ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 11.05.2017
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: Bucuresti
ÎNSCRIS: 24.05.11
STATUS: APOLLO
DATE SEJUR
AUG-2016
DURATA: 1 zile
prieteni

GRAD SATISFACȚIE
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTARE MEDIE REZULTATĂ
100.00%

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut
TIMP CITIRE: 8 MIN

Am fost la Waterloo

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Cred că nu există om care să nu fi auzit de Napoleon Bonaparte și de memorabila bătălie de la Waterloo. Waterloo este o localitate belgiană - situată la 15 km sud de Bruxelles - care a intrat în istorie pentru că la 18 iunie 1815 a fost teatrul marii confruntări dintre armatele lui Napoleon și cele ale coaliției anglo-prusace aflate sub comanda ducelui de Wellington și a feldmareșalului von Blücher, bătălie care a dus la căderea definitivă a lui Napoleon și a imperiului său.

Fără îndoială, viața Împăratului Napoleon - plină de ambiții, suișuri și coborâșuri, cu multe victorii, dar și cu răsunătoare înfrângeri pe câmpurile de luptă - merită citită, studiată și povestită. Pentru că nu acesta este scopul articolului de față, nu voi face referiri la Napoleon decât atât cât este strict necesar prezentării unui obiectiv de mare importanță pentru turismul european. Pentru început vreau să spun doar că am fost și eu la Waterloo, că transpusă în epocă am trăit sentimente aparte, că am văzut ceea ce era de văzut, am fotografiat tot ceea ce s-a putut fotografia și vă invit să mergeți și voi acolo dacă ajungeți în Belgia. Din Bruxelles sunt numai câțiva kilometri până la Waterloo și într-o jumătate de oră se poate ajunge acolo și cu trenul. Noi am fost cu autocarul și am ajuns la centrul de vizitare dimineața, atât de devreme încât am avut de așteptat câteva minute până la deschidere. Nu am oprit în localitate, ci direct pe fostul câmp al bătăliei aflat la o distanță de aprox. 4 km.

Câmpul de bătălie, situat în dreptul platoului Mont Saint-Jean este o întindere ondulată, cu mici pante ușor înclinate, măsurând aprox. 3 km pe axa nord-sud și 5,5 km pe axa est-vest. Dacă ținem cont de faptul că în dreptul fermei Mont Saint-Jean înălțimea pantei este de 132 m, că în ziua precedentă bătăliei plouase abundent, iar solul era noroios, ne putem imagina cât de anevoioase au fost manevrele artileriei beligeranților la 18 iunie 1815.

Bătălia a fost crâncenă, victoria însemnând pentru aliații anglo-prusaci pierderea a peste 20000 de vieți omenești, iar pentru francezi cam tot atâția morți și răniți la care se adaugă câteva mii de prizonieri și dezertori nevoiți să fugă fiind urmăriți. Toate acestea le-am aflat de la ghid chiar înainte de a coborî din autocar. Bineînțeles, aspectul câmpului de bătălie de la Waterloo este astăzi mult modificat comparativ cu perioada lui Napoleon. Asta în primul rând pentru că la 5 ani după bătălie s-au executat ample lucrări de escavare și s-a înălțat o colină artificială - Butte du Lion - pentru a marca locul unde a fost rănit în bătălie Prințul de Orania. În timp, aici au apărut construcții care adăpostesc muzee tematice, un cinematograf unde pot fi urmărite filme documentare, un restaurant, precum și un vast spațiu de parcare.

Periodic, pe câmpul bătăliei de la Waterloo sunt organizate evenimente comemorative. În intervalul 2 iulie 2016 - 28 august 2016, în fiecare weekend (orele 9.30 - 18.30), vizitatorii s-au putut bucura de demonstrații militare de epocă (infanterie, artilerie, cavalerie). Pentru că noi am fost acolo într-o zi de miercuri, n-am avut parte de așa ceva. Dar, ce se poate vizita acolo într-o zi obișnuită?

Panorama

Prima clădire în care am intrat a fost Panorama și acum, după ce le-am vizitat pe toate, pot afirma că este cea mai interesantă. Aflată lângă Memorial 1815, Panorama este o construcție circulară, foarte mare, care adăpostește o frescă gigantică (110 x 12 m) ce înconjoară tot interiorul. Lucrarea a fost realizată de Louis Dumoulin în 1912 pentru a sărbători primul centenar al bătăliei de la Waterloo. În anul 2008, după aproape 100 de ani de la realizare, marea pictură circulară a fost renovată.

Panorama înfățișează momentele cheie, de un dramatism fără egal, ale bătăliei de la Waterloo. Îl vedem pe Napolean și pe generalii săi în fruntea armatei, dar și pe adversarii conduși de Wellington. Pe fundalul verde al câmpiei, lucrarea prezintă o mare aglomerare de oameni în uniforme și veșminte de epocă, arme și efecte de luptă, cai și tot felul de dispozitive de apărare și de tragere. Dispunerea circulară a scenelor te face să te simți în centrul acțiunii. Mișcarea și emoția sunt redate de artist cu mare realism. O sonorizare impresionantă, bine gândită, în fapt o suprapunere de zgomote - zăngănit de săbii, tropote și nechezături de cai, salve de tun, sunete de trâmbițe și strigăte de răniți căzând în luptă - completează scenele pictate. Toate acestea îl fac pe vizitator să se simtă el înșuși prins în iureșul bătăliei.

Butte du Lion - Colina Leului

Colina Leului se află în imediata apropiere a Panoramei. Este de fapt o movilă artificială, înaltă de 40 m, ridicată pe locul în care se presupune că a fost rănit Prințul de Orania la 18 iunie 1815, înainte de a deveni rege al Olandei. Pentru ridicarea acestei coline în vârful căreia se află un leu imens - simbol monarhic - a fost nevoie de trei ani de muncă (1823-1826).

Cei care vor să ajungă la baza soclului pe care tronează leul trebuie să știe că au de urcat 228 de trepte ale unei scări continue și neacoperite care duce direct pe platformă. Acolo este un minunat punct de belvedere pentru întregul câmp al bătăliei. Câteva panouri explicative ajută la orientare, precum și la crearea unei viziuni de ansamblu a mișcărilor de trupe în diferite faze ale bătăliei.

Memorial 1815

Tot lângă Panorama și Colina Leului se află și Memorial 1815. Este un muzeu modern, bine dotat și amenajat, care introduce în atmosfera uneia dintre cele mai importante și mai tulburi perioade istorice ale Europei. Pe un ecran panoramic de 25 m lățime, filmul "Au coeur de la Bataille" - cu multe efecte speciale - timp de 15 minute, te transpune în vremea lui Napoleon, la Waterloo, în inima bătăliei.

Muzeul Wellington

Muzeul Wellington nu se află pe câmpul de bătălie, ci în centrul localității Waterloo. Clădirea care adăpostește acest muzeu este vechiul han în care ducele de Wellington, comandantul trupelor aliate și-a instalat cartierul general în zilele de 17-18 iunie 1815. În seara zilei în care a avut loc crâncena luptă soldată cu victoria trupelor sale, de aici, din acest han, ducele și-a redactat raportul către guvernul britanic.

Muzeul Wellington adăpostește o vastă colecție de obiecte, martore mute ale bătăliei de la Waterloo. Nici nu e de mirare că sunt atât de multe date fiind uriașele jertfe umane din această luptă de numai o zi. Într-o încăpere sunt prezentate etapă cu etapă, toate fazele bătăliei. Dacă ai răbdarea să le urmărești atent, ai parte de o adevărată lecție de istorie. În camera lui Wellington și în cea a locțiitorului său, colonelul Gordon, pot fi văzute obiecte personale autentice care au aparținut acestora. Săbii, puști, veșminte, capa originală a lui Wellington, toate completează imaginea istoricei zile a bătăliei de la Waterloo.

Ferma Hougoumont

Ferma Hougoumont este situată ceva mai la sud de complexul Memorial 1815. Dacă nu aveți mijloace proprii de deplasare până acolo, la dispoziția turiștilor există și un serviciu de transfer.

Această fermă fortificată a fost locul unor crâncene înfruntări între cele două armate. Inclusă inițial într-o tactică diversionistă, ferma a devenit locul celor mai violente înfruntări. Se spune că atacurile au fost teribile, că s-a luptat cu înverșunare 19 ore timp în care livada și grădina au trecut de șapte ori când la francezi, când la trupele aliate. Clădirile au rămas mereu sub stăpânirea aliaților suferind și ele mari distrugeri. În fosta casă a grădinarului, cea care a suferit cel mai puțin, o impresionantă instalație multimedia povestește "La bataille dans la bataille", istoria luptei în luptă. Merită vizionat pentru că este expresia unui adânc respect pentru trecut.

Dernier QG de Napoleon - Ultimul HQ al lui Napoleon

Nu am ajuns și acolo, totuși - pentru cei care vor vizita Waterloo și vor avea mai mult timp la dispoziție decât am avut noi - amintesc și această atracție turistică. Pliantul pe care l-am studiat vorbește despre o altă fermă situată la 4 km sud de Butte de Lion, locul în care Napoleon s-a aflat în orele care au precedat marea bătălie de la Waterloo. Se spune că aici și-a creionat strategiile și tacticile de luptă. Muzeul adăpostește multe obiecte aparținând armatei franceze, printre care și patul de campanie al împăratului.

În încheiere, câte ceva despre taxele de vizitare.

Pentru Memorial 1815: adulți - 16 euro/persoană, studenți și seniori - 13 euro/persoană, copii (7-17 ani) - 13 euro/persoană.

Pentru Muzeul Wellington: adulți - 6,5 euro/persoană, studenți și seniori - 5,5 euro/persoană, copii (7-17 ani) - 4,5 euro/persoană.

Pentru Dernier QG de Napoleon: adulți - 5 euro/persoană, studenți și seniori - 4 euro/persoană, copii (7-17 ani) - 3 euro/persoană.

Pentru vizitarea tuturor acestora, mai avantajos este PASS 1815: adulți - 19 euro/persoană, studenți și seniori - 15 euro/persoană, copii (7-17 ani) - 15 euro/persoană.

Noi fiind în grup, am achitat doar pentru Memorial 1815 câte 14 euro/persoană.

Citește și CONTINUAREA aici

[fb]
---
Trimis de iulianic in 11.05.17 15:48:45
Validat / Publicat: 11.05.17 16:46:22
INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX.

VIZUALIZĂRI: 5760 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURISAU ARTICOL fără ECOURI
selectat ca MiniGhid AmFostAcolo
SESIZEAZĂ
conținut, limbaj

8 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (iulianic); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
P04 Waterloo - Panorama. Scene de luptă bine marcate și explicate.
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.
Puteți VOTA acest articol: voturi de valoare mărită
PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 50700 PMA (din 38 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

8 ecouri scrise, până acum

webmasterX
[11.05.17 16:45:16]
»

Mutat în rubrica "O zi în Waterloo, BRUXELLES" (nou-creată pe sait)

-

Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.

Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)

webmaster
[11.05.17 16:47:11]
»

Articol selectat ca fiind „de interes turistic crescut” (din punct de vedere al politicii saitului! )

— e fie (1) dintr-o destinaţie apreciată ca „inedită”, fie (2) despre un obiectiv/destinație la care, la momentul publicării, nu existau impresii recente.

Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.

(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)

--

Articolul a fost deasemenea selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

--

Articolul a "primit" o ilustraţie muzicală sau video-muzicală - vezi mai sus, imediat sub titlu.

Daca autorul preferă o altă melodie sau un alt videoclip, este rugat să ne scrie (aici, ca ecou, ori pe PM)

iulianicAUTOR REVIEW
[11.05.17 17:37:01]
»

@webmasterX: Da, acolo este orașul Waterloo, dar centrul turistic de pe câmpul bătăliei este mai jos de intersecția Mont-Saint-Jean, spre La Belle Aliance.

Mărită, harta de pe satelit indică (la stânga de Monument aux Hanovriens) Memorial 1815 și Le Lion de Waterloo, două dintre obiectivele la care am făcut referire în articol.

@webmaster: Mulțumesc pentru tot!

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][0 vot]
tata123 🔱
[12.05.17 10:31:42]
»

@iulianic: De apreciat acest interes din partea francezilor pentru epoca lui Napoleon și pentru evocarea acelei înverșunate bătălii de la începutul secolului al XIX-lea. Impresionant tot acest ansamblu de obiective grupate în jurul Bătăliei de la Waterloo care încearcă să reproducă cât mai exact momentele bătăliei - mulțumesc pentru impresii și fotografiile edificatoare.

iulianicAUTOR REVIEW
[12.05.17 11:06:06]
»

@tata123: Interesul - acum mai mult turistic - pentru epoca lui Napoleon și în special pentru bătălia de la Waterloo nu se rezumă numai la obiectivele pe care le-am vizitat noi. Toată zona începând cu orașul Waterloo și până în sud, dincolo de La Belle Aliance mustește de amintirea evenimentelor din 1815.

Sunt multe monumente (Monument aux Belges, Monument des Hanovriens, Monument aux Prussiens, Monument Gordon), ferme transformate în obiective turistice (Ferme de Mont Saint-Jean, Ferme de la Papelotte, Ferme de la Haie-Sante, Ferme de la Belle Aliance), de asemenea sunt nume de străzi, de hoteluri sau chiar de restaurante care amintesc de bătălia de la Waterloo. Cred că zona trăiește de pe urma evenimentelor de acum 200 de ani.

Dan&Ema
[13.05.17 09:35:18]
»

@iulianic:

Foarte tare articolul asta - ghid!

Ai vizitat un loc special. Waterloo!

Remarcabila informatia prezentata si te invidiez pentru locurile vazute.

Mai iau pozele inca o data, la "lecturat".

Felicitari pentru articol!

Felicitari pentru excursie!

Foarte special!

Bravo!

iulianicAUTOR REVIEW
[13.05.17 21:20:12]
»

@Dan&Ema: Mulțumesc pentru aprecieri!

iulianicAUTOR REVIEW
[11.07.17 10:55:38]
»

@All: Spuneam în articol că "aspectul câmpului de bătălie de la Waterloo este astăzi mult modificat comparativ cu perioada lui Napoleon."

Iată ce spune Victor Hugo în "Mizerabilii" despre acest lucru: "Toată lumea știe că ondulațiile terenului felurit înclinat, pe care a avut loc ciocnirea dintre Napoleon și Wellington, nu mai sunt așa cum erau la 18 iunie 1815. Luându-se din acest câmp al morții ceea ce trebuia pentru a i se ridica un monument, i s-a răpit adevărata înfățișare, iar istoria, nedumerită, nu știe cum să iasă din încurcătură. Ca să-l glorifice, l-au desfigurat. După doi ani, revăzând câmpia de la Waterloo, Wellington a exclamat: 'Mi s-a schimbat câmpul de luptă!' Acolo unde se află azi piramida cea mare de pământ, culminată de un leu, era o creastă care se pleca într-un povârniș ușor spre drumul dinspre Nivelles și pe care se putea merge, dar dincolo, în partea drumului dinspre Genappe, era aproape o râpă. Înălțimea acestei râpe poate fi măsurată și astăzi după înălțimea movilelor celor două morminte mari care stăvilesc drumul de la Genappe la Bruxelles: unul la stânga, mormântul englez, celălalt la dreapta, mormântul german. Mormânt francez nu există. Pentru Franța câmpul aceste e în întregime un mormânt. Mulțumită miilor și miilor de căruțe de pământ folosite pentru ridicarea colinei înalte de o sută cincizeci de picioare și cu o circumferință de o jumătate de milă, podișul Mont-Saint-Jean e astăzi o pantă lină și lesne de urcat, în ziua bătăliei, mai ales partea dinspre Haie-Sainte, era un urcuș abrupt".

RĂSPUNDEVOTAȚI ECOUL [300] [150][1 vot]
Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
3 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Dan&Ema, iulianic, tata123 🔱
Alte impresii din această RUBRICĂO zi în Waterloo:

    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

 
[C] Copyright 2008-2024 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
  • la final = [utf8mb4]; bMustChange=[]
  • pagină generată în 0.051614999771118 sec
    ecranul dvs: 1 x 1