EXCELENT
GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Mărginită la Est de apele Mării Roșii și la Vest de deșert, Hurghada a fost până în 1989 un sat de pescari, iar acum a ajuns o stațiune cunoscută și căutată de turiști, „o perlă a Mării Roșii” , cum am citit că e considerată.
Într-o plimbare lejeră pe Sheraton Road, cea mai lungă arteră a orașului, plecând de la Hotelul Marriott, unde am fost cazată (vezi impresii), am trecut și pe lângă mare, și pe lângă deșert.
În cele opt zile, pe lângă alte excursii, mi-am dorit să vizitez orașul și cele câteva obiective turistice, care nu sunt prea multe.
Am apelat din nou la agenția lui Medo, Bon Voyage Tours, pe care îl recomand încă o dată pentru seriozitate, punctualitate, profesionalism. Am achiziționat un city tour cu 10 euro de persoană. La orele 15:40, un minivan ne-a preluat din fața hotelului. Am fost în total 7 persoane.
Sheraton Road
Prima oprire am făcut-o pe acesată arteră lungă a Hurghadei, lângă Restaurantul Felfela, intr-un punct de belevedere pentru a admira marea și ambarcațiunile ce pluteau pe ea și a face fotografii. Am văzut Hotelul Sheraton, o clădire modernă, primul construit în Hurghada, dar care acum era părăsit. Parcă îmi sună cunoscut...
Briza puternică ne-a însoțit și a făcut să nu simțim temperatura de 36 grade.
Strada este plină de magazine, restaurante, hoteluri, mașini, zgomot, o stradă animată ziua și noaptea. Sheraton Road se termină cu Hurghada Marina, următoarea oprire.
Hurghada Marina
La intrare se trece printr-un punct de control. Fiind însoțiți de ghid, am trecut mai repede. Hurghada Marina este cu totul altceva față de restul orașului. Clădirile colorate la parterul cărora sunt magazine, restaurante, cafenele, pe partea stângă și marea cu portul pe dreapta, faleza mărginită de palmieri, toate respiră frumusețe și civilizație. Este o zonă exclusiv pietonală. Nu am stat prea mult aici, destul cât să admirăm iahturile și vasul de pirați, obiectiv fotografic, dar și pentru excursii (se poate închiria în acest scop), să facem poze. La capăt ne aștepta următorul obiectiv turistic.
Moscheea El- Mina sau Al Mina
Deschisă în 2012, moscheea este unul dintre cele mai vizitate locuri din Hurghada, fiind cea mai mare și mai importantă din oraș. Este un lăcaș de cult impresioant prin arhitectură și cele două minarete de câte 10 metri. Moscheea se află pe malul mării. Nu am vizitat-o in interior, fiind închisă la acea oră, dar am făcut poze în curtea imensă.
Am părăsit acest obiectiv și am reintrat în Egiptul autentic, în strada plină de mașini și gunoaie pentru a ne îndrepta spre
Piața de Pește (Fish Market)
Este un obiectiv turistic unde ajungi vrei, nu vrei. În stânga, mesele cu pești și alte viețuitoare comestibile ale mării, în dreapta, marea pe care se legănau ancorate bărcile de pescuit. Am văzut niște pești deosebiți, colorați, dar nu pot spune că m-a impresionat acest obiectiv.
Ne-am urcat în mașină și ne-am îndreptat spre celălalt obiectiv care suna mai promițător.
Piața de Fructe (El Dahar Market)
Interesantă piața, multe fructe frumos etalate, dar și mărfuri din altă categorie, încălțăminte, menaj etc. Un comerciant ne-a dat să gustăm câte o jumătate de caisă, care avea un gust ce mi-a amintit de adevăratele caise de pe vremuri. Trec peste mizeria de pe jos... Unii comercianți purtau mască, alții nu, noi, da. La intrare am găsit dezinfectant și l-am folosit. N-a durat mult nici aici și ne-am îndreptat spre un obiectiv ce ne-am dorit toți să-l vedem,
Biserica Ortodoxă Coptă
Aflată și ea în partea veche a orașului, El Dahar, la fel ca și cele două piețe, biserica este o construcție nouă, din 2011. Sfânta Catedrală Shenouda s-a ridicat pe ruinile unui alt lăcaș de cult ortodox. Biserica Ortodoxă Coptă este cea mai veche biserică ortodoxă din Africa și Orientul Mijlociu. La începutul sec. al II-lea d. Cr., egiptenii au fost creștini. Asta până la venirea musulmanilor în sec. al VII-lea. Încă și în sec. al XIV-lea, creștinii erau majoritari în Egipt. Acum, 10% din populație este creștină. Semnul distinctiv este o cruciuliță tatuată la incheietura mâinii și o alta din lemn purtată la gât. Sunt foarte mândri că sunt creștini și sunt gata să-ți spună acest lucru, bucuroși că au întâlnit creștini ortodocși din afară. Am cunoscut câțiva comercianți de la care am făcut cumpărături și care, după ample negocieri, mi-au spus că lasă din preț pentru că sunt creștină! Asta așa, ei oricum ar fi lăsat din preț, că doar negociatul este artă la ei!
Înainte de a intra în biserică, am trecut printr-un punct de control. Foarte multe și dese aceste puncte de verificare, care însă -ți dau un sentiment de securitate. Impresionantă biserica și în exterior, și în interior. Am admirat vitraliile, neobișnuite într-o biserică ortodoxă. La fel ca la catolici, în biserică sunt bănci.
Când am ieșit, am revenit la realitatea egipteană: gunoaie chiar lângă biserică, aglomerație, zgomot, claxoane. Se spune că această parte a Hurghadei, El Dahar sau Downtown, este a localnicilor, adică tipic egipteană.
Și cum din nicio excursie nu poate lipsi shoppingul, ne-am îndreptat spre așa ceva.
Magazinul de uleiuri esențiale și parfumuri Oriental Oil
E un magazin mare. După ce ni s-a făcut o prezentare a diferitelor tipuri de uleiuri esențiale, în prealabil fiecare a primit un pliant cu denumirea uleiurilor, și am fost serviți cu un ceai deosebit de aromat, au urmat cumpărăturile. Prețurile erau fixe, dar am beneficiat de un discount, toate produsele fiind la ofertă. Pe lângă uleiuri se găseau și ceai, cosmeticale, unguente.
Magazinul de Suveniruri
A fost ultimul obiectiv. Cred că aici am stat cel mai mult. Pe lângă suveniruri cu specific egiptean, se găseau și ceaiuri, șaluri, rochii, tricouri din bumbac, creme, pielărie, aur, argint. Am găsit și cumpărat celebra cremă antireumatică, El Captain, la 2 dolari, 50 gr. Ea se găsește și în farmacii la același preț. Și aici prețurile sunt fixe, dar am primit la intrare un talon cu un discount de 10%. Se poate plăti în dolari, euro, card. Mi-a plăcut că marfa cumpărată era pusă de vânzător într-un ambalaj de pânză, o plăsuță cu sigla magazinului.
Magazinele cu prețuri fixe sunt mult mai civilizate, nu trage nimeni de tine și nu te agasează cu ofertele.
La sfârșitul turului prin Hurghada, înainte de a ajunge la hotel, am lăsat ghidului obișnuitul bacșiș. Dar l-a meritat. Zaki, ghidul nostru, a fost cât se poate de bun.
Promenada (Village Road), în arabă El Mamsha
În această zonă am ajuns pe cont propriu. Am descoperit-o destul de târziu, dar am vizitat-o de două ori, și pe întuneric, și pe zi. Se află aproape de Marriott Hotel, la sud de el. Este o zonă mai nouă și mai elegantă. Se întinde pe 5 Km, eu am parcurs vreo doi. Noaptea este puternic luminată și mai animată. Ziua, magazinele se deschid la 11 dim. și cum am fost înainte de ora respectivă, era cam pustiu. Dar mi-a plăcut și în nocturnă, și pe lumină. Multe magazine, unele și de firmă, mall-ul Esplanada, dar și cunoscutul magazin Cleopatra, câteva hoteluri, restaurante, cafenele, McDonalds, KFS, Pizza Hut, o promenadă largă mărginită de palmieri, toate fac marea diferență față de Hurghada autentică. Și vânzătorii sunt mai... potoliți, nu trag de tine să cumperi ceva. Alături de Hurghada Marina, Promenada este partea frumoasă și elegantă a Hurghadei.
Care sunt limbile... turistice în Hurghada? La egalitate, engleza și rusa.
Hurghada este, ca tot Egiptul, un oraș al contrastelor. Trebuie să-i simți pulsul, să treci peste partea urâtă și să-i descoperi farmecul care nu constă doar în frumusețea mării și a plajelor. Mie mi-a plăcut în Egipt!
LOCAȚIE și ÎMPREJURIMI
Hurghada este mărginită de apele Mării Roșii și de deșert. Orașul are trei părți, cea mai veche și mai autentic egipteană este El Dahar. Hurghada Marina și Promenada (Village Road) sunt cele mai elegante. Nu sunt foarte multe obiective turistice.
despre DISTRACȚIE & RELAXARE
Te relaxezi la mare, iți dezvolți abilitățile de negociator la shopping, te lași antrenat în această artă și obții prețuri la jumătate.
Trimis de Rodel in 17.06.21 21:04:34
- A fost prima sa vizită/vacanță în EGIPT
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Rodel); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
9 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Am citit cu interes articolul, reamintindu-mi locuri dragi văzute acum vreo 3 luni. Am fost prin Hurghada, ce-i drept n-am ajuns la Marina, dar am fost la câțiva „pași” trecând prin fața moscheii Al Mina. Cel mai mult ne-am plimbat cu Uber-ul, am fost pe Sheraton Road, iar șoferul a fost deosebit de amabil, făcând și pe ghidul.
Pe jos ne-am plimbat și noi, pe promenadă, foarte frumos. Sigur, că este și mizerie și sunt gunoaie. Am învățat atunci, dar mai ales în Cairo, că poți trece peste multe lucruri, să vezi partea frumoasă, turistică a locurilor. Așa am zis și eu, mie mi-a plăcut tare mult la Cairo și m-aș întoarce oricând pentru a descoperi locurile istorice.
@maryka: când am ales Egiptul, stiam ca n-o sa întâlnesc acolo Occidentul, că e o altă lume, ceea am și vrut. Pentru noi insistența comercianților, mizeria de pe jos sunt deranjante, dar acum, privind în urma cu detașare, găsesc că fac parte din specificul Egiptului și cine-și alege o vacanță acolo trebuie să accepte nu numai partea frumoasă. Noi, amândouă, am ales să ne bucurăm de ceea ce ni s-a oferit, si partea frumoasă a câștigat.
Mulțumesc pentru lectură și vot!
@Rodel: Eu am vizitat Hurghada doar în goana microbuzelor/autocarelor cu care mergeam în alte excursii opționale, dar pot să spun că și cu ajutorul tău și al @marycăi. Pe la Cleopatra am trecut de vreo trei ori, m-am întrebat cam cum este acolo, dar din păcate, n-am ajuns niciodată să intru.
”Pentru noi insistența comercianților, mizeria de pe jos sunt deranjante, dar acum, privind în urma cu detașare, găsesc că fac parte din specificul Egiptului
Dacă ar fi să compar cu Corfu grecilor, când nu se ridicase gunoiul de vreo 2 luni, în anul în care am fost eu acolo, iar tomberoanele erau dospite și alte gunoaie zăceau împrăștiate prin jur, în mici munțișori, n-aș zice că mizeria este chiar specificul Egiptului
Una peste alta, Egiptul este atractiv pentru tot ce înseamnă el, iar eu mă includ în gașca celor care s-ar întoarce oricând în Egipt.
Toate bune și călătorii faine!
@k-lator: referitor la gunoaie, eu mai am un exemplu: Napoli!
Și eu m-aș întoarce oricând în Egipt. Mulțumesc pentru lectură, ecou și vot!
@Rodel: Foarte bun articolul tău, dar și interesant.
Spune-mi, din curiozitate, crema aia lăudată e bună de ceva?
Felicitari pentru vacanță și articole!
Toate cele bune îți doresc!
@krisstinna: da, e bună! Am aflat despre ea pe AFA. Am cumpărat și niște creme de față foarte bune.
Mulțumesc pentru aprecieri, ecou și vot!
@Rodel:
”Am achiziționat un city tour cu 10 euro de persoană.
Am fost deja de două ori în vacanţă în Hurghada, dar niciodată nu m-am gândit să aleg această excursie. Nu preţul excursiei era problema, ci faptul că îmi părea totul prea comercial, nu mai aveam nervi să fiu dusă obligatoriu la shopping la magazine scumpe de unde îşi trag alţii comisioane. În plus, căldura era greu de suportat pentru mine la orele amiezii.
Am preferat să abordez diferite zone ale Hurghadei pe cont propriu, seara pe răcoare, dar nu am acoperit tot ce mi-am dorit.
Citind articolul tău, constat că este ok să mergi şi cu ghid.
”Moscheea se află pe malul mării. Nu am vizitat-o in interior, fiind închisă la acea oră, dar am făcut poze în curtea imensă.
Nici eu nu am reuşit să intru în moschee, dar poate voi avea mai mult noroc data viitoare
”Te relaxezi la mare, iți dezvolți abilitățile de negociator la shopping, te lași antrenat în această artă și obții prețuri la jumătate.
De relaxat la plajă, m-am relaxat şi eu de fiecare dată, însă rareori am fost dispusă să pierd timp şi nervi negociind la cumpărături; nu am deloc răbdare pentru asta şi nici talent. Am plătit mai mult vizitând magazinele cu preţuri fixe dar unde am putut alege produsele dorite fără a fi agasată de vânzătorii extrem de insistenţi şi obositori.
@nicole33: cele două magazine au fost și în preferințele noastre, toti din micul grup ne-am dorit sa facem cumpărături acolo, cum am scris au preturi fixe. Să fi făcut acest city tour pe cont propriu ar fi fost mai dificil, mai ales că a fost prima mea vizită în Egipt. Poate data viitoare! Negocierea la cumpărături nu ma deranjează dacă e făcută între anumite limite și nu devine stresantă, ca în Luxor, de exemplu, când n-am știut cum să scap de insistențele vânzătorilor.
Mulțumesc pentru vizită, ecou și vot!
@Rodel:
”Negocierea la cumpărături nu ma deranjează dacă e făcută între anumite limite și nu devine stresantă, ca în Luxor, de exemplu, când n-am știut cum să scap de insistențele vânzătorilor.
Chiar dacă ghidul ne-a avertizat să nu intrăm în vorbă cu vânzătorii că riscăm să nu mai scăpăm de ei , cu cei de la Luxor nu am avut probleme. Mai mult chiar, am cumpărat de acolo suveniruri frumoase şi ieftine, inclusiv o cămaşă-bluză albă dintr-un fel de pânză topită, cu mâneci lungi, dar foarte uşoară, perfectă pentru plimbările prin soarele arzător al Egiptului.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Feb.2024 Safari Light... — scris în 08.03.24 de AZE din SIBIU - RECOMANDĂ
- Jan.2024 Sphinx, Ramses, Isis - toate la un loc — scris în 28.03.24 de artemisa24 din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Aug.2023 Vacanta de nota 10 in Hurghada — scris în 16.08.23 de 13Deea din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2023 Evitati [...] in Hurghada — scris în 04.07.23 de Marisia2023 din BUCURESTI - nu recomandă
- May.2023 Excepțională vacanță! (2) — scris în 26.05.23 de AdiOvi din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Vacanta visata — scris în 24.09.22 de Razeer2000 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2022 Experiența din Hurghada — scris în 27.08.22 de Elena Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ