Kilkenny și al său castel

TIPĂREȘTE

N-a fost deloc o misiune ușoară să stabilim un traseu de vizitare pentru Irlanda. N-o fi o țară mare, dar cu siguranță 4 zile reprezintă o perioadă infimă pentru ce are ea de oferit. Știți cum se-ntâmplă când te-apuci și cercetezi: hai și acolo, ba și dincolo, dar și aia ar merita, dar și ailaltă... Până realizezi că ți-ar trebui nu 4 zile, ci măcar 4 săptămâni! Ca în orice criză, după etapa de deznădejde și panică urmează aceea de acceptare: „mai taie din ele!” ... Și tai, ce să faci, cu speranța că, poate, altădată...  

Până la urmă ne-am fixat, în mare, pe zona sud-vestică a insulei și, pentru a o acoperi cât mai bine, am luat 3 cazări de câte o noapte, prima fiind la mică distanță de orașul Cork. Și cum suntem dintre cei ce consideră și drumul ca făcând parte din vacanță, am decis să ne mai oprim pe parcurs, poate chiar să ne abatem un pic de la drumul drept.  

Primul popas l-am făcut după aproximativ o oră și jumătate, în orășelul Kilkenny. Până acolo am rulat în majoritatea timpului pe autostradă; adunat cu vremea închisă, chiar ploioasă în reprize, acesta este motivul pentru care constat că n-am absolut nicio fotografie cu acest segment de deplasare. Păi ce să pozezi? Parapeții autostrăzii blurați de picăturile de ploaie de pe parbriz?!

Așa cum facem de obicei, am căutat o parcare centrală și am găsit-o ușor cu ajutorul aplicației de orientare. Ea se numește Ormonde Street, este acoperită, dispusă pe mai multe niveluri și aveam să plătim 4,6 euro pentru cele aproximativ 2,5 ore cât am lăsat mașina acolo. Pe urmă am luat-o la pas în direcția profilului impunător al Kilkenny Castle, ce se zărea promițător la orizont. Adevărul e că nu venisem neapărat cu gândul să-l vizităm, dar pe măsură ce ne apropiam ni se părea tot mai demn de atenția noastră turistică.  

Așa că am cumpărat bilete, 8 euro de căciulă și-am purces. Ne-am bucurat că înăuntru era cald; mă rog, cât de cald poate fi într-un castel medieval, dar, în tot cazul, mai cald ca afară. Am primit și câte o broșură cu explicații succinte și cu 2 QR-uri pe spate: unul de scanat dacă vrei informații mai elaborate, celălalt – audioghid (care o fi diferența?!). În fine, s-a dovedit că n-am avut nevoie să scanăm nimic, oricum sunt destule panouri explicative în fiecare încăpere.

Castelul este o construcție masivă în formă de U, cu cele 3 laturi unite între ele prin câte un turn. A fost ridicat curând după cucerirea anglo-saxonă, în primii ani ai sec. 13, de către William Marshal, al 4-lea Conte de Pembroke. În 1391 avea să fie cumpărat de James Butler, al 3-lea Conte de Ormonde și să rămână în stăpânirea acestei puternice familii nobiliare timp de aproape 6 secole, mai precis până în 1967, când Arthur, al 6-lea Marchiz de Ormonde, îl va oferi municipalității din Kilkenny pentru suma simbolică de 50 lire. Ce-i drept, a oferit doar pereții goi, căci familia vânduse deja toate bunurile conținute în castel într-o licitație fulger de numai 10 zile. Ulterior a urmat o minuțioasă muncă de restaurare din partea noului proprietar (Oficiul Lucrărilor Publice), inclusiv de re-creare a ambientului fiecărei încăperi, pe baza documentelor de arhivă. Datorită lungii evoluții în timp, Castelul Kilkenny se prezintă azi ca un ansamblu complex de variate stiluri arhitectonice.

Prima pe traseul de vizitare este Camera Chinezească de Retragere, numită astfel după tapetul pictat cu delicate modele chinezești (se păstrează încă porțiuni originale) și după eticheta sec. 19, care cerea ca după cină doamnele să se retragă într-o cameră separată, departe de fumul de țigară și mirosul de brandy pe care îl generau dezgustătoarele obiceiuri masculine.

Mergem mai departe în Sufragerie, locul unde se servea cina până în anii 1860, mai apoi devenită sală de biliard. Aflăm cu această ocazie că marile case nobiliare aveau de fapt 2 locuri pentru cină, unul de toată ziua și altul pentru festivități. Camera are un aer intim și cald, conferit de contrastul plăcut între pereții gri-turcoaz și perdelele roșu-corai ce încadrează ferestrele vitrate. Pe pereți atârnă portrete ale foștilor stăpâni, masa lungă e decorată cu câteva sfeșnice, iar din tavanul casetat atârnă candelabre de cristal.  

Următoarea încăpere (Holul de Intrare) era până în sec. 17, prima prin care se pătrundea în locuință, ulterior intrarea a fost astupată și traseul remodelat. Niște coarne uriașe de cerb împodobesc peretele principal, chiar deasupra șemineului, dar elementul cel mai valoros îl constituie podeaua „în tablă de șah” , alternând dale de marmură neagră locală cu calcar alb.

Urmăm apoi scara principală, sculptată minuțios în mahon după modelul inițial, care ne conduce la etaj, în Camera Tapițeriilor. Panoul informativ ne lămurește în legătură cu forma sa ciudată, de gaură de cheie; ne aflăm de fapt în turnul nordic, inițial de formă pătrată, care la înc. sec. 15 avea să fie „completat” cu încă unul rotund în secțiune. Cât despre uriașele tapițerii ce acoperă bună parte din ziduri, ele sunt inspirate de o serie de tablouri semnate de Peter Paul Rubens și înfățișează povestea consulului roman Decius Mus ce s-a sacrificat în luptă în folosul armatei pe care o conducea. De o mare finețe sunt lambriurile inferioare și șemineul cu ancadrament de marmură dantelată.

Urmează o săliță îmbrăcată integral în mătase galbenă – e numită Antecamera, deoarece aici ajungea cândva prima scară a castelului. În prezent putem admira un alt șemineu frumos și un vechi calorifer de fontă ștanțată cu un model floral.  

Întrăm mai apoi în Bibliotecă, o încăpere lungă, cu mobilier și decorațiuni ce reproduc ambientul de mijloc de sec. 19. Precum Antecamera, pereții sunt acoperiți integral cu aceeași mătase galbenă, al cărui model a putut fi reprodus fidel după cel original datorită unor resturi găsite întâmplător. De asemenea, splendidele covoare au fost copiate identic, grație unor fotografii din arhiva familiei Butler.  

Partea ce urmează e un pic mai aridă, dar din fericire nu ține mult. 2 sau 3 încăperi ai căror pereți sunt acoperiți cu desene, scheme, reproduceri după vechi documente, arbori genealogici, hărți și alte asemenea. Toate reunite într-o mică expoziție care se numește Kilkenny Networks și care scoate în evidență locul central pe care orașul și castelul l-au ocupat de-a lungul istoriei. Eu, una găsesc mult mai interesantă priveliștea grădinilor proprietății, ce se desfășoară dincolo de fereastră.

Urmăm apoi Coridorul Albastru (care chiar e acoperit de o superbă nuanță albastru-electric) și despre care aflăm că în sec. 16-17 avea rol de galerie de artă, expunând o colecție de aproximativ 500 de tablouri, cea mai mare din Irlanda la vremea respectivă.  

El ne depune în Camera Copiilor, mobilată și decorată în stil victorian (sec. 19), cu pătuț cu baldachin, leagăn, căluți de lemn, păpuși zulufate și... multă dantelă! Delicios! În sfârșit – Dormitorul Albastru & Dormitorul Chinezesc (numite după culoarea, respectiv desenul delicat al tapetului), despre care se știe că alcătuiau o mică suită destinată găzduirii celor mai de seamă oaspeți (de exemplu, în 1904, regele Edward VII și regina Alexandra).  

A venit vremea să coborâm, de data asta pe niște minunate scări cu pilaștri laterali – Scările Maure, care ne conduc în... zona cea mai frumoasă a castelului (mda, cireașa de pe tort): Galeria de Artă. O aripă întreagă plină cu picturi, sculpturi, tapițerii, mobilier de epocă etc. Deși pereții și zonele laterale sunt încărcate până la refuz, restul spațiului e foarte aerisit (doar niște băncuțe pe mijloc, de stat și admirat), lucru care evidențiază podeaua acoperită cu parchet lucios, aranjat după un model de efect.  

Ce frapează însă cu adevărat este plafonul într-un V pronunțat, jumătatea inferioară alcătuită din grinzi de lemn frumos pictate, iar partea de sus din sticlă. Ceva unic și absolut minunat! Inițial construit clasic, plat, tavanul a început  să prezinte în scurt timp infiltrații, de aceea a fost angajată o celebră casă de arhitectură (anii 1860) pentru a corecta problema. Suma cheltuită nu s-a dovedit a fi deloc mică, dar se pare că efortul a meritat fiecare bănuț!... O mențiune specială și pentru superbul șemineu din marmură de Carrara, în stil medieval.  

... Când am ieșit din nou afară, ploaia încetase, însă aerul era saturat de umezeală și destul de rece. Ar fi fost interesant altfel să ne fi plimbat și prin grădinile castelului, dar ne-am mulțumit doar cu o scurtă incursiune pe pajiștea unde erau expuse câteva mașini de epocă. În plus, ne cam pălise foamea... (Dar despre asta în episodul următor.)

Kilkenny înseamnă un pic mai mult decât castelul și minunatul său parc (englezesc, cum altfel?!). Înseamnă un centru vechi micuț, dar cochet, cu clădiri de piatră frumos conservate, unele cu uși colorate precum cele pe care le admiraserăm recent în cartierul georgian din Dublin, mai sunt și vreo două biserici, dar pe astea le-am bifat doar din mersul mașinii. A, și mai e râul Nore, ce taie orașul în două; cu consecințele turistice de rigoare: peisaje frumoase, plimbări cu barca etc. Merită un popas în Kilkenny!

---

VIZUALIZĂRI: 224 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI