Privind inapoi spre Marele Meteoron

TIPĂREȘTE

Imi propusesem sa ma opresc cu impresiile despre locurile vazute undeva pe o piatra la Akontisma dar in mintea mea se deruleaza obsesiv imagini cu impletirea fortei naturii cu forta omului, una mai puternica decat alta si unde poate fi asta in Grecia daca nu la Meteore, acolo unde cenusiul natural al stancilor este punctat de culorile manastirilor. S-au scris atatea pagini incat te intrebi qui prodest inca una. Si totusi...

Voi incepe cu acea zisa Mica Meteora a Romaniei, situata in judetul Arges, pe valea Dambovitei. Comparatia cred ca nu-si are rostul, merg de cam 15 ani in zona, aproape la 2-3 saptamani si schitul sau manastirea (azi are 3 calugari) nici nu se vedea vara din desisul pomilor, astazi defrisarile haotice dau un aspect urat zonei in anotimpurile reci, vara lastarisul mai acopera cioturile ramase dupa taierile grabite. Este un loc cu importanta istorica pt noi dar de aici pana la a o compara cu Meteora este cum s-ar spune semintei de floarea soarelui "mica lubenita de Dabuleni". Promit ca in curand sa va dau de citit despre aceasta manastire-schit, acum insa trebuie sa incheiem vacanta greceasca.

Dupa mine, Marele Meteoron cred ca este manastirea in care poti sta o zi si sa pleci tot "flamand", oricat te documentezi inainte, la fata locului sunt lucruri noi si la multe te uiti cu ciuda caci sunt informatii doar in greaca, altele au si in engleza si germana, oricum insuficiente. Apoi sunt unii turisti care vin pt ca asa este la moda, pt ca "face minuni" o lumanare aprinsa sau mirul cumparat de acolo dar aceste discutii se poarta fix in fata exponatului la care tu vrei sa te uiti prin lupa, esti calm si astepti sa termine dar atunci vine alt val... Si ganditi-va ca am fost la usa manastirii inainte de ora 9.

Am ajuns la poalele Meteorelor venind dinspre Edesa unde am facut un mic popas la racoroasa cascada si ne-am cazat in Kastraki la o pensiune despre care am scris deja. Kastraki este un satuc la 4 km de Kalampaka, de acolo se urca mai usor spre unele manastiri si in special special la cea mai mare. Kastraki, in traducere "micul castel" si-a luat numele de la un castel bizantin ale carui ruine abia se vad, este un satuc in care casele nu au voie sa aiba decat o anumita inaltime conform Comisiei Nationale de Arheologie si de asemeni trebuie sa respecte anumite culori, a fost clasificat de statul grec de trei ori consecutiv ca statiune traditionala.

La bisericuta alba cand urcati spre drumul manastirilor este o statie de autobuz care va duce si la Marele Meteoron sau gasiti un taxi. In dupa amiaza venirii am dat un ocol zonelor din sat, am admirat pensiunile deosebite si mai ales stancile si am primit trandafiri de la un batran pe strada, un gest care initial m-a derutat caci am crezut ca vrea bani dar de fapt era ca o multumire pt ca l-am salutat in limba lui!

-- adăugat ulterior ---

Cum spuneam mai sus, in prima zi la Kastraki am colindat acest satuc la picior si, hoinarind prin margini, am ajuns in fata unei stanci unde griul inchis al granitului era luminat de o pata multicolora, culori inca vii ca doar nu trecuse mult de la sarbatoarea Sf. Gheorghe Mandilas cand fete si baieti urca la grota sfantului, pe franghii, pt a agata esarfe colorate ce onoreaza miracolul facut de sfant si cer protectie pt sanatate si casnicie. Mandilarades, asa li se spune tineror, adica oamenii care se catara pe stanci. Legenda spune ca un turc si sotia lui taiau lemne pe munte langa grota sfantului, copacul l-a ranit pe barbat iar turcoaica a strigat dupa ajutor, ortodocsii din sat vazand ca nu pot ajunge la ranit au indemnat-o pe femeie sa se roage la icoana din grota dar aceasta neavand ce sa dea ofranda a depus valul ei colorat si miracolul s-a produs, turcul vindecandu-se repede.

A doua zi dimineata am urcat la Marele Meteoron, devreme caci doream sa evitam aglomeratia. Degeaba. Cand serpuiam pe drum erau deja destule masini, la parcare binisor dar pana sa intram spe manastire au si aparut 3 autocare, 2 cu romani. Treptele nu le-am numarat, nu mi s-au parut grele, poate unde s-a urcat incet pt ca inca nu era ora 9 cand se deschide asa ca am putut admira in voie peisajul.

Nu pot sa nu amintesc ca odata la aceste manastiri accesul femeilor era interzis. Se spune ca prima femeie care a urcat acolo a fost Regina Maria a Romaniei care, in martie 1921, mergand in Grecia la nunta fiului ei Carol cu o principesa greaca si-a indeplinit dorinta si a urcat la Marele Meteoron dupa o calatorie obositoare cu vaporul, trenul, auto, apoi cocotata pe magarus, pe jos ultima parte si in final trasa cu acea plasa periculoasa pana sus la Megalo Meteoron, calugarii nestiind ce ridica. Legenda spune ca daca o femeie se urca in cos funia se va rupe si ea va cadea in hau. Dupa urcusul descris chiar de regina, ajunsa sus, este intampinata destul de ostil si la invitatia staretului de a pleca pt ca femeilor le e interzis accesul, aceasta ii da replica: "eu nu sunt femeie, eu sunt regina". Nu am gasit nicaieri motivul pt care a fost acceptata totusi, faptul ca era regina sau ca nu s-a rupt funia conform prezicerii. Stiti replica acelui calugar care, intrebat cand se schimba funiile a raspuns ca de fiecare data cand se rup, deci la regina funia a fost mai noua. Ceva ani mai apoi, dupa ce s-a facut o cale de acces pt masini, femeile au fost acceptate. Am amintit acest fapt pt ca ma asteptam sa gasesc ceva urme ale trecerii romanilor pe acolo, daniile fabuloase facute de voievozi, domnitori si casa regala a Romaniei. Slab iar despre regina eu n-am gasit nimic, nici macar in grupul acela de romani credinciosi in urma carora am mers nu s-a amintit nimic. In schimb, in fata bucatariei muzeu stateau pe banca doi batrani, chiar foarte batrani, pe care- i depasisem la urcare, doua schelete ambulante dar care aveau niste adidasi imensi, ceva ce nu m-a putut opri pe mine pacatoasa sa nu doresc sa-i imortalizez macar discret cu telefonul caci cu aparatul foto nu se putea. Si cum stateam cautand un moment prielnic mi-am dat seama ca erau francezi, citea doamna de pe o tableta si aud ceva de " la belle reine de Roumanie", apoi, oameni stiutori de multe, au continuat discutia intre ei iar eu, rusinata de gandul meu perfid intr-un loc odata sacru dar si bucuroasa ca "ceea ce-i romanesc nu piere" am plecat sa-mi caut sotul.

Voi scrie in continuare despre vizita mea acolo caci este un loc in care imi doresc sa ma intorc, cu toate bunele si relele, poate eu sunt prea aspra dar intr-adevar exista o magie a zonei, putin religioasa pt mine, crestina ortodox, caci biserica lui Dumnezeu o am in bolta cerului, in suflet si in natura.

---

VIZUALIZĂRI: 3075 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI