La Palatul „fără griji”

TIPĂREȘTE

Dacă în urmă cu 40 de ani, atunci când am văzut pentru prima oară niște diapozitive color cu Palatul „Sans Souci” , mi-ar fi spus cineva că îl voi vedea în realitate, i-aș fi răspuns: „- Fugi, Dom' le, d' aci, c' ești nebun!?! Cu ce bani să ies io din țară, și - mai ales – cum? Cine-mi dă mie viză dacă nu sunt membră de partid?!”

Dar, uite că nimic nu e bătut în cuie și, datorită jertfei multor tineri și oameni curajoși, s-a schimbat regimul și, odată cu intrarea în UE din 2007, am putut și eu și pot, încă, la 72 de ani, să mă bucur de ieșiri „în Lumea Largă” , să văd și să admir atâtea frumuseți, la care nici nu îndrăzneam să visez pe atunci.

După circuitul făcut de noi în „Țările Nordice” , (despre care - atât @msnd, -consortul, deh! -;) cât și eu – am postat câte ceva pe site), la întoarcerea spre Țară am trecut și prin Germania, iar ca obiectiv de vizitat aici, a fost trecut în contract (ce bucurie! :)) și

Palatul Sans Souci, (în multe locuri am văzut scris legat: „Sanssouci” ), din Postdam, capitala Brandenburg-ului. Pentru automobiliști reperele sunt:

1. Latitudine: 52°, 24' , 13" – N

2. Longitudine: 13°, 2' , 60" – E

„Vorbind” cu prietenul „google” am aflat că:

Autocarul ne-a lăsat undeva în apropierea lui și, pe aleea ce duce spre palat, înainte de intrare, am admirat o frumoasă moară, care m-a făcut să mă întreb în gând: „-Ce-i cu moara asta veche, că parcă nu-și are locul aici!?” , dar tot am fotografiat-o! :)

Prin capătul aleii vestice am intrat în incinta palatului și, imediat am recunoscut ceea ce văzusem în tinerețe, pe diapozitivele mai sus amintite. Dar, înainte de-a savura frumusețea zecilor de coloane cu capiteluri corintice, am mers și am cumpărat bilete pentru vizită, 14 euro/persoană. M-am întors, apoi, să fotografiez primul foișor din dreapta incintei, care-mi rămăsese întipărit pe retină încă de la tinerețe, o structură din metal elegantă, armonios concepută și realizată, înfrumusețată cu decorațiuni aurite și care, pe mine - și atunci, dar și acum – m-a dus cu gândul la o colivie mare, pătrată și fără uși, dar nu pentru păsări, ci pentru desfătarea și odihna celui ce vrea un pic de răsfăț.

Cine și de ce și-a „botezat” palatul astfel? Nimeni altul decât

(de la Wiki citire)

Acesta a vrut un loc numai al său, fără griji (sans souci - în franceză), doar pentru nevoia lui de liniște și desfătare, pentru sufletul lui nonconformist, înconjurat de prieteni iubitori ai artelor și frumosului. Ca urmare a acestui deziderat, a căutat și a găsit, în partea de nord-est a Postdamului, pe „un deal pustiu” și cu vegetație din belșug, un loc bun pentru a-și construi o mică reședință de vară în „stil rococo” , întocmind chiar el schițele după care urma să fie construit palatul. Doar în doi ani, între 1745 și 1747 a fost ridicată construcția corpului principal, iar peste aproape 100 de ani, în 1841, clădirii i s-au adăugat două aripi laterale, la comanda lui Frederic William al IV-lea. Din anul 1990 castelele și grădinile din „Parcul Sanssouci” sunt incluse în Patrimoniul Mondial „UNESCO” .

Tot de pe net am aflat că:

Palatul este o bijuterie a stilului rococo, atât la interior, cât și în exterior, cel mai rafinat stil, în opinia mea. Împreună cu terasa de la același nivel, construcția în sine nu ocupă o suprafață prea mare, iar corpul principal are doar un etaj. Terenul ocupat de palatul Sanssouci și grădinile sale se distinge prin nivele și destinații precise.

Primul nivel - și cel mai de sus - este cel pe care este construcția în sine. Noi am intrat pe domeniu prin aleea vestică, pietruită și puțin în pantă, direct în curtea de onoare. Aceasta are o formă semi-ovală, cu colonade duble, așezate simetric față de axul N-S al clădirii. Mai este o intrare în această curte, pe la rampa de acces din partea nordică și, apoi, prin porticul care desparte cele două rânduri de coloane duble. Cred că pe aici a fost gândită, la acea vreme, intrarea în palat. Curtea se află înaintea fațadei de nord a palatului, fațadă lipsită de ornamente bogate, în comparație cu cea sudică. Așezarea colonadelor în cerc semi-oval, în număr de 44 de perechi, m-a dus cu gândul la Vatican, la piața cu coloanele duble, realizate de Bernini, dar, desigur acestea sunt realizate la o scară mult mai mică.

Și atunci, ca și acum, am admirat frumusețea și zveltețea coloanelor, ornate cu capiteluri corintice, cel mai frumos stil grecesc, după părerea mea.

Tot la acest nivel se află și zona din spatele palatului, care este cea mai atrăgătoare. Clădirea nu este foarte mare, are aprox. 150 m lungime – socotind și aripile laterale. Acestea au fost simetric adăugate ulterior, într-o parte și cealaltă a palatului, pentru nevoile domestice: adăposteau bucătăria, grajdurile și încăperile servitorilor. Lățimea clădirii este de, doar, 30 m. Intrarea în palat se face prin partea nordică, după cum am mai spus, din mijlocul curții semi-ovale.

În capetele fiecărei aripi laterale adăugată ulterior, sunt cele două foișoare din „metal dantelat” , dar și pergolele dintre ele, executate în aceeași manieră. Au fost adăugate ca să ascundă privirii părțile extinse ale palatului, ce adăposteau încăperile pentru servitori și grajdurile. Este o încântare să le privești suplețea și modelarea, care dau impresia unei împletituri uriașe, dantelate! În fața pergolelor există busturi de personaje romane și cópii ale unor vaze antice.

Al doilea nivel ar fi al celor șase terase, dispuse una sub alta pe toată lungimea scării ce duce spre fântână. Vița de vie și smochinii cu care alternează, este plantată în plan vertical pe fiecare terasă, așezată în stânga și în dreapta scării. Diferența de nivel de la partea de sus a scărilor și până jos, la fântâna circulară este de aprox. 20 m. După fiecare rând de scări este câte o porțiune dreaptă, de „odihnă” . Scara maiestoasă este ușor de coborât și de urcat, înălțimea treptelor nefiind mai mare de 12 cm, deci o pot folosi și persoanele mai în vârstă. Pentru persoanele cu dizabilități se pot folosi cele două rampe care, după părerea mea, au fost construite mai recent. Ele încep din dreptul celor două foișoare dantelate și se sfârșesc la nivelul fântânii. Lungimea totală a scării este de aprox. 140 m.

Al treilea nivel, de mai jos, este acela al fântânii circulare și al imensei grădini ce aparțin palatului. Când ajungi aici te impresionează frumusețea lacului și a celor 12 statui de culoare albă, amplasate în cerc, pe conturul fântânii. Albeața statuilor m-a impresionat, având în vedere că sunt în aer liber, și-am avut norocul să văd de ce sunt așa de curate. Într-o poză se va vedea cum sunt spălate și toaletate. Toate statuile sunt despărțite de câte o bancă semicirculară din marmură albă, frumos ornamentată, rezultând un total de opt bănci. Este o încântare să te odihnești pe bancă și să admiri statuile, asta dacă ai timp. Din fericire, noi am avut, pentru că vizita în interiorul palatului nu a durat mult, vreo jumătate de oră numai, iar restul intervalului alocat, de o oră și jumătate, ni l-am petrecut în exterior, admirând palatul pe partea lui sudică și împrejurimile lui.

Fațada sudică zugrăvită în culoarea galbenă, este mai laborios ornamentată decât cea nordică, de la intrare. În centrul ei se vede un corp semi-oval proeminent, iar deasupra lui o frumoasă cupolă. Deasupra ferestrei centrale se vede scris, cu litere de bronz aurit, numele palatului, iar între ferestrele arcuite la partea superioară sunt optsprezece perechi de atlanți și cariatide, care susțin cadrul de deasupra. Aceste sculpturi sunt din gresie și înfățișează satiri și bachanți – convivi ai zeului Bachus - iar balustrada acoperișului este, și ea, decorată cu sculpturi. Se mai văd și heruvimi deasupra lucarnei domului, frumos modelați. Împreună cu foișoarele dantelate din ambele capete ale aripilor adăugate ulterior, dar și cu pergolele dintre ele, fac deliciul privitorilor, dar și al celor interesați să promoveze, din punct de vedere turistic, palatul.

Vizita în interiorul Palatului. Din „curtea de onoare” cea semi-ovală am intrat, mai întâi, în Vestibul, de unde – cine a vrut – a luat un audio-ghid, fără plată. Eu nu am luat, acesta mă încurcă să fac poze și să admir ceea ce văd, de aceea acasă am apelat la amicul „google” . Forma lui este aproape pătrată. Conturul tavanului pictat și puțin boltit este susținut de un număr de zece perechi de coloane, ca cele din exterior, dar aici baza și capitelurile corintice sunt aurite. Deasupra ușii principale dinspre sud, cea prin care se intră în „sala de marmură” , sunt basoreliefuri care te duc cu gândul la zeul Bachus, al vinului, pentru că tema lor este cea a unei podgorii, cu ramuri de viță de vie.

Din vestibul am luat-o spre stânga, unde-și avea regele apartamentul.

Galeria dinspre est în care am intrat este, de fapt, un culoar lung și îngust, a căror ferestre dau spre „curtea de onoare” . Ea se află în spatele camerelor unde locuia regele Și aici, ca - de altfel - în toate încăperile palatului, se văd elemente definitorii ale mobilării de interioare în casele nobiliare de la sfârșit de secol XVIII: marmură, candelabre, oglinzi, tablouri, sculpturi, canapele și ornamente ale stucaturilor de pe pereți și tavane frumos armonizate, șemineuri cu ornamente, care nu dau impresia de „prea încărcat” . Este stilul „rococo” , mai suav, mai rafinat, în opinia mea. :) În nișele „galeriei” , pe peretele dinspre apartamentul regelui sunt amplasate, statui frumoase, cu eroi din mitologia romană, sau greacă. Plafonul este cu stucaturi aurite, iar ferestrele alternează cu oglinzi înalte, cu decorațiuni din stuc aurit. Se va vedea mai bine în poze ce-am vrut să scriu. :) În capătul acestei „galerii de est” se află

Biblioteca. Din păcate nu am văzut-o, nu știu din ce motiv. Probabil pentru că ea este aproape ascunsă, accesată printr-un pasaj îngust dinspre dormitorul regelui. Se vede din pozele mele că este de formă circulară. Curioasă cum sunt, când am ajuns acasă, am consultat net-ul și am aflat că:

Intrăm, apoi, în camerele care comunică între ele, și care compun

Apartamentul regelui. Nu avea nevoie de mult spațiu, doar de un birou, care – se pare – îi servea și de dormitor. Printr-un pasaj îngust, aproape ascuns, el putea intra în „bibliotecă” fără să fie deranjat. Dormitorul mai comunică cu sala de concerte și cu sala de audiențe. Aceasta din urmă, se pare, a servit și ca „sală de mese” pentru rege. Toate camerele apartamentului sunt mobilate în același stil „rococo” , după schițele făcute de el însuși. Plafoanele și pereții sunt acoperiți de lucrări semnate de pictori francezi. Am să mai spun că în sala de lângă dormitorul regelui, cea „de concerte” , ornamentația în stilul „rococo” de pe tavan și pereți este mai laborioasă. N-am să descriu fiecare sală în parte - care „comunică” una cu alta - în fotografii se va vedea mai bine despre ce și cum și-a mobilat / decorat regele spațiul privat. Din „sala de audiențe” am intrat în

Sala de marmură. Este situată în mijlocul palatului, sub domul ce se vede din exterior Ea „comunică” cu vestibulul și cu cele două galerii: cea din spatele apartamentului regelui -din stânga – și cu cea din spatele camerelor de oaspeți, din dreapta intrării. Este, poate, cea mai spectaculoasă sală a palatului, prin forma ei și – mai ales - prin cupola de formă ovală, cu ornamente aurite. Când intri aici privirea îți este atrasă ca un magnet de frumusețea ei și de cele opt sectoare în care este împărțită. Fiecare sector pornește din centrul luminat al ovalului de sus și coboară spre brâul bolții de jos. Și el este ornamentat și sprijinit de opt perechi de coloane albe din marmură, cu capiteluri corintice aurite, o reproducere a celor din vestibul. Tot de sus atârnă două policandre din cristal care completează minunata boltă. În partea de sud a sălii sunt trei ferestre arcuite, orientate spre grădină. În fața lor, în două nișe care flanchează ușa, sunt statui ce-o înfățișează pe Venus Urania, zeița naturii, și pe Apollo, zeul artelor. Pavimentul sălii, este din marmură decorată cu instarsii colorate cu frunze de viță de vie și flori de dovleac. Coloanele și alte elemente ale interiorului sunt, și ele, din marmură „de Carrara” și „de Silezia” . A fost principala sală de recepție. Aici, cu prietenii cei mai apropiați, regele sărbătorea evenimentele principale ale palatului și pe cele din viața privată. Am atașat pozelor făcute de mine și una preluată de pe net, în care se vede mai bine rolul sălii de marmură. De altfel, pozele atașate vor „povesti” mai convingător decât mine cât de frumoasă este această sală! :)

Am continuat, apoi, vizita spre jumătatea cealaltă a palatului, cea dinspre vest și anume în

Camerele de oaspeți. Dacă apartamentul regelui are doar trei săli + biblioteca, aici avem cinci camere în care erau găzduiți cei mai intimi prieteni ai regelui. Unul dintre ei a fost omul de cultură, scriitor prolific și filozof al iluminismului francez, Voltaire. De altfel, una din camere, cea în care el a locuit pe timpul șederii la palat, aproape trei ani, este numită Camera lui Voltaire, sau Camera cu flori. Este a patra cameră de oaspeți, penultima din șirul de cinci. Nu știu să spun care din cele două mai frumoase încăperi ale palatului – în opinia mea – este camera lui Voltaire sau sala de marmură. :-?? Este o încântare pentru ochi și suflet să privești toți pereții, plafonul sau podeaua cu ornamente florale colorate, frumos armonizate între ele. Plafonul alb este ornat cu o coroană ovală, în care s-au împletit ramuri de trandafiri cu flori de culoare albă, roz, sau oranj, cu frunze verzi și muguri ce stau să se deschidă. Din mijlocul ei atârnă un candelabru, ale cărui brațe și „becuri” sunt mascate de un „ciorchine” de flori albe. Pereții sunt zugrăviți (sau tapetați?) într-o culoare galbenă, ca să fie un mic contrast între ei și plafon. Ancadramentele ușii și pereții sunt decorați în același stil „rococo” și, pe lângă ghirlandele de flori ce coboară de sus, mai apar și păsări sau fructe. Este o explozie de frumusețe în oricare colț și loc al încăperii ai privi! Toată această sală are un caracter vesel, de primăvară în toată plenitudinea frumuseții ei! :))

Camera lui von Rothensbourg. Celălalt oaspete mai apropiat al regelui a fost Contele de Rothensbourg, care a locuit la palat până la moartea sa, în 1751. El a ocupat camera care echilibrează, d. p. d. v. arhitectural, palatul cu „biblioteca” , din capătul laturii de est. De aceea acestei încăperi i s-a atribuit numele contelui. Aceasta este mai simplă și nu are atât de multe ornamente, dar nu lipsește bunul gust al mobilierului, tot în stil „rococo” . Am intrat, apoi, în

Galeria dinspre vest care o echilibrează, și ea, pe cea din stânga intrării. Aici pereții sunt tapetați în culoarea roz, și sunt acoperiți cu tablouri ale pictorilor francezi. Am remarcat și aici mobilier și oglinzi cu ornamente aurite în stil „rococo” , de-a lungul întregului coridor îngust. Spre ieșire mi-a atras privirea un portret de dimensiuni mari, care părea că e pictat pe perete, dar era, de fapt, un tablou reprodus la scară mărită a celui pe care l-am văzut și în biroul regelui.

Ca la orice obiectiv turistic, nu lipsește nici de aici un magazin de suveniruri, de unde am luat și noi câte ceva.

Din toate camerele palatului se putea ieși pe terasa din spatele lui, mereu însorită. Despre fațada sudică și foișoare am povestit mai sus. Acum am să spun câte ceva despre cum s-a gândit regele să valorifice terenul din spatele palatului. Și-a dorit o podgorie terasată și a realizat-o, dispusă de o parte și de alta a axului central al palatului. Terasele, în număr de șase, sunt plantate cu viță de vie pe spaliere, în plan vertical, pe care le-a alternat cu „nișe vitrate” , ce se pot închide pe vreme rea, în care a plantat smochini. Fiecare rând de terasă este despărțit de fâșii orizontale, late cam de 3m, acoperite cu pietriș alb. În mijlocul lor „tronează” , dacă pot să spun așa, scara ce coboară până la nivelul de mai jos, unde este fântâna circulară. Despre ea și despre fântână am spus câte ceva la începutul articolului, deci, n-am să insist cu alte detalii. Am să completez, doar, spunând că statuile din jurul fântânii reprezintă figuri ale lui Venus, Mercur, Apollo, Diana, Juno, Jupiter, Marte și Minerva, precum și reprezentări alegorice ale celor patru elemente: Foc, Apă, Aer și Pământ. Și încă un amănunt: fântâna pe care a gândit-o însuși regele, nu a funcționat, chiar dacă a investit mulți bani într-un sistem de aducțiune și de pompare a apei spre fântână. Ingineria hidraulică era, pe vremea aceea, în fază de pionierat. Abia 100 de ani mai târziu, pe la mijlocul sec. al XIX-lea, prin 1842, moștenitorii lui s-au putut bucura de jeturile înalte de 38m ale fântânii în funcțiune. Stația de pompare a fost mascată de un pavilion în grădină, deghizat în „moschee turcească” . Aceste amănunte le-am găsit „săpând” pe net, când am ajuns acasă.

După terasarea podgoriei și finalizarea palatului, regele Frederich s-a gândit să amenajeze și zona foarte mare din vecinătatea palatului. Astfel, a început să se contureze „Parcul San Souci” , o grădină imensă pe care noi nu am mai avut timp s-o vedem, chiar dacă am fi vrut.

Poate n-ar fi de neglijat să spun că regele a murit în acest palat, într-un fotoliu din biroul lui. În prevederile lui testamentare regele cerea așa:

Nepotul și succesorul său, Frederick William al II-lea, a nesocotit aceste instrucțiuni și a dus sicriul în biserica garnizoanei din Potsdam, alături de tatăl lui Frederick al II-lea, „regele soldat” . Abia după 205 ani de la moartea sa - timp în care sicriul a fost purtat prin mai multe locuri - în august 1995, după reunificarea Germaniei au fost îndeplinite dispozițiile testamentare ale lui Frederic al II-lea.

Mormântul regelui se află lângă palat, la marginea de est a terasei superioare, loc pe care el însuși l-a ales și l-a săpat, încă din 1744. Aceste informații le-am luat tot de pe net. Dacă acolo, la Sanssouci, aș fi știut că pot vedea și mormântul celui care a schițat, desenat și realizat o asemenea bijuterie de palat, cu siguranță m-aș fi dus să-l văd și să-l fotografiez!

---

VIZUALIZĂRI: 850 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI