OPALmă peste mufă şi drept în CAPu' lu' AURORA

TIPĂREȘTE

Cu adieri de creieri scurşi si încinşi şi cu inima cât pelvisul de furnică având în gând că voi lua în piept Drumul Feselor Teşite, mă despart de comandanta mea supremă, faraoana si mă urc în tren cu direcţia Bucureşti-Constanţa-Mangalia-Jupiter/Freza lu' Aurora şi Hotel Opal. Distanţa de la mine de pe prispă, dacă mai adăugam înca 100 de kilobiţi... ăstaaa... kilometri, aş fi ajuns la... Venezia!! Da'... deh... nu mi-am obosit mintea şi m-am gândit cu plăcere la „minunata” infrastructură mioritică şi la trambalarea fără trenuri directe către Litoral.

Întru întelegere, Drumul Feselor Teşite este parcursul în stil curmeziş, al patriei noastre cu mult iubitul CFR, care-ţi oferă plăcerea de aproape 20 (douazeci), de ore de drum şi de a freca menta tot acest timp, atunci când, chiar nu vrei s-o faci!

Când eram şoimu' patriei, mămica mea făcea tot posibilul (ţucui ochii ei, oriunde s-ar afla!), să-şi ducă odorul, adică pe mine, în „străinatate”, adică la mare, acolo unde era foarte special să ajungi în acele vremuri şi evident, fiecare an era o frenezie de nerabdare, în aşteptarea vacanţei de vară. Ca şi atunci, acum, micuţa namilă de mine, s-a pregatit cu lehamite la drumul de poştalion dar cu plăcere şi fără ipocrizii în a ajunge după 17 ani, din nou, să „bage” nasu' n briza Mării Negre. O mică temere aveam, evident, eu neînnoptand ever la Hotel Opal, chiar dacă, în tinereţe am trecut pe lânga el de vreo ţâşpe ori. Ştiam doar, că face parte dintr-un complex de clădiri şerpuitor construite al erei ceauşiste cu denumiri atrăgător-pompos-pretenţioase de pietre preţioase: opal, onix, topaz... grumaz... deh... mă rog.

Legăturile normale de trafic, în off-season sau la început de on-season, către Cocu' lu' Aurora, de origini şi gândiri grobiene, sunt deliciul unui orgasm turistic eşuat. Având în vedere competenţa arhi-cunoscuta a autoritaţilor in domeniul turismului, de factură Plai cu (Foarte Mari) Boi, am făcut coborâri-urcări: urcă-te'n Oradea, dă-te jos în Bucale, urcă-te după 2 ceasuri în ăla de Constanţa, acolo după 3 ore de tren, treci printre taximetrişti... mexicani cu oferte îmbietoare de transport cu preţuri de bar de noapte şi „patroni” de cazări în cutii de chibrituri, p'ormă du-te prin căldură vreo 300 de metri la nişte minibusuri neinscripţionate, la fel ca dubele securităţii pe timpuri, găsindu-le după staţia de mini-bus, extrem de modernă... staţie de bus urlătoare... păi nu? ... adică orală... adică e un nene acolo care, cu voce nazală scoasă prin şi din măru' lu' Adam, trâmbiţeşte transformând vocala A în E şi cu accent pe G, pentru a da forţă urletului monden al traficului în comun: MeenGaliaaa, MeengGaliaaa, în patru minute pleCareaaa!! M-am urcat buluc că pleacă... trotineta fără mine. Sigur... după patru minute, acelaşi nene striga acelaşi lucru şi tot aşa timp de... 25 de minute!! Ori era stricat „softul”, ori plecau ei din patru'n patru minute, stând pe loc! După ce te ia nenea... ”Mengalia” şi te cară, timp de una oră, până'n Mangalia şi te lasă la intrare în oraş, domnul în cauză îţi arată amabil o staţie de mini-şi-mai-minibusuri goală şi parcă părăsită spunând într-o română plastică: D'acolo vă cară ăia prin staţiuni! Te iei şi traversezi strada cu straiţa cu roţi şi laptopu'n braţe şi cu bucurie începi să... aştepţi! Din zare, după vreo 15 minute, se „întrupează Electra”... adică apare un busuleţ şi cu plăcere văd că maşina de eleganţă rablato-liliputană era... plină ochi. Din... titi-car, sare un nene, îmi ia bagajele şi le... aranjează în spaţiul rămas, aşa cum băgaţi voi rufele la spălat! Ca să scap de soarele din preajmă, mă bulucesc să prind şi eu un loc de sardea, în picioare. Momentul plăcut era că noi ce eram în mijloc, pe culoarul dintre locurile de şezut... dansam... adică cum să vă explic... la modul experimentat de a conduce a domnului, fiecare făcea cum ştia mai bine dansul lu' Michael Jackson, adică moonwalk... adică ăla de îţi târşâi tălpile mergând cu spatele... era minunat... numai că noi făceam asta mai modern ca el, adică faţă-spate! Cu părere de rău, m-am dat jos dar, ... în viteză... că nenea anunţa: Sunt întârziat, Sunt întârziat! Efectiv, cu viteză nebănuită la statura mea, sar direct pe caldarâm când am auzit „parola”: Opaaal!... şi în acelaşi timp am fugit în spate să-mi salvez valiza de la sugrumul celorlalte, care stăteau frumos înfipte una'n alta, realizând că nenea şoferu' fiind un... întârziat, m-ar fi lăsat fără ea, plecând poate, în trombă!! Ajungând în sfârşit la orgasm, adică la destinaţie, după ce am luat o gură plăcută de noxe de la titi-caru'ce mă părăsise în drum, mă întorc cu faţa spre hotel şi cu bucurie văd că scrie: ... Topaz! Deh... şi aia e o nestemată, nu? Mă iau şi încep să trag valiza prin parcarea frumos terasată cu gropi şi borduri vopsite'n var proaspăt ale hotelului Topaz, mergând uşor, ca să nu mi se desprindă vreun membru al caroseriei personale, preţ de 2 minute, până la destinaţia finală, Hotel Opal.

Aşa cum mă ştiu, dintodeauna, când sunt în delegaţie, îmi dau toata silinţa de a păstra obiectivitatea de turist umblat şi nu în ultimul rând, verticalitatea vis-á-vis de plusuri şi minusuri în domeniul HoReCa, chiar dacă nu sunt banii mei în joc. Aşa cum am făcut-o şi la review-ul despre Hotel Rina Vista, am lăsat şi în cazul de faţă, această experienţă să se sedimenteze şi să vă scriu la rece, fără partipriuri ridicole sau înclinări de balanţă în mai ştiu eu ce direcţie. Caseta tehnică a impresiilor, reflectând exact ce am văzut şi simţit, indiferent de stare de oboseală/stress/ciufuţenie/vezică ştrangulată... ş. a. m. d.

CULCUŞU'

Ajungând în faţa hotelului am rămas putin mirat... apropo' de Rina Vista... şi Hotel Opal era faţadat cu aceleaşi culori: alb-albastru. Poate aceste culori sunt mai accesibile raportându-se la preţ, cine ştie! Fasonarea exteriorului a fost făcută cu 3 ani în urmă şi s-au recosmetizat etajele 1 şi 2, din cât am înţeles eu. Stabilimentul, de afară respira a curat şi te încuraja să intri. Recepţia şi tot-unitarul cu holuri ce duceau în diferite direcţii, dădeau senzaţia de îngrijit şi spălat proaspăt... pereţii albi... ”duşumeaua”, dată într-o vopsea albă, în mai multe straturi cu luciul încorporat, ca să te poţi oglindi în el, dacă spălat!! . Lounge-ul cu recepţie cu tot semăna ca apariţie, cu o fabrică de maşini nemţească. Adică totul pe alb cu inserţii de mobilier new-wave/art-deco sau... whatever al anilor'60, simplist şi fără prea multe fasoane dar, nou. Personal, ca turist îmi plac chestile aerisite şi tripla Opaleză, mi-a dat o senzaţie de linişte... cam ca la sanatoriu... dar, nu la modul negativ al gândului! Culcuşu', per pax/zi era de 170lei... acum, nu stiu cât o fi în plin sezon şi sincer, deocamdată pe mine nu mă „coafează”, sejururi pe litoralul mioritic. Per total ca imagine, ideea nu a fost rea de elimina exces de mobiler sau mai ştiu eu ce vaze răscrăcărate prin colţuri şi în consecinţă ambiental nu te enerva nimic. Acum, nu ştiu, cum se va „comporta”/arăta, hotelul în plin sezon. Relatarea mea este strict, cu referire la a treia săptămână din luna iunie... cine ştie ce va fi în iulie-august. Bref, recepţionerele, fete tinere, mai toate de aceeaşi vârstă, amabile şi culante, încercând, chiar în momente de impas, date de junimitatea firească a vârstei, să ajute turistul. Internetul „funcţioneşte” wi-fi numai în recepţie dar, având nevoie de o comunicare mai... şnur, mi-am exprimat dorinţa de a folosi unul din computerele din recepţie dar, „aparaturile”loco, nu aveau conexiune internetică şi consider că nu e idee rea, având în vedere că fetele din concierge pot fi tentate să le fure peisaju' şi să stea toată ziua pe net. Nu spun cu obraznicie că ar fi facut-o dar, tentaţia tot există! În schimb, aveau un singur laptop legat la net, într-un birou separat şi domnişoarele cu amabilitate mi-au sărit în ajutor, lăsându-mă vreo 5 minute să-mi fac treaba şi pe aceasta cale un mare Thank You, de la mine către amabilitatea dobrogeană! Lifturile erau simpatice... când mergea ăla din dreapta, nu mergea ăla din stânga şi invers. Apăsai pe buton ajungând la etaj la sfârşitul sejurului... un fel de apăs marţea şi ajung joia... deh... ascensoare cu, caroserie să-ţi ia faţa ca tuningare dar, cu mecanism românesc. Îmi dorisem o cameră cu linişte şi cu vedere la nimic dar, norocul a fost doar pe jumătate. Când s-apucau "muzicienii" sau mai bine zis, instrumentiştii de la restaurantul Delta care, avea ceva distanţă de Opal, să facă repetiţii între 6 şi 8 dup'amiaza te mai odihneai... canci, chiar dacă camera era termopanată. Ca să nu mai zic de ăia... că erau vreo patru care dădeau cu motocoasa pe la 8 dimineaţa, prin rododendroanele din faţa hotelului şi din jurul parcării fiind foarte aproape, ca zgomot, de balconul meu... Muuuaauuu, muuuuaauuu... m-am trezit transpirat, că sunt la dentist şi mă freaca vreunu' la paradentoză. În contrapartidă, camera e destul de mare şi ai loc de întors, nu te scoate din sărite mobilierul care avea miros de nou şi decoratorul a mers pe atingeri italiene. Baia nu e cine ştie ce, ca apariţie dar, loc e destul. Un singur lucru nu mi-a plăcut... că s-a făcut economie la barele alea nichelate care se prind în perete, prosoapele fiind aşezate direct pe lavoar, unul peste altul. Balconul este o mândrie de arhitecturaă comunistă... intră două scaune de plastic, d'alea de terasă şi cam atât! Deci, cu: faţa spre... era aproape imposibil, decât dacă îţi face plăcere să-ţi cumperi genunchiere şi să stai în poziţia fetusului dar, pe fese!!... se putea doar cu: lateral spre... şi îţi puneai lăboanţele pe balustradă sau pervaz dar, atent ca să nu vii în gură. Oricum fotografiile vă vor da o imagine de cum sau necum, postându-le ca să vă faceţi şi voi o idee. Într-o zi am avut plăcerea să fac duş pe la vreo 8 dimineaţa şi... s-a luat curentu'! Era extrem de plăcut la nudu' gol şi alunecos de la duschbad-ul dat până'n tălpi, să stai ca o mândreţe de bou în, întuneric... da'... asta e... nu era vina hotelului... chiar dacă am adresat ceva... morţi şi răniţi, la adresa lui. În România se poate lua curentu' în toată staţiunea că, cineva pe acolo, cu simţ acut de nerăspundere, are o mare durere la bască şi te lasă 2 ore, să-ţi iei pauză de concediu în concediu. Prosoapele se schimbă dacă ceri sau le arunci pe jos, ceea ce mie îmi repugnă. Acest stil mă duce cu mintea la a mă şterge cu un prosop care a fost pe jos, aruncat de alt turist şi pe urmă spălat dar, întrebarea e cât de bine a fost el... ”detergentat”!! Normal, ar trebui găsita o formă de spaţiu pentru un mini-coş, cu destinaţie exclusivă pentru prosoape... da'... mă rog... asta ţine de o simplă părere.

NUTREŢURI ŞI HIDRATĂRI

Ajungând într-o duminică spre ora cinci în Ţeasta lu' Aurora şi ca un ţânc ce îşi doreşte a cerceta o nouă jucărie, ţuşti direct în cameră, bulendrele'n dulap, duşul obligatoriu după drumul mirific cu mai multe forme de... poştalioane şi... aţăăăă... spre restaurant. Din recepţie, printr-un hol, cum altfel decât... alb şi în tendinţe spitaliceşti dar, repet lună şi bec, ajung la intrare şi nu se putea să nu-mi sară în ochi un mic afiş din autocolant care spunea că este interzis filmatul şi fotografiatul în restaurant şi dacă era permis trebuia anunţată aceasta intenţie. Eteee... că mă enervaşi niţel şi făcui poza la... ”abţibildul”, cu pricina şi-l puteţi vizualiza că nu m-am putut abţine să nu-l ataşez. Adicăăă: „Unitatea îşi permite să vă dea un cap în gură, dacă vă gaseşte cu Nikonul pe ON”... hei, hei... înţeleg că dacă începem să fim şi noi, dacă nu suntem deja, ca orezarii ăia de japonezi nu te mai vezi de bliţuri şi e deranjant şi mai înţeleg dreptul la intimitate dar, s-avem rezon totuşi că doar nu mă apucă amocu să fac poze la turişti sau la bucătar, salivând deasupra supei mele! Partea asta luaţi-o ca o pamfletare dar, pe mine tot m-a deranjat chestia. Cum nu sunt cârcotaş la haleală dar, am pretenţia să aibă gust şi la restaurant să se prezinte sub un anumit fason, întodeauna testez bucătaria sau... avec votre permision, Le Chef, prin a comanda o chestie comestibilă cu numele stabilimentului, în cazul de faţă pui, numit în meniu cu preţiosul, Pollo Opal. Dish-ul era o chestie prin flambare cu felii de piersici şi portocale caramelizate uşor, intercalate cu fileuri din piept de pui, in formă de turn şi cu un toping sweet-sour de ardei iute. Cred că am mâncat şi cojile de la portocale, micul festin dovedind că mâna lucratoare care l-a preparat era al unui artist, la 26lei porţia. De fapt am şi transmis complimentele mele bucătariei. În momentul acela am realizat că pot servi practic orice, fiindcă nu voi fi dezamăgit pe parcursul sejurului si aşa a şi fost! Personalul era format din mai mulţi băieţi tineri şi era şi o fătucă pe acolo, toţi cu, cămăşi albe şi brâu cu papion mereu săritori la fiecare gest. Oricât aş fi de cârcotaş, aici nu pot să mă plâng. Oriunde aş fi întors capul era unul din ei, nu conta care, pentru că se mergea pe suplinire, adică „jucau toţi în zonă” şi nu pe ideea aia idioată cu: Staţi să-l chem pe cel ce va servit!... şi asta e un plus când urlă maţele'n tine de pofta facută de briza mării. Minusul după părerea mea este lipsa bufetului suedez, mergându-se pe ideea de variante, stil, meniu-de-mic-dejun. Aveai vreo 6-7 variante dar... eu, dimineaţa silozez, nu mă joc... că sar peste prânz şi mai mănânc o salată seara... chestii tip breakfast continental, englezesc, românesc, pentru copii... sincer, nerecomandabile da',dacă ţi-e foame....deh.....şi cafeaua care o aveai inclusă era zeamă cu gust de covor umed ce a stat puţin la zvântat. Preţurile par normale pentru litoral, cu plecare de la 15lei salata ca fel de mâncare până la 70lei... ceva... cimimu de peşte cu un sos. Din păcate se merge pe „păstram preţul dar, scădem gramajul”, evident pentru a nu-ţi speria ochii când te uiţi in meniu... şi să nu fim ipocriţi că, toţi ne uităm la preţ!!! Din păcate, mai toate felurile erau de 200g, câteva fiind şi de 350g... da'... deh... aşa-i la mare! Hidratările erau de mai toate felurile, vinurile plecând de la 26lei/sticla iar berea la sticlă de 33, aia mica de'un pahar şi ceva la 6lei. Decât să beau patru beri la pretul de mai sus, care intestinul meu le înregistreaza ca, două beri normale mai bine o baterie de vin.

PLAJA

Aşa cum, mama, mă învăţa de mic... cum trebuie să fie o plajă... unde e mai bună apa... la ce ore să mă feresc de zeul Ra sau când pot sta vraişte la razele lui fără să mă ard... unde să caut locuri nepopulate (inexistente astăzi sau private!), ca să aud doar marea aşa cum era în tinereţe când ne duceam pe o fâşie unde, complexul de lacuri Razelm-Sinoe se „pupa”cu Marea Neagră, aşa am devenit un adept şi în acelaşi timp un nebun, în a căuta în Europa sau aiurea, plaje care sa fie pe placul meu şi care cineva, undeva s-a gândit, să o şi clasifice sub denumirea de Blue Flag.

Acum să nu credeţi că am ifose de mironosiţă şi nu mă aşez oriunde dar, plaja de la Opal, dacă nu s-a c (l) asat încă, onor statului roman, va fi clasată ca, Fuck Flag! Nici măcar ca glumă proastă nu mai trece acest petec de nisip unde, dacă stau 20 de inşi, deja e aglomeraţie. Dacă vrei doar să te speli pe tălpi de nisip, e perfectă, asta dacă te lasă algele şi nu aluneci, venind în gene sau sprâncene. Păi... cum să mai avem pretenţii să vină vesticii, doamnelor şi domnilor! Noi, chiar credem că ăia sunt tăntălăi şi nu se uită pe Google Earth să vadă o plajă ca un... 3 (trei), intors? ... deh... mă rog... În schimb, dacă o iei agale la pas prin staţiune şi ajungi la plaja Jupiter, găseşti în perioada respectivă, o mare senină şi plăcută la atins cu intrare destul de lină şi amenajări destul de civilizate pentru turistul de pretutindeni. La 10lei şezlongu',

poţi sta în tihnă la o bere în apus de soare, iunie, nefiind o lună aglomerată.

ENTERTAINMENT

Cea mai bună chestie cu, Jupiter/Cap Aurora este... Neptun. Părerea mea chiar nu contează dar, în Jupiter nu prea ai mare lucru de făcut, în afară de plajă. Terase diferite, unele cu aceeaşi meteahnă de „ca la mama acasă”/”ieftin şi bun”/ cu gramaje la mâncare la fel ca la Opal. În primul rând că „mama” nu mă arde la buzunar şi „ieftin” şi să fie şi „bun” nu prea există. „Comedii” şi trenuleţe pentru copii în care i-ai dat o dată şi cam atât. Restaurante cu muzică live, cu plusul că repertoriul nu conţine Guţă, Salam, Parizer sau Şvaiţer de la Jimbolia. Dacă sunteţi pe avarie cu monetaru' şi vă gandiţi ca mine că suntem, totuşi, într-o zonă turistică unde, e normal să existe ATM-uri/bancomate care să ajute bugetul mioritic, în a face turistul să cheltuie cât mai mult, nu vă faceţi visuri! Atât de prompt lucrează băncile şi exact atât de repede am găsit... din părţi... adica, cel al BCR-ului de la Capitol avea o placă de PFL, acoperind-ul în totalitate. Am luat-o pe jos pe faleză până'n Neptun unde TOATE bancomatele (... în afară de unul a lu' Pireus), aveau mesajul: Out of (fuckin') service! Am fost nevoit să rog un coleg cu maşină să mă ducă până'n... MeenGaliaaaaa şi acolo să găsesc, în sfârşit ceea ce căutam.

CONCLUZIE

OPALmă peste mufă o voi lua eu, pentru că nu am crezut în această destinaţie dar, peste 50% am fost plăcut surprins de condiţii, însă costurile comparativ cu alte meleaguri sunt destul de sus, pentru ceea ce oferă litoralul cel neaoş.

OPALmă peste mufă, iubiţilor mei guvernanţi care, prin perspicacitatea lor, găsesc cât mai multe taxe, obligând hotelierii să ţină preţul sus (oricât ar fi unii din ei, mai nesimţiţi să te ardă la teşcherea, tot trebuie să se alinieze la nişte preţuri scăzute, dacă toţi asemeni lor, o fac!), sau să lucreze la gramaj ca în acest mod să începem să căutam carnea din supă cu motocicleta, chiar dacă litoralul nostru adună la buget sume considerabile pe trimestrul si ceva de vara din Dobrogea. De aceea îmi menţin opinia, chiar dacă îmi iubesc ţara că, îmi protejez nervii care mi-au mai rămas ca să nu dau în Zona Zoster şi voi continua să particip la bugetul altor ţări cu litoral, civilizate sau semi, la care de multe ori axioma, „atâta dai, atâta face” are totuşi un sâmbure de adevăr. De aceea dragii mei guvernanţi, nu mă voi duce, în viitorul apropiat către marea ţarii mele pentru că... If You Wanna' Fuck Me, Kiss Me First!!!

Pe... oricând!

---

VIZUALIZĂRI: 5252 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI