Topkapî sau Poarta cu Tunuri

TIPĂREȘTE

Topkapî Sarayi sau Palatul Porții cu Tunuri este unul din cele mai vizitate obiective turistice din Istanbul, unii spun că ar fi cap de listă. Statisticile spun că este chiar mai căutat decât Sf. Sofia așa că nu putea lipsi nici din oferta excursiei agenției cu care am fost. Am beneficiat de ghid deși doar în curte, am plătit fiecare taxa de intrare dar pot spune că anul acesta palatul oferă mult mai puțin decât citisem, fapt confirmat și de Selma, ghidul nostru local care ne-a povestit că îl vizita în copilărie, la fiecare doi ani când își vedea familia din Turcia. Dar chiar știind că s-au restrâns zonele vizitabile, tot merită un popas, cu atât mai mult cu cât cozile la casele de bilete sunt micuțe. Imperiul Otoman a fost timp de multe secole unul din cele mai puternice imperii ale lumii așa că nu este de mirare că aici la palat s-au concentrat reședința familiei sultanilor în funcție, aici a fost centrul educațional, cultural și chiar administrativ, rolurile fiind ferm împărțite între sultan, sultane și marele vizir. Eram și curioasă, așa cum am povestit de-a lungul foarte puținilor ani de când scriu aici pe AFA, serialul turcesc care a făcut mare vâlvă și în România m-a făcut să caut adânc prin istoria turcilor și așa să-mi dau seama că 75% din ce am învățat în școală despre ei este fals sau prost interpretat. Dar să vedem ce pași am avut voie să facem prin incintă și cât ne-a fost permis să fotografiem.

Palatul Topkapî se află pe locul cel mai înalt de unde Bosforul se poate admira și observa în toată desfășurarea sa, locul unde Cornul de Aur aduce mınunate panorame fiind pe latura de est. Și are și azi un loc frumos plın de culoare pe două din laturile sale, Grădina Gülhane, Casa Trandafırılor în turcă, un parc public pe o parte din pantele grădinilor de legume de altă dată ale palatului.

Noı am venıt spre palat de la Sf. Sofıa, destul de aproape, am făcut popas cu Selma și Emilia în prima curte pentru un prim calup de informații.

Alay Meydani sau Birun, adică exterior este prima și cea mai mare curte a palatului, numită și Curtea Ceremoniilor. Aici intrarea se făcea prin Poarta Imperială / Bab-i Hümayün, poarta pe care am intrat și noi. Poarta aceasta este parte a zidurilor exterioare spre restul orașului. Bab-i Hümayün este poarta originală ridicată în timpul lui Mehmet al II-lea Cuceritorul în 1478 și are cumva aspect mai european chıar. Caseta cu semnătura sultanului - tuğra- și caseta cu versetul din Coran și anul ridicării, mulțumirea adresată lui Allah că el sultanul este stăpân pe două continente, sunt pe ambele părți ale porții. Este singura curte unde aveau voie să intre străinii În dreapta se găsea Curtea Ienicerilor și grajdurile ce puteau adăposti cam 1000 de cai - știți că Rustem Pașa și-a început activitatea la palat ca și șef al grăjdarilor lui Suleiman Magnificul, astăzi pe acel loc sunt clădiri administrative și casele de bilete. Pe partea stângă se află biserica Irene ce nu a fost nicicând moschee, azi muzeu, noi n-am ajuns să o vizităm, la alt drum sigur voi intra. Aici pe vremea gloriei palatului erau multe servicii precum brutăria, spitalul pentru personalul palatului, depozitele de lemne, atelierele de covoare, monetăria și multe altele. Aici sunt încă fântâni din cele multe de altă dată cu apă bună din cisternele subterane, multe făcute de bizantini. Era curtea care practic era rezervată doar bărbaților, selamlyk, unde sultanul vinerea își saluta supușii sau pleca și venea, obligatoriu călare, spre și dinspre cetate. Drumul sultanului de la Poarta Imperială l-am urmat și noi, obligatoriu, spre Poarta Salutului / Bab-us Selam, locul unde muritorii primeau bacșiș la urcarea pe tron a sultanilor sau erau primiți ambasadorii diferitelor state.

Divan Meydani, Piața Divanului, centrul administrativ al vremii cum spune site-ul muzeului a cunoscut cea mai mare transformare în vremea lu Suleiman Magnificul. În această curte se țineau ceremoniile de numire a sultanului, procesiunile funebre ale membrilor acestuia la care participau, conform religiei, doar bărbații, mai multe ceremonii legate de armată și politicienii vremii.

Pe partea stângă când intrați de la Poarta Salutului este Divanul sau Kubbealti, o clădire interesantă și azi deși a trecut prin nenumărate renovări și transformări, de la cea din sec. XV cu pereții acoperiți cu marmură simplă, la cea de azi care păstrează stilul sec. XIX și ornamentațiile turcești cu scriere arabă aurită, multe reprezentări ale legilor justiției otomane. Aici se discutau problemele statului de înalții demnitari conduși de marele vizir. Sultanul nu prea participa dar urmărea discuțiile dintr-o cameră a cărei fereastră era acoperită cu un grilaj aurit și o perdea. Când nu-i plăcea ce se hotăra, dădea un semn, ședința se încheia și marele vizir se prezenta la raport! Faptul că sala divanului este deschisă simboliza că hotărârile nu sunt împotriva populației sau dreptatea justiției, ziceau ei, probabil unii și credeau. Tot aici este și Turnul Justiției, Adalet Kulesi, primul făcut din ordinul lui Mehmet al II-lea, apoi renovat și decorat de-a lungul secolelor de mai multe ori, cel mai mult tot de Suleyman Magnificul și simboliza cea mai importantă virtute a unui sultan, dreptatea.

Clădirea trezoreriei nu am vizitat-o, este momentan închisă.

Bucătăriile palatului le-am vizitat pentru că în acest moment aici sunt deschise expozițiile accesıbıle publıculuı larg.

Bab-u/s Saade sau Poarta Fericirii, poarta sultanului în drum spre Divan, o scurtătură de fapt și care era împotriva legilor otomane vechi, s-a făcut pentru a ușura pașii sultanilor bătrâni sau bolnavi. Simbolic, ușa aceasta era mereu încuiată și un înalt demnitar era responsabil cu deschiderea ei.

Printre alte puncte interesante în curtea Divanului sunt resturi de coloane bizantine dar și tavanul Cisternei Bizantine ce se află în subsol și care este semnalizat corespunzător. Din această poartă sultanul în funcție urmărea festivitățile importante. Prin Poarta Fericirii se intră în a treia curte, Enderun Avlusu.

Enderun Avlusu sau Curtea serviciilor interoare, a treia curte era practic doar curtea sultanului și a celor din apropierea lui și este cea mai aglomerată curte pentru că aici sunt expozițiile permanente, din păcate unele închise când am fost acolo. Aici este sau mai bine zis era Camera de Audiențe / Ars Odasi, Biblioteca Imperială a sultanului Ahmed al III-lea/Enderun Kütüphanesi, Ağalar Camii unde intra doar sultanul și familia pentru rugăciune și tot aici Camera sultanului/ Has Oda, cam micuță după părerea mea de cârcotașă. Enderun Mektebi a fost școala pentru băieții islamizați aleși ca viitori ofițeri cu rang înalt al armatei, loc ce și-a pierdut importanța după 1826 când corpul ienicerilor a fost desființat.

Camera de Audiențe sau Camera Petițiilor este situată imediat după Poarta Fericirii și este remarcată imediat prin cele 22 coloane de marmură care susțin acoperișul peste terasa și ea îmbrăcată în marmură. Camera aceasta care a rămas cu arhitectura de pe vremea lui Suleiman Magnificul, așa cum spun cei de la muzeu, era biroul sultanului, dar are decorații adăugate de ceilalți sultani, deși gloria ei a cam apus în timp iar tugra și ceramica este a altui sultan din sec. XIX. Avea porțile din față pentru vizirii și diplomații primiți de sultan, despre primii se spune că aveau mari emoții când intrau căci, dacă sultanul nu era mulțumit de ei, erau dați eunucilor spre ucidere. Dacă-l mulțumeau, primeau daruri scumpe. În drepta intrării în această cameră, în exterior, pe poarta vizirilor, este o fântână frumoasă decorată așa de pe vremea lui Suleiman și care avea darul ca, prin susurul apei să facă imposibilă ascultarea discuțiilor din interior. Oricum cei ce-l serveau pe sultan aici erau surdo-muți. În stânga intrării, zăbrelită, este camera de audiențe iar locul unde se puneau darurile pentru a ajunge la sultan s-a numit Poarta Peșcheșului / Pișkeș Kapisi. Noi am dat peșkeșul la bilete! Opus intrării vizirilor și diplomaților este o altă ușă pe care intra doar sultanul, venind din a patra curte, Sofa-i Hümayün.

În a treia curte este și muzeul relicvelor unde sunt expuse sabia, mantia, urma piciorului și fire din barba profetului Mahomed, toiagul lui Moise, sabia lui David și armele și armurile (oare de ce acestea?) primilor califi ai Islamului numiți Califii cei Drepți și care nu erau alții decât cei doi socri și cei doi gineri ai Profetului. Chiar spun ghizii că ar fi și mâna Sf. Ioan Botezătorul. Islamiștii nu cred în moaște așa că unele din aceste prăzi de război, se bănuiește aduse din Egipt la început de sec. XVI, sunt curioase. Aici n-am intrat, era posibil dar când am dat de ușă și am văzut atâta îmbulzeală de burka, hijab și niqaburi, toate una lângă alta, m-am retras și mi-am promis ca la următoarea vizită să vin aici la ora rugăciunii!

În curtea a treia am dat și de alte clădiri închise, despre unele ne-a spus Selma că sunt în renovare dar nici ei, ghizii nu cunosc amănuntele. Sala caftanelor și bogata colecție a Tezaurului nu se puteau vizita.

Sofa-i Hümayün, curtea a patra, dedicată special sultanului în funcție, sultanei mamă sau concubinelor favorite și unde aveau acces doar servitorii considerați foarte credincioși este ultima. Aici este și Turnul Lala unde aveau sediul ca să zic așa, medicii și farmaciștii familiei sultanului și unde se preparau parfumuri și pomezi doar pentru ei (palatul a avut cinci mici spitale, două farmacii, una în prima curte și una aici, plus încă o farmacie în harem). În spitalele palatului medicii erau pe specialități, cei mai buni aici în Turnul Lala. În această curte până în sec. XVII a fost doar Terasa Imperială sau Terasa de Marmură unde sultanul se delecta privind apele mării Marmara. Sultanii sec. XVII au construit aici pe rând mai multe pavilioane, cu diferite ocazii. Pavilionul Revan sau Yerevan și Pavilionul Bagdad au fost ridicate în 1636 și 1639 cu ocazia cuceririi acestor cetăți. Pavilionul Circumciziei a fost ridicat în sec. XVIII pentru ceremonia de circumcizie a prinților, festivități care durau 15 zile. Am intrat în toate trei și mi-au plăcut, n-aș putea să numesc unul înaintea celuilalt pentru că fiecare are un stil propriu. Pentru vedere aș alege Pavilionul Bagdad construit chiar pe malul dinspre mare. Cel de al patrulea pavilion, Iftar este de fapt un umbrar cu acoperiș de bronz aurit sprijinit pe patru stâlpi, folosit de sultani pentru iftar, masa de după apusul soarelui în luna Ramadanului. Un loc aproape imposibil de fotografiat gol, fiecare turist vrea să apară într-o poză acolo. Oricum este un loc bine ales, cu frumoasă vedere peste mare.

Din această ultimă curte care adăpostește și alte construcții se coboară spre grădinile de altă dată ale palatului ce duceau spre malul mării, loc unde dăm de o clădire cu arhitectură mai mult europeană, Pavilionul Mecidiye, construită în 1858 pentru sultanul de atunci drept casă de odihnă și sală de recepții, cu o frumoasă priveliște asupra Bosforului și a mării Marmara. Azi este folosită la primirea unor șefi de stat. De aici se poate trece în parcul Güllhane prin poarta cu același nume azi, în trecut Poarta Sublimă.

Aici s-a încheiat vizita noastră la Topkapî Sarayi și chiar dacă n-am avut acces la toate minunile expuse în anii trecuți, a fost un loc interesant de vizitat. Despre zidurile, locurile și poveștile lor se pot scrie multe pagini, interesante pentru noi ar fi cele legate de domnitorii și prinții români, despre interese reciproce teritoriale și politice, iubiri, căsătorii din interes și câte altele care v-ar face puțin mai gânditori asupra corectitudinii școlilor noastre din toate timpurile. Să sperăm că turcii vor deschide iar sălile tezaurului, caftanelor, haremul ca și întreaga curte cu clădirile ei.

Când Mehmet al II-lea Fatih a cucerit Constantinopolul, vechiul palat imperial de pe această colină era deja o ruină, așa că hotărăște ridicarea unuia nou pe acest loc minunat, fapt realizat între anii 1459- 1465 palat numit chiar de Mehmet Topkapî, adică poarta cu tunuri, în amintirea tunurilor folosite la cucerirea orașului Constantinopol. Cum a fost cel inițial, este greu de stabilit totuși. De-a lungul a cam patru secole, sultanii au adăugat noi clădiri, au demolat altele, au reîmpărțit și redecorat, așa că ceea ce vedem azi este puțin haotic. Cea mai mare strălucire și cele mai interesante modificări au fost făcute de Suleyman Magnificul apoi după moartea sa de Selim cu Mimar Sinan. Palatul Topkapî și-a pierdut din strălucire odată cu mutarea oficială a sultanilor, în 1853 la Dolmabahce dar tradiția întronării și înmormântării acestora s-a făcut tot aici până în 1923, la fel și pelerinajul sultanilor la Mantia Profetului în a XV-cea zi a Ramadanului. Din 1924 a fost declarat muzeu vizitabil iar din 1985 este în Patrimoniul Mondial UNESCO. Ca un fapt divers este locul la care de 50 de ani se fac renovări.

Am vizitat destul de puțin din cât se vizita anii trecuți, motivele se pare că sunt consolidarea și renovarea interioarelor. Haremul nu l-am vizitat, am aflat că spațiile au fost mult restrânse, eram și în criză de timp așa cum se întâmplă când ești cu grup, deci a rămas și acela pentru viitor, sper. Așa cum spuneam și în alte articole, la cât de multe obiective sunt închise total sau parțial pentru renovare în Istanbul, nu cred că se va reuși curând redeschiderea lor. Pe de altă parte, eu l-am văzut prima dată - palatul - dar vreau să spun că expoziția de porțelanuri ale sultanilor, mi-a lăsat un gust amar. Nici pe departe nu sunt marile valori ale sultanilor expuse, am întrebat cunoscătoarea și mi-a confirmat dar nu știe ce se întâmplă. Dacă turcii vor să convingă turiștii că acelea sunt valoroasele porțelanuri chinezești sau de Sevres apăi e grav. M-am distrat cumva amar privind tacâmurile expuse, un set de alpaca m-a făcut chiar să râd din motive pe care nu le voi expune aici! Nu cred că sultanul mânca cu acele tacâmuri!!

Colecția de caftane este închisă se spune temporar, nu știa nici ghida mai multe.

Colecția de arme am parcurs-o repede, nu că ar fi neinteresantă, ba din contră aș fi zăbovit mai mult acolo în fața vitrinelor. Dar o muzică dată la maxim ne-a dat creierii la mixer, plus răgnetele unui “ienicer” pentru că un turist din alt grup a vrut să facă o poză pe sub fular și a fost prins iar un ghid încerca să explice cumva o armă, fapt total interzis în interiorul sălii, chiar dacă e ghid acreditat de ministerul turc al culturii! Am stat un timp mai lung, atât cât mi-au permis timpanele, în fața spadei lui Ștefan cel Mare despre care citisem tot ce se putea înainte de a pleca la Istanbul și care stă acolo, în proprietatea sultanilor și apoi a noului stat turc, începând cu sec. XVI. Amuzant că este alături de arme japoneze dar n-are importanță. Important este că de fapt istoricii adevărați, serioși, nu au căzut de acord nici legat de proveniența spadei - aici sunt trei istorii scrise pe lângă mai multe legende - dar nici legat de modul cum a ajuns în mâinile otomanilor. Că este o valoare pentru noi, da, poate chiar mai mult decât ne închipuim unii căci legendele ei încep cu mult înainte de măritul Ștefan. Dar gândiți-vă că nici turcilor nu le este indispensabilă, oricare ar fi povestea ei, doar au arma celui răsplătit de papă cu titlul de “Athleta Christ” atletul lui Hristos, în urma victoriei din 1475 împotriva otomanilor, chiar în domnia lui Mehmet, Cuceritorul Constantinopolului. Și poate e adevărat totuși că spada e darul papei Sixtus al IV-lea. Schimbul propus de statul român mie mi-a părut necinstit din partea noastră, spada lui Stefan e mult mai prețioasă turcilor, simbolic, decât una din săbiile lui Sinan Pașa. Dar poate cu timpul s-or înmuia și turcii!

Colecția de ceasuri, atât cât sunt expuse, mi-a plăcut și a fost locul unde câteva cadâne vizitatoare mi-au permis să fac niște poze mai șterse, stând cu bună știință grupate și aranjându-și hainele lor, incomode din punctul meu de vedere. Fetelor, Allah n-a văzut că ajutați o creștină!

Despre muzeu puteți afla mai multe pe site-ul lor, topkapisarayi. gov. tr Muzeul este de obicei închis marțea, are un program iarnă/vară dar care acoperă orele dimineții și ale prânzului cu excepția sărbătorilor religioase când se deschide după ora 13, biletele se pot procura online dar și la casele lor, cu cash doar lire turcești sau cu card. Biletul doar pentru palat cu cele patru curți este 10 € - dar plătit în lire turcești, pentru harem și biserica Sf. Irini se plătește separat altă taxă. La fel, cardurile turistice nu acoperă vizitarea tuturor secțiunilor. Nu există ghizi, se poate închiria audioghid dar nu știu cât costă și sincer, dacă vă documentați bine, nu cred că merită. Vă puteți printa de pe net hărți ale curților și așa nu ratați nimic din clădiri și zone de belvedere (Mishu, am scris print și nu prinț, ai grijă). Fumatul este interzis în toate spațiile, chiar și exterioare. Dacă aveți cu voi un bebe, la ieșirea din harem în a treia curte există nursing room, în prima și ultima curte sunt terase și destule toalete.

Dacă am greșit ceva din descrierea parcursului muzeului, atât cât am avut posibilitatea să vizitez acum, vă rog să reparați voi prin ecouri. Poate la vară voi petrece mai mult timp acolo și-l voi lua la pas lejer să mai văd câte ceva. Topkapî are multe camere, curți micuțe, subsoluri istorice dar ceea ce se vizitează acum și în viitor sunt doar o parte din ce a fost cândva, așa că nu sperați să-i aflați toate secretele. De fapt, dacă tot unii cred că pot afla tot ce vor despre un obiectiv doar la o simplă lectură pe net, pot să-i asigur că nici cei mai buni istorici ai Topkapî nu au descoperit încă toate secretele palatului și există păreri diferite și între ei. Nu pot să vă spun decât că merită o plimbare prin aceste curți pline de fast și de acțiuni sângeroase cândva, vara sunt excelente, aveți și destule băncuțe unde să stați și să admirați Cornul de Aur.

Webmaster, dacă se poate, youtube.com/watch?v=ZF3SeDYSdVw / Ramadan la Topkapî

Mulțumesc.

---

VIZUALIZĂRI: 6607 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI