GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
După sejurul petrecut în Insula Lefkada, la întoarcerea spre casă, ne-am abătut un pic de la drum pentru a vizita Meteorele.
In urmă cu cinci ani, la prima noastră vizită în Grecia urma să le vedem, dar făcând atunci aproape în fiecare zi câte-o excursie, am decis să nu mai megem deoarece devenise prea obositor şi am fi ajuns mult mai obositi din concediu decât am fi plecat de acasă. Ghinion, pentru că exact în ziua în care în urmă cu cinci ani ar fi trebuit să mergem în excursia organizată la Meteora, am rămas la plajă iar fiul nostru a călcat pe un arici de mare. Ei şi pe urmă în fiecare an în care am ajuns în Grecia ne-am propus să le vedem dar nu am mai reuşit.
Deci, la întoarcerea din Lefkada, am abandonat autostrada în apropiere de Metsovo şi am mers vreo 60 de km pe un drum de munte tare şerpuit şi în pantă până la Kalambaka unde aveam cazare rezervată pe internet printr-un site de specialitate pentru o noapte, la Hotel King.
Am găsit destul de greu hotelul cu toate coordonatele introduse în Gps, ne învârteam mereu pe lângă el, până la urmă am ajuns iar cazarea a fost bună şi preţul foarte mic, 27 euro camera triplă cu mic dejun, dar despre hotel într-un alt review.
După-amiaza a fost dedicată vizitei mănăstirilor. Vreau să vă spun că acestea se închid în jurul orei 17.
Locul în sine este impresionant, stânci uriaşe înălţându-se spre cer ca într-o rugă către Dumnezeu iar pe culmile neumblate ale acestora au fost zidite mănăstiri încă de la începutul secolului al-XI-lea. Dintre cele 24 de mănăstiri construite, unele se află astăzi în stare de ruină şi se pot vizita doar 6: Mănăstirea Marele Meteor, Mănăstirea Varlaam, Mănăstirea Sfânta Treime, Mănăstirea Rousanou, Mănăstirea Sfântul Ştefan şi Mănăstirea Sfântul Nicolae Anapafsas.
Programul de vizită al acestora, cel puţin când am fost noi, era:
Mănăstirea Marele Meteor 9.00-17.00, închisă marţi.
Mănăstirea Varlaam 9.00 - 16.00, închisă joi.
Mănăstirea Sfânta Treime 9.00 - 17.00, închisă joi
Mănăstirea Sfântul Ştefan 9.00-13.00,15.30-17.30, închisă luni.
Mănăstirea Rousanou 9.00 - 18.00, închisă miercuri.
Mănăstirea Sfântul Nicolae Anapafsas 9.00-15.30, închisă vineri.
Din cauză că vizita noastră a avut loc într-o zi de joi am hotărât să vizităm Mănăstirea Marele Meteor şi Mănăstirea Sfântul Ştefan
Pe cea mai înaltă dintre stânci se află Marele Meteor, este cea mai cunoscută şi vizitată dintre mănăstiri. Are hramul Schimbarea la Faţă şi este întemeiată de Sfântul Atanasie Meteoritul în anul 1344. Legenda spune ca acesta a fost ridicat pe stâncă de un vultur, stânca primind denumirea Megalo Meteoro - "Loc măreţ suspendat în aer".
Spre mănăstire se urca 115 trepte, dar urcuşul nu mi s-a părut foarte greu. La intrare se plătesc câte 2 Euro de persoană iar femeile primesc fuste lungi. In interiorul bisericilor de pe Meteora este interzis să filmezi sau să faci fotografii dar turiştii nu prea respectă acest lucru.
La Marele Meteor biserica centrală este măreaţă şi impunătoare. În afară de biserica centrală, mai există alte trei biserici, clădite în perioade diferite: Biserica Sfântul Atanasie aflată la intrarea în mănăstire, Biserica Sf. Constantin şi Elena, construită în jurul anului 1700 şi Biserica lui Ioannis Prodromos (deschizătorul de drumuri), construită în 1600.
Mănăstirea Marele Meteor păstrează documente istorice preţioase, lucrări vechi şi rare executate manual: sculpturi în lemn, broderii cu fir de aur şi argint.
Bucătăria veche, în prezent muzeu, păstrează atmosfera de epocă cu vase de bucătărie vechi, din cupru, lut şi lemn.
Într-o încăpere specială se păstrează craniile călugărilor care au trăit la Marele Meteor, aranjate pe mai multe rafturi.
A urmat Mănăstirea Sfântul Ştefan care este singura mănăstire de maici de la Meteora, este cel mai uşor accesibilă, iar pentru a o vizita nu este nevoie să urcaţi scări. Intrarea este tot 2 Euro de persoană iar femeile primesc fuste.
Este cea mai veche mănăstire dintre cele şase, a fost întemeiată în jurul anului 1100 de sihastrul Ieremia. Ulterior devenind neîncăpătoare s-a mai construit o biserică mare în jurul anului 1800. De aici am cumpărat două iconiţe pictate pe lemn. Din curtea frumoasă a mănăstirii panorama este spectaculoasă, se poate vedea de sus întreaga vale şi oraşul Kalambaka.
Traseul de la Kalambaka pana la mănăstiri şi înapoi este fermecător. In dreapta şi în stânga apar stâncile înalte, sălbatice şi în vârful acestora mănăstirile. Locul te îndeamnă la smerenie şi măcar la o secundă de meditaţie pentru că aici ai fost mai aproape de cer...
Trimis de alinafulg in 08.09.12 17:35:56
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în GRECIA. A mai fost în/la: Halkidiki, Katerini
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (alinafulg); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 39.72655994 N, 21.62690609 E - neconfirmate încă
ECOURI la acest articol
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Articolul a fost selectat ca Mic-Ghid AmFostAcolo pentru aceasta destinatie.
Articolul a "primit" o ilustratie muzicala sau video-muzicala - vezi mai sus, imediat sub titlu.
Daca autorul prefera o alta melodie, este rugat sa ne scrie (aci, ca ecou, ori pe PM)
@alinafulg - Asa este, si noua ni s/a parut un loc miraculos si spectaculos, unde din pacate nu am stat suficient de mult pentru a vedea tot ce merita vizitat. Dar asa avem ocazia sa revenim in acele locuri incantatoare. Vacante frumoase in continuare!
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Oct.2019 Kalambaka, Episodul 2 — scris în 31.10.19 de Nico15 din SAN JOSE COSTA RICA - RECOMANDĂ
- Oct.2019 Prin Grecia la pas... (1) Atena-Kalambaka-Meteore — scris în 31.10.19 de Nico15 din SAN JOSE COSTA RICA - RECOMANDĂ
- Sep.2019 Meteora, plimbare scurtă cu motocicleta — scris în 23.04.20 de webSorin din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- Jul.2019 A... minune a lumii — scris în 16.07.19 de Linu din BUCUREşTI - RECOMANDĂ
- May.2019 „Sfintele Meteore - stâncile învecinate cu cerul” — scris în 22.06.19 de crismis din GALAțI - RECOMANDĂ
- Apr.2019 La Meteora, din nou — scris în 13.05.19 de iulianic din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Incredibil. Imposibil. Impresionant. — scris în 21.11.18 de ungureanica din REșIțA - RECOMANDĂ