ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 16.05.2015
--- M ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 08.01.11
STATUS: PRETOR
DATE SEJUR
MAY-2014
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 5 MIN

Drumetii si plimbari pe Valea Cernei

TIPĂREȘTE

Scriind despre zona Apusenilor, dar si despre zona Retezatului, mi-a venit ideea de a condensa ceva informatii si despre Valea Cernei - Parcul National Domogled, a carui emblema ar fi trebuit sa fie statiunea Baile Herculane.

Baile Herculane este binecunoscuta (inca de pe vremea romanilor :) ) prin potentialul ei balneo-climateric.

De ce nu se doreste reabilitarea acestei statiuni si introducerea ei, cu adevarat in circuitul turistic dar si medical, nu ma intrebati! Dar bataia de joc si interesele ascunse, ale celor „de la putere” domina din pacate prezentul.

Dar sa revenim la subiect.

Nu doresc in a descrie ce se poate face in statiune, ce mijloace de distractie, relaxare sau tratament exista ci doar sa prezint cateva trasee turistice ce se pot face in aceasta zona.

Majoritatea traseelor sunt relativ usoare, ce pot fi abordate de mai toata lumea, de la mic, la mare, as spune. :)

Discutam iarasi, ca si in articolele precedente, doar de trasee ce se pot face intr-o singura zi, dus-intors si numai de trasee marcate.

Astfel din statiune se poate ajunge rapid pe platoul Coronini si apoi mai departe pana in Poiana cu Peri.

Un alt traseu este cel ce incepe de la Grota Haiducilor, trece succesiv pe la cele trei foisoare : Verde, Galben si Rosu, de unde privelistea peste Valea Cernei este splendida. Intre primele 2 foisoare se trece si pe la Izvorul Munk, apoi intre ultimele doua foisoare se trece si pe la Grota cu Aburi.

Aceste 2 trasee fac parte din Muntii Cernei si se pot aborda sii in circuit.

Tot din statiune este un traseu usor, dar de data aceasta pe versantul opus celorlalte trasee deja enumerate, unde se ajunge la Crucea Alba, trecand pe la Foisorul Albastru. De la Crucea Alba se poate continua pe poteca numita Cararea Pisicii, se trece pe la Izvorul Jelarau si se poate ajunge in Poiana Musuroane. Acest traseu face parte din Muntii Mehedinti.

Cateva trasee sunt grupate, undeva la vreo 5-6km, dincolo de statiune si de Strandul 7 Izvoare, intrarea pe traseu facandu-se din zona motelului Dumnbrava. Pentru drumetiile pe aceste trasee eu chiar am ales cazarea la acest motel, mai ales ca in perioada aleasa de mine se desfasura in statiune un eveniment de amploare, cu participarea a mii de adepti yoga, fiind supraaglomerata statiunea.

Practic noi nici nu am coborat in statiune, cele cateva zile petrecute pe Valea Cernei.

Un traseu care incepe imediat de langa motel este cel ce parcurge Cheile Tasnei, chei salbatice as spune, de unde privelistea peste Valea Cernei este... minunata. In chei pinul negru de Banat este la el acasa, il zaresti infipt peste tot prin peretii cheilor. Daca la inceput cheile le parcurgi pe la partea superioara, firul apei fiin undeva departe, jos, pe masura ce inaintezi poteca ajunge la firul apei pe care o traversezi de cateva ori. Poti continua plimbarea pana la Moara Dracilor. Se pare ca numele morii ar veni de la sensul invers de invirtire al rotii morii. Pe versantul opus, langa moara se zareste vechea poteca granicereasca sapata in stanca. Aici a fost odata granita cu imperiul austro-ungar.

De aici se poate ajunge imediat in Poiana Tasnei si la izbucul de langa poiana si stana lui tanti Maria, de unde poti gusta o branza si un lapte proaspat.

Un alt traseu care incepe tot din apropierea motelului Dumbrava este traseul ce ajunge la Cascada Vanturatoarea, dar si mai departe pana in Poiana Cicilovete.

Din zona 7 Izvoare se poate ajunge la Cascada Cociu, care dupa unii ar fi cea mai inalta din tara, mai inalta decat Cascada Cailor de la Borsa.

O tura deosebita este cea prin catunele izolate Scarisoara, Inelet si Tatu, cu urcare pe cele cateva scari din lemn proptite pe stanci, acesta fiind singura cale de acces, mai scurta, a putinilor locuitori din catunele Inelet si Scarisoara, daca nu ocolesc pe drumul forestier prin catunul Tatu.

Spun tura deosebita si prin faptul ca parcurgand acest drum/poteca realizezi greutatile pe care le intampina in mod curent acesti locuitori. Ei sunt nevoiti a cobori pentru cele trebuincioase, alimente, materiale si obiecte diverse, de fiecare data, jos, in sosea, pe acele scari din lemn, sa se deplaseze in Herculane, apoi la intoarcere sa care toate cumparatuirle in spate, pe scarile de lemn si mai departe pe poteca pana in catun. Nu vreau sa ma gandesc cand sunt urgente medicale, ce probleme ridica, de ai cobori pe acesti oameni, pe acele scari si pe acea poteca., … … …. iar iarna. :(

Acestea sunt cu adevarat probleme si un trai greu.

Realizezi trecand prin aceste locuri care sunt adevaratele greutati ale vietii.

Si cu toate acestea cei cativa locuitori pe care i-am intalnit, pe drum, in catune, erau zambitori, iar stand de vorba cu ei, nu i-am auzit vaietandu-se, ci doar simteau nevoia de a sta de vorba. O lectie de viata!

O alta plimbare, de data asta auto, se poate face pana in Cerna Sat, la Cheile Corcoaiei si mai departe pana la Lacul lui Iovan sau se poate merge pana in Ponoare si a vedea Podul natural numit “Podul lui Dumnezeu”.

Acestea ar fi cateva din frumusetile acestei zone minunate. Sunt maii multe trasee de drumetie ce se pot face in zona. Eu am enumerate doar cateva, mai la indemana.

P. S. Si bineinteles aici, pe Valea Cernei, este “casa” Pinului Negru de Banat si a Viperei cu Corn. Ambii locatari ai “casei” i-am intalnit personal, in Cheile Tasnei si de data aceasta am reusit sa-i si “trag” in poza. :) :) :)


[fb]
---
Trimis de Testosu' in 16.05.15 10:22:00
Validat / Publicat: 16.05.15 12:03:03
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în MASIVUL RETEZAT-GODEANU.

VIZUALIZĂRI: 5740 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

16 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Testosu'); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Portret de vipera cu corn, in Cheile Tasnei
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 31250 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

16 ecouri scrise, până acum

webmaster
[16.05.15 10:31:25]
»

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

traian.leuca † CONS. ONORIFIC AFA / ROMÂNIA
[16.05.15 16:05:39]
»

Un vot pentru superbonus!

Dan&Ema
[16.05.15 18:05:47]
»

Un vot din toata inima pentru testosu care s-a intalnit (dovedit) cu vipera.

Frumoase imagini din Valea Cernei, Cheile Tasnei, unul din putinele locuri de drumetii nebatute si de pasul meu; de acee un motiv in plus sa te felicit ca m-ai facut pe calea asta sa ajung si eu acolo (virtual),

Testosu'AUTOR REVIEW
[16.05.15 19:50:55]
»

@Dan&Ema: multumesc pt aprecieri. Vipera am intalnit-o aproape de iesirea din chei, aproape de motel Dumbrava. Era un exemplar superb de vreo 60 cm chiar in poteca. Noi mergeam chiar relaxati, nu era soare, decat se oprise ploaia si mai adia si un vanticel. Credeam ca stimabilele ar fi trebuit sa fie la adapost. Dar de unde... . Oricum anul trecut a fost anul cu cele mai multe intalniri cu vipere. Vreo 5-6 si majoritatea cu corn. A culminat cu cea intalnita in canionul Emen, fix in ziua de Craciun!!!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Testosu'AUTOR REVIEW
[16.05.15 19:58:29]
»

@traian. leuca: multumesc!!!

Dan&Ema
[16.05.15 20:03:33]
»

Si-au schimbat si viperele noastre obiceiurile!

Camelia19
[17.05.15 21:50:11]
»

Si cand ma gandesc ca anul trecut am stat cu cortul chiar in dreapta motelului Dumbrava. Am avut atunci ceva emotii si acum realizez ca emotiile erau intemeiate. Ma intreb daca, Doamne fereste, se intampla cuiva sa fie muscat, or avea ser antiviperin la spitalul din aceasta ruina de oras care e Herculanele? La cum arata centrul, nici nu vreau sa-mi imaginez de dotari are spitalul

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Testosu'AUTOR REVIEW
[17.05.15 23:19:41]
»

@Camelia19: Ei, nu e chiar asa. Nu au fost prea multe incidente cu vipere, in zona. Stand de vorba cu dl. Marius Dumbrava (care fie spus, este un om de toata isprava, un om placut, de la care poti afla informatii despre trasee si nu numai), gazda noastra de la Motel Dumbrava ne-a povestit ca nu cunoaste decat vreo 2 cazuri de muscaturi ale unor vipere si fara urmari grave.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Aurici
[18.05.15 13:31:18]
»

@Testosu - Acum vreo 16-17 ani, un coleg de pe vremea aceea si un bun amic, ne-a propus un pescuit la Izvoarele Cernei, unde el se ducea in fiecare an cand mergea la casa lui din Herculane. Astfel ca ne-am reunit 3 familii de pescari (numai barbatii pescari, noi fetele cu crosetatul), si am mers pe Valea Cernei, de o frumusete rapitoare, pana sus la Izvoarele Cernei, unde ne-am instalat corturile. Nu era absolut nimic in zona aceea atunci, n-am vazut tipenie de om, de case, sau ceva, doar noi. Nici nu am intalnit pe nimeni, pe drumul forestier pe care am mers, pana sus, cred ca vreo 40 de km, daca nu ma insel. Nici nu mai imi amintesc bine cat am stat, 4-5 zile, poate mai mult, a fost destul de lung. Dupa primele 2-3 zile cand s-au terminat proviziile cu care venisem, am mancat aproape exclusiv peste prins de baietii nostri. Amicul nostru ne-a facut cel mai grozav pastrav prajit pe care l-am mancat.

Ne-a placut atat de mult, incat anul urmator ne-am dus din nou, de data asta foarte pregatiti. Ne-am instalat o tabara de parca urma sa stam acolo o luna, ne-am facut pavilioane, am plecat cu o gramada dupa noi, o jumatate de zi ne-a luat sa ne instalam. Seara am petrecut-o la lumina felinarelor si ne-am intins la povesti pana spre dimineata, asa eram de fericiti de ce traiam. Dupa ce am intrat in cort ca sa ne culcam cred ca a durat o jumatate de ora pana s-a iscat furtuna. In 10 minute ne-a luat totul pe sus, corturi, haine... pavilioanele, vasele... si zona s-a inundat. Am lasat totul balta si am urcat sus cu masinile, aproape de drumul forestier unde eram siguri ca apa nu ajunge. Eram cu copii mici dupa noi, iau fina mea era gravida in 7 luni, am crezut ca naste acolo. A fost experienta vietii noastre de care ne aducem mereu aminte si pe care o tot povestim. N-am mai ajuns la Izvoarele Cernei cu toate ca dupa ce ne-a trecut groaza, ne propusesem sa mai mergem. Colegul nostru a continuat insa sa mearga, pentru ca acolo s-a nascut si mergea anual sa-si petreaca o parte din concediu. Ne-a povestit in timp ca lucrurile s-au schimbat si daca atunci cand am mers noi n-am vazut tipenie de om sau altceva, in ultimii ani nu mai era asa. Chiar sunt curioasa ce a devenit valea, o s-o pun si eu pe lista cat de curand.

Dina pacate, insa, amicul nostru s-a stins anul trecut, pe cand se afla la plimbare in zona lui draga. Era la volan si se intorcea de la o intalnire cu colegii de scoala. In amintirea lui, sigur o sa mai vedem locurile si multumesc tie ca mi-ai adus aminte de zona.

Testosu'AUTOR REVIEW
[18.05.15 14:01:17]
»

@Aurici - Chiar a fost aventura adevarata ceea ce ati trait in acea vacanta.

Eu multumesc, pentru ideea SUUUUPERRR de a da o tura la Izvoarele Cernei.

In ceea ce priveste tragica intamplare a colegului, ... din pacate este singura certitudine cu care ne nastem, ... ca vom muri mai devreme sau mai tarziu.

Mult mai greu de suportat/acceptat este faptul cand se intampa, mult prea devreme.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Dan&Ema
[06.10.15 15:59:42]
»

Un alt traseu este cel ce incepe de la Grota Haiducilor, trece succesiv pe la cele trei foisoare : Verde, Galben si Rosu, de unde privelistea peste Valea Cernei este splendida. Intre primele 2 foisoare se trece si pe la Izvorul Munk, apoi intre ultimele doua foisoare se trece si pe la Grota cu Aburi.

Poti sa imi spui niste timpi estimativi pentru acest traseu, eventual si altele de pana in 2 ore?

Iti multmesc anticipat.

Am admirat inca o data si inca o data pozele atasate si ti-am citit articolul despre o zona unde nu am ajuns pana acum si poate poate...

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
Testosu'AUTOR REVIEW
[06.10.15 16:46:28]
»

@Dan&Ema - pai cred ca in maxim 3 ore dus-intors.

Un traseu foarte frumos este cel ce duce in Cheile Tasnei, traseu ce incepe fix de langa Motel Dumbrava, dincolo de 7 Izvoare, urca destul de abrupt prin padure, dar ajungi repede in chei, in maxim 30 minute, iar privelistea este superba de acolo spre Valea Cernei, se poate continua traseul prin chei pana in Poiana Tasnei, trecand si pe la Stâna tanti Mariei, unde se poate degusta si cumpara o branza tare buna.

Sunt in total cam 2h30'- 3h pana in Poiana Tasnei, nu este un traseu greu si este tare frumos.

In Cheile Tasnei, la intoarcere, am reusit sa fotografiez si frumosul exemplar de vipera cu corn (avea vreo 60 cm), chiar in poteca.

Se mai poate face un traseu ce dureaza cam 1 ora dus, pana la Cascada Vanturatoarea. Traseul incepe tot din apropierea Motelului Dumbrava, pe partea opusa motelului la vreo 200m, mai jos spre Herculane.

Si pana la Crucea Alba este un traseu foarte usor si scurt (cam 50 minute).

Sau pana la Cascada Cociu, maxim 2 ore dus, traseul incepe de langa 7 Izvoare.

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Dan&Ema
[06.10.15 17:17:34]
»

Iti multumesc frumos. Carosabilul pana la motel dumbrava e ok, stii cumva?

Testosu'AUTOR REVIEW
[06.10.15 17:32:13]
»

@Dan&Ema -

E bunicel drumul. Sunt vreo 14km din Herculane pana acolo.

Rupt rau este drumul ce duce in Cerna Sat, unde la iesire din sat spre Barajul Lacul lui Iovan sunt Cheile Corcoaiei.

Dan&Ema
[07.10.15 08:35:06]
»

@Testosu - Multumesc

webmaster26
[07.03.17 11:13:17]
»

Mutat în rubrica "Parcul Național Domogled & Munții Cernei, MASIVUL RETEZAT-GODEANU" (nou-creată pe sait)

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Aurici, Camelia19, Dan&Ema, Testosu'
Alte impresii din această RUBRICĂParcul Național Domogled & Munții Cernei:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.086194038391113 sec
    ecranul dvs: 1 x 1