In vizita la Isabel la Católica

TIPĂREȘTE

Dragii mei… Ma numesc Isabel de Castilia si sunt mai cunoscuta ca Isabel la Católica, sau “Cea Catolica” pe limba dumneavoastra, popor format si dezvoltat in cealalta extrema a Imperiului Roman… M-am nascut in 1451 in Madrigal de las Altas Torres, un mic satuc din provincia Ávila, la doar douazeci si sapte de km de Medina del Campo, cel mai important oras din zona unde va poftesc astazi in vizita…

Am avut o viata familiala si política destul de agitata, ce zic eu destul… foarte agitata si m-am stabilit aici la o varsta foarte frageda. Presupun ca stiti cum sta treaba cu viata regilor si-a nobililor de rang mare… In 1468 – ufff, ce de vreme a trecut de-atunci… - fratele meu vitreg, Enrique IV, m-a recunoscut ca printesa de Asturias si, din momentul ala am fost “Señora de Medina” si mi-am unit o buna parte din viata si destin cu acest oras, unde, zic urmasii mei, iese in evidenta de haaaat, departe tare, silueta Castelului de La Mota.

Va poftesc astazi sa descoperiti, in compania mea, miile de caramizi care ascund nenumarate legende, aventuri si povesti… Miile de caramizi care au dat forma unuia dintre cele mai bune parcuri de artilerie din Evul Mediu al sec. XV, neinvins in marile batalii… (credeti-ma, nu am pic de ingamfare cand spun asta…) Miile de caramizi care au adapostit si ascuns nenumarate personaje istorice din aceasta tara, de la mine incoace, si care au impiedicat ca altele sa fuga de aici… Caramizi cu viata proprie, care continua sa surprinda si in zilele dvs.

Lasati-va, va rog, carutele si calestile astea moderne, fara cai, in locul special amenajat din fata Castelului. Pe vremea mea tot locul asta era un parc frumos, plin de alei si flori de toate neamurile si culorile… Dar nu!! Stati linistiti, nu voi deveni melancolica. Sunt constienta de schimbarile produse de-a lungul timpului si, mai mult de atat, sunt mandra ca opera mea si-a lui Fernando a supravietuit atat timp si inca atrage atentia.

Dupa cum vedeti, locul pe care se afla castelul este unul privilegiat, undeva sus in acest podis castilian. Cred ca banuiti – ca doar de-aceea se face istorie la scoala in ziua de azi – ca acest lucru facea mult mai usoara apararea si protectia… nu numai a castelului, ci si a tuturor asezarilor care au existat aici. Pentru ca, inainte de a va pofti in castel, doresc sa va arat asezarile din preistorie gasite si, posterior amenajate, in fata acestuia. Nu va va veni sa credeti, insa istoria acestui loc ajunge pana in Epoca de Fier!!

Va las sa platiti inainte impozitul, aici nu ma bag!! Eu am condus castelul cum m-am priceput mai bine acum cinci sute de ani. Stiti ca este nevoie de galbeni (astazi se numesc altfel) pentru a intretine o asemenea fortareata… Asa era pe vremea mea si asa va fi intotdeauna. Doar scopurile sunt altele astazi. Nu va va parea rau, insa, pentru cei cativa galbeni platiti. Va asigur o plimbare placuta, o calatorie in trecut…

Asa… Dar poftiti, poftiti!! Taaare mult s-au ocupat sa arate aceste foste asezari umane dumneavoastra tuturor cei care se numesc… cum se numeau…? Ah, da, arheologi!! Zacamintele se numesc “Los orígenes de Medina”, ma scuzati, “Originile Medinei”… Nu-mi fac griji, stiu ca sunteti popor destept si prindeti imediat alta limba. Stiati ca asta este unul dintre lucrurile – poate putine, e-adevarat – pentru care sunteti foarte apreciati si admirati pe aceste meleaguri? Urmasii mei abia acum au inceput sa se deschida lumii si prin invatarea altor graiuri. Insa dumneavoastra sunteti recunoscuti pentru usurinta cu care invatati sa vorbiti in alte limbi… Ah, sa ne intoarcem la oile noastre, cum zic vecinii de la nord, ca tare-mi mai place sa vorbesc si ma pierd in amanunte si paranteze…

Va spuneam ca totul a inceput in Epoca de Fier, cand pe locul unde ne aflam s-a format o importanta asezare care a ajuns sa ocupe toata suprafata Motei (apropo, “mota” inseamna “ridicatura pe un teren plan”). Aici si-au construit propriile case, iar acestea sunt urmele lor!! Stiu, stiu ca veti spune ca sunt foarte mici, si ca va veti intreba cum dormeau mai multe persoane intr-o incapere minuscula… Ei bine, sunt convinsa ca si pe meleagurile dumneavoastra a existat asa ceva. Caci pana la urma toti am avut aceeasi evolutie, fie ca s-a nimerit sa ne nastem mai la apus sau mai la rasarit… Impresionant este ca se vad inca foarte bine urmele asezamintelor, si putem intui chiar si unde faceau focul, vedeti?

Bate un pic vantul, puneti-va bine pelerinele, pardon, stiu, stiu ca le numiti altfel in ziua de azi, si ca a mea a ramas demodata… Insa este facuta din lana de oaie de-ale locului, si tine de cald foarte bine. Vedeti aceste ziduri? Ei bine, acea asezare preistorica a fost abandonata si se poate spune (asta am invatat-o si eu de la tinerii care explica turistilor ca dumneavoastra, mm… se numesc… ghizi, da, ghizi turistici, imi notasem cuvantul acesta in vocabularul de limba moderna) ca pana in epoca Reconquistei (adica “recucerire”), deci tooooocmai in sec. XI, nu s-a mai format o alta asezare importante in La Mota. Datorita instabilitatii vremurilor, s-au construit diverse ziduri care inconjurau localitatea… Ceea ce vedeti dumneavoastra aici sunt resturile unui zid primitiv din sec. XII, pe care este asezata o parte din castel. Incetul cu incetul, Medina (“oras” in limba araba, atat de cunoscuta mie…) a crescut si, intr-un timp destul de scurt, suprafata Motei a ramas mica, astfel incat asezarea s-a extins pana la campie, dand nastere actualei Medina del Campo.

Cum? Ce spuneti? Daaaa… Asa-i? Privelistile sunt minunate de aici, de sus. Ia uitati, astazi, ca e senin, se vede si lantul muntos dintre Segovia si Madrid… Va invit la o plimbare in jurul castelului, insa inainte mi-as dori sa va spun povestea lui…

Ufff… Sunt atatea legende in jurul Castelului… Nu e rau deloc, legendele sunt menite, printre altele, sa atraga atentia urmasilor si urmasilor lor… Sunt convinsa, insa, ca povestea mea, adica cea adevarata, nu este cu nimic mai prejos… Castelul este rezultatul unei lungi transformari in care au intervenit in mod activ regele Juan II de Castilia (tatal meu) si fiul sal (si fratele meu vitreg), Enrique IV (care au construit incinta interioara a fortaretei si Turnul Omagiului), si… noi, da, noi, regii Catolici, adica eu si sotul meu Fernando de Aragón. Intotdeauna zambesc cand ii aud pe tineri cum explica faptul ca, prin construirea barierei defensive, castelul s-a transformat dintr-un castel normal intr-unul din cele mai bune parcuri de artilerie care existau in Europa pe vremea noastra.

Stiu ca mi-a ramas, de-a lungul secolelor, o faima de… nici nu stiu exact cum s-o definesc, pentru ca nu vreau sa deformez realitatea, insa… recunosc ca, pe langa credinta care mi-a adus “porecla” sau supranumele de “Cea Catolica”, am fost o femeie hotarata, cu ideile clare si un ascutit simt al dreptatii. Nu picam bine tuturor, mai ales ca societatea in care traiam la vremea respectiva era una masculina… Maaare noroc aveti femeile din ziua de azi, insa la vremea aceea situatia era atat de diferita… Dar eu nu m-am lasat. Mi-am impus principiile si convingerile, si, nu vreau sa par lipsita de modestie, insa istoria spune ca acestea au fost corecte aproape intodeauna.

Rudele noastre construisera deci doar ceea ce dumneavostra vedeti in interior, castelul propriu zis, daca doriti. Locul fiind atat de ravnit de multi, am hotarat, eu si Fernando, sa-l inconjuram cu zidul acesta cu rol defensiv, si de acest “sant” imens, despre care copiii dumneavoastra invata la scoala ca era plin de apa si de crocodili, pentru a-l transforma in inaccesibil dusmanilor. Crocodili nu au fost niciodata, credeti-ma…

Poftim? Ce spuneti? Ah, daaa… Deci ati fost la Coca? Sigur ca da, castelul nostru seamana ca stil cu cel din Coca. Mudéjar. Proabil ati auzit de acest stil de constructie aici, in Castilia (si nu numai). Caramizi arse in foc… Si o impresie de dantelarie placuta ochiului, asa-i?

Ei bine, ceea ce in ziua de astazi se poate interpreta ca simple gauri in acest zid, si aproape la nivelul solului, sunt, da, gaurile prin care se introduceau píesele de artilerie din vremurile noastre. Nu erau inca tunurile si pustile de mai tarziu, insa nici (doar) arcurile cu sageti de dinaintea noastra… Inovatoare a fost situarea lor la aproape nivelul solului, lucru care facea posibila doborarea soldatilor dusmani care reuseau sa se apropie foarte mult de castel. De pe creneluri se reuseau trageri mai lungi, de aici se ucideau cu usurinta pe cei mai viteji si/sau mai norocosi (sau nenorocosi, depinde de interpretare).

Iar urmele pe care le vedeti pe zidurile inalte… nu, nu sunt decoruri… Sunt urmele obuzelor vecinilor francezi care si-au dorit atat de mult sa cucereasca aceste pamanturi…

Poftiti, poftiti!! Evident ca podul se ridica pe vremuri. Acum este fix. Ii rapeste putin din farmec, insa repet, in vremurile actuale nu-si mai are rostul… Din pacate nu va voi putea arata intreg castelul. Pe vremuri aveam oaspeti, si acest obicei din fericire nu s-a pierdut. Oaspetii de astazi nu sunt regi sau printi, insa studiaza epoca in care eu am domnit, de exemplu, pentru ca istoria sa poata ramane vie in memoria dumneavoastra, asa ca… sunt bineveniti!!

Ghiciti ce vom vizita intai si-ntai!! Daaa, tunelele si galeriile subterane!! Coborati cu grija, si asteptati-ma jos, nu vreau sa pierd pe nimeni…

Ce spuneti? Multa lumina, asa-i? Si multa aerisire… Da, asa este… Nu este foarte normal, sau cel putin obisnuit acest lucru. Insa castelul avea o functie defensiva importanta si lucrurile au fost facute cu cap. Trebuia sa fie suficient loc pentru ca oamenii sa se miste in voie, mai ales cu artileria, adica pe timpul luptei… Ferestruici multe, da, pentru ca asa aveam lumina naturala si aerisire continua. Stiu ca dumneavoastra o numiti mai degraba curent, si va rog sa nu raciti… In noptile cu luna, lumina naturala ajuta in lupta, pentru ca nu se aprindeau torte, ca sa nu se vada din exterior. Astfel, dusmanii nu stiau daca era cineva acasa sau nu… si se trezeau atacati fara mila…

Ce e putul asta? Imediat va explic. Ah, n-avem o torta la indemana… Da!! Asa este, puteti folosi dumneavoastra tortele acelea mici si ciudate de la aparatele pe care le tineti in continuu la ureche… Sunt vreo opt metri pana jos… Aici se tineau prizonierii pe timp de lupta, din doua motive: nu aveau cum sa profite de nebunia creata in zilele respective ca sa scape, iar soldatii care de obicei ii pazeau puteau participa si ei la lupte, fara grija ca n-are cine-i pazi. Totul facut cu cap, vedeti?

Haideti sa urcam. “Patio de armas”, curtea de arme… Ei da, nu prea s-a pastrat originalul… Este imposibil, insa, sa se pastreze intacte toate caramizile… La fel si in capela unde ma puteam ruga in liniste… Puteti vedea, totusi, porticul gotic care a fost asezat aici la ordinul marchizului de Lozoya, si al carui original este opera unui artist arab, deci realizata dupa gust musulman. Capela este inchinata Sfintei María del Castillo. Stil romanico-mudejar, dupa cum vedeti... Sobra si cu linii simple, se potriveste perfect cu normele liturgiei pure si a simbologiei crestine. Din punctul meu de vedere, este una dintre incaperile cele mai frumoase ale castelului. Va las sa admirati in liniste basoreliefurile sfintilor spanioli: San Raimundo de Fitero, Santiago Apóstol, San Fernando, Santa Teresa de Jesús, San Isidro si San Isidoro, precum si sculpturile Fecioarei si a Sf. Iosif.

Inainte de a termina vizita, e musai sa va spun ca edificarea castelului nu s-a terminat odata cu interventia noastra, a mea si a lui Fernando vreau sa zic... A fost, de la bun inceput, un monument viu care s-a adaptat necesitatilor timpurilor, chiar si celor din zilele dumneavoastra... Astfel, a fost (si este) un castel de artilerie, inchisoare regala, arhive, scoala superioara militara, centru de formare...

Si inca o data imi cer scuze ca nu va pot arata mai mult. Nu mai comand de acum mai bine de cinci sute de ani, si chiar dac-as face-o, as respecta efortul celor care muncesc sa pastreze castelul in cele mai bune conditii... Data viitoare poate reusim, totusi, sa urcam in Turnul Omagiului, care are nu mai putin de 38 metri inaltime. Si sa va arat si Miradorul Reginei, adica al meu hehe... Este camera mea preferata, care are o bolta policromata spectaculoasa.

Dragii mei musafiri de peste hotare, trebuie sa va plec acum: merg sa primesc urmatorul grup... Va las in compania acestei frumoase curtezane, care va va da alte detalii despre ce se mai poate vizita in Medina del Campo. Va las cu bine, multumindu-va umil pentru vizita, si nu uitati: istoria si stramosii trebuie cunoscuti oriunde si oricand! Iar in Castilia calcati pe istorie oriunde ati merge...

A voastra pentru totdeauna,

Isabel La Católica

P. S. Vizitele la Castelul de la Mota se pot realiza:

- 1 aprilie – 30 septembrie, de luni pana vineri, de la 11:00 la 14:00 si de la 16:00 la 19:00; duminica si in zilele de sarbatoare, de la 11:00 la 14:00.

- 1 octombrie – 31 martie: de la 11:00 la 14:00 si de la 16:00 la 18:00.

Vizitele cu ghid sunt urmatoarele:

• Visita guiada al Castillo de la Mota. Se viziteaza zacamintele preistorice din Epoca de Fier; imprejurimile castelului cu resturile zidului medieval, sistemul defensiv cu galeriile subterane, curtea armelor si capela castelului. Pentru grupuri de minim 5 persoane si maxim 30.

• Visita guiada a la Torre del Homenaje. Unul dintre cele mai imponente aspecte ale castelului este marele turn al omagiului, cu o inaltime, asa cum v-a povestit mai sus Maiestatea Sa Regina Isabel, de aproape 40m. In aceasta modalitate (care trebuie rezervata din timp) se viziteaza zone interne ale edificiului, precum salonul de onoare, camera unde se pieptana si coafa regina, cele doua etaje superioare ale turnului si miradorul Cavalerului. Pentru grupuri de minim 5 persoane si maxim 15 persoane.

• Visitas teatralizadas. Sunt cele care imi plac cel mai mult;) In ele, personaje relationate cu castelele respective, prind viata si il transporta pe vizitator in acel trecut care intriga si atrage atat de mult...

• Pachet turistic “Caminos de uma Reina” (“Drumurile unei Regine”). Acesta combina vizita la principalele edificii din Medina, care au legatura cu Isabel (Castillo de la Mota, Palacio Real Testamentario, Colegiata de San Antolín, etc.).

Adresa: Avenida del Castillo, 47400 Medina del Campo, Valladolid. Tel. : 0034 983 810063 / 983 812724

Tarife:

- General: 4 euro

- Special/redusa: 2,50 - 3 euro (se aplica persoanelor cu varsta peste 65 ani, pana in 26 ani, grupurilor de mai mult de 25 persoane, somerilor si familiilor numeroase, precum si Prietenilor Fundatiei Patrimoniului Istoric al Castiliei si Leonului.

---

VIZUALIZĂRI: 1217 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI