O timișoreancă la Viena (partea I), sau povestea unei întoarceri în trecut

TIPĂREȘTE

Orașul muzicii te ia de mână ușor, în acorduri de vioară, te învăluie cu eleganță și rafinament și te poartă, pășind peste veacuri, în atmosfera unor timpuri boeme, cu baluri și serate cu crinolină. Și pe măsură ce valsul continuă, magia Vienei reușește să trezească la viață nobilul ascuns în străfundul ființei tale, te face să devii mai elegant și mai rafinat. Iar când îți dă drumul, ești deja captiv în povestea ei. Să te îndrăgostești de Viena este cel mai ușor lucru. Pentru că valsul nu doar că s-a născut în Viena imperială, ci Viena însăși este un mare vals, în care avem mereu o invitație deschisă să pășim.

Timișoreancă fiind, frumoasa capitală a Imperiului Habsburgic a avut mereu o însemnătate aparte pentru mine dar, deși Mica Viena se află la doar 500 de km de „versiunea originală”, a fost nevoie de 27 de ani pentru a trăi, în sfârșit, experiența vieneză.

Și pentru că Viena este un oraș ce a creat istorie, o istorie care o lungă perioadă de timp s-a răsfrânt și asupra orașului meu natal, am vrut să o cunoaștem cât mai bine și fără grabă, așa că preț de o săptămână am încercat să vizităm mare parte din obiectivele cu care Viena își încântă anual milioanele de turiști veniți din întreaga lume. Am trecut pragul multor muzee și palate, am vizitat Parlamentul, Primăria, Opera, diferite parcuri, iar după-amiezele ni le-am petrecut hoinărind pe străzile elegante din inima Vienei, în acordurile de vioară ale muzicanților stradali, unii dintre ei îmbrăcați la patru ace, și prin cafenelele romantice înșirate la parterul clădirilor baroce, atât de atent conservate de parcă pentru ele timpul ar fi stat in loc.

Mărturisesc că în general nu simt o mare atracție față de muzee și biserici, dar dacă mă aflu într-un oraș atât de valoros din acest punct de vedere, mă conformez cu mare plăcere dictonului Când ești la Roma, fă ca romanii și încerc să surprind cât mai mult din specificul locului. Iar Viena este despre istorie și artă, biserici impozante, palate și muzee de valoare, și mai puțin despre distracție, viață de noapte și petreceri, ceea ce nu mă deranjează până într-un anumit punct. Desigur că mai e si despre cumpărături, perfect de acord, dar nu aș subaprecia niciodata Viena, asociind-o, în primul rând, cu shopping-ul.

În cazul în care nu ați vizitat-o încă (probabil mulți dintre voi ați facut-o deja), trebuie să știți că Viena este un oraș cu un nivel de trai foarte ridicat, ca atare e destul de scump și veți observa asta în primul rând la cazare. Partea bună este că dispune de o rețea de transport în comun foarte bine pusă la punct, așa că veți ajunge ușor în centrul orașului din orice zonă ați fi cazați, fără a avea nevoie de mașină. Desigur, cu cât sunteți cazați mai aproape de Innere Stadt (districtul central) cu atât mai bine. În Stephanplatz, de exemplu, sau oriunde în zona centrală, există o multitudine de parcări sub și supraterane, însă costurile sunt ridicate și ajungeți să platiți pentru câteva ore în jur de 20-30 euro. Pentru o parcare publică în zona centrală este nevoie de foarte mult noroc și răbdare, în plus și aceasta costă, așa că mai bine nu o luați deloc în considerare.

Dacă v-ați propus să rămâneți cel puțin 3 zile în Viena și sunteți puși serios pe vizită, există Viena Card, pe care îl puteți achiziționa de la un centru de informare turistică sau chiar de la recepția hotelului. Cardul costa 18.5 euro și vă oferă acces gratuit la metrou, autobuz și tramvai pentru 72 de ore din momentul validării, plus o mulțime de facilități: reduceri la diferite obiective turistice, palate printre care Schonbrunn și Hofburg, muzee, restaurante, cafenele, magazine etc. Reducerile, chiar daca nu sunt mari, sunt binevenite pentru că intrările la obiectivele turistice sunt destul de scumpe.

Noi am stat la Art Hotel Vienna, un hotel modern situat în districtul Margareten, am lăsat mașina în parcarea din fața hotelului și nu am mai mișcat-o până la plecare. Dar voi vorbi despre hotel cu alta ocazie. Margareten este relativ aproape de centrul orașului, așa că în cea mai mare parte a timpului am umblat pe jos. Am avut nevoie de metrou doar pentru Schonbrunn, Donaupark și parcul de distracții Prater.

O să vă povestesc ce-am reușit să vizităm pe parcursul șederii noastre, fără să insist prea mult asupra descrierilor minuțioase și a datelor tehnice si voi pune accentul mai mult pe interpretările personale și impresiile “la rece”, fixate mai bine odata cu trecerea timpului, unele curiozități pe care poate nu le cunoașteți, ce merită și ce nu merită vizitat, în opinia mea, daca aveți timp limitat și, nu în ultimul rând, din punct de verere al raportului preț-calitate. Daca cerul este limita si aveți și timpul necesar, luați-o pe îndelete că aveți de unde alege, sunt nu mai puțin de o sută de muzee ce așteaptă să le treceți pragul.

Voi începe cu Palatul Schonbrunn, reședința imperială și, totodată, emblema Vienei, pentru că este unul din locurile pe care le-am îndrăgit cel mai mult. De fapt este al doilea, dar pe primul am să-l păstrez pe mai târziu, pentru că nu are legătură cu Schonbrunn și, evident că nici muzeu nu este :) Datorită valorii istorice și arhitecturale remarcabile, palatul și grădinile sale au fost incluse în anul 1996 în Patrimoniul Cultural UNESCO. Există mai multe combinații de bilete, în funcție de cât de multe obiective doriți să vizitați în complexul Schonbrunn. Noi am vrut să vedem tot ce se poate, așa că am luat biletul Gold Pass (in 2015 biletul costa 49 euro/pers sau 40 euro/pers. cu Viena Card), valabil un an de zile de la data achiziționării. Biletul include: Marele tur al palatului cu audio-guide disponibil și în limba româna, Gradina Zoologică, Grădinile private ale prințului moștenitor, Gloriette, Labirintul, Casa Deșertului, Muzeul Trăsurilor Imperiale, Orangeria, Casa Palmierilor și Strudel show - ceremonia de preparare a ștrudelului vienez în bucătăria palatului. Deși Gold Pass este valabil tot anul, intrarea este permisă o singură dată la fiecare obiectiv în parte.

Palatul Schonbrunn reprezintă una din cele mai frumoase complexe de cladiri în stil baroc din Europa. A fost construit ca reședință de vară a familei imperiale și inițial se dorea crearea unui Versailles al Austriei, dar în anul 1695 când arhitectul Fischer von Erlach a proiectat construcția, costurile s-au dovedit a fi prea mari. La Versailles încă nu mi-a fost dat să ajung, dar după toate indiciile, se prefigureaza a fi epopeic. Din cele 1441 de incăperi ale palatului, doar 40 sunt deschise publicului (cu Gold Pass aveți acces la toate cele 40), printre ele numărându-se camerele de lucru și de locuit ale împăratului Franz Joseph și ale împărătesei Sisi, Cabinetul Chinezesc, Salonul Galben, Sala de Ceremonii, Marea Galerie, Sala Milioanelor, ornata cu lambriuri din lemn de trandafir sau Sala Oglinzilor, în care a concertat Mozart pe când avea doar 6 ani. Turul palatului durează în jur de o ora și pe tot parcursul timpului audioguide-ul vă oferă cele mai importante informații despre fiecare încăpere în parte.

Grădinile private ale prințului moștenitor sau Grădinile prințului Rudolf, sunt situate pe latura estică a palatului și impresionează prin minuțiozitatea cu care au fost realizate adevarate broderii florale muticolore, grupate în jurul unei fântâni octogonale. Grădinile și întreaga latură estică a palatului (unde se află și apartamentele prințului) pot fi admirate în toată splendoarea lor de pe o platformă de vizionare special amenajată.

Înaintând în interiorul complexului Schonbrunn, găsim Le Grand Parterre, o grădină vastă ce se întinde între palat și dealului Gloriettei, inițial folosită ca domeniu de vânătoare. Grădinile s-au dorit a fi o continuare a arhitecturii interioare și sunt realizate într-o simetrie perfectă față de aleea principală ce pornește din centrul palatului. Și aici sursa de inspirație a fost tot Versailles, stilul adoptat la cerințele lui Franz I. fiind cunoscut sub numele de „parterre de broderie”, adică tunderea spațiilor verzi (nu neaparat trebuie să implice flori) in forme curbe, creând aspectul unei broderii. Plantele sunt tunse scurt și sunt înconjurate cu așternuturi de pietriș alb sau de diferite culori, cu rolul de a delimita și mai clar modelele create și de a le scoate în evidență. Tehnica a apărut în Franța în secolul al. XV-lea și a atins apogeul odata cu crearea grădinilor de la Versailles, acestea servind ca model pentru diferite vile si palate mai recent construite, printre care Palatul Kensington din Anglia, Palatul Belvedere din Viena, Grădinile Mirabell din Salzburg sau Grădina de Vară din Sankt Petersburg. Printre broderiile florale si arbustii ornamentali au fost amplasate fântâni și statui reprezentând personaje mitologice, a fost creat labirintul, un element reprezentativ pentru acest tip de grădini (l-am văzut și la Mirabell) și, ulterior, a fost construită Casa Palmierilor. Parterre-ul este creat pentru a fi privit de sus, de aceea va exista de fiecare data undeva în apropierea lui un punct de belvedere, o terasă, un balcon, iar in cazul nostru însăși Gloriette.

Fără să ne dăm seama, am ales cea mai bună perioadă pentru a vizita palatul. În luna mai iarba era de un verde proaspăt și contrasta atât de frumos cu celebrul „galben de Schonbrunn”, gradinile erau în floare, iar vremea plăcută invita la plimbări îndelungi pe aleile întortocheate mărginite pe alocuri de băncuțe elegante, numai bune pentru câteva momente de odihnă. Parcul era plin de viață, turiști, părinți și copii cu biciclete, oameni în vârstă și multe, multe veverițe, absolut deloc deranjate de agitație, jucause și extrem de prietenoase. Le vedeam traversând în mare viteză aleile și, cu puțin noroc, le-am putut hrăni din mână :) Pe lângă locatarii cu coadă stufoasă ce stăpânesc parcul, mai există câteva atracții turistice printre care amintesc doar Fântâna Obeliscului, situată în partea estică a parcului și Fântâna lui Neptun, la poalele dealului Gloriettei. Ruinelor Romane (le gasiți pe aceeași alee între cele două fântâni) nu le-am acordat o importanță deosebită, pot spune despre ele, eventual, că sunt niște construcții realizate cu migala, în afară de asta nu le-am gasit vreo altă calitate. Cred ca se putea aduce un omagiu Imperiului Roman intr-un mod mai inspirat decât prin recrearea unor ruine „antice” în secolul al XVIII-lea, dar asta e doar o chestiune de gusturi și, în plus, acesta era “trendul” vremii respective. Fântânile în schimb mi s-au părut impresionante, așa ca o să zăbovesc puțin și asupra lor.

Fântâna Obeliscului este impresionantă atat prin simbolistica deosebită cât și estetic, prin abundența detaliilor. A fost construită în anul 1777, dată marcată cu cifre romane aurii la baza obeliscului. Partea de jos a fântânii reprezintă o grotă, ornată cu diferite zeități marine (și ele "pe val" în vremea respectivă) și vase din interiorul cărora țașnește apa. Deasupra grotei, sprijinit pe carapacele a patru țestoase aurite, se înalță un obelisc egiptean, gravat cu hieroglife ce se spunea ca povestesc istoria Imperiului Habsburgic, tot o mică „păcăleală”. Iar în vârful obeliscului este amplasat un glob aurit, reprezentând soarele, peste care tronează un vultur impozant, aurit și el, simbol al monarhului absolut. Din păcate când am vazut-o noi fântâna nu funcționa, însa chiar și fără jocurile de apa am gasit-o spectaculoasă.

Fântâna lui Neptun este cea mai mare și mai impozantă fântână din parc, fiind situată la poalele dealului Gloriettei, în capătul aleii principale a parterre-ului, practic nu aveți cum s-o ratați dacă v-ați propus să urcați spre platforma panoramică. În centrul fântânii se află statuia lui Neptun, cu un trident în mână, stând într-un car tras de căluți de mare conduși de tritoni. La dreapta sa o vedem îngenunchiată pe zeița Thetis cerând îndurare și protecție pentru fiul său Ahile, plecat pe mare spre Troia, iar în stânga e reprezentată o nimfă. Spre deosebire de Fântâna Obeliscului, aici am putut admira și jocurile de apa, asa ca imaginea de ansamblu a fost extraordinară.

Din spatele fântânii pleacă simetric două alei în zig-zag, de o o parte și de alta a dealului și se opresc la nivelul bazinului imens amplasat în fața Gloriettei. Într-un contrast puternic cu complexitatea grădinilor, dealul este decorat simplist, la cererea Împărătesei Maria Theresia care rămăsese între timp văduvă. Asta face ca eleganța și frumusețea Gloriettei să iasă și mai mult în evidență, atrăgând asupra ei toate privirile.

Gloriette este o construcție în stil neoclasic ridicată în 1775, fiind cea mai celebră glorietă din lume și, dupa părerea mea, cel mai încântător loc din tot complexul Schonbrunn, atât datorită arhitecturii spectaculoase cât și prin amplasare. A fost bombardată în timpul Celui De-al Doilea Război Mondial însă a fost rapid readusă la forma inițială doi ani mai târziu, iar ultima renovare a avut loc în 1995. Motivul vulturului imperial așezat pe un glob este și aici prezent, împodobind grandios arcada principală. Panorama ce se deschide odată ajunși sus îmi taie respirația și mă lasă fără cuvinte pentru câteva momente. Deși văzusem deja aproape toate atracțiile de la Schonbrunn, parcă acum realizam cu adevărat monumentalitatea domeniului imperial. Minunatele grădini, aleile parcului flancate de copaci ornamentali înalti perfect aliniați, grădina zoologică și în mijlocul tuturor, impresionantul palat, colivia de aur a împaratesei Sisi, pentru mine însemna un vis devenit realitate. Era cel mai frumos peisaj pe care-l văzusem vreodată și oricât încercam, nu reușeam să-i gasesc vreun cusur, totul era exact așa cum trebuie să fie, curat, îngrijit, nimic în plus, nimic în minus, o compoziție absolut perfectă. De asta vă recomand să urcați neapărat până la Gloriette, chiar dacă nu ați cumpărat bilet. Dacă vă răzgândiți între timp și doriți să ajungeți pe terasa de observație amplasată pe acoperiș, cam la 20 de metri de sol, s-ar putea să aveți posibilitatea să achiziționați biletul pe loc, ca și la celelalte obiective. Noi am ajuns undeva în jurul orei 17 și nu am mai găsit pe nimeni acolo, așa că nu spune cu certitudine. În interiorul clădirii există o cafenea luxoasă, unde te poți odihni după urcuș într-o ambianță plăcută, servind o cafea vieneză sau o prăjitură. Judecând după aspect și amplasare probabil că și prețurile sunt pe măsură, dar privilegiul de a lua masa în locul în care împăratul Franz Joseph servea micul dejun trebuie să aibă și el un cost.

Un loc foarte apreciat în rândul copiilor și nu numai, este Tiergarten Schonbrunn, cea mai veche grădină zoologică din lume și una din cele mai moderne existente în acest moment. Povestea ei începe încă din anul 1752 când Împaratul Franz I., soțul Mariei Theresia a prezentat oaspeților menajeria palatului. Grădina este absolut impresionantă, te poți pierde toata ziua pe aleile ei îngrijite, admirând în jur de 500 de specii de animale în habitate amenajate cât mai apropiat posibil de mediul lor natural. Lei, urși panda și koala, tigri siberieni, elefanți africani, pinguini, țestoase de Galapagos și cele mai variate specii de păsări atrag anual 2 milioane de vizitatori din întreaga lume. Ca o curiozitate, în urma cu mai bine de 20 de ani Tiergarten a fost pe punctul de fi închisă din cauza stării deplorabile in care căzuse de-a lungul timpului, apoi a beneficiat de o infuzie puternică de fonduri care a pus-o pe picioare și a transformat-o în gradina emblematică de azi. Poate nu vi se pare mare lucru, dar dacă o vedeți cum arată în zilele noastre, vă va părea și vouă la fel de neverosimil ca in anii '90 să fi fost într-atât de degradată. Probabil datorită faptului că-mi plac foarte mult animalele, de fiecare dată când ajung într-un oraș european de dimensiuni mai mari, nu pot să nu vizitez și grădina zoologica, daca timpul o permite. Așa că am la activ un număr considerabil de ele, iar după Zoo Praga care este una din cele mai mari si mai spectaculoase grădini zoologice din lume, greu de vizitat într-o singură zi, aceasta mi-a placut cel mai mult, pentru că se vede cu ochiul liber cât de mult s-a investit în realizarea habitatelor naturale ale diferitor specii. În mijlocul grădinii se află un pavilion somptuos în stil baroc ce adăpostește „Café Restaurant Kaiserpavillon”, asa că dacă aveti de gând să petreceți toată ziua în complexul Schonbrunn, ar fi bine să vizitați Tiergarten în jurul prânzului. Atmosfera elegantă, servirea ireproșabilă, mâncarea foarte bună și varietatea de prăjituri și plăcinte fac ca restaurantul să fie de cele mai multe ori ocupat până la refuz. Iar daca prindeți și loc în aer liber pe terasa ce înconjoară pavilionul, vă puteti considera cu adevărat norocoși.

Wagenburg (Mezeul trăsurilor imperiale) cuprinde o colecție de peste 100 de trăsuri și calești printre care caleașca mortuară a împăratului Franz Joseph, a împărătesei Sisi și a prințului moștenitor Rudolph, caleașca imperială, trăsuri în miniatură folosite de copiii familiei imperiale, sănii, diferite obiecte personale și rochii ale împărătesei Sisi, o șa și o mașină producție 1914. Muzeul a fost deschis în 1922 când o mare parte a colecției de trăsuri a fost transferată de la grajdurile palatului imperial Hofburg, în incinta în care se află azi și care adăpostea atunci manejul pe perioada de iarnă.

Un sfat prietenesc de la cineva pățit  : stați departe de cablurile de protecție din jurul caleștilor. Altfel veți fi taxați imediat cu niște sunete asurzitoare de natură să tresară toată suflarea Vienei și cu câteva priviri usturătoare din partea celor din jur.

Wustenhaus (Casa Deșertului) impresionează prin atenția cu care a fost recreat într-o armonie perfectă un mediu înconjurător atât de diferit și de pretențios în același timp. Se vede că pentru împărat nimic nu era imposibil de realizat, indiferent de costuri, încăperi poleite cu aur, ruine antice și chiar aducerea în curtea imperială a unor frânturi din cele mai îndepărtate colțuri ale lumii. Totuși, Casa Deșertului a fost o alegere inspirată a lui Franz Joseph, dacă el nu și-a găsit timp și resurse să viziteze locuri exotice noi nici atât, asa că am îmbrățișat cu bucurie și curiozitate posibilitatea de a face aceasta călătorie virtuală. Și pentru ca experiența să fie completă, Casa Deșertului a fost între timp îmbogățită cu câteva specii de animale și păsări din zona respectivă. Așa că să nu vă surprindă dacă vă sare printre picioare vreo șopârliță, pentru că animalele trăiesc într-o libertate aproape deplină în interiorul clădirii.

Palmenhaus (Casa palmierilor) este situată imediat lângă Casa Deșertului și e cu mult mai impozantă decât aceasta. E evident ca aici s-a pus accent și pe aspectul structurii propriu-zise, nu doar pe functionalitate. Deși era inclusă în Gold Pass și o așteptam cu nerăbdare, din păcate am gasit-o în curs de renovare, așa că am putut s-o admirăm doar din exterior.

Tot ce v-am povestit eu aici a fost vizitat în două zile pline, așa că este recomandabil să optați pentru Gold Pass doar dacă credeți că dispuneți de timpul necesar, altfel vă veți trezi alergând de la un obiectiv la altul doar ca să le bifați pe toate. Iar dacă nu aveți la dispoziție decât 1-2 ore pentru a vizita Schonbrunn și stați pe gânduri dacă merită sau nu osteneala, eu vă sfătuiesc să mergeți fără grijă, accesul în curtea palatului este gratuit așa că puteți să admirați palatul în tihnă, chiar dacă doar din exterior, la fel și grădinile (exceptând Grădinile private ale prințului), parcul cu statuile și fântânile sale deosebite, dar mai ales panorama de pe dealul Gloriettei. În apropiere există o parcare generoasă unde puteți lăsa mașina, însă cel mai bine e să veniți cu metroul U4 până la stația Schonbrunn, iar de-acolo veți fi purtat de mulțime spre porțile palatului.

Noi aruncăm o ultimă privire spre Schonbrunn și ne îndreptăm spre inima Vienei, impresionați de cele văzute, însă nerăbdători să descoperim ce alte minunății ne mai pregătește frumoasa capitală a Austriei.

---

VIZUALIZĂRI: 3723 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI