fiind de repausul avut. Totusi, ne-am mai oprit de cateva ori pentru ultimele amintiri cu acel albastru, aproape nenatural, al apei si cascadele acelea spumoase.

Daca a meritat? Cu siguranta! Daca as fi facut ceva diferit? Cu siguranta! As fi luat ghetele de munte. Cred ca ar fi facut diferenta. Dar chiar si asa, uzi din cap pana in picioare, as merge din nou. Dovada sunt imaginile atasate :)

---

VIZUALIZĂRI: 3529 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI