Potsdam și cea mai mare atracție a sa: Palatul și grădinile Sans Souci

TIPĂREȘTE

Dintotdeauna, castelele și palatele au constituit pentru mine subiectele preferate ale incursiunilor și destinațiilor de călătorie. Locul poveștilor adevărate cu și despre împărați, regi, prinți și mai ales... prințese, aceste construcții impresionante prin istorie, arhitectură și imaginație creativă sunt negreșit și expresia unei năzuințe romantice de a retrăi emoția basmelor copilăriei în care binele iese totdeauna biruitor.

Iată de ce, includerea în programul circuitului nostru în Germania a vizitei la două dintre cele mai cunoscute palate din zona turistică a Berlinului, Sans Souci și Charlottenburg, a fost pentru mine motiv de deosebită satisfacție. Iar vizita ca atare nu m-a dezamăgit deloc, deși după părerea mea, niciunul din cele două palate nu întrece grandoarea construcțiilor similare de la Louvre, Versailles sau Schὄnbrunn, ca să dau doar câteva exemple. Nu e mai puțin adevărat că fiecare grăiește în stilul lui propriu și nu lipsit de măreție despre opulența marilor dinastii regale germane și despre desăvârșitul talent artistic al celor care le-au dat viață și le-au menit să strălucească pe scena atât de mare a operelor umanității.

Voi rememora în cele ce urmează vizita la Potsdam, în speță la palatul Sans Souci, urmând ca Charlottenburgul să facă subiectul unuia din review-urile viitoare.

Vizita la Potsdam și Sans Souci a făcut parte din programul celei de-a doua jumătăți a primei zile de vizitare a Berlinului. După turul cu autocarul al capitalei germane, ne-am îndreptat către Potsdam, capitala statului federal Brandenburg. Se află la o distanță foarte mică de Berlin (24 km) pe care am străbătut-o în mai puțin de jumătate de oră. Orașul este așezat pe o insulă între două brațe ale râului Havel, în vecinătatea mai multor lacuri și păduri seculare care îi conferă un cadru natural deosebit, în pofida faptului că zona este una de șes.

Un scurt tur al orașului cu autocarul și pe parcurs explicațiile de rigoare ale ghidei noastre însoțitoare ne-au facilitat o primă și din păcate modestă cunoștință cu principalele atracții turistice ale capitalei branderburgheze:

1) Cartierele istorice:

- Weberviertel - Cartierul Țesătorilor, fosta colonie a țesătorilor protestanți refugiați din Boemia după 1740, ca urmare a persecuțiilor religioase. Proiectată de Johann Boumann la cererea lui Frederick al II-lea, azi se mai păstrează încă forma pătrată a așezării (Weberplatz) mărginită de șiruri de duzi, căci locuitorii erau nu numai țesători iscusiți, ci și furnizori de materie primă: mătase naturală.

-Viertel Holändisches – Cartierul olandez, proiectat tot de Johann Boumann, dar din dispoziția lui Frederick Wilhelm I (Regele Soldat), pentru a fi gazda meștesugarilor olandezi invitați să se stabilească aici în scopul stimularii și dezvoltării industriei locale. Cca. 150 de case construite în autentic stil olandez, din cărămidă roşie netencuită, cu contururi albe și obloane la ferestre, formează și azi un cartier liniștit, pitoresc, cu multe restaurante, terase și magazine care își așteaptă cu bucurie oaspeții.

- Colonia rusă Alexandrowka a fost construită între 1826-1827, la comanda lui Frederick Wilhelm al III-lea, pentru a adăposti corul trimis în dar de țarul Alexandru I curții de la Berlin. Cum era de așteptat și aici întâlnim o arhitectură tipică etniei ruse, cu case modelate în stil tradițional și cu o splendidă biserică ortodoxă.

2) Neuer Garten (Grădina Nouă) este un imens parc din nordul orașului, amenajat din 1786 ca o grădină în stil englez, cu pajiști ample acoperite de gazon frumos îngrijit și cu numeroase ochiuri de apă: mici lacuri și ștranduri. În perimetrul său se găsesc două palate ce pot fi vizitate. Unul e Cecilienhof – locul unde cei trei conducători ale marilor puteri învingătoare (Churchill, Truman și Stalin) au stabilit condițiile de încheiere a păcii la finele celui de-al doilea Război Mondial. Celălalt, Marmorpalais (Palatul de marmură) , e o construcție de dimensiuni modeste, simplă dar elegantă, așezată pe malul lacului Helliger. Tot acolo se află și o grădina botanică cu floră tropicală rară, cunoscută sub numele de Potsdam Biosphäre. Neuer Garten este locul favorit de petrecere a week-end-ului pentru localnici și berlinezi, întrucât dispune de oferte extrem de tentante de petrecere a timpului liber în mod activ și totodată instructiv.

3) Districtul Babelsberg este și el un parc imens, în incinta căruia ființează studioul de film Babelsberg Studios deschis încă din 1912 și câteva clădiri istorice, între care reprezentativ este Babelsberg Schloß, un palat în stil neo-clasic construit în 1833 ca reședință de vară pentru împăratul Wilhelm I.

4) Centrul istoric (Alter Markt) este inima Potsdamului, cea mai veche zonă a orașului, dedicată azi în exclusivitate accesului pietonal. Palatul imperial construit aici în 1662 a fost reședință imperială de iarnă vreme de aproape 300 de ani. Din păcate, bombardamentele de la sfârșitul celui de-al doilea RM l-au distrus în întregime și iremediabil. Nu a fost reconstituită decât Poarta norocului (Fortunaportal) , care marca cândva intrarea în ansamblul de construcții ale palatului. Alături de ea poate fi admirată Nicolaikirche (Biserica Sf. Nicolae) , o splendidă construcție din 1837 în stil clasic, cu un dom circular după modelul bazilicii San Pietro din Vatican, încadrat de patru turnuri grațioase. Nu departe, întâlnim o altă biserică impozantă (Französische Kirche), ridicată în 1750, dar și o Poartă Brandenburg, alta decât binecunoscuta poartă de la Berlin, dar la fel de strălucitoare prin arhitectură și decorații.

Bineînțeles că toate obiectivele menționate sunt deschise publicului și în general pot fi vizitate după programul obișnuit al muzeelor. Lista atracțiilor turistice din Potsdam este însă mult mai cuprinzătoare, așa încât după cum aprecia și ghida noastră, pentru a le cunoaște pe toate îți trebuie o informare amplă, o planificare riguroasă de cel puțin trei zile și deopotrivă un buget consistent afectat intrării la toate obiectivele. Pentru o vizualizare ”in all direction” a unora dintre obiectivele turistice menționate mai sus, dar și a altora, puteți accesa adresa: click aici

Turul orașului cu autocarul s-a terminat într-o parcare din vecinătatea complexului de grădini și palate Sans Souci. Am debarcat și ne-am îndreptat cu toții spre intrarea în parc, depășind în trecere o uriașă moară de vânt olandeză, foarte pitorească, cu aripile ei gigantice încremenite în decor. Azi moara este și ea un insolit muzeu care-și oferă serviciile turiștilor de pretutindeni.

În fața porții de intrare în curtea palatului am fost întâmpinați, cum altfel, de un urmaș al lui Mozart și Wagner, care oferea trecătorilor acorduri romantice la flaut, în schimbul câtorva bănuți sau zâmbete binevoitoare.

Palatul Sans Souci se află foarte aproape, cca. 50 m de intrarea în complexul de palate și grădini incluse în patrimoniul universal UNESCO încă din 1990. Ar fi de adăugat că până în anul 1999, aproape toate siturile istorice din Potsdam au fost recunoscute de UNESCO ca valori inestimabile ale omenirii și au întregit patrimoniul universal al acesteia.

Prima întâlnire cu palatul nu mi-a dat impresia de amploare și grandoare la care mă așteptam, dar am remarcat totuși că locul părea o versiune la scară mai mică a Versailles-ului: un palat de dimensiuni modeste, de culoare gălbuie, fără etaj, cuprinzând un corp central cu o cupolă albastră deasupra și două corpuri laterale, simetrice, iar în fața lui un parc imens presărat de fântâni arteziene și lacuri. Curând aveam să descopăr și elementele de decor care fac din Sans Souci nu un frate mai mic al Versailles-ului, ci o construcție cu personalitate, un mic giuvaer de arhitectură rococo care e vizitat și admirat anual de mai mult de 20 milioane de oameni.

La sugestia ghidei, primul popas l-am făcut la ghișeul de eliberare a biletelor, aflat în aripa laterală dreaptă a palatului, privind dinspre curtea interioară. Intrarea în palat se face doar în grupuri de maxim 50 persoane, existând astfel un orar de acces al grupurilor din jumătate în jumătate de oră. În sezonul de primăvară-vară costul biletelor pentru vizitarea camerelor regale este de 8 euro de persoană (fără ghid) sau 12 euro cu ghid audio, la care se pot adăuga după dorință costurile vizitării altor secțiuni ale palatului (3 euro pentru bucătăria regală, inclusiv crama, 2 euro pentru dormitorul regal). Pentru permisul de fotografiere se percepe o taxă de 3 euro.

Întrucât era o zi senină și caldă de vară aglomerația de la casa de bilete era una așteptată. Ne-am bucurat totuși că am avut norocul să procurăm bilete pentru seria ce urma să intre în palat după numai o oră. Am achitat și costul permisului de fotografiere în interior. Era de fapt o brățară de carton roșu pe care fie o puneai pe braț, fie o atașai aparatului foto spre a fi ușor vizibilă personalului de supraveghere. N-am avut inspirația să citesc și ceea ce era inscripționat pe acea brățară, în limba germană și engleză: ”Permis de fotografiere pentru toate castelele timp de o zi (era imprimată data), fără blitz, fără trepied, doar pentru folosință privată, niciodată pentru publicare”. Dacă aș fi citit din timp, aș fi putut salva alți trei euro, costul unei brățări identice achiziționate mai târziu la palatul Charlottenburg: după ce am plătit și am primit acolo a doua brățară, am remarcat că e identică cu prima și le-am pus alături să le compar. Atunci, doamna de la ghișeu mi-a spus că brățara foto era valabilă pentru toate palatele vizitabile din zona Berlin-Potsdam și că nu mai era nevoie să cumpăr încă una. ”Es tut mir leid”, îmi pare rău, mi-a spus ea, am taxat deja suma și nu o mai pot restitui, am înțeles eu din avalanșa de vorbe nemțești ce au urmat, dar mai ales din figura dezolată a doamnei.

În ora răgaz până la intrarea în palat, am hotărât în prima instanță să vizităm grădina în terase, atăt de binecunoscută din pliante și ilustrate. Am coborât așadar pe lângă un chioșc metalic vopsit în verde și auriu, de-a lungul scării din partea stângă privind dinspre grădină spre palat. Am remarcarcat pe parcurs că ideea terasării colinei și păstrării vechii vii (mie mi s-a părut a fi mai degrabă iederă cățărătoare) în cadrul unor adevărate ferestre din geam și fier forjat, lipsite de coloritul florilor, dar cu simțul profund al simetriei și echilibrului, a fost nu numai o idee nouă, inovatoare, ci și una foarte potrivită pentru a pune în valoare palatul de pe platforma superioară, eclipsat altfel de veselia unei eventuale grădini multicolore de flori.

Zona celor șase terase parabolice (ușor arcuite) este împărțită în doua părți egale de o scară maiestuoasă de piatră ce coboară dinspre palat și se termină în fața unui platou simplu cu gazon și garduri vii, în mijlocul căruia țâșnesc apele unei frumoase fântâni arteziene, cunoscută sub numele de Fontane Große (Fântâna Mare) . Ctitorul acestor desene arhitecturale în stil baroc, împăratul Frederick al II-lea, nu văzut niciodată apa țâșnind din havuzul fântânii, pentru că la vremea construcției (anul 1748) nu dispunea de tehnica necesară pentru punerea în valoare a jocurilor de apă. Patru obeliscuri aurite și numeroase statui de marmură, alegorii și simboluri ale elementelor primordiale (apă, foc, pământ și aer), dar și ale unor zeități antice (Venus, Mercur, Apolo, Diana, ș. a.) întregesc acest peisaj regesc. În fundal se zăresc apele unui lac mic, de forma unui canal, înconjurat de pâlcuri de arbori și arbuști.

În partea dreaptă a terasei se întinde Grădina Marly – Marlygarten (Mein Marly, cum îi plăcea lui Frederick Wilhelm I să-i spună, cu aluzie la grădina omonimă de la Versailles), de fapt un alt parc în care se poate vizita clădirea ce servea odată drept bucătărie regală și depozit de vinuri, dar și o frumoasă biserică cunoscută sub numele de Biserica de pace (Friedenskirche), locul de odihnă veșnică a împăratului Friedrich Wilhelm al IV-lea și al soției sale, împărăteasa Elisabeta Ludovica. Eu și soțul meu nu am vizitat aceste obiective turistice, ci am preferat, în ciuda îndoielii exprimate de ghida noastră, cum că nu vom avea suficient timp pentru a ne întoarce la vreme pentru vizitarea palatului, să facem o incursiune în marș forțat pe aleea din partea stângă a terasei, cale de vreo doi km jumătate, până la Neuen Palais, cel mai elegant și mai mare palat al Potsdamului. N-am avut răgaz decât patruzeci de minute pentru ca să parcurgem cei 5 kilometri dus-întors și să urcăm înapoi scările terasei până sus, la Sans Souci. Este de înțeles că galopul nostru în plină zi toridă a fost răsplătit mai mult cu…. transpirație și oboseală, căci obiectivele turistice de pe parcurs le-am admirat numai în treacăt și nu mai mult de câteva minute, doar atât căt să facem căteva fotografii exterioare. Și iarăși am avut prilejul să dăm vina pe dușmanul nostru, timpul! Timpul care atunci când ai nevoie de el, ba e prea scurt, ba trece prea repede! Acum, privind fotografiile făcute atunci, cred totuși că a meritat, căci nimic nu e mai convingător decât ceea ce vezi cu ochii tăi … Așa că micul nostru maraton ne-a prilejuit întâlnirea cu Orangeria, o clădire inspirată din arhitectura vilelor italiene din perioada Renașterii, cu Ruinele siciliene, un ansamblu de fântâni și ruine artificiale, menite să mascheze rezervoarele de apă ce alimentau fântânile, cu Casa chinezească (Chinesische Haus), un pavilion de inspirație orientală destinat servirii ceaiului, frumos decorat cu elemente de arhitectură și sculptură aurite, după modelul celui similar aflat în grădina castelului Luneville din Lorena.

În sfîrșit, în capătul aleii, sub o largă deschidere vizuală, am descoperit Neuen Palais, o construcție impozantă în stil baroc ce rivalizează cu Schonbrunnul, deși are doar un etaj. Clădirea are forma literei U și este dominată de o cupolă purtând la partea superioară statuile celor trei grații divine, simbolul puterii prusace. La bază și pe terasa acoperișului au fost plasate peste 400 de statui de gresie, opere ale mai multor sculptori celebri. Palatul a fost resedinta de vara a ultimului Kaiser, Wilhelm al II-lea, până la abdicarea sa în anul 1918. Plecând în exil în Olanda, fostul împărat a luat cu el și mare parte din mobilierul palatului. Acesta a fost restituit statului german în 1970, astfel încât azi, Neuen Palais, deși este doar o reconstituire a palatului deteriorat masiv în timpul războiului, reușește să etaleaze în cele peste 200 de săli ale sale elemente de mobilier și picturi originale. Din păcate nu am avut timpul necesar vizitării interioare a acestui impresionant palat, așa încât nu ne-a rămas decât să ne mulțumim cu vizionarea albumelor de fotografii, dintre care vă recomand și vouă adresa: click aici

În graba mare ne-am întors la palatul Sans Souci. Tocmai la timp, căci seria noastră se pregătea de intrare.

Casa ”fără griji” a împăratului Frederick al II-lea, supranumit Frederick cel Mare, a fost desenată și proiectată de monarhul însuși, care nu dorea un palat somptuos, ci un loc simplu, modest și confortabil în care se putea relaxa fără grija treburilor de stat, în compania artelor, muzicii și literaturii. După multe controverse cu arhitectul său, piatra de temelie a fost pusă în 1745 și după numai doi ani, suveranul s-a putut bucura de creația sa: a poposit acolo în fiecare vară, din aprilie până în octombrie, scriind, făcând lungi plimbări prin parcul pe care tot el îl conturase, invitând, găzduind și promovând creația marilor compozitori și gânditori ai vremii.

Inițial, vizitarea palatului nu m-a convins că acesta era cu adevărat un loc de liniște și pace pentru Frederick și urmașii săi. Cele 12 camere ale segmentului central al clădirii, toate vizitabile, au fost gândite ca o înlănțuire una dintr-alta, ca vagoanele unui tren. Pentru mine, ideea de liniște și intimidate nu rezonează deloc cu cea a traiului într-o casă cu camere nedecomandate. Dacă împăratul se simțea acolo în largul lui însemna că regimul de circulație prin palat era unul restricționat, căci cum poți să savurezi o lectură, mai ales filozofică, așa cum o prefera suveranul, când prin odaia ta trec cameriste, sau alți membri ai familiei, sau oaspeți vremelnici? Ei bine, abia la ieșire am zărit un plan al palatului și am constatat că de fapt, șirul de 12 camere cu vederea spre grădină (cel pe care l-am vizitat și noi) este dublat de alte camere cu vedere spre curtea interioară, cea delimitată de două colonade semicirculare. Erau dormitoarele regale, la care accesul se face doar dinspre camerele înșirate în lanț și pentru a căror vizitare se plătea un preț suplimentar. Era limpede că acolo găsea monarhul oaza de deplină liniște, contemplare și odihnă pe care și-o dorea.

Din vizitarea suitei de 12 camere cu vedere spre sud am rămas cu multe poze și cu impresia generală că palatul este mult mai ”casnic” decât alte construcții similare văzute de mine: arhitectura interioară, mobilierul, oglinzile, tablourile, tapițeriile, ornamentele de construcție sunt mai simple și mai comune, fără a se pierde însă în anonimat. Spațiile nu sunt aglomerate, ci ample, în ciuda faptului că dimensiunile camerelor nu sunt foarte mari. Această senzație se datorează așezării simple a mobilierului, precum și ferestrelor foarte mari ce ocupă aproape tot peretele dinspre grădină.

Remarcabile mi-au părut căteva încăperi decorate cu mare inspirație și care m-au impresionat prin strălucirea lor cu adevărat regală:

-holul de intrare este de fapt o sală rectangulară delimitată de 10 perechi de coloane corintice din marmură albă cu capiteluri aurite, care par să sprijine plafonul pictat în întregime cu scene reprezentând-o pe zeița Flora aruncând flori celor aflați jos.

-urmează o galerie lungă, bogat decorată cu stucaturi aurite pe plafon, tablouri originale pe pereți și canapele aurii cu tapițerie de mătase roz.

-biblioteca de formă circulară este aproape în întregime îmbrăcată în lemn de cedru frumos ornamentat într-o multitudine de nuanțe de maro. Ca urmare, lumina discretă ce pătrundea prin ferestre era filtrată și ea în culori blânde de galben și auriu. Biblioteca găzduiește aproximativ 2100 de volume cu scrieri istoriografice greceşti şi romane, precum şi o colecţie de literatură franceză din secolele 17 şi 18, în special lucrări de Voltaire. Cărţile au fost legat în piele de capră maro sau roşu şi bogat aurite. A fost una din sălile preferate ale monarhului, fapt dovedit și de construirea unei uși directe de acces dinspre și către dormitoarele regale.

- suita camerelor este completată de o cameră de studiu și o cameră de muzică, ambele mobilate și decorate cu multă imaginație, dar tot în consacratul stil ”rococo frederickscian”, cu o explozie de ornamente fragile și delicate de inspirație florală. Poate de aceea încăperile mi-au părut a afișa un aer mult mai accesibil și mai vesel. Erau locurile unde suveranul se întâlnea cu membrii Academiei Prusace de Științe, cu mari muzicieni (se pare că Bach era preferatul său), cu strălucitul său invitat Voltaire, cu alți artiști renumiți și unde purta îndelungi discuții estetice și filozofice sau delecta el însuși publicul cântând la fortepiano sau la flaut.

- sala de audiențe: o sală spațioasă cu pereți tapițati în mătase, cu draperii grele și cu multe tablouri originale, opere ale unor autori francezi din sec. 18, între care Wateau și Louis de Silvestre. Sala era folosită și ca sală de mese, în spațiul delimitat de două coloane de gresie roșie.

-sala de marmură – o vastă încăpere rotundă, aflată chiar în mijlocul aripii centrale și care servea drept cameră de recepții și festivități. Este cea mai spectaculoasă încăpere prin simplitate și eleganță. Numele ei nu e impropriu, căci într-adevăr, cu excepția plafonului, totul este din marmură fină de Carara și de Silezia: pereții, podeaua, cele 10 grupuri de coloane duble ce sprijină cupola centrală a edificiului, statuile de diverse dimensiuni plasate atât la nivelul solului, cât și la baza cupolei. Predomină culoarea albă și nuanțele apropiate ei, puse și mai mult în valoare de cele trei ferestre masive care asigură iluminația. Podeaua de marmură este decorată cu splendide intarsii colorate, formând decoruri vegetale simple, dar fermecătoare. Plafonul sub formă de cupolă este bogat ornamentat cu modele geometrice aurite, iar în partea centrală dispune de un luminator de sticlă ce poate fi deschis pentru a asigura o ventilație naturală. Există puține elemente de mobilier. În schimb, remarcabilă este intrarea privată a regelui, o ușă centrală marcată de două grupuri de coloane și bogat ornamentată cu stucuri aurii, care face legătura cu dormitoarele regale.

- la vest de camera de marmură se află cele cinci încăperi destinate oaspeților invitați și găzduiți de împărat. Dintre acești, doi au fost în mod special prețuiți de Frederick al II-lea, încât cele două camere ce i-au găzduit au primit numele lor: Sala de Rothenburg este numită așa după numele contelui von Rothenburg, prieten drag și sfătuitor al suveranului, care a locuit în camera lui circulară până la moarte; Sala Voltaire poartă numele ilustrului gânditor și literat care invitat fiind, a poposit la reședința lui Frederick al II-lea timp de trei ani (1750-1753). Camera în care a locuit mi s-a părut cea mai frumoasă din palat și mult mai potrivită găzduirii unei tinere femei. Datorită bogatelor aplicații în relief de pe pereți, florale și faunistice, imenselor oglinzi și policandre de cristal, dar și luminii calde și discrete, camera a mai primit și numele de Camera florilor.

Periplul nostru prin palatul Sans Souci s-a sfârșit într-un hol neutru, probabil cândva odaia personalului de serviciu, a cărui singură podoabă era un tablou cu portretul lui Frederick cel Mare, ctitorul și cândva stăpânul acestui sălaș regesc.

Ne-am întors așadar în curtea interioară a palatului. Până la ora adunării la autocar am mai avut răgaz un sfert de oră să admirăm arhitectura exterioară (cele două colonade semicirculare străjuite de o armată de statui din piatră care închid spre nord curtea interioară, figurile sculptate ale lui Atlas și ale Cariatidelor grupate perechi între ferestrele de pe partea frontală a palatului, cupola centrală străjuită de grupuri de heruvimi din gresie, sub care putem citi inscripția ”Sans Souci”, acoperișul corpului central ornamentat cu o balustradă și vaze imense de gresie, cele două aripi laterale ale construcției, destinate personalului de servire – cea din vest pentru secretari, funcționari și grădinari, cea din est pentru bucătărie, grajduri și antrenori).

Vizita noastră la Potsdam și Sans Souci a durat trei ore și jumătate. Prea puțin pentru a ne bucura în voie de toate frumusețile strânse acolo în decursul veacurilor. Suficient pentru a-mi fi făcut o impresie și pentru a spune cu mândrie: am fost și eu acolo!

---

VIZUALIZĂRI: 12640 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI