Instantanee din Istanbul: Topkapi şi Dolmabahce

TIPĂREȘTE

M-am gândit să scriu în acelaş review despre palatul Topkapi şi Dolmabahce, embleme ale opulenţei şi artei imperiului otoman. Cred că mai mult vă vor interesa fotografiile, care chiar dacă tehnic vorbind au imperfecţiuni sper ca prin numărul lor să vă introducă/ amintească atmosfera marilor palate din Istanbul. Deasemeni cred că şi câteva cuvinte îşi au locul aici.

Topkapi. Biletul de intrare a costat 20 lire (exclusiv haremul) iar programul de funţionare e 9-19, închis marţea. Recunosc că am făcut greşeala să-l văd în după amiaza zilei în care dimineaţa fusesem la Dolmabahce aşa că nu am avut la dispoziţie pentru vizită decât trei ore. Topkapi e un muzeu complex în care timp de aproape patru secole au locuit şi condus sultanii. După căderea Constantinopolului din 1453, Mahomed al II -lea Cuceritorul (Fatih) a dispus construcţia unui palat pe ruinele cetăţii clădite de Constantin cel Mare.

Iniţial în Topkapi (Yeni Sarayi- palatul nou) a funcţionat numai administraţia imperiului. El a devenit reşedinţa sultanului sub domnia lui Suleyman Magnificul. În Topkapi sultanii au locuit până în 1856 când, din motive de securitate reşedinţa a fost mutată la Dolmabahce. Fiecare din cei 27 de sultani au adus ceva nou palatului, ceeace dă o impresie neunitară a ansamblului.

În palat a apărut un adevărat orăşel locuit de 4-5000 oameni fiecare dintre ei având o funcţie precisă în serviciul sultanului. Astfel, palatul a fost dotat cu moschei, şcoli, spital, locuinţe pentru dregători şi ieniceri, monetărie, trezorerie, ateliere, cancelarii, brutării, închisori. De la hotelul nostru am mers 5 minute pe jos până la intrarea dinspre muzeul arheologic. Regret că nu am vizitat acest muzeu şi nu am văzut sarcofagul atribuit lui Alexandru Macedon şi cel al Bocitoarelor. De aici am urcat o pantă pe care a trebuit să mă opresc de două ori să-mi trag sufletul până am ajuns la poarta Imperială din Topkapi. După controlul cu raze am pătruns in Palatul Topkapi, mai mult în curţile sale pentru că deşi am stat aproape trei ore, nu am vizitat nici jumătate din el. Trebuie să menţionez că multe secţiuni sunt închise pentru renovare iar la cele cu adevărat interesante s-au pierdut minute bune la cozi.

Aşa cum se vede la faţa locului şi din harta pe care am expus-o ca primă fotografie, palatul este împărţit în patru curţi înconjurate de clădiri din care primele două aveau funcţii administrative iar următoarele reprezentau domeniul privat al sultanului. Prima curte, denumită Curtea Ienicerilor este spaţiul unde aveau loc execuţiile. În această curte se găseau grajdurile care puteau adăposti până la 1000 de cai dar şi biserica Sf. Irina care nu a fost transformată în moschee, ci a devenit depozit.

Curtea I-a este despărţită de a II-a de Poarta Întâmpinării. Aici se găsea o închisoare în care cei condamnaţi aşteptau tăierea capului. Capetele lor erau expuse pe caldarâmul curţii. Poate pentru a fi speriaţi de această privelişte, aici erau camerele unde erau primiţi ambasadorii şi tot aici funţiona Divanul bicameral. Ca şi contrast, prin curte se plimbau liber păuni şi căprioare. Am identificat pavajul sub care era cisterna care alimenta palatul. Tot din această curte se intra în harem şi în apartamentele sultanei mamă (valide).

În Curtea a III-a care era domeniu privat al sultanului se intra prin Poarta Fericirii. Aici era biroul său de lucru, aici primea emisari în audienţă dar aici era şi o şcoală în care se islamizau tinerii creştini luaţi ca zălog. Dintre aceştia unii deveneau ieniceri, alţii eunuci. În curtea a III-a am vizitat cele două camere ale Relicvelor Sfinte şi cele patru ale Tezaurului. CamereleRelicvelor Sfinte reprezintă un loc în care mahomedanii se roagă în timp ce muezinul cheamă la rugăciune. Aici am văzut urma pe nisip a sandalei profetului Mohamed, fire din barba sa aduse din Egipt în anul 1517 în urma victoriei sultanului Selim al II-lea, arme ale primilor califi dar ce mi s-a părut mai interesant a fost toiagul lui Moise şi sabia lui David ambele datate cu carbon (fără a avea legătură cu subiectul, într-o excursie făcută pe vremuri în fosta URSS am văzut în muzeul patriarhiei din Erevan bucăţi din arca lui Noe, eşuată după retragerea apelor potopului pe muntele Ararat de 4000m; am scris acestea pentru a arăta că există dovezi ale scrierilor din Vechiul Testament).

Cele patru camere ale tezaurului care se găsesc în fostul pavilion Fatih conţin îmbrăcămintea purtată de sultan, de valide şi favorite şi o colecţie impresionantă de bijuterii şi pietre preţioase. Pumnalul de smarald de la Topkapi este o piesă deosebită care a devenit cunoscută în toată lumea datorită filmului în care a jucat Peter Ustinov în 1964. Aici se mai găseşte Diamantul Lingurarului de 84 carate pe care cerşetorul care l-a găsit l-a vândut pentru trei linguri. Acest diamant în formă de pară este montat în aur şi înconjurat de alte 49 de diamante. Mai am văzut tronuri bătute în pietre preţioase, armuri de aur, tot ce imaginaţia nu ar cuteza să-şi închipuie. În pavilionul dedicat armelor am găsit sabia lui Stefan cel Mare, fără explicaţii asupra personalităţii domnitoului, practic trecută la categoria ˝ şi alţii˝. Deşi l-am rugat pe supraveghetorul sălii să mă lase să fac o singură fotografie fără blitz, spunând că suntem români, n-a vrut. Ne-am odihnit puţin pe băncile din spaţiile frumos amenajate dintre secţiunile muzeului şi am pornit mai departe să cunoaştem Istanbulul.

Palatul Dolmabahce. Am avut şansa ca în palatul Dolmabahce să pot fotografia fără blitz, pentru că ghida era probabil prea preocupată să comenteze cu colegele ei evenimentele din piaţa Taxim ca sămai fie atentă la aparatele noastre de fotografiat. L-am vizitat într-o dimineaţa ploioasă ceeace a fost spre avantajul nostru din cauză că nici nu am stat mult la coadă la intrare, nici nu am fost sufocaţi de alţi turişti care ne-ar fi blocat vederea spre exponate.

Pentru a vedea toate secţiunile palatului ar trebui cumpărate bilete de100 lire turceşti (20 pentru Selamlik, 20 haremul, 20 Pavilionul de Cristal, 2o Muzeul Ceasurilor, etc) dar noi ne-am limitat la primele două pentru care am plătit 30 lire. Suntem convinşi că tot ce depăşeşte trei ore de vizitare este simplă bifare, fără a mai reţine mare lucru din ce ai văzut.

Atenţie: programul de vizitare e ghidat- se intră în grupuri cu însoţitor zilnic până la ora 15 cu excepţia zilei de joi. Încerc să scriu numai esenţialul, lăsând fotografiile să vorbească de la sine, cerându-mi totodată scuze pentru calitatea lor.

Primul contact cu palatul Dolmabahce l-am avut în timpul croazierei pe Bosfor. Atunci am putut observa mărimea acestuia. Pentru informare, el ocupă 15000 mp fiind construit între anii 1843-1856 de sultanul Abdulmecid ca o replică a palatului Versailles. Înainte de a intra în parcul palatului, aproape de stadionul Beşiktaş se află moscheea Dolmabahce, barocă, construită de mama sultanului şi un turn cu ceas încă funcţional, construit de un mare orologier francez. Intrarea în parc se face printr-o poartă monumentală, poarta Trezoreriei, în spatele căreia se întinde o alee foarte lungă întreruptă de o fântână arteziană cu lebede. De o parte şi de alta a aleii sunt statui clasice, în stânga un palat pe care nu l-am vizitat, în dreapta Bosforul, in fundul parcului intrarea palatului. Nu am aşteptat prea mult, ni s-au dat papuci şi am fost preluaţi de o tânără ghidă cu care am început să-l vizităm.

Palatul este o îmbinare perfectă a stilurilor baroc şi rococo cu influenţe tradiţional otomane şi epatează prin extraordinara opulenţă. A costat echivalentul a 35 t. de aur. Aici au locuit şase sultani începând din 1856 şi până la proclamarea republicii de către Atarturk. Copiez dintr-un ghid: . Palatul are 285 de camere, 43 de holuri, 4 saloane enorme, 6 galerii, 5 scări interioare şi 6 hamame, din care unul aproape în întregime de alabastru. Pentru început am vizitat câteva încăperi de la parter, Selamik, adică birourile administrative. Să nu vă închipuiţi că au aspectul officeurilor de azi. Sunt nişte încăperi superbe cu mobilier rococo, săli de aşteptare, de întâlnire la nivelul funcţionarilor de stat, etc. Parterul este legat de etaj printr-o o scară de cristal de Baccara şi stâlpişori de mahon, coloane de alabastru peste care luminează un imens candelabru tot de cristal. În camerele de la etaj sunt desfăşurate într-o risipă inimaginabilă coloane, oglinzi, vase chinezeşti, covoare de mătase, mobilier sculptat, parchet încrustat, măsuţe de malachit, draperii- tot ce presupune bogăţia celor care au fost stăpânii lumii.

Am trecut printr-o mulţime de încăperi cu destinaţii diferite: biroul de lucru al sultanului, sălile de recepţie pentru ambasadori, biblioteca, aici am o fotografie care vă va amuza: în scoarţele groase ale unei cărţi apar două sticluţe de băutură, - mascate ca serviciu de ceai! -semn că sultanii nu erau chiar abstinenţi.

Am trecut prin încăperile hamamului (baie turcească) în care pereţii sunt de alabastru iar podeaua de marmură. Pur şi simplu mi s-a tăiat răsuflarea în sala de ceremonii care este martora unor importante evenimente de la încoronarea unor sultani până la primul discurs al lui Ataturk în calitate de preşedinte de republică. Citez: are o suprafaţă de 2000 mp, înălţime 36 m, diametrul domului 25 m. şi un candelabru de cristal de 4.5 t. Candelabrul, cel mai mare din lume a fost făcut cadou de regina Victoria a Angliei. Au urmat camerele haremului, modeste după cele văzute anterior. Cele mai bogate sunt apartamentele private ale sultanului şi ale mamei acestuia. Două camere au fost reşedinţa lui Kemal Ataturk care a murit aici la data de 10 noiembruie 1938, ora 9.05, oră la care au fost oprite toate ceasurile din palat. Ataturk a fost fondatorul Turciei moderne. El a separat legea islamică de cea laică, a introdus codul civil european, a dat drepturi egale femeilor, a interzis poligamia, a introdus obligativitatea căsătoriei civile, etc. Actualul regim turc urmăreşte restauraţia islamismului iar originea mişcărilor din piaţa Taxim este dorinţa tinerilor de a păstra Turcia ca stat modern deschis spre occident.

---

VIZUALIZĂRI: 6360 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI