GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
În sejurul nostru din Bruges am inclus pe listă și alte orașe recomandate de toate ghidurile turistice referitoare la Belgia. Primul a fost Gent sau Gand în franceză - acesta este un oraș asemănător cu Bruges, cu clădiri frumoase, dar și cu canale, diferența între ele fiind faptul că în Gent nu este așa mare aglomerație. Astfel pe aici te poți plimba în voie și poți admira mai bine ceea ce are de oferit acest oraș.
Noi am ajuns cu trenul din Bruges, prețul unui bilet (din mai 2019) fiind de 6,6 euro/persoană/sens – puteți lua direct un bilet dus-întors (cum am făcut noi), avantajul fiind că puteți lua orice tren la orice oră. Asta sigur nu va fi o problemă deoarece trenurile spre Gent sunt foarte dese - la fiecare 10-15 minute există câte un tren. Călătoria durează între 22-26 minute - unele trenuri opresc și în Aalter. Dacă luați unul din trenurile care nu au oprire, veți coborî la prima, în gara Gent-Sint-Pieters/Saint-Pierre.
De la gară, distanța până în centru este cam mare pentru a fi parcursă pe jos, așa că am folosit abonamentul de 72 ore luat în Bruges - acesta este valabil și în Gent. În fața gării sunt mai multe stații de tramvai - puteți ajunge în centru cu una din liniile 1,2 sau 4. Noi am luat 1 până la stația Korenmarkt, iar traseul a durat cam 10-12 minute. Mai multe informații despre transportul public din Gent veți găsi aici - visit.gent.be/en/good-kno ... transport-ghent.
După coborârea la stația Korenmarkt, am luat-o la pas pe străduțele din centrul vechi fără o țintă anume. Fiind dimineață, zona era puțin circulată, astfel că pe unele străduțe ne trezeam că suntem singurii plimbăreți. Pentru amatorii de cumpărături - pe strada Veldstraat sunt toate magazinele renumite, mare parte din ele sunt prezente și pe la noi.
Din mai multe zone ale orașului se zărește un turn și anume Het Belfort van Gent - construcția acestuia a început în 1313 și s-a încheiat în 1380. Este simbolul independenței orașului Gent și a fost folosit mult timp ca punct de observație. În vremurile trecute, incendiile erau un pericol major prin multe localități, iar de aici se puteau observa din timp, mai ales că pe atunci era cel mai înalt punct din oraș. Turnul are o înălțime de 92 m, iar includerea în patrimoniul UNESCO s-a făcut în anul 1999.
Chiar lângă turn este ciocolateria L. Van Hoorebeke - intrați și luați-vă câteva praline de ciocolată, pentru energizare, nu o să vă pară rău (eu am și uitat să fac poze). Dacă nu vreți de aici, nu vă speriați, mai aveți șanse să luați pentru că sunt destule ciocolaterii răspândite prin oraș. În apropiere de turn este biserica Sf. Nicolae unde am intrat și noi (este destul de vizitată și are niște vitralii superbe) - tot în această zonă sunt foarte multe cafenele și restaurante unde la orele prânzului era destul de aglomerat.
Apoi am luat-o pe strada Botermarkt unde îți atrage atenția o clădire impunătoare, dantelată și foarte frumoasă - Stadhuis Gent (Primăria). După câteva fotografii, am făcut stânga și am ajuns la oficiul de turism (de la Primărie faceți vreo 5-6-7 minute până aici) de unde am luat o hartă a orașului. Lângă oficiu este Castelul Gravensteen sau Castelul Conților, o fortăreață medievală, situată în centrul orașului și parțial înconjurată de apă. Am încercat și noi să intrăm, dar coada de la bilete (erau câteva grupuri de turiști și copii) ne-a determinat să renunțăm. Biletul costa 12 euro/adult, iar copii până la 12 ani au gratuitate. Mai multe info găsiți aici - historischehuizen.stad.ge ... n/castle-counts.
O plimbare pe malul apei (Leie se numește) este agreabilă, sub bătaia unui soare blând de primăvară – erau cam 18 grade în acea zi însorită de mai. Zona mai este denumită și Graslei și începe de la podul Sint-Michielsbrug (St. Michael). De pe acest pod avem o frumoasă priveliște către biserica Sf. Nicolae și turnul Belfort. Și aici, într-o zonă căutată de localnici și turiști putem să remarcăm absența hoardelor de vizitatori, ceea ce nu poate decât să ne bucure. Un alt canal începe din apropierea oficiului de turism (unde Leie se desparte în două) și înconjoară o parte din centrul istoric al orașului. Fiind un oraș universitar o să vedeți mulți studenți (de mai multe naționalități) pe aici.
Chiar lângă podul Vleeshuisbrug este și punctul de îmbarcare pentru plimbările cu barca - un tur durează 50 de minute și costă 8 euro. În Bruges un astfel de tur durează 30 minute și costă 10 euro. Mai interesant pare a fi abonamentul de 1 zi (13,5 euro) valabil pe o barcă în sistemul hop-on, hop-off - poți coborî și urca în oricare din cele 6 stații, astfel că ai posibilitatea să explorezi zona din jurul fiecărei opriri. Mai multe detalii aveți aici - boatingent.be/en/overview
Toată zona centrală se poate parcurge pe jos, aveți multe străduțe pietonale cu magazine de toate felurile, o gamă variată de localuri unde puteți bea un vin, o cafea sau servi o gustare – cu siguranță nu vă veți plictisi. Dacă nu luați barca în Bruges, ar fi frumos să vă plimbați în Gent pe canale - va fi o experiență interesantă, mai lungă și ceva mai ieftină. După mai multe ore petrecute în Gent, am luat tramvaiul înapoi spre gară și de aici un tren spre Bruges.
Dacă ajungeți prin Belgia, vă recomand să faceți o incursiune până în Gent pentru că merită (și nu este doar părerea mea). O mulțime de informații utile pentru a planifica o vizită în Gent găsiți aici - visit.gent.be/en.
Trimis de BOGDAN DSN in 23.03.20 17:27:42
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX.
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (BOGDAN DSN); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
7 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Tot în mai 2019 am fost și noi. La sfârșit de lună.
Pentru mine, Gent a fost unul din cele mai interesante orașe. Cu stil și ștaif, cum s-ar zice! Și eu m-am mirat de faptul că nu este călcat de prea mulți turiști. Am încercat să vizităm primăria și nu se vizitează. Păcat! Trebuie să fie o frumusețe în interior.
Am citit cu plăcere și aducere aminte despre tot ce ai văzut. Votat cu drag!
@mihaelavoicu: Înseamnă că am vizitat acest oraș la interval mic de timp - aproape că era să ne întâlnim . Noi am ajuns aici pe 16 mai 2019. Eu m-am bucurat că în Gent nu sunt așa mulți turiști comparativ cu Bruges. Asta a făcut ca plimbarea noastră să fie extrem de agreabilă.
Chiar e păcat că Primăria este închisă publicului larg/turiștilor doritori de frumos. Mă bucur că ți-am trezit amintiri frumoase. Mulțumesc.
Articol selectat ca fiind „de interes editorial crescut”
— (1) la momentul publicării, nu existau impresii recente în rubrica curentă;
— (2) depășește pragul minim calitativ & cantitativ necesar unei astfel de selecții.
Voturile FB/FU, B/U sunt de valori semnificativ mai mari.
(Eventualele voturi exprimate anterior selecţiei au fost «convertite» în unele de 1300 PMA, respectiv 600 PMA)
@BOGDAN DSN: Salut. Citit si votat cu placere articolul tau. Fotografiile sant superbe si tin locul la o mie de cuvinte. Vacante si calatorii frumoase iti doresc.
@micutzu: Salut. Îți mulțumesc. Vacanțe frumoase și pentru tine!
@BOGDAN DSN: Cand se termina nebunia trebuie sa ajung si eu acolo, mai ales ca am o fosta colega care mi-a spus ca ma asteapta.
Pozele si articolul m-au convins ca trebuie sa o fac.
Felcitari, votat cu mare drag.
@mishu: Sigur trebuie sa ajungi, mai ales că ai o prietenă acolo și poate că îți va dezvălui și mici secrete ale orașului Gent, necunoscute masei largi de turiști.
Mulțumesc.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Apr.2024 O plimbare de o zi prin orașul Gent printre picături de ploaie — scris în 25.08.24 de mprofeanu din PITEşTI - RECOMANDĂ
- Oct.2018 Vizită în Belfort, Turnul din Gent — scris în 01.04.20 de mihaelavoicu din PLOIEşTI - RECOMANDĂ
- Mar.2016 Gent, colierul de safire — scris în 10.04.16 de Radu Tudoran din CăLăRAşI - RECOMANDĂ
- Aug.2015 Escapadă în Belgia. Câte Veneţii are ţara asta?!! — scris în 23.10.15 de Carmen Ion din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Oct.2013 Ghent -'orasul florilor' cu panorama medievala — scris în 13.01.14 de amero din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Ghent, orașul manusii de argint, intalnire cu trecutul — scris în 08.09.13 de mireille din RâMNICU VâLCEA - RECOMANDĂ
- Aug.2012 Gent - o experienta unica — scris în 21.09.12 de Ricone din BUCURESTI - RECOMANDĂ