Wroclaw, oraşul piticilor

TIPĂREȘTE

Ajunşi la hotel (vezi impresii), am descărcat bagajele în grabă şi ne-am suit din nou în maşină, pentru a merge să vizităm oraşul.

Wroclaw (citeşte aproximativ vroţlav), situat în sud-vestul Poloniei, este capitala Sileziei inferioare şi al patrulea oraş polonez ca mărime, important centru universitar şi cultural (în 2016, oraşul va fi Capitală Culturală Europeană, alături de oraşul spaniol San Sebastian).

Totodată, Wroclaw se laudă că este oraşul tinereţii, fiecare al şaselea locuitor fiind student, oraşul verde, care posedă 44 de parcuri, însumând sute de hectare, oraşul podurilor, având peste 100 de poduri şi pasarele ce traversează braţele râului Odra (Oder, în germană), sau canalele ce îl străbat, oraşul bisericilor gotice şi, mai nou, oraşul piticilor (despre asta am să dau lămuriri ceva mai târziu).

Istoria zbuciumată a oraşului se pierde în negura vremurilor, primele informaţii despre acesta datând din secolul al IX-lea. La origini, un oraş slav (însuşi numele atestă acest lucru), el a trecut sub mai multe stăpâniri (regatul Boemiei, Imperiul Habsburgic, Prusia, Germania), ceea ce a făcut ca, până la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, când a fost integrat statului polonez, să fie locuit în majoritate de populaţie germanică, de la care i se trage şi numele german: Breslau.

Deşi în 1945 era distrus în proporţie de 70%, oraşul a fost reconstruit şi şi-a recăpătat "aerul" de oraş german, ceea ce a făcut ca atunci când l-am văzut, să-mi amintească de Braşov.

De la hotelul situat în sudul oraşului, am fixat GPS-ul pe adresa "Wroclaw - centru oraş" şi, în zece minute iată-ne în Stare Miasto, oraşul vechi, la marginea sud-estică a acestuia. Am parcat maşina la parcarea mall-ului Renoma, deschisă între orele 6-23 şi unde ora de parcare costă 4 zloţi, cu excepţia primei ore, care este gratis, evident pentru a-i încuraja pe potenţialii clienţi. De aici am pornit în descoperirea oraşului.

Chiar lângă Renoma se întinde Park Staromiejski (Parcul Vechi), unde se află, într-o frumoasă clădire baroc, de la începutul secolului trecut, Teatr Lalek, adică Teatrul de păpuşi, care are totuşi şi o secţie cu actori adevăraţi, pentru adulţi. Pe latura vestică a parcului, mărginită de strada Swidnicka, se înalţă statuia ecvestră a lui Bolesław I Chrobry, Boleslav Viteazul, întemeietorul statului polonez unit, un fel de Mihai Viteazul al Poloniei, doar că acesta a trăit cu vreo 600 de ani mai devreme.

Alături de statuia ecvestră, un covor de flori ne aminteşte (dureros pentru aceia dintre noi împătimiţi de fotbal) că Polonia este co-organizatoarea Campionatului European de Fotbal, ediţia 2012.

Ceva mai departe, se află un turnuleţ cu secţiune pătrată, în interiorul căruia se găsesc mai multe instrumente meteorologice din secolul al XIX-lea, aflate în stare de funcţionare. O astfel de staţie meteorologică asemănătoare urma să văd o lună mai târziu, în Zagreb.

Ne îndreptăm spre nord, pe Swidnicka, spre centrul oraşului vechi. După câţiva paşi doar, ne oprim la un prim obiectiv: Kościół Bożego Ciała, adică, pe româneşte, Biserica Corpus Christi, întemeiată acum peste 800 de ani, de către Cavalerii Ioaniţi. După distrugerea, în proporţie de trei sferturi, în 1945, biserica a fost refăcută, respectându-se aspectul iniţial şi stilul gotic. Interesant la această biserică este faptul că nu are turlă, lucru neobişnuit la bisericile gotice, dar explicabil prin preceptele de modestie şi cumpătare, promovate de Cavalerii Ioaniţi.

Câţiva metri mai departe, peste stradă, se află Opera Wrocławska, o clădire construită, în stil clasic, pe la începutul secolului al XIX-lea. Autorul este Carl Langhans, nimeni altul, decât cel care a construit şi Poarta Brandenburg, din Berlin. Urmează apoi Hotel Monopol, o clădire de la sfârşitul secolului al XIX-lea, de la balconul căreia Hitler a ţinut o cuvântare în 1938, cu ocazia unor festivităţi sportive. De la intersecţia în care se găseşte acest hotel, strada Swidnicka devine stradă pietonală.

Hotelul Monopol este construit pe locul unde altădată se găsea cimitirul bisericii vecine,

Kościół św. Stanisława, św. Doroty i św. Wacława (Biserica Sfinţilor Stanislav, Doroty şi Venceslas). Aceasta este construită tot în stil gotic, dar, din păcate, la data vizitei noastre se afla în renovare şi nu se putea vizita. Mai mult, o mare parte din exterior era acoperită de schele şi plasă, aşa că ne-am continuat drumul, trecând pe lângă o construcţie recentă, postmodernistă, cam nepotrivită cu vecinătatea bisericii, mgazinul Solpol, după care am trecut prin pasajul subteran Swidnicka, pe sub o arteră de circulaţie importantă a oraşului, Kazimierz Wielki.

La ieşirea din pasaj ne întâlnim pentru prima dată cu simbolul modern al Wroclaw-ului.

...

Sunt aproape 200, dar numărul exact nu se ştie, pentru că mereu apar alţii. Îi puteţi întâlni lângă teatru, sau retrăgând bani de la bancă, cerând informaţii la biroul de turism şi în cele mai surprinzătoare locuri din oraş. Ei sunt piticii oraşului. De unde vin? O legendă afirmă că ei vin dintr-un tărâm fermecat, pentru a vâna un spiriduş rău care fură produse alimentare de la locuitorii oraşului, însă adevarata poveste a piticilor din Wroclaw este mult mai frumoasă şi mai interesantă decât orice basm.

Istoria lor este în legătură cu mişcarea Alternativa Portocalie şi începe în anul 1982, când un grup subteran cu numele Alternativa Portocalie a fost înfiinţat în Wroclaw. Ei au inventat o metodă ingenioasă pentru a lupta împotriva comunismului. În loc de o confruntare deschisă cu guvernul, ei au folosit sarcasmul şi sloganurile satirice pentru a ironiza propaganda comunistă.

Piticii au apărut pentru prima dată în Wroclaw, în noaptea de 30 august 1982, când doi membri ai Alternativei Portocalii i-au pictat alături de sloganurile anti-comuniste anterior cenzurate. Acest act unic de sfidare a devenit atât de celebru în rândul populaţiei, încât grupul a adoptat piticii drept semnătură a lor.

La mijlocul anilor '80, Alternativa Portocalie a devenit tot mai populară, pe măsură ce din ce în ce mai mulţi studenţi s-au alăturat grupului şi, la sfârşitul anilor '80, mişcarea a început să organizeze diferite mitinguri în stradă. Acestea erau de fapt proteste reale, dar li se dădea un carcter de petreceri, pentru a evita arestările.

Cel mai mare miting a avut loc în Wroclaw pe data de 1 iunie 1988, când sute de oameni au mărşăluit în centrul oraşului, purtând pălării portocalii, ca ale piticilor. Acest eveniment s-a încheiat cu multe arestări, dar mişcarea a devenit şi mai puternică. Ei au folosit imaginile cu miliţia comunistă arestând oameni costumaţi în pitici, pentru a ridiculiza regimul comunist.

În ciuda arestărilor şi prigoanei, protestele au continuat până la sfârşitul regimului, în 1989. Alternativa Portocalie mai există şi astăzi şi mitinguri de protest împotriva nedreptăţilor locale şi internaţionale au loc şi în prezent.

Deşi de mici dimensiuni, aceste statui sunt un omagiu adus tuturor oamenilor reali care au ajutat prin curajul lor la vindecarea Poloniei de boala numită comunism.

Piticii din prezent sunt statui sculptate în bronz de Tomasz Moczek, absolvent al Academiei de Arte Frumoase din Wroclaw. Fiecare are un nume: Słupniki (słupnik=stâlp), pe care-i vedem pe felinare, Gołebnik (Porumbarul), responsabilul poşei cu porumbei a piticilor, şi mulţi alţii. Există, de asemenea, un muzeu dedicat piticilor într-una din casele Hänsel şi Gretel de lângă Biserica Sf. Elisabeta, din centrul oraşului.

...

Acum, când Polonia este o ţară în care democraţia a învins, vizitatorii Wroclaw-ului sunt invitaţi să descopere piticii, prin locurile pe unde se plimbă.

Primul dintre ei a fost foarte uşor de descoperit, pentru că, spre deosebire de ceilalţi, acesta este de dimensiuni mult mai mari. Se află chiar la ieşirea din pasajul subteran şi îl cheamă Papa Krasnal, sau Wacek (Tatăl Piticilor, Wacek).

Continuăm să ne plimbăm pe Swidnicka şi, aproape de capătul nordic al acesteia, descoperim alţi doi pitici, mult mai mici, încercând să împingă o bilă, dar fiecare în sens opus celuilalt. Ei sunt Syzyfki (Syzyf=Sisif), pe care-i putem vedea în dreptul intrării în clădirea Poştei Centrale.

Ca toţi ceilalţi pe care urma să-i descoperim şi aceştia au prins luciu, de-atâta frecat de către turişti, care au preluat acest obicei (care, se zice, aduce noroc, sau te face să revii) de prin alte locuri turistice din întreaga Europă, de la Catedrala din Sevillia, la Schöner Brunnen, din Nürnberg...

Lângă unul din pitici, chiar este scris pe o plăcuţă: Florianek. Dotknij na szczescie, care s-ar traduce cam aşa: Florianek. Atinge-l, ca să ai noroc.

Din capătul nordic al străzii Swidnicka intrăm în Rynek Wrocławski, vechea piaţă a oraşului. De formă pătrată, cu o suprafaţă de imensă (3,7 hectare), piaţa îmi aduce aminte imediat de Piaţa Mare din Cracovia, cu care, după părere mea, rivalizează, atât ca mărime, cât şi ca vechime. Străzile din oraşul vechi sunt rectilinii şi paralele cu una din laturile pieţei, în care pătrund 11 străzi. Piaţa este mărginită de vechi clădiri cu arhitectură deosebită, toate refăcute şi consolidate, mai ales după distrugerile suferite în 1945, în ultimele zile ale războiului.

Cele mai impunătoare clădiri sunt însă cele din mijlocul pieţei, grupate pe o suprafaţă aproximativ pătrată, dintre care, pe partea sudică, iese în evidenţă Wrocławski Ratusz, Vechea Primărie, a cărei construcţie a început la sfârşitul secolului al XIII-lea şi a continuat de-a lungul secolelor. Construcţia, un amestec de stil gotic şi renaissance, este de-a dreptul impresionantă, iar turnul de 66 m înălţime poartă un ceas astronomic, din secolul al XVI-lea. În prezent, Vechea Primărie adăposteşte Muzeum Sztuki Mieszczańskiej, Muzeul de Artă al Oraşului (muzeum.miejskie.wroclaw.p ... museum/city.php), cu semnificaţie atât istorică, cât şi artistică, remarcabilă fiind Sala Mare, cea mai mare sală din primăriile din Europa cu interior în stil gotic.

În faţa Vechii Primării se află o copie (originalul a fost distrus) a Stâlpului infamiei, instalat la sfârşitul secolului al XV-lea, pentru a-i pedepsi pe hoţi şi alţi infractori, prin simpla legare de stâlp, biciuire, sau execuţie. Acum, stâlpul este locul preferat de întâlnire al tinerilor, dintre care mulţi, probabil nici nu-i ştiu semnificaţia. La data vizitei noastre, lângă stâlpul infamiei era montată (cu siguranţă se mai află acolo şi acum) un fel de poartă, pe care era montat un ceas cu afişaj electronic care marca timpul rămas până în 2016, când Wroclaw va deveni, pentru un an, Capitală Culturală Europeană. Pe latura de sud a pieţei se află statuia scriitorului Alexander Fredro (en.wikipedia.org/wiki/Aleksander_Fredro), adusă aici după al doilea război mondial, de la Lvov, pentru a înlocui statuia lui Frederick cel Mare (en.wikipedia.org/wiki/Fre ... erick_the_Great).

Din colţul sud-vestic al pieţei, se intră într-o altă piaţă, mai mică, dar la fel de frumoasă, înconjurată şi ea de clădiri cu arhitectură deosebită. Este Plac Solny (Piaţa de sare), unde se vând, non-stop, flori. Pe latura sudică a pieţei se află clădirea în care a funcţionat Bursa şi care acum este un centru de conferinţe.

Revenim în Rynek şi ne îndreptăm spre latura nordică a acesteia, având în dreapta Nowy Ratusz (Noua Primărie), o clădire din a doua jumătate a secolului al XIX-lea, care adăposteşte sediul Consiliului orăşenesc. În faţa acesteia se află o lucrare controversată, o fântână arteziană din categoria kitsch, care a costat 2,5 milioane de zloţi şi pe care locuitorii oraşului o numesc în glumă Zdroj Bogdana (Fântâna lui Bogdan), un joc de cuvinte cu trimitere la primul primar (1990-2001) al oraşului din epoca post-comunistă, Bogdan Zdrojewski (en.wikipedia.org/wiki/Bogdan_Zdrojewski), în mandatul căruia a fost construită. Aici este locul unde turiştii superstiţioşi îşi ating nasul cu degetul, pentru a avea noroc. :))

În colţul nord-vestic, Rynek se deschide spre două case îngemănate, "Hänsel şi Gretel", numite precum personajele povestirii fraţilor Grimm, pentru că ele sunt unite printr-o arcadă, dând impresia că se ţin de mână.

Trecem şi noi pe sub arcadă şi pătrundem într-un scuar, în care se înalţă semeaţă, Bazylika Św. Elżbiety (biserica Sf. Elisbeta), pe care aveam să o vizităm la interior în ziua următoare, pentru că, acum era închisă. Am găsit, evident şi aici un pitic, moţăind în timp ce făcea de gardă lângă monumentul dedicat memoriei lui Dietrich Bonhoeffer (en.wikipedia.org/wiki/Die ... rich_Bonhoeffer), un pastor evanghelic şi teolog, născut în Wroclaw, membru al rezistenţei germane împotriva nazismului, campion al ecumenismului şi martir pentru credinţa creştină, ucis (prin spânzurare) în lagărul de concentrare Flossenburg la 9 aprilie 1945 (am citat din cele scrise în germană, pe placa de bronz, de la baza monumentului). Monumentul, tot din bronz, reprezintă un trup îngenuncheat, fără mâini şi fără cap, sugerând în acelaşi timp şi o cruce.

Am continuat plimbarea spre nord, pe strada Kiełbaśnicza, mărginită şi ea de vechi clădiri şi, la capătul străzii am ajuns pe Nowy Świat, o stradă largă, ce urmează, de la est la vest, malul fluviului Odra.

Dintr-odată, aici priveliştea se schimbă. De la străzile înguste, mărginite de clădiri înalte, care nu te lasă să vezi orizontul, am ieşit "în câmp deschis", în dreptul podului Pomorskie, a cărui intrare este străjuită de o parte şi de alta de două căsuţe, probabil de aceeaşi vârstă cu podul, care a fost construit în mai multe etape, la sfârşitul secolului al XIX-lea, începutul secolului al XX-lea. Locurile îmi amintesc oarecum de cheiul Dâmboviţei, dar pe cealaltă parte a străzii se află o clădire foarte mare, cum nu întâlneşti pe malurile râului ce străbate Bucureştiul. Este clădirea principală a Universităţii (una dintre cele nouă din oraş). Uniwersytet Wrocławski a fost înfiinţată acum 310 ani şi se mândreşte cu cei 9 laureaţi ai premiului Nobel (en.wikipedia.org/wiki/Nobel_Prize), care au studiat, sau au fost profesori aici, cei mai cunoscuţi dintre ei fiind: Max Born (en.wikipedia.org/wiki/Max ... ki/Paul_Ehrlich), Philipp Lenard (en.wikipedia.org/wiki/Philipp_Lenard), Theodor Mommsen (en.wikipedia.org/wiki/Theodor_Mommsen), Erwin Schrödinger (en.wikipedia.org/wiki/Erw ... chr%C3%B6dinger) şi Otto Stern (en.wikipedia.org/wiki/Otto_Stern). Pe lângă aceştia, de Universitatea din Wroclaw se leagă şi numele altor oameni iluştri, precum: Robert Bunsen (en.wikipedia.org/wiki/Robert_Bunsen), Gustav Kirchhoff (en.wikipedia.org/wiki/Gustav_Kirchhoff), Johannes Brahms (en.wikipedia.org/wiki/Johannes_Brahms), Adam Asnyk (en.wikipedia.org/wiki/Adam_Asnyk), Bronisław Knaster (en.wikipedia.org/wiki/Bro ... C5%82aw_Knaster), Mieczysław Wolfke (en.wikipedia.org/wiki/Mie ... %C5%82aw_Wolfke).

Clădirea universităţii impresionează atât prin stilul arhitectonic, dar şi prin dimensiunea sa: aproximtiv 200 m lungime. Dincolo de jumătatea clădirii, se află un alt pod peste Odra, Most Uniwersyteckie. La mijlocul acestuia, adică pe insula Kępa Mieszczańska, se află Powodzianka Monument, un monument pentru aducerea aminte a inundaţiilor din 1997 şi a salvării colecţiilor Universităţii din Wroclaw.

De aici se deschide o frumoasă privelişte, spre Hotel HP Park Plaza, de pe malul drept al Odrei şi spre insuliţa Tamka, unde se găseşte Institutul de Biochimie şi Biologie Moleculară (ibmb.uni.wroc.pl/biochem.htm), din cadrul Universităţii Wroclaw...

La capătul estic al clădirii universităţii se află Kościół Imienia Jezus we Wrocławiu (Biserica Numele lui Isus), o biserică în stil baroc, construită de iezuiti la sfârşitul secolului al XVII-lea şi care acum era închisă pentru renovare. Mai departe se găseşte Ossolineum, biblioteca universitară înfiinţată de Jozef Ossolinski (en.wikipedia.org/wiki/J%C ... Ossoli%C5%84ski) în Lvov şi transferată aici, după război. La câteva zeci de metri mai departe se vede Hala Targowa, piaţa centrală de legume, pe care nu intenţionăm să o vizităm, aşa că facem cale întoarsă, de data asta prin spatele clădirii universităţii. Spate, e un fel de a spune, pentru că şi latura sudică a clădirii este la fel de impresionantă.

De nenumărate ori am avut ocazia în viaţă să constat cât adevăr este în zicala "se întoarce roata" şi că nimic nu este definitiv, decât moartea. Mă gândesc că povestea Universităţii din Wroclaw este un bun exemplu în acest sens. În 1939, toţi studenţii polonezi care studiau aici au fost daţi afară şi s-a afirmat că niciodată, niciun picior de polonez nu va mai călca pragul Universităţii. Ironia sorţii a făcut ca peste şase ani, nu numai că tinerii polonezi călcau din nou pragul Universităţii, dar aceasta, cu întreg teritoriul Sileziei Inferioare, (re) devenea teritoriu polonez. Spaţiul (nu foarte larg) din spatele universităţii se numeşte Plac Uniwersytecki (Piaţa Universităţii) şi aici se găseşte o fântână cu o statuie, Szermierz (Spadasinul), proiectată de un profesor de arte frumoase al universităţii, Hugo Lederer, în 1904. Cum piaţa este locul preferat de întâlniri şi întruniri spontane al studenţilor, spadasinul a căzut deseori pradă exceselor acestora. Cel mai rău lucru ce i s-a întâmplat a fost pierderea spadei (de fapt, mai degrabă o floretă). Spadasinul are şi o poveste, asemănătoare cu cea a bilei de pe clădirea ASE-ului, din Piaţa Romană. Se spune că statuia va prinde viaţă atunci când o virgină va absolvi o facultate a universităţii :)).

Din Piaţa Universităţii ne-am întors pe străzi la fel de pitoreşti în Rynek, unde între timp luminile se aprinseseră, pentru că se lăsa seara şi, de aici, ne-am întors la parcare pentru a recupera maşina, deoarece aventura nu se încheiase încă.

Cu ceva dificultăţi, pentru că nu dispuneam de locaţia exactă şi pentru că toate persoanele întâlnite nu vorbeau decât poloneza (unul vorbea şi ruseşte), foarte utilă fiind în acest caz universala limbă gimnastică, am reuşit să ajungem la timp la ultimul obiectiv prevăzut pentru acea zi. De pe internet aflasem că în 2009 a fost inaugurată Wrocławska Fontanna (wroclawskafontanna.pl/#/S ... %C5%81%C3%93WNA), una din cele mai mari şi mai sofisticate fântâni multimedia din lume. Nu am să intru în amănunte inutile, pentru că cei dornici să afle amănunte, programul, amplasmentul, o pot face vizitând link-ul dat, unde pot vedea şi diferite spectacole de aici. De asemenea, filmări ale unor evenimente speciale care s-au desfăşurat aici, le puteţi vedea în format HD, pe site-ul vimeo (vimeo.com/search/videos/s ... nna/st/cd4d8070).

Noi am ajuns la "obiectiv" pe strada Wystawowa, unde am şi lăsat maşina. Odată cu noi, am constatat că oamenii veneau valuri-valuri, pe jos, sau motorizat, semn că ajunsesem unde trebuia. Din stradă se deschide o alee ce duce spre un monument, Iglica (Acul), ce pare o stilizare a unei rachete. Totuşi, nu este vorba de aşa ceva, având în vedere că monumentul, cu înălţimea de 96 m, a fost ridicat aici, în 1948. Acul, cu o istorie interesantă, a fost construit aici, lângă Hala Stulecia (Sala Centenarului).

Este momentul aici să facem o paranteză. Sala Centenarului, sau Jahrhunderthalle (en.wikipedia.org/wiki/Centennial_Hall), după numele iniţial, dat de cei care au construit-o, adică nemţii, în 1913, pentru a celebra 100 de ani de la bătălia de la Leipzig (en.wikipedia.org/wiki/Battle_of_Leipzig), în care armatele germane, ajutate de mai mulţi aliaţi, l-au înfrânt pe Napoleon, a fost construită ca o sală polivalentă. Ea este doar o parte a complexului construit cu acel prilej, pentru a găzdui expoziţia centenarului, complex care mai cuprinde alte pavilioane mai mici, Wroclaw Pergola, o pergolă (dexonline.ro/definitie/pergol%C4%83) în forma unei jumătăţi de elipsă şi Ogród japoński, grădina japoneză, refăcută prin anii '90. Sala Centenarului, inclusă de curând pe lista patrimoniului universal UNESCO, s-a numit în timpurile comuniste Sala Poporului, dar între timp ea a căpătat numele care este traducerea poloneză a numelui german şi aici au loc competiţii sportive şi concerte.

Revenind la povestea Acului, acesta a fost ridicat de regimul comunist polonez pentru o expoziţie care să celebreze redobândirea "teritoriilor poloneze" după al doilea război mondial şi a fost plasat în faţa Sălii Centenarului pentru "a-i lua faţa" acestuia. După cum se vede, polonezii, fie ei şi comunişti, sunt mai cu capul pe umeri. Spun asta, pentru că ei nu s-au gândit să dărâme Sala Centenarului, aşa cum unii de pe la noi propuseseră să se dărâme Casa Poporului, sau, mai recent, să facem un mall din ea. Iniţial, turnul avea 106 m şi în vârf erau montate nişte oglinzi, care aveau rolul ca luminate, să dea efecte deosebite. Cum ideea nu a fost tocmai fericită, pentru că o furtună a stricat oglinzile tocmai în ajunul deschiderii expoziţiei, oglinzile au fost înlăturate de către doi studenţi alpinişti amatori. În 1964 şi 1979, Acul a fost "culcat" la orizontală şi curăţat de resturile suporturilor pentru oglinzi, prilej cu care el s-a scurtat cu 10 metri.

În timpul declarării legii marţiale, când regimul comunist îşi trăia ultimele zile, un curajos a urcat până în vîrful Acului şi a arborat acolo stegul sindicatului liber Solidarność (Solidaritatea) (ro.wikipedia.org/wiki/Solidaritatea), iar în 2007, Acul a devenit cel mai mare pom de Crăciun din Europa.

Noaptea, Acul, a cărui semnificaţie nu prea am reuşit să o găsesc, este luminat feeric şi oferă o imagine ce pare desprinsă dintr-un film ştiinţifico-fantastic, poate de asta m-am dus cu gândul la o rachetă, atunci când l-am văzut. În spatele Acului, Sala Centenarului se profilează luminată şi ea, într-o lumină difuză, ce-i conferă un aer misterios.

Înainte de ajunge la sală, cotim spre stânga şi intrăm pe sub coloanele pergolei, pe aleea ce ne conduce la Fântâna Multimedia. Aceasta este situată în interiorul jumătăţii de elipsă închisă de pergolă şi, evident, are aceeaşi formă. Nici nu am apucat să privim bine în jur şi spectacolul a început. Acompaniat de muzica lui Vanghelis şi mai apoi a lui Bizet, Beethoven şi Ceaikovski (asta am recunoscut eu, poate au mai fost şi alţii), timp de vreo 30 de minute, dansul jeturilor de apă a continuat la concurenţă şi împletit cu cel al luminilor colorate, oferind un spectacol la sfârşitul căruia, aplauzele celor peste 100 de spectatori au venit ca ceva firesc.

Aşa s-a terminat prima zi petrecută în oraşul polonez cu iz nemţesc, Wroclaw. Nici că se putea mai bine!

---

VIZUALIZĂRI: 9685 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI