Micene

TIPĂREȘTE

(vezi si Tirynt - Cetatea ciclopilor)

Intre Tirynt si Micene sunt câtiva kilometri, pe care i-am facut destul de repede. Surpriza a venit datorita faptului ca, tot apropiindu-te de cetate, nu o vezi! Indicatoare bilingve sunt o groaza, însa cetatea neam de poate fi vazuta. Am oprit într-o parcare unde scria "Micene", lânga alte trei-patru masini. Aici o fi? ne-am întrebat. Nu, nu era aici; aici se afla Tezaurul lui Atreu, un mormânt urias, cu un mic sit arheologic lânga el.

"Pentru Micene, mai mergeti cam 500 de metri, dupa dealul acela", ne-a spus ghida de la "tezaur". Ne-am urcat în masini si dupa 500 de metri ne-am trezit in fata cu un deal galben, cu ceva ziduri pe el. "Asta e faimosul Micene? ", ne-am întrebat dezolati. A aparut o curba si apoi o parcare imensa, cu vreo 30 de masini si sase-sapte autocare. "Aici o fi! ", ne-am spus resemnati. Am luat bilete, 12 euro de persoana, pret ce includea cetatea, muzeul si tezaurul. Repet, copiii au gratuitate.

Pe masura ce inaintam în sit, am înteles de ce nu o puteam vedea: este construita sub forma unei cochilii de melc si pe masura ce te apropii de ea ti se dezvaluie privirii, încetul cu încetul. Daca ridicai ochii, vedeai niste mogâldete, sus de tot, in vârful dealului. Acolo trebuie sa ajungem? Mogâldetele erau turistii care împânzisera întreg sit-ul (daca mariti prima fotografie, îi veti vedea). Apoi "invizibilitatea" mai era data si de iarba galbena, care se confunda cu zidurile, astfel încât, de la departare, nu-ti dadeai seama de masivitatea orasului-cetate. Probabil, primavara contrastul galbenul zidurilor cu verdele ierbii este mai accentuat si se pot vedea mai multe detalii.

Pâna la Poarta Leilor trebuie sa urci o rampa luuuunga, construita probabil tot din motive strategice (ca la Tirynt), intrarea în cetate fiind pusa astfel încât atacatorii sa fie deja obositi în momentul ajungerii în dreptul portii. Tot asa am ajuns si noi, lesinati, gâfâind din rasputeri, la 42 de grade celsius, în jurul orei 16.00. Poarta arata exact ca în cartile de istorie, însa în aceste carti nu poate fi redata la adevarata ei masivitate. Am facut toti poze, laolalta cu doua grupuri de turisti italieni si germani, amuzându-ne reciproc: românii facând poze italienilor, nemtii facând poze românilor si italienii nemtilor, toate având ca fundal poarta cu cei doi lei. Feministele spun ca leii ar fi fost de fapt leoaice, care, la origine, ar fi avut capetele din bronz. Leoaicele, reprezentând dualitatea (stânga-dreapta, sus-jos, bine-rau etc) strajuiesc o coloana ce reprezinta axa vietii.

Urmeaza a doua rampa, care se presupune ca ducea spre o alta poarta, care astazi nu mai exista. De-a lungul acestei rampe, în partea dreapta, se afla o incinta circulara mare, unde s-au descoperit o groaza de bijuterii.

Ajuns sus, pe culmea dealului, unde se afla acropolis-ul, "orasul de sus", se poate vedea în departare cetatea feudala a Argosului iar mai jos Tiryntul. Din cauza lor, intru în polemica cu un neamt, nedumerit la rându-i ca nu a gasit cetatea ciclopica de la Argos, aratându-mi ghidul dupa care se inspira el în drumetiile sale prin Grecia, alaturi de sotie si cei doi copii. Ii raspund ca nici eu n-am gasit aceasta cetate, desi Argosul, la fel de puternica ca Micenele sau Tiryntul le-a supus pe amândoua, facându-se stapâna absoluta peste întreaga regiune a Argolidei. Presupunerea germanului a fost ca bolovanii de la cetatea ciclopica au fost folositi la construirea cetatii medievale (prin 1200 d. Chr – vedeti poze pe net cu cetatea feudala a Argosului). Habar n-am, n-am reusit sa ajung pâna acolo.

Legenda spune ca Micene a fost fondat de Perseu, nepotul regelui Acrisius, stapânul Argosului si fiul lui Danae, fata lui Acrisius.

In cel de-al doilea mileniu î. Chr, timp de 600 de ani, Micenele a dominat cea mai mare parte a Peloponezului de sud. In perioada când a început constructia orasului-stat, civilizatia Minoica din Creta se afla deja în plina dezvoltare si efectua primele schimburi comerciale cu Micene. Ulterior, Micene a facut pe dracu’n patru si a cucerit imperiul cretan, lesinat dupa bogatiile si femeile cretane, faimoase pentru frumusetea lor. Tot atunci, Micenele si-a schimbat stilul picturilor aflate pe vasele de lut.

Palatul regelui avea vestitul megaron, o sala centrala sustinuta de patru coloane, cu o gura de aerisire patrata în acoperis (vezi fotografia de la articolul despre Tirynt). Prin 1350 î. Chr. orasul s-a întarit cu asa-zisele ziduri ciclopice, deoarece la constructia zidurilor exterioare s-au folosit pietre uriase, pe care, conform traditiei, numai ciclopii (oameni de 3-4 metri înaltime si cu un singur ochi) le-ar fi putut ridica. Repet, bolovanii de la Micene mi s-au parut a fi mult mai mici decât cei de la Tirynt.

De aici, de sus, de pe acropole vezi întreaga maretie a orasului, cele 3-4 siruri de ziduri ce-l înconjurau odinioara, cu resturile de case si palate cuprinse în interiorul sau. Undeva în partea dreapta se casca o intrare, unde coborând 99 de trepte dam peste cisterna aflata sub pamânt, cu apa potabila, la 15 metri adâncime. Iesim din cisterna si coborâm pe alte poteci marcate, dând peste alte cladiri, palate, temple si porti. Peste tot sunt placute indicatoare, bilingve sau trilingve (greaca-engleza-germana). Apropo, la Delphi prima limba vorbita este… franceza. Engleza se gaseste rar sau deloc!

Pe aceste indicatoare ai o schema generala a sit-ului, care, printr-o bulina rosie, îti spune în ce loc te afli, explicatiile zonei sau a cladirii în fata careia te afli, în cele trei limbi si un desen-reconstituire, care îti arata cum ar fi aratat cladirea-templul-baia-palatul respectiv.

In afara citadelei se afla mormintele regale, presupuse a fi ale lui Agamemnon, Climtemestrei si Egist (vezi fotografiile), pe care, daca te grabesti sa ajungi la muzeu (înauntru te asteapta aerul conditionat binefacator), ai “sansa” sa le ratezi. La fel era s-o patim si noi! Am vazut niste poteci, ne-am luat dupa ele si surpriza: ne-am trezit în fata mormântului lui Egist, amantul Climtemnestrei. Mormântul ei se afla alaturi, probabil ca cei doi iubiti sa fie uniti si dupa moarte, dupa ce l-au ucis împreuna pe bietul Agamemnon care se întorsese cu noua lui iubita Cassandra, drept prada de razboi, halaiduind zece ani pe la Troia sau pe unde l-or fi purtat corabiile. Mormintele sunt uriase, probabil s-a depus o munca titanica la ridicarea lor (mai ales a mormântului lui Agamemnon), conform gradului de importanta a locatarilor.

„Plin de încântare, va anunt, maiestate, ca am descoperit mormintele care, conform traditiei, apartin lui Agamemnon, Cassandrei, lui Eurymedon şi însotitorilor“, i-a transmis Heinrich Schliemann regelui George I al Greciei la sfârsitul lui 1876. Situl grecesc de la Micene fusese identificat cu treizeci de ani în urma cu ramasitele cetatii aheilor, populatia care a învins Troia, dupa cum se povesteşte în Iliada lui Homer.

Lânga muzeu se afla Mormântul Leilor, rotund, neacoperit. In muzeu, înghesuiala mare (deh, caldura e de vina). La adapostul aerului conditionat mai ca nu-ti vine sa mai iesi afara. Aici se pot vedea fresce originale, vase de lut cu celebrele desene mitologice, apoi se coboara la subsol unde afla comoara descoperita de Heinrich Schliemann, dar sunt doar copii perfecte ale comorii, originalele aflându-se la Muzeul National din Atena. Vad si masca lui Agamemnon, aflata în filele cartilor de istorie din scoala generala si liceu, precum si câteva sabii. Dau sa fac o poza si sunt certat de o grasana de 100 de kg care abia se urneste de pe scaun: “No flash, no flash! ” Asta este, doar masca este fotografiata, restul fotografiilor le voi lua de pe internet, precizând si sursa lor.

Pun aici si lista regilor micenieni, doar asa, pentru informare si pentru a face articolul mai lung si mai plictisitor :):

- Perseu - fiul lui Zeus și al Danaei; întemeietorul cetății

- Electryon - fiul lui Perseu și al Andomedei

- Sthenelos - fiul lui Perseu și al Andomedei

- Eurystheus - fiul lui Sthenelos și al Nicippei; ucis de heraclizi

- Atreu - fiul lui Pelops și al Hippodamiei, unchiul lui Eurystheus

- Tieste - fiul lui Pelops și al Hippodamiei

- Agamemnon - fiul lui Atreu și al Aeropei; participant la Războiul troian

- Egist - fiul lui Tieste; l-a asasinat pe Agamemnon

- Oreste - fiul lui Agamemnon; a condus mare parte din Peloponez

- Tisamenus - fiul lui Oreste; ucis de heraclizi

Acum, foarte pe scurt despre razboiul troian: Peleus s-a casatorit cu Thetis (zeita marii) si acestia nu au invitat-o la nunta pe Eris, zeita discordiei. Tipa s-a suparat si a aruncat un mar de aur în sala unde se tinea banchetul, spunând ca marul apartine celei mai frumoase zeite. Hera, Atena si Afrodita s-au certat pentru posesia marului iar Zeus, smecher, ca sa le împace, l-a pus pe Paris, printul Troiei, considerat cel mai frumos barbat din acea vreme, sa hotarasca cui sa dea marul. Paris i-a dat marul Afroditei, deoarece aceasta i-a promis ca i-o da pe cea mai frumoasa femeie din lume, pe Elena, sotia regelui Menelaus al Spartei. Paris s-a dus în Sparta si a rapit-o pe Elena si o parte din averea lui Menelaus. Menelaus s-a facut foc si para si i-a instigat pe toti fostii petitori ai Elenei sa jure ca o vor aduce înapoi. De peste tot au început sa se strânga eroii, inclusiv Ulise (care initial nu a vrut sa participe la razboi) si Ahile, deoarece profetia spunea ca Troia va putea fi cucerita doar daca va lupta si Ahile. La conducerea flotei grecesti a fost pus Agamemnon, regele Micene-ului. Agamemnon a omorât un cerb al zeitei Artemis, aceasta s-a suparat si a calmat marea. Ca sa poata porni, Agamemnon a fost nevoit sa-si sacrifice fiica, Ifigenia. Dupa ce flota s-a pus în miscare, grecii habar n-au avut unde se afla Troia, asa ca au loc niste batalii cu câteva tarisoare nevinovate: Mysia si Teutrania. Regele din Teutrania, Telefus este ranit de Ahile, iar grecii negasind-o pe Elena se întorc acasa. Profetia spunea ca Telefus putea fi vindecat doar de cel care îi provocase rana, adica de Brad Pitt. Ducându-se la Brad si vindecat de acesta, Telefus le promite ca le va arata unde se afla Troia. Odiseu si Menelaus se duc la Peter O’Toole, pardon, la Priam, regele Troiei, cerând-o pe Elena si comoara furata. Priam refuza si uite asa razboiul poate începe. Timp de 9 ani grecii au cucerit teritoriile din jurul Troiei, ca sa-i slabeasca aprovizionarea cu hrana, distrugandu-i astfel si economia. In diversele mini-batalii încep sa moara o groaza de eroi, de ambele parti: Hector, Penthesilea, Patrocle, Brad Pitt, Pelops etc. etc. etc Ulise o roaga pe Atena sa-i dea o idee geniala pentru a pune capat razboiului. A doua zi grecii construiesc calul troian, pe care-l vor oferi drept ofranda Troiei. Flota greaca se retrage un pic mai încolo, Ulise si câtiva eroi se baga în burta calului, troienii chefuiesc întreaga noapte, Ulise iese si deschide portile, armata greaca face prapad, moare si Peter O’Toole, Cassandra este violata iar Diane Kruger, pardon, Elena cea iubareata se întoarce la Sparta. Dupa razboi, Polyxena, fata lui Priam, este sacrificata la mormântul lui Ahile, Filoctet il omoara pe Orlando Bloom cu arcul lui Hercule iar Astyanax, fiul lui Hector, este omorât, ca simbol al sfârsitului razboiului. Enea, un print troian, a reusit sa scape în urma distrugerii Troiei – vezi Eneida lui Vergiliu iar Ulise are chef sa halaiduiasca mai multi ani, pe multe mari, în bratele mai multor femei pâna se va întoarce acasa – vezi Odiseea lui Homer (Armand Assante, productie Hallmark Channel).

Daca Dumnezeu ma ajuta si la anul voi vizita si Troia, voi scrie atunci un articol mai detaliat despre razboiul troian. Pâna atunci, este important sa fiu sanatos si sa adun banii pentru excursie.

Ne strigam prin statie pentru adunare, deoarece unii se afla la mormintele celor doi amanti, altii sunt prin muzeu, altii la Mormântul Leilor, altii la toaleta. Apropo de toalete, fiindca tot n-am spus un cuvintel despre ele, le gasiti în toate site-urile si au un confort de lux, având toate cele necesare în interior.

Iesim din site, ne urcam în masini si ne întorcem cale de 500 de metri pâna la "Tezaurul lui Atreu", un mormânt urias, foarte impresionant si prin înaltime, si prin arhitectura dar si prin blocurile uriase de piatra folosite la construirea lui.

Acum ce sa mai vizitam? Spre Nemea, se afla colea, la doi pasi. Abia am iesit pe drumul spre Nemea când doua masini de politie ne blocheaza drumul si ne îndruma pe alta cale. O luam pe acolo, mai mergem cam un kilometru si din nou surpriza: de data asta un sir lung de masini si în departare doua camioane-cisterna ale grevistilor blocheaza drumul. Hai ca terminam ziua cum nu se poate mai bine…

Ma îndrept spre primul polistist pe care-l vad si, cu harta în mâna, îi spun ca suntem turisti si ca dorim sa ajungem la Nemea, însa el ma trage deoparte si-mi sopteste ca "negocierile" sunt pe terminate si sa mai asteptam cateva minute, deoarece i-au convins pe cei doi camionagii sa-si retraga mastodontii de pe sosea.

Are dreptate, peste trei-patru minute cele doua caminoane elibereaza drumul si am timp sa-i vad zâmbetul tâmp, de mare viteaz ce este, al unuia din soferi, primul imbold fiind sa-i arat degetul mijlociu, însa ma abtin cu greu. In fine, drumul fiind liber, noi fiind liberi, tule-o spre Nemea! Drumul este superb, maslinii si portocalii ne înconjoara de peste tot. Ajungem la stadion, coborâm veseli nevoie mare ca grevistii n-au reusit sa ne strice ziua, însa casa de bilete este închisa: program de vizitare 8:00 – 15:00.

Pisici! Hai înapoi!

Ne propunem ca la plecarea din Tolo spre Atena, sa nu plecam pe la 9:00 ci pe la 7:30, astfel încât sa ajungem la ora 8:00 la stadionul din Nemea si apoi sa vizitam si sit-ul (sit-ul arheologic si muzeul se afla cam la 500-600 de metri de stadion).

In fine, dupa ce ne chinuim sa vedem stadionul prin gard, ne întoarcem la Tolo, nu înainte de a cumpara pe drum, de la o localnica, cinci litri de ulei de masline si doi litri de vin rosu. In tot periplul nostru prin Peloponez am vazut deseori (ca si la noi, de altfel) localnici care-si comercializeaza produsele proprii: ulei de masline, vin (alb si rosu), miere, lamâi, portocale, piersici, pepeni.

Seara, dupa cina, anumiti obraji s-au aprins dupa doua-trei pahare de vin rosu, gurghiuliu, atmosfera fiind foarte încinsa, cu dezbateri aprinse în ceea ce priveste cetatile vizitate, cu eroii lor troieni cu tot, eroi care din vorba în vorba au ajuns si pe la Termopile, Histria sau Tomis. Si pe la Callatis? Habar n-am. Stai putin sa ma gândesc… Ala cu lâna de aur, Iason, a ajuns la Marea Neagra sau la Marea Caspica? Dar de Brad Pitt cu sabia aia a lui, care numai greceasca nu era, ce spuneti? Stiti voi, atunci când s-a luptat cu ala pe care-l bate Jet Li în "Fearless", pe tatami...

Sau era în "Visul împaratului"? Nu, bre, ala e Jackie Chan.

Oricum ar fi, ospatar, mai toarna un rând!

Surse folosite: aici (foarte multe informatii si fotografii), aici si aici

---

VIZUALIZĂRI: 5257 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI