Pașii sultanilor răsună în serai – Palatul Topkapî

TIPĂREȘTE

Primăvara anului 2014 mi-a adus o neașteptată vizită la Istanbul, orașul plasat pe două continente (vezi impresii). Totul s-a derulat pe „repede înainte”: am căutat o cazare convenabilă – pe care am găsit-o în hotelul Buyuk Keban (vezi impresii), am citit câte ceva despre principalele obiective pe care le puteam vizita în două zile, am printat câteva hărți. Deși era abia jumătatea lunii martie vremea a ținut cu noi 100%; am prins două zile de primăvară călduroase, cu soare – abia în ziua plecării norii s-au încăpățânat să apară și să își scuture ușor încărcătura deasupra orașului (fapt ce nu ne-a împiedicat să mai vedem câte ceva timp de jumătate de zi). Metropola turcească ne-a impresionat de la primul contact – imensele cartiere rezidențiale, pâlcurile de blocuri înalte și mall-urile gigant. Traficul și bulevardele cu „n” benzi ne uimesc, de asemenea – uite la ei, turcii cotropitori, unde au ajuns!

Ziua întreagă dedicată vizitării fascinantului oraș turcesc a sosit. După un mic dejun copios am pornit voinicește la drum, pregătiți să ne întoarcem pe întuneric la hotel. Primul pe listă a fost Palatul Topkapî la care am ajuns cu tramvaiul T1, dar nu am coborât la staţia Sultanahmet, ci la staţia următoare Gulhane, în apropierea unui frumos parc. Am trecut pe lângă Sublima Poartă (chiar o poartă monumentală, azi Ministerul de Externe cred) şi nu am intrat pe primul acces (în colț) în curtea Palatului Topkapî. Am continuat să urcăm pe o străduţă îngustă, pietruită, situată între zidurile Palatului şi Bazilica Sf. Sofia, care se numeşte Soguk Ceşme, trecând pe lângă o cafenea tradițională amplasată chiar sub ziduri. Pe această stradă sunt restaurate mai multe case tradiţionale turceşti, cu etaj integral din lemn - foarte frumoase. Florile de primăvară, razele calde ale soarelui de dimineață, ornamentele de lemn ale construcțiilor și mai ales liniștea deplină (ce avea să se sfârșească odată cu sosirea în fața Palatului) au prefațat o vizită interesantă.

Dar să ne teleportăm în timp: Domnul tărâmurilor românești de peste Dunăre aștepta de ceva vreme, după primirea la Marele Vizir, investitura Sultanului... așa e obiceiul la Curte... să aștepți... să împarți daruri, cu ambele mâini. Aștepta cu nerăbdare confirmarea domniei pentru care a plătit piaștrii mulți; trebuia să intre în incinta fortificată, străjuită de turnuri și mai multe porți. În interior o armată de slugi, mii de oameni chiar, îndeplinesc toate poftele Sultanului. Grădinile și chioșcurile deschise, frumos decorate, îi oferă conducătorului priveliști minunate către Cornul de Aur și Bosfor. Domnul român primește pe parcursul mai multor zile însemnele investiturii sale: caftanul, tuiurile, steagurile și hangerul... toate acestea înseamnă alte daruri către demnitarii turci.

Ziua mult așteptată sosește și alaiul creștinilor pornește după alaiul Marelui Vizir către serai. Toți trec călare pe sub prima poartă, Poarta Augustă ori Poarta Împărătească, și ajung într-o mare incintă, unde trebuie să descalece. Domnul stă în picioare în fața celei de-a doua porți; este servit cu o cafea. Curtea spațioasă era locul unde se aflau situate: spitalul, cuptorul împărătesc, sediul visteriei, depozitul de lemne, grajdurile împărătești, arsenalul, monetăria și alte locuințe ale unor dregători. Divanul Împărătesc e pe cale a se întruni: sosesc Marele Vizir, muftiul, alți viziri, șefii ienicerilor. Padișahul asistă la rezolvarea plângerilor ascuns după scaunul Marelui Vizir, protejat de o jaluzea și zăbrele de aur (pentru a nu fi cumva înjunghiat). Oaspeții erau omeniți cu ceva de mâncare până se rezolvau jalbele reclamanților, proces ce dura uneori până după-amiază. Se întindeau mai multe mese; 50 de feluri de mâncare erau întinse direct pe mese, nu existau fețe de mese ori tacâmuri. Marele Vizir se spăla pe mâni și începea să mânânce folosindu-se direct de degete. Băuturi se serveau la sfârșitul mesei, odată cu șerbetul.

Poarta Fericirii ori Poarta dinăuntru asigura accesul către Sultan. În această curte locuiau Sultanul, membrii familiei împărătești, femeile din harem, ofițerii de rang înalt, pajii și eunucii. Tot aici se afla tezaurul, moscheea, hamam-ul, chioșcul Bagdad, camera cu lucruri aparținând Profetului precum și apartamente pentru sute de slugi.

După ce Divanul împărătesc rezolva toate problemele, Domnul român și suita sa, formată de obicei din 4 boieri, așteptau cu nerăbdare audiența, obligatoriu într-o zi de mari ori duminică. Domnul era îmbrăcat în caftan și avea pe cap cuca primită de la Sultan. Audiența la Sultan începe cu ploconelile de rigoare după care „lumina lumii” îi dăruiește Domnului o blană scumpă – dar nu întotdeauna. Tronul turcului e situat pe un podium fiind susținut de patru stâlpi placați cu aur; lespezile din jur sunt acoperite cu țesături fine și scumpe. Padișahul i se adresează doar prin intermediul Marelui Vizir cerând supunere și ascultare de porunci în schimbul domniei. Urmează o scurtă mulțumire din partea Domnului român, trei ploconeli și retragerea din cameră. Alaiul domnesc încalecă după ce trece de Poarta Păcii și părăsește palatul însoțit de muzica împărătească. Acum se putea întoarce în țara sa românească pentru a-și recupera banii cheltuiți cu obținerea domniei.

Secolul al XXI-lea. Ne trezim în fața primei porți, un colos de marmură de circa 10 metri înălțime, deasupra căruia se află un text aurit, păzită de doi soldați înarmați cu pistoale-mitralieră. Intrăm emoționați în locul de unde timp de peste 400 de ani Semiluna a condus o parte din lume. Ajungem în fața unui spațiu deschis, verde, prima curte a acestui adevărat orășel – așa se prezenta de fapt „palatul” cu sute de ani în urmă: un labirint de încăperi (sute la număr), zeci de clădiri, numeroase chioșcuri, frumoase fântâni, etc. Aici locuiau mii de persoane: Sultanul și familia sa, principalii conducători militari și administrativi ai imperiului, ienicerii din garda palatului, pajii padișahului (slujitori cu diverse funcții recrutați dintre robi și conduși de Eunucul Alb), haremul (condus de Eunucul Negru). În prima curte accesul e liber, abia aici existând casele de bilete și automatele de eliberat bilete de acces, toalete, cafenele, magazine cu suveniruri. În partea stângă se înalță o frumoasă bazilică creștină, Hagia Irene (biserică construită de Constantin cel Mare), actualmente muzeu cu bilet plătit separat.

A doua curte e accesibilă după validarea biletului și verificarea de siguranță. Poarta Salutului, cu un aspect de castel medieval (turnuri, creneluri, poartă de fier), ne introduce în cea de-a doua curte unde se desfășurau principalele ceremonii și unde se rezolvau treburile administrative ale imperiului. Ne atrage atenția Sala Divanului – o structură sprijinită pe arcade, cu filigranuri și inscripții întortocheate, ornamente complicate – totul scăldat în culoarea auriu. Decorațiunile murale interioare sunt la fel de spectaculoase, marmura și faianța este prezentă, culorile ce predomină sunt: auriu, roșu și albastru. În această clădire se întrunea Divanul Imperial, condus de Marele Vizir, care „tăia și spânzura” în domeniul politic, economic și social otoman. Aici erau primite și diverse delegații străine ori se desfășurau ceremonii de nuntă ale fiicelor Sultanului. Deasupra Sălii Divanului se ridică semeț Turnul Justiției – un simbol prin care Sultanul veghea și garanta respectarea dreptății și adevărului în imperiul său. Accesul în Harem se efectuează din curtea a doua, pe bază de bilet plătit separat. Complexul de camere se întinde până în cea de-a treia curte, de unde Sultanul avea acces spre camerele nevestelor și concubinelor sale. Pe coridoarele de marmură se auzeau papucii de casă țintuiți în cuie de argint ai Sultanului: cadânele, concubinele, regina-mamă, eunucii se agită. Sistemul de organizare al Haremului e unul foarte complicat, a fost destul de greu de pătruns în tainele acestui sistem. Cert este că Haremul era un „oraș în oraș”; exista acolo moschee, piscină, băi, camera și baia imperială, camere private ale sultanilor, chioșcuri, coridoare, etc. În secolul al XV-lea existau circa 400 de femei în secțiunea Haremului. Pe partea dreaptă, spre zidurile bizantine de altădată, se ridică spre cer hornurile bucătăriei imperiale împărțită în mai multe secțiuni: bucătăria principală, bucătăria privată, secția de patiserie, secțiunea deserturi și bomboane, partea de șerbeturi și gemuri.

A treia curte este destinată exclusiv Sultanului, poarta de acces purtând denumirea de Poarta Fericirii, locul unde se face trecerea spre zona privată, rezidențială, a padișahului. În pragul acestei porți era amplasat tronul Sultanului atunci când se desfășurau ceremoniile de investitură ale diferiților vasali sau când aveau loc cele mai importante sărbători religioase – de aici probabil și existența acelei copertine-acoperiș mult ieșite înafara porții. Poarta era închisă tot timpul, nimeni nu avea voie să pătrundă dincolo de ea fără voia marelui conducător. Camera Audiențelor este prima clădire de care te „lovești” efectiv când intri în a treia curte. Arhitectura seamănă izbitor cu Sala Divanului: aceleași coloane cu arcade ce sprijină un acoperiș larg, auriul, albastrul și alb sunt culorile cele mai utilizate în ornamentica pereților. În această clădire primea Sultanul pe ambasadorii străini sau asculta deciziile luate de Divanul Imperial. În dreapta ușii de la intrare în Camera Audiențelor se află o fântână de pe vremea lui Süleyman Magnificul, iar în stânga o fereastră cu zăbrele aurii în fața căreia se lăsau darurile aduse de ambasadori. În centrul curții este amplasată Biblioteca Sultanului Ahmet al II-lea – construită în secolul al XVIII-lea. Nu era deschisă astfel că am admirat din exterior clădirea pătrată, cu un etaj, prevăzută cu o cupolă pe care trona semiluna și un pridvor larg susținut de coloane înalte. Pe dreapta o construcție lungă, pe acoperiș plină de mici cupole, găzduiește o expoziție de îmbrăcăminte: costume specifice otomane, imperiale, de casă ori ceremonie. În continuare se află Pavilionul Cuceritorului (Mehmet al II-lea) , una din construcțiile inițiale ale complexului, initial locuință a Sultanului, ulterior devenită sediu al Tezaurului. În partea stângă a curții se află o moschee și alte camere private utilizate ca locuință de sultani. Alături găsim Camera Relicvelor Sacre, unde în permanență se recită versete din Coran și care găzduiește câteva artefacte sfinte pentru musulmani: fire din barba profetului Mahomed, mantia aceluiași profet, toiagul profetului Moise, sabia regelui David și multe altele. Și aici, ca și în celelalte expoziții (arme, îmbrăcăminte, bijuterii) nu aveți voie să faceți fotografii. Vocea paznicilor răsună permanent în încercarea de a opri pornirile vizitatorilor neastâmpărați: „No foto, no foto” – mai lipsește un zăngănit de iatagan și probabil atunci turiștii se vor „cuminți”.

Cea de-a patra curte ne prilejuiește întâlnirea cu zonele de relaxare și promenadă ale familiei imperiale. Este locul unde se înghesuie pentru fotografii toți turiștii – priveliștile ce se deschid de la înălțime către zidurile bizantine, Turnul Galata, Cornul de Aur, Maiden's Tower și Bosfor sunt minunate. Terasele, spațiile verzi, florile numeroase și chioșcurile întregesc aspectul de spațiu utilizat pentru plimbări și contemplare. Există aici o moschee, camere particulare pentru medicii și farmaciștii palatului, Camera Circumciziei, Camera Garderobă, Chioșcul Bagdad, Chioșcul Sofa, Chioșcule Revan, Chioșcul Iftaree. În spate se află a patra poartă Gülhane, flancată de două turnuri albe, cu ornamente în vârf, turnuri prevăzute cu camere pentru paznici. Decorațiunile acestor chioșcuri sunt superbe: fainațe cu înscrisuri turcești, modele din fainață albastră, pereți întregi placați cu marmură și plăci de faianță cu modele geometrice ori florale, fântâni ornate somptuos, bazine de apă. Interioarele, de asemenea, sunt bogat împodobite: ferestre din sticlă colorată, faianță albastră pe toți pereții, uși îmbrăcate în grilaje aurii.

Concluzii și recomandări. Cele câteva ore petrecute în interiorul Seraiului din Istanbul nu au fost de ajuns pentru a descoperi toate frumusețile și colțurile ascunse ale acestui minioraș. Chiar dacă unii vizitatori poate nu sunt atât de încântați de vechiul palat (comparativ cu Dolmabahce) eu declar că mi-a plăcut acest colț din Istanbul. La următoarea vizită în Istanbul voi revedea Palatul Topkapî pentru a-i descoperi toate secretele. Recomand închirierea unui audioghid sau, dacă aveți răbdare, documentați-vă înainte temeinic pentru a înțelege ce aveți sub ochi – nu există panouri explicative. Cel mai bine vă printați o hartă a complexului și câteva informații de bază privind clădirile din interior. Deși palatul poate părea auster, interioarele nefiind mobilate și pline de obiecte decorative, pe mine m-au impresionat arhitectura construcțiilor, decorațiunile aurii ale pereților, marmura și faianța albastră, caligrafia otomană din inscripții. În curțile palatului, pe lângă mângâierea razelor de soare, am fost învăluiți permanent de mirosul zambilelor și încântați vizual de lalele, magnolii și panseluțe. Aș fi vrut să nu fie atât de multă aglomerație, dar deși eram în luna martie fluxul de turiști a fost destul de mare. Vroiam să mă bucur mai mult de anumite colțuri, terase cu priveliște la mare, liniște... probabil aceleași lucruri și le doreau și alte zeci de vizitatori.

Declarat monument în patrimoniul UNESCO, complexul de clădiri cunoscut sub numele de Palatul Topkapî a câștigat și Certificatul de Excelență 2015 al saitului TripAdvisor în urma voturilor acordate de utilizatori.

Voi reveni la Istanbul și, implicit, la Palatul Topkapî!

---

VIZUALIZĂRI: 4507 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI