Vulpile deșertului

TIPĂREȘTE

După cum spuneam în articolul despre hotelul din Safaga (vezi impresii), lipsa coralilor ne-a făcut să ne îndreptăm atenția și spre excursiile pe care le aveam la dispoziție. Eram deja a patra oară in Egipt, dar farmecul vieții sub-acvatice nu ne-a lăsat timp pentru alte excursii. Făcusem doar o excursie cu submarinul. Acu am zis hai să facem altceva. Si am ales un safari în deșert.

Am achiziționat excursia de la un agent, care venea pe plajă. Se știe că in aceste locuri exotice este mai ieftin să iei diverse excursii de la diverși agenți si nu de la agenția hotelului.

Am bătut palma și a doua zi dis de dimineață a venit soferul si ne-a luat din fața hotelului. Eram singurii turiști din hotel, care plecau în excursie. Mă așteptam să mai ia excursioniști si de la alte hoteluri din zonă, dar acest lucru nu s-a întâmplat. Vă spun cu mâna pe inimă că incepusem să intru la idei, dar nu am vrut să-mi alarmez soția și fata. Mai ales ca eram dupa revoluția arabă și gradul de insecuritate în zonă era foarte ridicat. După aproximativ o ora si un sfert am intrat în Hurghada si m-am mai liniștit. De-aici s-au mai îmbarcat două cupluri. O pereche de ruși si un judecător egiptean cu soția si băiatul, foarte emancipat si educat. De n-a vorbit tot drumul și la ducere și la întoarcere. La un moment dat, la întoarcere nu mai puteam, dar ce să fac. L-am ascultat cu interes! ; -)

Am ajuns la un moment dat, la intrarea în deșert, unde se faceau pregatirile preliminare pentru „marea aventură”. Aici erau mai mulți turiști de toate națiile, dar în special „iubiții mei de ruși”. Norocul nostru a fost că am fost repartizați în masini, după limba vorbită. Noi fiind cu engleza am scăpat parțial de ruși. Deasemenea la punctul de plecare erau mulți băstinași care se ocupau de pregătirile specifice.

Trebuie precizat ca pentru acest tip de expeditie este imperios necesar să aveți ochelari de soare, ceva pe cap (noi ne-am cumpărat de la hotel cu 5 dolari căte un turban traditional arăbesc) și câte o stică de apă. În deșert nu e ca pe plajă unde mai e briza mării, unde mai intri în apă să te răcorești sau unde mai te hidratezi cu o bere rece.

Să revenim. Întâi a plecat un convoi de turiști pe ATV-uri. Noi nu am vrut să mergem pentru că drumul prin deșert este destul de periculos fiind destul de accidentat, și eram cu fata și nu vroiam să riscăm inutil.

Noi am plecat cu un convoi de Jeep-uri Toyota, probabil cele mai rezistente la acest tip de traseu. Șoferii mergeau foarte tare prin deșert, cu 80-100 km/h, în condițiile în care nu sunt drumuri și destule hârtoape. Trebuie să n-ai probleme cu rinichii, că altfel s-ar putea să nu-ți priască un asemenea drum. De orientat nu știu cum se orientau. Probabil ca vulpile deșertului.

La un moment dat au oprit la baza unui deal, pe care ne-au pus să-l urcăm, pentru a coborî apoi pe o dună de nisip. Probabil așa se distrează ei în lipsa zăpezii sau probabil trebuiau să umple programul cu ceva. Cert e că toate convoaiele de mașini procedau așa și ne așteptau pe partea cealaltă a dealului. Am profitat și eu să fac o poză pe un Jeep. Fiecare cu nebuniile lui!

Dupa această experiență am mai mers ceva kilometri păna am dat de-o oază. Aici am fost duși la un adăpost acoperit cu paie, incredibil de răcoros. Nici nu-ti venea să crezi ce bine este sub niște paie, după ce am stat atâta sub soarele arzător. Aici am fost omeniți cu un sandwich, cu un fruct și cu o sticlă de apă. Am stat aici vreo jumatate de oră. A fost o pauză binemeritată și necesară.

Apoi am fost conduși intr-un sat de beduini ca să observăm stilul lor de viață. Mie personal mi s-a făcut milă de ei. Erau așa de slabi și de pricăjiți. Erau ca într-o rezervație în care au venit albii să se uite la ei. Nu pot să nu-i compar cu indienii din rezervațiile din America, pe care i-am vazut în nenumărate filme artistice.

Se spune că beduinii rămân intr-un loc până se termină apa din fântână. Apoi ei încep să caute alte surse de apă. Cămilele, denumite adevărate corăbii ale deșertului, datorită faptului că pot rezista multe zile fara apă, le sunt de extrem de mare ajutor. În afara faptului că îi ajută la transport, tot ele sunt cele care găsesc apa în deșert. Datorită unui al șaselea simț ele reușesc să găseasca apa în deșert, când sunt foarte însetate.

Dar să revenim. Aici am fost să vedem cum o femeie, îmbrăcată în negru de sus până jos (cum altfel) se ocupă de prepararea pâinii (lipie arabească), din făina și apă. Aceasta era gătită pe o plită, iar focul era făcut din balegă de cămilă uscată. Iată încă un motiv pentru care cămila le este indispensabilă, în aceste condiții neprielnice. Cămila găsește apa, ajută la cărat, dă lapte, carne, până și părul și balega sunt folositoare. Când a fost gata, lipia a fost împărțită tuturor turiștilor și a fost delicioasă.

Intr-un alt cort am văzut cum măcinau grăul pentru a face făina, iar în alt cort cum femeile făceau covoare din părul cămilei. Deasemenea am admirat cum un meșter umplea sticluțe cu nisip colorat, creând diverse modele, ce se găsesc prin piață si pe la noi. Incredibil cu ce îndemânare lucra și ce ieșea din mâna lui. Am cumpărat si noi o asemenea sticluță, care a căpătat valoare prin măiestria unui om!

Tot în acest sătuc al beduinilor era și o mică grădina zoo unde vedeai „animalele deșertului”, respectiv șerpi, varani, broaște țestoase, cameleoni și desigur vestita vulpe a deșertului.

A venit momentul să vedem și cămilele la treabă. Fiecare dintre ele aveau un conducător, care le strunea să stea jos sau să se ridice. Acestea erau conduse ori de femei, care sunt foarte micuțe de înalțime ori de mici puradei. Eu mai mersesem cu virgulă cămila pe plaja din fața hotelului și inițial nu am vrut să mai merg, deoarece acestea erau extrem de slabe si pricăjite. Cum să mă sui eu cu 110 kilograme pe ele? După ce am remarcat că ceilalți au dispărut dupa un deal, am zis hai si eu. Mă gândeam în prostia mea că ne vor duce într-o plimbare mai lungă, prin deșert și eu ramân aici de izbeliște. Nici vorbă de așa ceva. După colț se întorceau deja. Era mai mult așa ceva de bifat: am mers si eu cu virgulă cămila. La coborâre trebuia musai un tips, pentru amărâții ăia. Nici n-am coborât bine de pe ele, că deja erau alți turiști care așteptau să se suie pe cămile. Săracele!

A urmat o plimbare cu niște masinuțe în genul celor din Mad-Max. Au o denumire, dar nu-mi vine deloc în minte. A fost foarte tare, cum ne-am întrecut prin deșert. Atentie mare la nisip. Trebuie neapărat ochelari de soare, pentru că altfel îți intră nisip în ochi și e tare neplăcut. Ne-a intrat nisip în toate locurile posibile și imposibile. Mare atenție deasemenea la aparatele foto. Daca nu sunt bine protejate devin inutilizabile.

În jurul orel 16 ne-am strâns toți turistii intr-un loc pentru a servi cina. Aici se stătea efectiv pe jos, pe niște covorașe. În Egipt se știe că se întunecă mai devreme. Din acest motiv, soarele fiind la apus, nu mai avea așa putere mare. Până au pregătit masa ne-au dat să fumăm narghilea. Una la patru persoane, dar fiecare dintre noi a primit un muștiuc sigilat. M-a lăsat făra cuvinte acest lucru, în condițiile date.

Pe o masă au pregătit diverse măncăruri specifice în regim bufet. Am primit tacâmuri de unică folosință și ne-am servit singuri. La final am avut și fructe și fiecare câte o sticlă de apa de 0,5 l. Nu cred că trebuie să mai spun, dar mâncarea în aceste condiții a fost delicioasă, mult mai bună ca la restaurant.

Incepuse să se însereze și noi nu mai plecam. Urma să mai avem parte de o ultimă surpriză- un spectacol special pentru noi, în mijlocul deșertului. Au fost dansatori de tanoura, vestitul dans egiptean. A fost si un fachir super bun și așteptatele (de noi bărbații) dansatoare de belly dance. Nu pe gustul meu, ca să nu spun mai mult. Spectacolul în deșert sub cerul liber a fost absolut magnific.

În orice caz a fost o excursie deosebită, încheiată într-un mod plăcut, pe care probabil nu o voi uita niciodată.

Se întunecase de-a binelea când ne-am suit in Jeep-uri si am început goana spre hotel prin deșert, de parcă eram la raliul Paris- Dakar.

La final să mai spun, că am ales titlul acestui articol, dupa o carte foarte dragă mie, în perioada adolescenței, respectiv „Vulpile Deșertului” de Gordon Landsborough.

---

VIZUALIZĂRI: 4914 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI