Dolmabahce Saray. Micul Versailles de pe malul european al Bosforului

TIPĂREȘTE

Penultima zi a circuitului de la Istanbul, 28 mai, a fost foarte plină. Am început cu o magnifica croazieră pe Bosfor urmată de o incursiune prin cel mai frumos palat din Turcia. Un loc mirific în care elementele culturale orientale se întrepătrund cu cele occidentale. Luxul si opulenta sunt la ele acasă. O mare parte din bogăția sultanilor otomani se află expusă în spatele unor vitrine securizate. Sunt expuse obiecte de veselă din aur, argint, platina, porțelan, cristal si turquaz. În total sunt 7000 de obiecte de patrimoniu care se află în palat.

Zona in care se află palatul este cunoscuta din timpuri străvechi drept un golf cu aspect de port natural. Este, de asemenea, relatat că sultanul Mehmet II Cuceritorul a tras navele sale peste un pavaj din lemn de aici până la Cornul de Aur în scopul de a le lansa în asediu (1453). Este golful în care ancora nava amiral a Flotei Imperiale Otomane si aveau loc ceremonii ale marinei militare tradiționale. Începând din secolul al XVII-lea capătă denumirea de Dolmabahce si este folosit ca Gradina Imperiala. Toate clădirile complexului înainte de secolul al XIX-lea au fost numite ca ,,Țărmul Palatului Besiktas".

În timpul sultanatului lui Abdulmecid (1839-1861), coasta Palatului Besiktas care devenise inutilă, a fost demolată si ridicat în loc Palatul Dolmabahce. Construcția a durat între anii 1843-1856, la care au contribuit patru arhitecți imperiali: Karabet Baylan, Nikogas Baylan, Ohannes Serveryan si James William Smith. Doua aripi adăugate ulterior au fost comandate de Haci Said Aga si Esseryid Ali Sahin Bey. Construcția a costat 5 milioane de lire otomane de aur, sau 35 tone aur, această sumă corespundea aproximativ un sfert din veniturile fiscale anuale. Ridicarea palatului s-a finanțat prin devalorizarea monedei, prin emiterea masiva de bani de hârtie, precum și prin imprumuturi externe. Cheltuielile uriașe plasate au constituit o povară uriașă asupra bugetului de stat și au contribuit la deteriorarea situației financiare a Imperiului Otoman, care a alunecat în cele din urmă in faliment de stat, cu stabilirea ulterioară a controlului financiar de catre marile puteri europene.

Palatul a fost locuit din anul 1856 de șase sultani: Abdulmecid (1839-1861), Abdulaziz (1861-1876), Murad al XV-lea (1876), Abdulhamid al II-lea (1876-1909), Mehmed Resad al V-lea (1909-1918), Mehmed al VI-lea (1918-1922). Ultimul locatar a fost califul Abdulmecid al II-lea (1922-1924). După fondarea Republicii, Mustafa Kemal Ataturk a rămas în palat timp de patru ani încontinuu. A murit aici, la 10 noiembrie 1938. Palatul care a fost folosit ca Reședință Prezidențială în timpul președintelui Ismet Inonu, în perioada 1938-1949, a fost deschis publicului pentru vizitare în 1984.

Structura principală care constă din două etaje regulate, un pod si un subsol, este împărțită în trei corpuri funcționale. Partea Administrativă (Mabeyn-i Humayun), locul unde se discutau problemele privind afacerile de stat. Camerele Private (Harem) erau pentru sultan si membrii familiei imperiale. Marea Sală de Ceremonii situată între aceste două corpuri este locul unde sultanul primea notabili ai statului în timpul zilelor religioase și ceremoniile de stat. Palatul cuprinde 285 de camere, 44 de holuri, 68 grupuri sanitare si 6 bai turcesti. Ca o clădire monobloc, acesta este cel mai mare palat din Turcia, întins pe o suprafață de 14595 metri pătrați. Palatul include un mare număr de covoare Hereke, cel mai mare fiind în Sala Ambasadorilor - 120 metri pătrați. Carpetele si covoarele care au fost folosite pentru a decora pereții și podeaua, cristalele de Baccarat si Bohemia, portelanurile de Sevres si Yildiz, cadourile diverșilor lideri de stat și tablouri ale unor artiști occidentali sunt destul de impunătoare. Colecția de peste 200 de picturi in ulei dintre care 23 aparțin pictorului Ivan Alvazovsky. De asemenea, colecția include opere de Gustave Boulanger, Jean Leon Gerome, Eugen Fromentin, Karl Joseph Kuwasseg, Osman Hamdi Bey, Halul Pasa, Osman Nuri Pasa.

Funcțional și arhitectural, palatul păstrează designul tradițional al casei turcesti a unui hol de mijloc ca încăperi înconjurate. Arhitecții au introdus arte originare din Occident precum barocul, rococo si neo-clasicul. Încă de la început, palatul a beneficiat de cele mai înalte standarde tehnice, iluminare cu gaz si toalete importate din Marea Britanie. Mai târziu este introdus iluminatul electric, un sistem de încălzire centrală și montarea unui lift.

În afară de clădirea in paralel cu Bosforul, palatul este un complex alcătuit din alte clădiri rezidențiale situate în apropiere, inclusiv palatul printului moștenitor, sali de așteptare pentru oaspeți, căminele slujitorilor si ale gărzilor imperiale. Clădiri adiacente, suplimentare: bucătăriile imperiale, grajduri, o crescatorie de păsări, o pepiniera de plante, o moară, o seră, un atelier de covoare Hereke, o fabrică de sticlă, o turnătorie, farmacie. O moschee in stil baroc proiectată de arhitectul Garabet Balyan a fost construită in apropiere, la porunca sultanei mama Bezm-i Alem Valide Sultan, între anii 1853-1855. Turnul cu Ceas sau Dolmabahce Saat Kulesi a fost înălțat în fața Porții Trezoreriei pe un pătrat de-a lungul malului mării de lângă moschee, la porunca sultanului Abdulhamid al II-lea si proiectat de arhitectuk Sarkis Balyan între anii 1890-1895. Ceasul este fabricat de celebra casa franceza Jean Paul Garnier.

Turul complet începe prin Poarta Trezoreriei, vis-a-vis de Vodafone Arena, Stadionul Besiktas, pentru a se încheia pe malul Bosforului prin terasa palatului. Actuala organizare muzeală impune vizitarea separată a Haremului. Am optat doar pentru palat. Achitat 40 lire turcesti pentru un tur de 50 minute și încălțat cu cipilici de plastic, de unică folosință, gata de vizită. De reținut: palatul este deschis în fiecare zi intre orele 09:00-16:00, cu excepția lunea si joia. După efectuarea controlului antitero, ghidul turc îți spune că fotografierea cu camere foto, telefon mobil si filmarea video sunt STRICT INTERZISE. În interior, turul este ghidat, în timpul vizitei turiștii sunt rugați să nu se abată de la traseu si sa nu atingă obiectele expuse.

Vizita începe cu Sala Principală sau Medhal. La intrare se poate observa tabelele Boulle pe ambele parti ale încăperii, care poartă monograma sultanului Abdulmecid pe partea de sus. Monograma Imperiala este, de asemenea, pe șemineu. Un candelabru englez atarna din tavan, iar țesăturile Hereke utilizate ca tapițerie pentru mobilier si ca draperii sunt în umbra regala de culoare roșie. Rămâi uluit de opulenta orientala; o scară în formă de potcoavă cu balustrada de cristal care leagă această încăpere de primul nivel. În stil baroc, scara are deasupra un uriaș candelabru de Baccarat.

Trecem mai departe prin Sala Grefa sau Camerele Secretariatului. Pe peretele din stânga se află un tablou imens care reprezintă o procesiune de caravane care au călătorit de la Istanbul la Mecca, în cursul lunii Recep, creație a pictorului Stefano Ussi. Peretele din dreapta este ocupat de o pictură semnată Rudolf Ermt ilustrând incendiul de la Teatrul Municipal din Paris. Cameră este decorata cu mobilier in stil francez si conține obiecte de porțelan foarte valoroase.

Un loc aparte este ocupat de ,,Camera lui Attaturk" situată în fosta sectiune a Haremului. Aici, la 10 noiembrie 1938, ora 09:05, a încetat din viață cel supranumit ,,părintele turcilor". În semn de omagiu toate ceasurile din palat au fost oprite si setate la ora 09:05 după moartea sa. Sala de Rugăciune sau Mescid, decorata cu arabescuri si citate din Coran desenate chiar de sultanul Abdulmecid. Din tavan atârnă un candelabru din sticla de Murano, iar mihrabul, nisa care indică Mecca si din care sunt citite versetele din Coran adăpostește apa din fântână pietrei Kaaba din Mecca.

În Salonul Ambasadorilor sau Sufera aflu că era utilizat pentru receptiile care i-au dat numele, dar tot aici a fost pregătită de către lingviști si parlamentari reformisti trecerea în 1928 la noul alfabet, bazat pe cel latin, îmbogățit de câteva semne diacritice. Decorațiunile sunt abundente și de mare valoare. Tavanul e împânzit cu stucaturi din gips poleite cu aur, iar cele patru șeminee sunt înrămate în porțelan european și au cristale lucrate manual in partea inferioara. Doua carpete din piele de urs împodobesc peretii.

Mai departe pașii ne poartă la Baia sultanului sau Hamam, alcătuită din trei încăperi în care intri printre două lampadare din cristal de Bohemia. A doua încăpere e străjuită de o cortină roșie cu monograma sultanului Abdulmecid, ceea ce semnifica intrarea intr-un spatiu privat în care accesul e interzis. Pereții sunt placati cu alabastru, o marmura adusă din Egipt, iar pardoseala e din marmura de Marmara. Încălzirea era asigurată prin dușumea cu ajutorul unui sistem ingenios. Salonul Vișiniu sau Camera Sultanului este renumită prin tapetul din mătase și tapițeria in nuanțe de roșu și grena. Aici sultanul își primea soțiile și copiii, precum și alți membri ai dinastiei. Culoarea țesăturilor care acoperă lambriurile a fost aleasă personal de sultanul Abdulmecid. Decorațiunile sunt în stil rococo. În mijloc se află o masă din abanos acoperită cu un strat de porțelan lucrat în relief. Semineul uriaș e o combinație de baroc si stil imperial.

După o trecere rapida prin Camera de Muzică si Biblioteca sultanului ajungem la Sala de Ceremonii sau Muayede care îți taie respirația. Are suprafață de 2000 de metri pătrați și înălțimea Cupolei de 36 de metri. Din tavan atârnă celebrul Candelabru de cristal de 4,5 tone dăruit de regina Victoria a Regatului Unit si al Irlandei. Se pare că s-a descoperit o chitanță care atestă că acesta a fost plătit integral. Sala are deschidere la Bosfor printr-o terasă. Impresia de grandoare e dată de cele 56 de coloane sculptate si de pictura tridimensională care accentuează proporțiile printr-o iluzie optica. Aici s-au întâmplat evenimente marcante pentru istoria Imperiului Otoman si a Turciei moderne: întâlnirea dintre sultanul Abdulmecid si împăratul Franz Joseph; încoronarea sultanului Mehmed al VI-lea (1918); proclamarea Republicii de către Attaturk (1924).

Vizita a luat sfârșit la Poarta de la Bosfor. Mergand spre ieșire am zăbovit vreo jumătate de oră prin Grădina Palatului admirând Poarta Imperiala, fântâna arteziana în stil versailles, aleile străjuite de covoare florale din care se disting trandafiri roșii, galbeni si albi, precum și arbuști, ficusi, imenși alături de alte plante ornamentale. Un Paradis intr-un oraș aglomerat si gălăgios.

Încarc câteva fotografii făcute în Grădină. Dacă mergeți la Istanbul, ca turist sau în interes de afaceri, rupeți din timp și vizitați Dolmabahce. Nu e pierdere de timp.

Cu stima!

---

VIZUALIZĂRI: 7788 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI