ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 05.12.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 40-50 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 30.03.10
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
DEC-2015
DURATA: 3 nopți
cuplu fara copii
2 ADULȚI

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
100.00%
Încântat, fără reproș
CAZARE [camere etc]:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
90.00%
Mulțumit, mici obiecții
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
80.00%
Mai degrabă mulțumit

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
91.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
la PMM* = 49 EUR
*PMM = Preț Minim MEDIU / Cameră, în cursul anului

AFA RECOMANDĂ: Pentru transfer Aeroport - Hotel (Roma) și/sau tururi turistice ale Romei / Vaticanului - recomandăm ghidroma.eu
  • Informatii sau rezervări: pe sait sau tel. +39 324 981 3672
  • TIMP CITIRE: 6 MIN

    O pacifistă la Pacific

    Ilustrație video-muzicală
    TIPĂREȘTE

    Acest articol este un cocktail de impresii despre cazare, călătorie și... sentimente.

    S-au scris mii de cuvinte despre Roma. Poate nu destule, nu știu. Nu mi-am dorit să văd Italia, nu acum. Consider că există țări pe care le pot vizita la pensie, atunci când nu mai pot sta în chiloți de baie pe o plajă fierbinte, când scopul vacanțelor este vizita, plimbarea, cunoașterea.

    Luna decembrie este puternic încărcată emoțional, este luna noastră, a îndrăgostiților.

    Am primit o invitație la... Roma. Eu am refuzat-o, Cristi nu. Astfel m-am trezit că ”trebuie” să merg într-o țară fără să-mi doresc. A fost un dar, o declarație de dragoste. Anul trecut am fost la Viena, la anul nu știu, poate intr-o țară fierbinte.

    Cum, să ratez eu cel mai plăcut lucru de pe pământ? Am plecat pentru trei nopți spre Roma cu Wizz Air, la 8,30 aterizam pe Ciampino, apoi cu autocarul spre Termini pentru a lua metroul (linia A) spre Battistini, coborâm la Ottaviano.

    Ce-am văzut din autocar: un amalgam de oameni și mașini, un oraș murdar, clădiri înghesuite. Metroul nu m-a impresionat. Era super aglomerat, în difuzoare se auzea o voce ștrangulată, geamurile nu se închideau bine, astfel încât auzeam zgomotul făcut de metrou în tunel în loc să aud vocea masculină ce anunța stația următoare.

    Am coborât din metrou prea repede, trebuia să coborâm la Cipro. Nu-i nimic, am mers 15 minute pe jos până la hotel. Dacă am fi coborât unde trebuia ajungeam la hotel în doar 5 minute.

    Hotelul se află la 15 minute de Muzeele Vaticanului, deci într-o zonă bună, liniștită. La ora 11 când am ajuns la destinație am fost cazați imediat.

    Clădirea este veche, o afacere de familie, ei spun că a fost renovată in anul 2011. Așa o fi! Depinde ce înțeleg ei prin renovare. Cele trei stele sunt reale la recepție, lift și restaurant, pe holuri. Camerele sunt de două stele.

    Există locuri cu ”lipici”, locuri cu care rezonezi. Aici lipsea ceva, nu știu ce.

    Menționez că eu nu aleg niciodată cazarea atunci când suntem un grup deoarece nu doresc să fiu ”lăudată”, dar nici nu arunc cu pietre, încerc să găsesc ceva deosebit în fiecare loc în care merg.

    Revenind de pe ”arătură”, pot spune că personalul hotelului este foarte amabil, fiecare își face treaba cu seriozitate, foarte promți la toate solicitările clienților. Care clienți? Păi, puțini, pentru că hotelul (din 82 de camere) nu era ocupat nici jumătate. Am întâlnit câteva cupluri ce păreau ”necuplate legal”, câțiva oameni de afaceri, câteva doamne singure și... noi. Doi angajați români, o ”secretară” a patronului hotelului, secretară ”renovată” mai mult decât camerele, câțiva ospătari drăguți, două cameriste și vreo trei recepționeri.

    Atmosfera de sărbătoare nu era prezentă la hotel (dar nici în oraș). La recepție, un brad rece, șic, interesant, câteva ornamente aruncate pe la uși, un lobby bar fără bar, fără barman, fotolii și măsuțe, un TV pe perete, canapele confortabile, era așa de trist totul! Liftul, adică lifturile sunt în stare bună de funcționare.

    Am primit camerele la etajul 1, camera noastră era pe colț, avea o terasă foarte frumoasă dar fără scaune și măsuță. Nici mare nici mică, încăperea era curată, cu gresie pe jos, văruită în culori pale, șterse, îți transmite un sentiment rece. Patul matrimonial avea o saltea confortabilă, nu scârțâia deloc, lenjeria de bună calitate, în loc de pilotă aveam pătură, adică pături. Două minuscule noptiere încadrau patul, două aplice luminau noptierele, lumina era caldă, becurile erau economice. Pe birou se afla un tv micuț, lângă birou era un scaun și un dulap cu frigider și seif. O oglindă generoasă atârna pe perete, o caricarură de calorifer cu 4 elemenți se scremea să încălzească încăperea, un dulap cu două uși era încastrat în perete. Geamurile erau de proastă calitate, perdeaua și draperia se unduiau în bătaia vântului ce pătrundea în cameră prin geamurile închise.

    La intrarea în încăpere era o tentativă de hol, cu un cuier și un suport pentru valiză, iar din hol pășeai direct în baie. Cum, fără ușă? Ei, avea o ușă ”acordeon”, foarte utilă, reținea mirosurile și aburul. Baia era micuță, curată, cu o cabină de duș ce avea ușa defectă, cu o instalație cam ruginită, cu un geam imens, de proastă calitate. Aveam impresia că geamul e mereu deschis, era frig și zgomot cu toate că existau și obloane. Să nu uit de calorifer, care era inutil, la fel ca și în cameră. Apa era fiartă, mi-a încâlzit trupul, a ținut loc de calorifer. Consumabile: săpun, șampon, hârtie igienică. Prosoapele pentru față erau din bumbac, adică erau cârpe din bumbac. Prosoapele pentru corp erau albe, pufoase, de bună calitate. Acestea erau schimbate zilnic, la fel și lenjeria de pe pat. În baie există și un uscător pentru păr.

    Per ansamblu, am avut o cameră bună, la un preț corect.

    Locul unde serveam micul dejun era frumos amenajat, decorat cu bun gust, era friguros. Atmosfera de aici era plăcută, în difuzoare se auzea muzică italiană. Pentru a face economie la apă și detergenți, nu existau farfurii și cești la discreție. La fiecare masă găseai două farfuriuțe, două cești, două tacâmuri. În aceeași farfurie în care serveai salamul așezai frumușel și croasantul plin cu zahăr. Pentru apă sau suc de la dozator aveam pahare din plastic, de unică folosință. Micul dejun a fost bun, același în fiecare zi, dar aveam de unde alege.

    În fața hotelului erau două bancuțe, două scrumiere, era locul destinat fumatului. Din lobby bar, puteam ieși seara la o țigară în parcarea hotelului, o parcare micuță, cu doar nouă locuri.

    WI-FI funcționa foarte bine în tot hotelul.

    Poziționarea clădirii este bună, aproape de metrou, de linia autobuzului 913, vis-a-vis sunt clădiri micuțe, un sex-shop lângă pompe funebre, în dreapta și-n stânga hotelului două benzinării. Magazine mai mari sau mai mici, un Carrefour la două străzi distanță, e o zonă ok, cu trecători și scutere zgomotoase ce acompaniază liniștea din cameră.

    Am parcurs în cele patru zile 50 km, am admirat frumusețile Romei, am mâncat scump dar și ieftin, am savurat o bere delicioasă, am ciocnit un pahar cu vin în cinstea vieții, am pozat cerșetorii, vânzătorii ambulanti, am simțit parfumul unui oraș care merită văzut o singură dată în viață.

    Vremea a fost caldă, așa ca mine, soarele mi-a încălzit oasele, vântul a fost blând.

    La întoarcerea spre casă am luat metroul până la Termini, ne-am răsfățat privirile în Bazilica Santa Maria Maggiore, m-am rugat pentru toți cei pe care-i iubesc, m-am rugat să fie pace, am servit prânzul la Mecenate Palace Hotel (într-un contrast total cu orașul), ne-am urcat în autocarul care mergea către Fiumicino, aveam cursă la ora 19 cu Blue Air.

    Dacă recomand hotelul? Da, doar dacă nu sunteți pretențiosi.

    Dacă recomand Roma? Depinde de gusturi, eu m-am simțit bine, m-am distrat, am gustat și frumosul și interesantul, m-am făcut că nu văd părțile urâte. Adică le-am văzut și vi le-am spus, doar nu era să mint că Roma e perfectă.

    Pentru că o ador pe Gianna Nannini și pentru că știu, Cristi va citi acest articol, doresc atașarea videoclipului https://www.youtube.com/watch?v=xoco58gF8h0, o melodie sensibilă, cu versuri frumoase.


    [fb]
    ---
    Trimis de krisstinna in 05.12.15 17:37:37
    Validat / Publicat: 05.12.15 20:06:45
    NOTĂ: Articol ARHIVAT (nu intră în calculul mediei acestei destinaţii)

    VIZUALIZĂRI: 2164 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
    SESIZEAZĂ
    conținut, limbaj

    18 ecouri scrise, până acum, la acest articol

    NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (krisstinna); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
    Impresiile fiind subiective, AFA nu poate garanta calitatea, relevanța, exactitatea, persistența ori conformitatea impresiilor si recomandărilor (cu asteptările și preferințele fiecarui cititor); deasemenea, responsabilitatea legală pentru afirmațiile făcute in articol revine integral și in mod exclusiv autorului (cf "Termenilor și conditiilor de folosire"); AFA sau administratorii săi neputând fi făcuti răspunzători în privinta corectitudinii ori efectelor de orice natură.
    Poze atașate (se deschid în pg nouă)
    P19 Doar eu...
    EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
    Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
    Puteți VOTA acest articol:
    PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 63850 PMA (din 49 voturi)
    NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.
    Articol de elită, apreciat de suficienţi votanţi pentru a-i fi alocat, automat, ZUPERBONUSUL (în valoare de 20000 PMA).
  • rezervă o cameră la acest hotel, prin booking.com — la un preț mediu (media pe întreg anul) de 49.50 EUR pe cameră

  • ECOURI la acest review

    18 ecouri scrise, până acum

    webmaster70
    [05.12.15 17:56:32]
    »

    @cristinaoranici - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

    Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

    Mulţumesc.

    ===

    Am atașat ilustratia muzicală solicitată .

    maria55 †
    [05.12.15 20:48:49]
    »

    Offf, cat l-am mai asteptat... reviewu', la el fac referire!

    Am vrut sa fiu prima la vot... tzeapaaaa... votul cu nr 9... macar daca era 14!!

    Nu stiu de ce... dar nu ma mira deloc faptul ca nu te-ai "atasat" de Roma... poate un Istanbul, ceva? /!

    Sau o Cappadochia??

    urjanclaudiu
    [05.12.15 21:08:35]
    »

    macar daca era 14!!

    @maria55 - Se pare că altu' a fost mai norocos

    maria55 †
    [05.12.15 22:14:58]
    »

    @urjanclaudiu -ce sa mai zic acum Claudiu?! E bine totusi, ca paispele a venit de la un prieten drag noua...

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [05.12.15 22:58:01]
    »

    @webmaster70 - Mulțumesc pentru ilustrația muzicală, coordonatele sunt ok.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Mihai18
    [05.12.15 23:22:44]
    »

    Este un review pe care l-am așteptat din seara când ne-ați anunțat că plecați și iată-l ca a apărut și mă bucur. Eu apreciez că hotelul n-a fost rău, așa după cum apare în poze. Păcat că nu ați venit încântată de acolo, posibil și dv. ași fost într-o perioadă cu mai puțină veselie în suflet, poate și starea vremii, dar așa cum a fost excursia descrisă, nu a fost nereușită. Cîți n-ar vrea să pășească pe caldarâmul unei străzi din Roma și nu pot, de exemolu eu. Mie mi-a plăcut review-ul, votat cum se cuvine. Cu bine.

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [05.12.15 23:22:48]
    »

    @maria55 - Mulțumesc, ești minunată! Tu știi că mă adaptez ușor, știi de ce mergem la început de lună decembrie în mini-vacanțe. Da, Cappadocia rămâne un vis, un vis frumos.

    Dar, accept și altceva, vacanță să fie!

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [05.12.15 23:35:05]
    »

    @Mihai18 - Bunul meu prieten, nu sunt tristă, sunt chiar veselă, am constatat că-mi place mai mult metroul din Romania, străzile sunt la fel de murdare ca acolo, berea noastră e muuult mai bună, mâncarea românească e zsuper gustoasă, românii sunt mult mai frumoși, nu avem indieni pe străzi, sunt mândră că sunt româncă! Sunt bucuroasă că avem târguri de Crăciun, beculețe, brăduți.

    Poate o să mai vizitez Italia, dar Roma NU. La pensie, adică peste zece ani.

    A fost o excursie foarte reușită, eu doar am fost sinceră în descriere. Nu au lipsit peripețiile, doar știi că sunt zbuciumată, dar nu am să încep să scriu acum aventurile minunate avute acolo!

    Mulțumesc de vizită!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    mony_ka
    [06.12.15 16:35:39]
    »

    @krisstinna:

    Felicitari pentru review si pentru... sinceritate. Personal nu am fost deloc incantata dupa prima vizita la Roma, insa vina imi apartine. Intentionez sa revizitez orasul etern cat mai curand, dar intr-o perioada mai calda si cu mai mult soare.

    adrianbogdan
    [10.12.15 19:58:49]
    »

    @krisstinna - Buna!

    Ma bag si eu in seama Cristina

    1. sa nu ratezi Cappadocia

    2. nu uita sa aloci vreo 3 zile pentru vizita in zona

    3. sa o faci pe cont propriu pentru a-ti face programul cum iti convine

    4. poti sa legi vizita de un sejur in zona Antalya!!!

    5. Cu bine!

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [10.12.15 20:12:17]
    »

    @mony_ka - Mulțumesc de vizită, orașul-muzeu e frumos, dar are multe ”bube”. Dar merită vizitat!

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [10.12.15 20:18:33]
    »

    @adrianbogdan - Hei, ce faci? Mă bucur de vizita ta! Îmi doresc din suflet o vizită în Cappadocia, dar nu oricum!

    Dacă ajung acolo am nevoie de 14 zile! Pentru un sejur de bălăceală, leneveală, șopingăreală prin alte locuri, apoi un zbor cu balonul, o cazare intr-un hotel ”peșteră”, off, mi-e dor de Turcia, dar și de turci!

    Te pup dulce!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    maria55 †
    [10.12.15 21:25:36]
    »

    @krisstinna - @adrinbogdan o sti el ceva...

    Cappadocia... pe cont propriu... hmmm...

    Pai programul este deja intocmit... traseele asisderea... problema unica ramane bugetul...

    Asa ca... in urmatoarele luni, economie si economie, banii la ciorap... si zburam si cu balonul/tu, ca mie imi este rusine

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [10.12.15 22:03:32]
    »

    @maria55 - Maria, @adrianbogdan e o colegă, o scumpă doamnă, de gașcă, așa, ca tine! Am cunoscut-o la TTR, are o minune de copil, adică o tânără superbă, adolescentă.

    Cu balonul zbori cu mine, să nu-ți fie frică, e minunat să zbori, parcă toată lumea e a ta!

    Gata, că suntem off, ne-o luăm!

    nicole33
    [10.12.15 22:19:18]
    »

    @krisstinna -

    Mă interesează și pe mine un zbor cu balonul în Cappadocia! Bani s-or mai găsi, dar cu curajul e mai greu.

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [10.12.15 22:27:44]
    »

    @nicole33 - Gata, am format echipa, mergem toate! Am eu curaj! Să zbor doar, că în rest...

    glcitizen
    [16.04.16 22:58:52]
    »

    Un articol complet, cu multe detalii utile si cu descrieri incântatoare. Dupa cum ti-am intuit stilul, ma asteptam si de data asta, poate, la mai multa emotie.

    krisstinnaAUTOR REVIEW
    [17.04.16 08:37:45]
    »

    @glcitizen - Mulțumesc de vizită și de apreciere.

    Datorită ție, am lăcrimat puțin, mi-am amintit de oameni dragi mie.

    Acest articol e scris într-o zi de iarnă, într-o lună foarte importantă pentru mine. Este un articol de cazare și recunosc, aceste articole sunt pe placul meu, adică le prefer, eu nu (prea) scriu articole de călătorie.

    Da, recunosc, este un rw rece, ca și Roma. Dar ai intuit bine, sunt sensibilă, mă impresionează aproape orice. Chiar dacă nu-i ”cald” un loc, eu voi încerca mereu să-i găsesc un pic de ”lumină”, chiar și obscură , un pic de strălucire, măcar o rază de soare. Îmi place să mă bucur de fiecare secundă din viață, voi fi mereu recunoscătoare pentru tot ceea ce mi se întâmplă, rele sau bune.

    Dacă vrei să citești un articol, tot despre cazare, unul ”cald”, te invit aici unde poți deduce cu câtă intensitate am trăit clipele acelea alături oameni minunați.

    Filozofările mele sunt ”sensibile” (pentru mine), fiecare dintre ele reprezentând o anumită stare sau un anumit eveniment, cu o puternică semnificație, știută doar de mine.

    Mulțumesc Malimu!

    RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
    Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

    ROG REȚINEȚI:
    • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
    • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
    • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
      (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
    SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
    NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
    EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
    Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

    NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
    Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
    VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
    4 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
    adrianbogdan, glcitizen, maria55, Mihai18
    Alte impresii din această RUBRICĂPacific Hotel:

      SOCIALs
    Alătură-te comunității noastre

    AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
    SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

     
    [C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
    AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.059718132019043 sec
    ecranul dvs: 1 x 1