Promenadă (şi nu numai) în Leipzig

TIPĂREȘTE

Cine nu a auzit de Leipzig? Pe numele lui vechi, Lipsca, nume dat de întemeietorii slavi aşezaţi aici de prin secolul al VII-lea, oraşul a devenit, începând cu secolul al XVI-lea, unul din cele mai importante centre comerciale ale Europei. De altfel, românii au continuat să-i spună Lipsca, mult timp după ce nemţii i-au schimbat numele în cel actual. De la numele slav al Leipzig-ului se trage şi numele celebrei străzi a Bucureştiului, Lipscani, unde, până în perioada interbelică, se aflau magazine ale comercianţilor ce aduceau mărfuri din oraşul german.

Istoria Leipzig-ului este legată de numele lui Martin Luther, Johann Sebastian Bach, Johann Wolfgang von Goethe, Richard Wagner, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, de unde se vede că cele mai importante două aspecte ale oraşului cu o populaţie de jumătate de milion de locuitori sunt cel comercial (renumit centru expoziţionl) şi muzical (Opera, cu o vechime de peste 300 de ani, celebra orchestră simfonică Gewandhaus, cu o vechime de peste 250 de ani şi Conservatorul, cu o vechime de peste 150 de ani). Între comerţ şi muzică însă, oraşul are şi alte numeroase repere. Să ne gândim, de exemplu, numai la faptul că, doar cu ceva mai mult noroc, el ar fi putut fi, anul acesta, gazda Jocurilor Olimpice, în locul Londrei.

Toate aceste aspecte m-au făcut ca, în vara anului 2010, să decid că merită să fac un mic ocol, între Berlin şi Dresda, pentru a vizita celebrul oraş. Prima zi am dedicat-o Grădinii Zoo şi Monumentului Bătăliei Naţiunilor, cea de-a doua zi fiind dedicată în întregime plimbării prin centrul istoric al oraşului.

Aşadar, dis-de-dimineaţă, am plecat de la hotel şi ne-am oprit direct în parcarea subterană Marktgalerie (Thomasgasse, nr. 2), situată într-o poziţie excelentă, în centrul oraşului, unde se găsesc majoritatea obiectivelor turistice ale acestuia.

Am ieşit chiar în colţul sud-vestic al Marktplatz, altădată piaţă de mărfuri, loc de execuţii publice, de manifestaţii şi întruniri, astăzi loc de festivităţi, manifestări culturale, piaţă de Crăciun şi multe altele. De formă dreptunghiulară, cu laturile mari orientate aproximativ pe direcţia nord-sud, piaţa are pe marginile sale două clădiri istorice. Pe latura de nord se află Alte Waage (Vechea Casă a Cântarului), construită la jumătatea secolului al XVI-lea. A fost distrusă în bombardamentele din 1943, dar a fost refăcută după război, respectându-se aspectul original.

Cea de-a doua clădire importantă din Marktplatz este Altes Rathaus (Vechea Primărie), situată pe latura estică a pieţei. Clădirea a fost construită cam în acelaşi timp cu Alte Waage, de către acelaşi arhitect, Hieronymus Lotter. De la începutul secolului al XX-lea, odată cu mutarea Primăriei într-un nou sediu, clădirea a devenit sediu al Stadtgeschichtliches Museum Leipzig (Muzeul de istorie al oraşului).

Altes Rathaus are un pasaj ce permite trecerea pe latura estică a clădirii şi intrarea într-o altă piaţă, Naschmarkt, "în oglindă", faţă de Vechea Primărie. În partea de nord a acestei pieţe se află Alte Handelsbörse (Vechea Bursă), o clădire frumoasă, construită în stil baroc, în a doua jumătate a secolului al XVII-lea şi utilizată în prezent ca sală de concerte şi pentru alte evenimente. În faţa clădirii se găseşte statuia lui Johann Wolfgang von Goethe, comemorând anii de studenţie de aici ai acestuia. Pe latura estică a pieţei se găseşte o clădire masivă, ce găzduieşte în prezent un hotel de lux, Steigenberger Grandhotel Handelshof. Anterior, clădirea construită în 1908, a fost utilizată drept centru expoziţional.

Pe latura sudică a pieţei, traversând Grimmaische Straße, se ajunge la un vestit pasaj acoperit, în stilul Pasajului Victoriei, din Bucureşti. Am văzut multe astfel de pasaje, prin multe oraşe europene, dar o aşa de mare densitate ca în Leipzig nu cred că mai există altundeva. Pasajul de care este vorba aici, în lungime totală de 140 m, este Mädler-Passage. Dincolo de importanţa sa ca centru comercial, în care se găsesc magazine, restaurante şi spaţii expoziţionale şi pentru alte scopuri, pasajul este renumit pentru că aici, chiar spre intrarea nordică (cea dinspre Naschmarkt), se află Auerbachs Keller. Pivniţa lui Auerbach, al doilea cel mai vechi restaurant din Leipzig, datând din secolul al XV-lea, este locul unde, în tragedia Faust, Goethe plasează acţiunea din începutul lucrării sale. Pub-ul se află la subsol, unde se intră din pasaj, pe una din cele două scări, aflate de-o parte şi de alta a pasajului, unde se află şi câte un grup statuar din bronz. Cel din stânga, cum vii dinspre nord, îi reprezintă pe Mefisto şi Faust, în timp ce acela de pe dreapta îi reprezintă pe studenţii vrăjiţi de Mefisto.

Era aproximativ ora 9 dimineaţa, încă foarte devreme pentru activităţile tipice din pasaj, aşa că magazinele de aici, deşi cu vitrinele luminate, nu deschiseseră şi cu atât mai puţin, restaurantele şi terasele.

După o scurtă plimbare, am ieşit pe ieşirea vestică, de unde se vedea deja în toată splendoarea ei, Thomaskirche, celebra biserică luterană al cărei cantor, din 1723, până la moartea sa, în 1750, a fost Johann Sebastian Bach. Biserica se află într-o piaţă pietonală, numită Thomaskirchhof (kirchhof înseamnă, în germană, cimitir).

Dincolo de frumuseţea frustă, biserica gotică impresionează şi prin faptul că aici, chiar în faţa altarului principal ce datează din secolul al XV-lea, se află mormântul celebrului compozitor. Interesant este faptul că Bach nu a fost înmormântat iniţial aici, ci în cimitirul bisericii Sf. Ioan, din Leipzig. Timp de 150 de ani, mormântul său a fost uitat şi abia la sfârşitul secolului al XIX-lea sicriul a fost regăsit şi reînhumat într-o criptă din această biserică. Aceasta a fost grav avariată de bombardamentele din Al Doilea Război Mondial, astfel că în 1963 a fost demolată. Sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale celebrului compozitor au fost transferate în 1949 în biserica Sf. Thomas, acolo unde a trăit, cântat şi compus timp de 27 de ani.

În interiorul bisericii se găseşte orga lui Bach, care nu este însă din vremea compozitorului, ci este de dată mult mai recentă, de la restaurarea din 1990-2000. Ea a fost construită special pentru interpretarea muzicii marelui compozitor, pentru că pe latura vestică se află o orgă mai veche, de la sfârşitul secolului al XIX-lea, dar care nu este potrivită pentru muzica lui Bach, ci, mai ales pentru muzica romantică.

Pe latura sudică a bisericii se află cinci ferestre frumos decorate cu vitralii, realizate la sfârşitul secolului al XIX-lea. Cea din mijloc, situată faţă în faţă cu orga, este fereastra lui Bach. De remarcat este faptul că biserica, având în compoziţie părţi ce datează de la mijlocul secolului al XIV-lea, nu a suferit decât stricăciuni minore în timpul războiului.

În biserică, în sacristia de pe latura sudică, se găseşte şi o mică expoziţie de instrumente muzicale din vremea lui Bach: viori, violoncele, contrabasuri.

În faţa intrării de pe latura de sud a bisericii se înalţă statuia lui Bach, în locul unde, la diferite ocazii se desfăşoară concerte în aer liber. Altele au loc chiar în biserică.

Ceva mai la vest găsim Thomashaus, casa parohială, iar peste drum, într-una din clădirile înşirate de-a lungul străzii, Bosehaus, numită aşa după numele celui care a construit-o, la începutul secolului al XVIII-lea se află Bach-Archiv şi Bach-Museum, cu intrare liberă.

Pe latura vestică a bisericii este un părculeţ în care se găseşte statuia unui alt mare muzician german, Felix Mendelssohn Bartholdy.

Din piaţa Thomaskirchhof am coborât spre sud, pe Burgstrasse. La vreo 200 m, strada se termină în Burgplatz, proaspăt amenajată la data vizitei noastre. Pe stânga, cum intrăm în piaţă, adică pe latura estică se află Petersbogen, un mall recent construit, care cuprinde o mulţime de magazine, un cazino şi un cinematograf. Pe latura de sud şi cea estică se află două clădiri reprezentând Neues Rathaus (Noua Primărie). Clădirile au fost construite la începutul secolului al XX-lea, când Primăria s-a mutat aici din vechiul sediu, aflat în Marktplatz.

Admirăm frumoasele clădiri şi Rathausbrunnen, fântâna arteziană de aici, după care părăsim piaţa pe sub pasarela ce leagă cele două clădiri ale Primăriei şi ieşim pe Martin-Luther-Ring. La intersecţia acestei străzi cu Karl-Tauchnitz-Straße se găsesc câteva clădiri cu arhitectură deosebită şi de aici începe, de-a lungul Harkortstraße, Simsonplatz, o piaţă de formă dreptunghiulară, cu un mic părculeţ şi o fântână arteziană la capătul de nord şi având pe latura vestică o clădire impunătoare, Bundesverwaltungsgericht (Curtea Administrativă Federală).

Chiar am intrat în clădire, dar am ieşit repede, întrucât ţinuta mea lejeră (pantaloni scurţi, sandale) nu se potrivea cu cele oficiale, scorţoase, ale celor întâlniţi pe holuri, care se uitau deja la mine ca la cineva venit de e o altă planetă... :))

Clădirea de peste drum adăposteşte Verfassungsgerichtshof des Freistaates Sachsen (Curtea Constituţională a Saxoniei)

Ne-am îndreptat apoi spre est, având ca punct de reper Schletterplatz, unde se găseşte Peterskirche, o splendidă biserică luterană, construită în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, în stil neo-gotic.

Din păcate, biserica nu era deschisă şi am putut să o admirăm doar la exterior, dar oricum şi aşa a meritat ocolul, biserica este impresionantă!

Am revenit apoi spre nord, către zona centrală, trecând prin Roßplatz, de unde am intrat pe Universitätsstraße, numită aşa pentru că, evident, duce la Universitate. Aşa am ajuns la următorul obiectiv: City-Hochhaus. Cea mai înaltă clădire din fosta DDR (142 m, 36 etaje), Weisheitszahn (Măseaua de minte), cum este alintată de localnici, a fost construită între 1968-1972 şi iniţial făcea parte din campusul universităţii, alături de clădirile din jur. După reunificare, a fost vândută băncii Merrill Lynch, care a renovat-o şi i-a dat o altă destinaţie (clădire de birouri). Cum urcatul la înălţime, cu orice prilej este o pasiune a noastră, nu puteam rata ocazia de a urca pe platforma de unde speram să vedem o frumoasă panoramă a oraşului. Speranţa şi efortul nostru nu au fost răsplătite cum se cuvine, pentru că cerul, înnorat pe tot parcursul zilei, s-a posomorât şi mai mult văzându-ne dornici de senzaţii tari, aşa că priveliştea nu a fost la înălţime decât la propriu, nu şi la figurat.

Culmea este că, imediat ce am coborât şi am intrat în Augustusplatz, piaţa centrală a oraşului Leipzig, aflată alături de City-Hochhaus, a ieşit şi soarele.

Cu cei 40.000 metri pătraţi suprafaţă, piaţa este una dintre cele mai mari pieţe orăşeneşti interioare din Europa. De formă dreptunghiulară, piaţa are la marginile sudică, respectiv nordică, două clădiri reprezentative pentru viaţa muzicală a oraşului. Cea de la nord este Opernhaus, clădire inaugurată în 1960. Am citit undeva că Opera din Leipzig are (asta în prezent, în condiţii de criză) vreo 650 de angajaţi, în condiţia în care nu dispune de orchestră proprie! Ce orchestră foloseşte Opera din Leipzig? Ei bine, orchestra instituţiei a cărei clădire se află pe latura sudică a pieţei Augustus: Gewandhaus.

Gewandhausorchester Leipzig este una dintre cele mai vechi orchestre din lume, datând din a doua jumătate a secolului al XVIII-lea.

Când am ajuns aici, mi-am adus aminte cu nostalgie de fosta mea colecţie de discuri, printre care se afla şi o înregistrare originală a acestei orchestre, interpretând Simfonia a V-a a lui Beethoven...

Am renunţat la colecţia mea de vreo 500 de discuri de muzică simfonică, rock, disco şi alte genuri, discuri procurate cu multe dificultăţi în "epoca de aur", în momentul în care picupul meu, marca Tesla Supraphone şi-a dat obştescul sfârşit, mai bine spus, s-a stricat doza şi n-am mai găsit alta de schimb. Între timp, am văzut că a venit moda retro, au reapărut picupurile.

În faţa impozantei Gewandhaus se află o fântână arteziană foarte frumoasă, Mendebrunnen. Numele i se trage de la văduva unui om de afaceri de la sfârşitul secolului al XIX-lea, care a fost legatara testamentară a acestuia, cu privire la donaţia unei mari sume de bani pentru construirea fântânii. Fântâna a fost inaugurată în 1886, ea reprezentând o alegorie cu privire la importanţa apei pentru oameni, cu reprezentări din mitologia greacă. Construită în stil neo-baroc, ea are elemente de inspiraţie din celebrele Fontana del Moro şi Fontana dei Quattro Fiumi, din Piaţa Navona din Roma. Fântâna a fost demontată şi remontată la loc, de două ori: prima dată la construcţia Gewandhaus şi a doua oară în 1996-1998, când s-a construit parcarea subterană din piaţa Augustus.

În jurul pieţei Augustus se află şi alte construcţii importante, în special pe latura estică. Mai spre sud sunt clădirile Universităţii din Leipzig, universitate veche de peste 600 de ani. Cea mai modernă este Neues Augusteum, clădirea principală, încă în construcţie la data vizitei noastre, alături de care se înalţă Paulinum (Auditoriumul şi biserica universitară Sf. Paul). Ceva mai la nord, pe aceeaşi latură vestică, se află Kroch-Hochhaus, primul zgârie-nori din oraş, construit în 1928. Pe acoperişul clădirii se găseşte un clopot şi două personaje care bat pe rând în clopot, când acesta anunţă ora exactă. Interesant este faptul că şi această construcţie are un model italian, în Torre Dell'Orologio, din Veneţia. Clădirea adăposteşte în prezent Ägyptisches Museum der Universität Leipzig (Muzeul egiptean al Universităţii din Leipzig) şi Ägyptologisches-, Altorientalisches Institut der Universität Leipzig (Institutul de egiptopogie şi orientalistică veche al Universităţii din Leipzig).

Din piaţa Augustus porneşte spre vest o stradă pietonală, Grimmaische Straße. Pe aici am luat-o şi noi spre vest şi, după vreo 50 m am cotit la dreapta pe Ritterstraße şi am intrat în piaţa Nikolaikirchhof.

Aici se află Nikolaikirche, cea mai veche biserică din Leipzig, datând de la mijlocul secolului al XII-lea. Ca urmare, stilul arhitectonic al acestei biserici este eclectic, de fapt un amestec de stiluri: romanic (faţada de vest), gotic (aspectul exterior), baroc (cele trei clopotniţe) şi clasic (interiorul).

Interiorul, care datează de la sfârşitul secolului al XVIII-lea este în contrast evident cu aspectul exterior şi are drept caracteristică principală coloanele în formă de palmieri, colorate în roz (trunchiul) şi verde (capitelul). Plafonul este şi el bogat decorat, iar orga este una dintre cele mai mari din Germania.

Bach a fost capelmaistru şi la această biserică, în aceeaşi perioadă când a făcut acelaşi lucru la biserica Sf. Thomas.

Biserica Sf. Nicolae are însă şi o semnificaţie aparte. Ea este simbolul luptei paşnice pentru reunificare. Nu am să intru în amănunte aici, cine este interesat o poate face citind materialele de pe saiturile următoare:

presseurop. eu,

wallwritings. me ,

wikipedia. org,

ziarullumina.ro

În colţul din nord-est al pieţei Nikolaikirchhof se află o coloană identică cu cele din interiorul bisericii Sf. Nicolae, ridicată în 1998, în memoria acelor clipe care au constituit "revoluţia paşnică".

De pe latura vestică a pieţei am intrat într-un alt pasaj, Passage im Speck’s Hof. Speck’s Hof este o clădire istorică, ce datează de la începutul secolului al XX-lea. Împreună cu clădirea alăturată, Hansahaus, ea formează un complex arhitectonic ce cuprinde şi cel mai vechi pasaj din Leipzig. Cele trei atriumuri ale complexului au fost decorate cu lucrări de artă contemporană: picturi, frize şi medalioane ceramice.

Am ieşit în Reichstraße, de unde am pornit spre ultimul obiectiv al zilei, situat în nord-vestul zonei centrale: Museum in der Runden Ecke.

Cine nu a auzit de STASI, echivalentul Securităţii în Germania de Est? La sfârşitul anilor ’80, dosarele STASI ocupau rafturi în lungime de 200 km, fiecare kilometru conţinând 17 milioane de foi de hârtie şi cântărind 50 de tone.

“Muzeul din Colţul Rotunjit” este găzduit în fostul sediu al Stasi din Leipzig, o clădire de pe Dittrichring, aflată pe un colţ, rotunjit, evident, de unde i se trage şi numele.

Aici, în fostele birouri ale ofiţerilor STASI a fost organizat muzeul practicilor şi istoriei temutei organizaţii de represiune din Germania comunistă. Organizatorii muzeului, Bürgerkomitee, au păstrat totul, inclusiv linoleumul de pe podea, aşa cum arăta în 1989.

Pentru că la noi nu s-a organizat un muzeu al Securităţii, aceasta fiind “recuperată”, tot aşa cum au fost “recuperaţi” în anii ’50 legionarii, cei dornici să cunoască câte ceva din preocupările, metodele şi mijloacele folosite de hidoasa organizaţie care lupta împotriva “duşmanilor poporului” pot afla câte ceva din aceste lucruri dacă ajung la Leipzig.

Muzeul este deschis zilnic, de luni până vineri, de la 09 la 18, sâmbăta şi duminica de la 10 la 18, iar intrarea este liberă. O mică problemă este aceea că toate explicaţiile sunt numai în germană, dar vizitatorii pot lua de la intrare (contra cost) un audioghid, prin intermediul căruia pot afla informaţiile într-o limbă de circulaţie internaţională.

Nu am să insist asupra acestui subiect, pentru că, pe de o parte deja m-am lungit prea mult, iar pe de altă parte este ceva pe care trebuie să îl vezi, nu-ţi poate povesti cineva. Am să fac unele comentarii doar la fotografiile ataşate.

Am ieşit din muzeu cu un gust amar, pentru că am făcut comparaţia. În timp ce la nemţi se încurajează discuţiile pe această temă şi difuzarea cât mai detaliată a informaţiilor legate de ea, la noi, dimpotrivă, se ţine totul ascuns, de multe ori chiar cu sprijinul unor instituţii care, aparent au fost create pentru demascarea crimelor Securităţii.

Gustul amar mi-a trecut însă repede, pentru că Leipzig-ul este un oraş vesel şi frumos, care merită cu prisosinţă vizitat.

Ceea ce vă urez şi vouă!

Ţin să precizez că la elaborarea acestui material (cam lung, ce-i drept...) am folosit informaţii de pe wikipedia în limba română, engleză şi germană, de pe saitul oraşului Leipzig şi din pliantele culese la faţa locului. Bineînţeles, acestea au reprezentat doar „stafidele” „cozonacului” frământat, dospit şi copt în mintea mea!

---

VIZUALIZĂRI: 6314 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI