San Gimignano – orașul care ne-a încununat vacanța

TIPĂREȘTE

În penultima zi de stat în Toscana a venit rândul orășelului San Gimignano, care a făcut ca vacanța noastră să se încheie în cel mai plăcut mod posibil. Pe lângă bucuria că ne întâlneam cu nepoțica noastră – v-am spus deja într-un alt review că studiază anul acesta la Siena – San Gimignano a fost cadrul perfect care a încununat acea zi minunată de toamnă și a dat o ultimă tușă vacanței noastre în Toscana, cât să rămânem cu un gust bun.

Așadar, ne potrivirăm ceasurile să ajungem cam în același timp – noi cu mașina ne-personală :) din Santa Maria del Giudice, de la cazarea Villa del Papa (vezi impresii) (cca. 80 km), ea cu autobuzul din Sienna, de la aproximativ 40 km.” Comandasem” lui Google Maps să ne ducă la Parcheggio Bagnaia Superiore din nordul orașului (notată P3-P4 pe hartă) și după vreo oră și jumătate, acolo ne-a lăsat! Am ajuns înaintea nepoatei, așa că am intrat în cetatea medievală San Gimignano prin partea de nord și am căutat un loc mai central întrucât ea venea de la sud, apoi am share-uit cu Andra locația pe WhatsApp – Piazza della Cisterna. Așteptam să primim o cafea comandată la o terasă retrasă într-un colț al pieței, când a ajuns și tânăra noastră, Mlădie, ca un spic de grâu/ Cu pletele curgându-i râu/ Dar fără șorțul prins în brâu/ Oricum ar fi, ni-i dragă! (sic!). :D Normal că ni-i dragă, că-i a noastră!

După strângerile în brațe, pupăturile și emoțiile de rigoare, ne-am așezat la depănat impresii - peste o ceașcă de cafea și un cornetto - noi din vacanța de eram, ea din prospăta ei viață italiană. Deși mă documentasem destul acasă, nu ne făcusem niciun plan sau vreun itinerar anume. Venisem pentru o zi lejeră și plăcută în care să petrecerem timpul cu Andra și dacă ne pica la zar, să vizităm câte ceva. Cum și ea își dorise foarte mult să vadă San Gimignano, am purces la descoperit împreună acest loc minunat.

Și sunt atâtea de descoperit…

Orașul are o istorie care se pierde în negura vremii, prin secolul al III-lea î. Hr. și despre care au curs râuri de cerneluri tipografice și virtuale :), inclusiv prin condeele pricepute ale acestui site. N-am să repet ce s-a mai spus în cele 11 articole (din care 4 prezintă inclusiv locuri de cazare) și în multe alte lucrări care stau mărturie evenimentelor, ci doar vă invit să întoarcem altă filă – cea a călătoriei prin San Gimignano al zilelor noastre.

Dacă un călător care intră în San Gimignano se întreabă ce urmează să viziteze, ar trebui să încerce să înțeleagă ce fel de loc este acest oraș cunoscut în întreaga lume, tăiat în două de drumul care se numea cândva Via Francigena și care era printre cele mai importante în creștinism. Așezat în mijlocul unui peisaj rural neaoș italian, totuși, San Gimignano nu trăiește numai din turism. De altfel turismul nici nu este pe primul loc. Economia din San Gimignano se bazează în primul rând pe industriile din valea râului Elsa, în care agricultura este reprezentată de producția specializată de vinuri excelente – renumitul Vernaccia este primul vin italian care a fost decorat cu titlul de produs cu Denumire de Origine Controlată (D. O. C.) încă din 1966.

Un alt produs cultivat pe aceste pământuri din timpuri străvechi este șofranul, care din 2005 se bucură de certificare cu Denumire de Origine Protejată (D. O. P.). Șofranul de San Gimignano creștea atât de mult și în trecut, încât producătorii locali îl vindeau pe diverse piețe italiene și chiar îl exportau. Pe lângă folosința lui medicinală și industrială (pentru vopsit), șofranul era folosit la gătit încă din secolul al XIII-lea, dovadă fiind un document ce datează din 1228 și care îl arată drept condiment pentru carnea consumată de podestà și soldații săi (podestà - era cel mai înalt titlu de funcție civilă din guvernul orașelor din centrul și nordul Italiei în timpul Evului Mediu târziu). Un condiment prețios care era protejat prin statut împotriva falsificării și folosit în locul banilor pentru a plăti soldații, pentru a onora ratele ipotecare contractate de municipalitate sau pentru a aduce un omagiu împăraților și regilor. Astăzi, șofranul reprezintă 5% din produsele vândute în San Gimignano și cunoscute turiștilor.

Dimensiunea vieții culturale și educaționale a orașului este un alt aspect care merită amintit pentru că în San Gimignano există muzee deschise continuu si galerii de artă modernă și contemporană, un teatru în care se desfășoară un sezon muzical de vară și un sezon de teatru de iarnă, o bibliotecă de peste 100.000 de volume, numeroase centre și asociații culturale, două școli de muzică, una de dans, o formație muzicală și un cor.

Dacă un călător ar cunoaște dinainte aceste lucruri, atunci ar înțelege că San Gimignano nu înseamnă doar turnurile sale splendide, nici doar țesătura urbană sau uriașa moștenire artistică pe care o păstrează bisericile, palatele și muzeele (lucruri care i-au câștigat un loc în Olimpul moștenirii umanității, UNESCO), ci este un oraș viu și activ.

În San Gimignano, memoria istorică stratificată de-a lungul secolelor, care poate fi respirată și simțită în fiecare clipă și la fiecare pas, coexistă cu modernitatea. Călătorul trebuie doar să fie suficient de sensibil și pregătit să-l simtă, iar ceea ce va primi în schimb va fi probabil greu de uitat.

În calitatea noastră de profani, am început călătoria din Piazza della Cisterna apucând către nord-est pe Via del Castello, care ne-a purtat printre clădiri pietruite spre zidurile vechi ale cetății, până la punto panoramico din Via Degli Innoccenti. Priveliștea este spectaculoasă. Poți vedea dealurile și câmpurile de măslini și vii, cât cuprinzi cu ochii. Coborâm și urcăm pante line, trecem pe sub porticuri și ajungem în zona animată a Viei San Giovanni. Ne fâțâim în sus și jos, cu privirea agățată de ziduri sau căscând gura pe la vitrine, ori intrând în câte o prăvălie, atrași de marfa care se lăfăie afară la vedere sau din contră, este etalată prin galantare. Micii producători se întrec sa-și expună produsele mirositoare sau colorate și de-a dreptul irezistibile, ca ciocolata artizanală, obiectele de piele și esențele parfumate din lavandă. Tumultul este în creștere, șirurile de trecători se scurg dintr-o parte în alta, se întrepătrund cu grupuri conduse de ghizii purtători de steguleț, prin trecerile devenite prea strâmte.

Ajunși deja în partea de nord-vest, aproape de Porta San Mateo, decidem să ne întoarcem ca să prânzim, dar nu oriunde, ci la un restaurant aflat fix în partea opusă, la care făcusem rezervare pentru că primisem recomandări anterior vizitei noastre și doream în mod special să-l încercăm.

Experiența la locanta cu pricina a fost una foarte gustoasă și plăcută, datorată… dar nuuu, n-am să dezvălui așa simplu… trebuie să mă rugați :D Zăbovirăm la masă cam un ceas jumate și-am mai fi stat, dar nu voiam să fim ultimii oameni. Adică ăia pe care să-i dea afară când se-nchidea locanta și-așa deschisă prea mult - vreo trei ore :D.

Ceva mai bine dispuși dintr-un cumul de motive, ne-a revenit cheful de hălăduială și chiar de ceva mai mult, cum ar fi să căutăm un punct panoramic, de unde să vedem San Gimignano de sus. Unde altundeva să ne cocoțăm, dacă nu în Torre Grossa? Haideți cu noi în cel mai înalt dintre turnurile din San Gimignano (54 de metri).

Ajunși în Via Costarella, intrarea ne-am făcut-o printr-o poartă de lemn, zidită într-o arcadă. La parter se află o curte (construită în anul 1323) decorată cu stemele celor care au ocupat funcții publice în municipiu. La acest parter se află acum principalele birouri civice ale consiliului local.

Am urcat câteva trepte în stânga și am pătruns în sala în care se află casa de bilete. Deși pe site-ul administrației locale sunt prezentate tot felul de reduceri în funcție de caz (€ 7,00 – copii, elevi, studenți, persoane peste 65 de ani sau cu dizabilități), domnișoara de serviciu ne-a luat preț întreg (€ 9,00/persoană) și a ignorant cardul studențesc al Andrei, motivând că nu se acordă reduceri pentru studenți. Programul este zilnic de la 10.00 la 19.30 cu mici variații de jumătate de oră în perioadele de vară (1 aprilie - 31 octombrie) /iarnă (1 noiembrie - 31 martie) și zilele de weekend. Biletul include vizita în Palazzo Comunale, Pinacotecca (Galeria de Artă) și Torre Grossa.

Palazzo Comunale sau Primăria din San Gimignano, construită în 1288, găzduiește sediul Muzeelor ​​Civice, unde se pot admira cicluri celebre de fresce. În Sala Sfatului, cunoscută și sub numele de Sala lui Dante sunt înfățișate turniruri de cavaleri și scene de vânătoare dedicate lui Carol de Anjou. La cel de-al doilea etaj, Pinacotecca (Galeria de Artă) ne oferă o călătorie istorică și artistică prin secolele XIII – XV cu ajutorul pictorilor sienezi și florentini. De la Pinacoteca am urcat în Torre Grossa (construit între anii 1300 si 1311), pentru a ne bucura de panorama care se intinde de la oras pana la zona rurală Val d’Elsa din jur, și până la munții Pistoia și Alpii Apuani. Priveliștea asupra planului urban și turnurilor este unică, dar ceea ce m-a impresionat este perspectiva asupra Piazzei della Cisterna cu fântâna de travertin pe piedestalul ei octagonal.

Întorși în Via Costarella privirea ne-a fost atrasă de exponatele întrezărite prin ușa deschisă a unei clădiri. Ca să vedem mai bine despre ce este vorba, am trecut pragul sălii în care o imensă machetă a orașului se întinde în toată splendoarea ei. SanGimignano 1300 nu este doar un muzeu, este o experiență și reprezintă punctul culminant al viziunii a doi maeștri artiști, Michelangelo și Raffaello Rubino. Aceștia, împreună cu o echipă de artizani și istorici, au recreat cu fidelitate San Gimignano din secolul al XIV-lea, la o scară de 1:100, realizat în întregime manual, din ceramică. De asemenea, Muzeul SanGimignano1300 îi aduce un omagiu pictorului Memmo di Filipuccio și include picturi de Enrico Guerrini (n. 1977) care prezintă o serie de momente importante din istoria orașului din epoca etruscă până în prezent. Intrarea în acest muzeu este liberă și se bazează în întregime pe donații.

Pașii ni s-au îndreptat către Cetatea Montestaffoli sau ceea ce a mai rămas din aceasta. Prin două portaluri se pătrunde pe locul vechii cetăți construită în 1353 de florentini după ce San Gimignano, devastat de o epidemie de ciumă, a cerut protecție militară de la Florența. În ceea ce a fost curtea acum este creat un spațiu verde unde se organizează spectacole și concerte în sezonul estival, dar am putut admira și câteva opere de artă contemporană.

Am traversat curtea către singurul turn rămas parțial în picioare din care am admirat o frumoasă panoramă a Valdelsei și a centrului istoric al satului.

Ne-am întors agale către centrul orașului, privind din nou spre turnuri, apoi pe Via san Matteo ne-am îndreptat către poartă. Era vremea ca nepoțica să prindă ultimul autobuz (din acea zi) spre Siena. Văzând copila dusă, ne-am întors din nou în oraș doar ca să aruncăm o ultimă privire la forfota de seară, până ce am cotit-o către nord, spre mașină. Am achitat parcarea cu cash la automat (€ 2,50/oră, dar cu reducere la € 2,00 începând de la a doua oră de parcare), apoi am plecat zâmbind fericiți, pe drumul de întoarcere.

Cum a fost pentru noi San Gimignano? Izbitor de frumos!

---

VIZUALIZĂRI: 1973 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI