ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 24.10.2023
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucureşti
ÎNSCRIS: 27.07.14
STATUS: CONSUL
DATE SEJUR
SEP-2023
DURATA: 1 zile
Cuplu

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
97.50%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 9 MIN

Excursie în Chania încheiată cu seară cretană

TIPĂREȘTE URM de aici

Din variantele de excursii organizate de agenția locală am ales varianta aceasta de excursie în Chania și împrejurimi, încheiată cu seară cretană. Puteau fi făcute și separat, adică excursie în Chania sau doar Seară Cretană.

Aceasta fiind cea de-a doua excursie am beneficiat de reducere de 10% iar ghida ne-a transmis că v-a fi o zi lungă cu plecare la ora 8,00 din fața hotelului și întoarcere aproape de miezul nopții – Chania, tur pietonal în orașul vechi și portul turistic – Parcul Botanic – Lacul Kournas – Seară cretană la Taverna Moara Veche din satul Argyroupoli - 65 euro/persoană, excursia + masa de prânz la restaurantul din incinta Parcului Botanic + intrarea în parc + cina la seară cretană.

Foarte bine organizată a fost și această excursie, încheiată cu mici regrete că nu am putut vedea (măcar!!!) mai multe... voi detalia mai târziu despre ce este vorba.

Pentru că am scris destul de mult despre această excursie și nu vreau să vă plictisesc, am separat povestea Parcului botanic de întreaga excursie. Am considerat că Parcul Botanic merită un articol separat... și am constatat că nu este scris nimic pe AFA (sau nu am căutat eu foarte bine...).

Doar autocarul și șoferul s-au schimbat, în rest aceeași ghidă și cam același grup cu care am fost la Preveli... chiar mai puțini, zice ghida... și la ora 8 fix am plecat spre Chania.

Dacă în Rethymnon mi s-a părut aglomerat, în Chania a fost foarte aglomerat și de asta spuneam că a fost bună organizarea... când am ajuns în oraș am fost primul autocar parcat lângă parcul central iar la întoarcere nu puteam circula pe trotuar de grupuri de turiști...

Chania – la 9,30 intram în orașul vechi, asta după ce ghida ne-a dat toate informațiile necesare despre traseu, obiective de văzut și ce putem face în cele 3 ore pe care le-am avut la dispoziție.

În Parcul central, atât la dus cât și la întors am admirat cel mai bătrân ficus bengalez din Creta, nu i se mai cunoaște vârsta... este imens și inedit...

Înainte de a intra în Orașul vechi, pe bulevardul central am trecut pe lângă o patiserie unde era foarte aglomerat... iar mirosul de bunătăți cretane era, yamiii... și da, la întoarcere am cumpărat ultima plăcintă cu brânză cu doar 2 euro!!!... caldă, știți cum a fost demențială... cea mai bună plăcintă cu brânză mâncată în Grecia... nu spun mai multe pentru că am apă în gură... și după așa plăcintă bună și ieftină știți ce bine a mers o bere rece și scumpă, la terasa de lângă vechea piață venețiană-acum în reconstrucție/renovare... aici fiind și întâlnirea cu ghida.

Cu ghida am mers până la mica fântână venețiană, aproape de portul turistic, asta după ce ne-a spus câteva cuvinte despre Mitropolie, pe lângă care am trecut și pe care am vizitat-o la întoarcere... Spectacolul orașului începuse... așa am simțit eu atmosfera la prima vedere! Încă nu era aglomerat în labirintul de străduțe al centrului vechi... forfota era cu deschiderea magazinelor, cu aprovizionarea, se deschideau umbrelele la terasele de pe faleză... o încântare!

Portul turistic este mult mai mare... cu o faleză generoasă, înconjurat de clădiri vechi venețiene cu terase la parter, cu vechiul far ce parcă stă de pază... pentru cine dorește poate face o plimbare pănă la el... cu vechile hangare, acum ocupate de restaurante, garaje și chiar muzee... expoziție de pictură era în vechea moschee... cu barci de diferite dimensiuni ancorate la mal în așteptarea turiștilor dornici de o plimbare pe mare... sau pentru cine dorește poate face o plimbare cu caleașca cu cai!!

Și dacă nu vrei plimbare cu barca sau cu trăsura și până te hotărăști la ce terasă să stai, poți admira peisajul stând pe o bancă la malul mării... așa am stat și noi și am admirat spectacolul făcut de un cormoran când prindea pește, chiar erau foarte mulți pești la malul mării... dar mai ales am admirat spectacolul făcut de tinerii ce plecau cu bărcile la plimbare pe mare... muzica tare și șampania contribuiau la petrecerea lor... veneau și parcă salutau publicul și după aceea ieșeau în larg... nu știu dacă acesta este un obicei, sau doar voiau să fie făloși!!!

După ce am făcut o plimbare pe faleză am stat la o terasă unde eu am savurat un frappe cu înghețată și Sorin un expesso dublu... o încântare, atmosferă de vacanță... efectiv, m-am bucurat că sunt acolo!!!

Dintre toate ofertele de suveniruri noi am luat doar o carte poștală... și pentru că doamna de la magazin ne-a întrebat dacă vrem și timbru... ok, vrem, dar cutie poștală?! În mica piațetă din capătul străzii este o cutie galbenă... ura, am găsit-o și uite cum am trimis o” vedere din Chania” socrilor!!!

(A doua zi, sâmbătă, am mai trimis o” vedere din Rethymnon” surorii mele... dar nu vreți să știți cât am rătăcit prin centrul vechi după” yelou box” ...). Au ajuns la destinație după o săptămână, când am primit telefon de mulțumire!!!

Am intrat și în biserica mitropoliei, unde am reușit să aprindem câte o lumânare, era tare aglomerat.

Foarte plăcută a fost plimbarea asta prin Chania!

La ora stabilită ne-am întâlnit cu ghida și am făcut cale întoarsă spre autocar să ne continuăm excursia.

Lacul Kournas – înainte de a ajunge la acest lac, undeva în marginea orașului Chania ne-am oprit pentru reorganizare, noi am schimbat autocarul pentru a merge la seara cretană și am avut și alți ghizi... în final au fost trei autocare pline.

Ne-am oprit pentru o oră să vedem lacul Kournas, amplasat lângă satul cu același nume.

Este cel mai mare lac cu apă dulce din Creta și este amenajat pentru plajă și baie. Te poți plimba cu barca sau hidrobicicleta până pe malul opus unde ai șansa să vezi broaște țestoase.

Sunt și taverne cu terase și magazine cu suveniruri.

Aici mi s-a părut că am pierdut mult timp și că ajungem pe întuneric în satul unde se organiza seara cretană... așa a fost până la urmă!!!

Seara cretană la Taverna Moara veche din Satul Arghiropoli – aici am ajuns pe întuneric, acesta a fost marele meu regret. Mi-aș fi dorit să văd satul la lumina zilei – noroc că a am citit articolul colegei @mprofeanu – n-ai cum să apreciezi un loc doar din lumina farurilor.

Doar susurul apei de izvor de auzea când am coborât în fața tavernei... multe căderi de apă sunt și aici la tavernă... mici cascade amenajate înconjurau terasa și platani falnici erau printre șirurile de mese amenajate deja pentru noi.

Agenția locală organizatoare se laudă că sunt singurii de pe insulă care organizează seară cretană o dată pe săptămână! Păi hai să vedem cum este pentru că noi am mai trăit un astfel de eveniment în insula Kos, despre care am scris – Seară grecească la Zia – deci aveam un reper!

Și din nou alt regret... am ratat apusul de soare, numai că acesta nu era în program... acolo unde eram noi nu aveam nici o șansă să vedem apusul soarelui. Eram la Lacul Kournas când a apus soarele... dar nici o șansă să-l vedem de muntele din fața noastră...

Taverna Moara veche este o afacere de familie și este foarte mare. Salonul interior era decorat cu obiecte artizanale cretane iar terasa era pregătită pentru noi cu șiruri de mese de 10-12 persoane în funcție de configurația terenului. Doi muzicați întrețineau atmosfera cu muzică instrumentală cretană.

În autocar am fost informați de numărul mesei unde vom sta, în funcție de hotelul unde eram cazați dar și țara de origine. Majoritari eram români de la noi și din Republica Moldova și mai erau turiști din Estonia, Lituania, Kazastan și Ungaria. Tot în autocar ni s-a spus și meniul serii... salată cretană, tzatziki, chifteluțe de legume, flori de dovleac umplute cu orez și legume... astea toate ca aperitive. După care vom avea orez cretan și platou cu friptură la grătar și cartofi prăjiți. Apă și vin alb și roșu la discreție iar la final raki și struguri. Apa o primeam direct de la izvorul de lânga masa noastră!

Am fost întâmpinați de personalul tavernei și conduși la masa unde am fost repartizați.

Atmosferă cretană de petrece și voie bună așa a fost toată seara, meniul cum ne-a fost prezentat... vin am primit de câte ori se golea carafa... două perechi de dansatori cretani au dansat și ne-au invitat și pe noi la hore cretane și muzicanții au cântat non-stop.

Am stat la masă cu persoane pe care deja le cunoșteam și am putut discuta și am ciocnit un pahar de vin cu toată lumea de la masă, chiar dacă familia de lângă noi era din Kazahstan (fiica loc se descurca foarte bine cu limba engleză).

Toate felurile de mâncare au fost servite pe platouri de unde fiecare a servit cea dorit. Am mâncat din toate și dacă cu unele feluri de mâncare eram obișnuită pe altele acum le-am mâncat prima dată. Flori de dovleac umplute cu orez și legume, condimentate și un pic picante... a fost pentru prima dată când am mâncat așa ceva (am văzut aceste flori la vânzare în magazine în Rethymnon)... dar au fost gustoase și inedite. La fel și orezul... este gătit cu lămâie și este un pic acrișor. Dacă florile de dovleac mi s-au părut interesante, orezul nu m-a impresionat, nu aș comanda la o tavernă așa ceva. Platoul cu friptură a fost cu frigărui de pui, chiftele, cârnați și cotlet de porc... partea cu carne tocată nu prea-mi place pentru că ei pun busuioc... dar tot am gustat să văd cum sunt.

Oricum mâncare a fost suficientă și pentru toată lumea.

A fost o seară frumoasă, am petrecut, am dansat și ne-am simțit bine.

La întoarcere, în autocar toată lumea era veselă... iar drumul până în Rethimnon a fost cam lung... sau așa mi s-a părut... iar de data asta am avut și noi un avantaj datorită hotelului nostru... am coborât primii!!! Și da, am reușit să ajungem în cameră cu cele trei lifturi... dacă nu știți despre ce vorbesc, citiți articolul despre Hotelul Arhipelagos unde am fost cazați!!!

A fost o zi lungă și plăcută, chiar dacă am ajuns obosiți, a meritat din plin!

## end review sc
Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de ANILU in 24.10.23 14:25:46
Validat / Publicat: 24.10.23 15:03:15
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Rhodos, Thassos, Skiathos, Kos, Corfu, Kasandra, Atena, Aegina

VIZUALIZĂRI: 1814 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

2 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (ANILU); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P15 Chania - Am fost acolo!
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol:
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 34400 PMA (din 36 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

2 ecouri scrise, până acum

mprofeanuPHONE
[25.10.23 14:53:23]
»

@ANILU: Frumos este orașul Chania, mie mi-a mers la suflet, portul cu farul iconic este de vis! Ce să mai spun despre străduțele și casele lui. Mă bucur ca mi-ați călcat pe urme și ați fost și în satul Arghiropoli, chiar dacă era pe înserat ați avut o seară cretană excelentă! Sunt cârcotașă, un filmuleț ar fi fost binevenit de la spectacol.

Mulțumesc frumos pentru că m-ai pomenit în articol! Cu mare drag, ! ????

ANILUPHONEAUTOR REVIEW
[25.10.23 16:21:29]
»

@mprofeanu: Și eu vă mulțumesc pentru ecou! Se impunea să vă pomenesc pentru că ați scris despre satul unde noi am petrecut la seara cretană!

Inițial am vrut să scriu separat despre seara cretană dar am constatat că nu prea am decât câteva poze! Am fost fascinați și furați de atmosferă încât am uitat să facem poze și în plus eram după o zi plină și bateriile ni s-au terminat...

Și nouă ne-a plăcut mult Chania!

Toate cele bune!

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
2 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
ANILU, mprofeanu
Alte impresii din această RUBRICĂ'Opționale' cu plecare din Rethymnon:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.052383899688721 sec
    ecranul dvs: 1 x 1