ARTICOL ÎNCĂRCAT ÎN: 23.10.2015
--- F ---
GR. VÂRSTĂ: 50-60 ani
DIN: București
ÎNSCRIS: 26.03.14
STATUS: AUGUSTUS
DATE SEJUR
AUG-2015
DURATA: 1 zile
cuplu fara copii

GRAD SATISFACȚIE
SERVICII:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CAZARE [camere etc]:
NU SUNT ÎN MĂSURĂ SĂ MĂ PRONUNȚ
BUCĂTĂRIE ŞI MASĂ:
95.00%
Mulțumit, aproape încântat
CADRUL NATURAL:
100.00%
Încântat, fără reproș
DISTRACŢ. / RELAXARE:
100.00%
Încântat, fără reproș

NOTA MEDIE REZULTATĂ
97.50%
OBS: Spre deosebire de GRADUL de SATISFACŢIE (care se selectează de autor si se exprimă in procente, 0 - 100 %), MEDIA se calculeaza AUTOMAT, ca notă de la 1 (foarte slab) la 10 (excelent)

AUTORUL ar RECOMANDA
această destinaţie unui prieten sau cunoscut

O zi în Gent

Escapadă în Belgia. Câte Veneţii are ţara asta?!!

Ilustrație video-muzicală
TIPĂREȘTE URM de aici

Gent versus Bruges

Gent are multe în comun cu Bruges şi poate că cea mai frapantă dintre similitudini, cea pe care orice turist, oricât de neavizat şi nedocumentat ar fi, o descoperă la prima vedere este aşezarea pe ape, mai precis la confluenţa canalului Leie (Lèje în franceză) cu râul Scheldt (Schelde). De unde şi etimologia numelui: Gent în neerlandeză sau Gand în franceză (varianta Ghent e folosită cu precădere în engleză) derivă din limba celtă, ganda însemnând „deltă”. Gent este, la fel ca Bruges, o „Veneţie” a Belgiei. Dacă în excursia noastră la Bruges ( vezi impresii) ploaia şi timpul insuficient nu ne-au permis să facem o croazieră pe canale, în schimb la Gent ne-am „dat în bărci”, profitând de ziua întreagă rezervată acestui oraş, ca şi de soare, ascuns din când în când de nişte nori care nu şi-au pus totuşi decât arareori şi cu rezervă ameninţarea în practică.

Ce altceva mai au în comun cele două Veneţii belgiene? Statutul de centru comercial important în epoca medievală, biserici şi clădiri seculare rămase din acea perioadă, muzee valoroase. Şi, desigur, mulţimile de turişti care le iau cu asalt.

Istoria celor două burguri flamande se aseamănă, dar numai până la un punct. Se pare că romanii au întemeiat pe aceste locuri o aşezare care în sec. V a fost cucerită de franci. Începând din sec. VII aceasta s-a dezvoltat în jurul mănăstirilor St. Bavo şi St. Pierre, pentru ca mai apoi să fi devastată de normanzi. În sec. IX a intrat sub protecţia conţilor de Flandra, mai precis a aceluiaşi Baldwin/Baudouin „Braţ de fier” de care am amintit în articolul consacrat Bruges-ului. El este cel care a ridicat o fortăreaţă pe locul actualului Castel Gravensteen, care va fi reconstruită ulterior din ordinul lui Filip de Alsacia.

În sec. XI Gent a devenit un mare centru al industriei textile şi al doilea mare oraş nord-european, după Paris şi înaintea Londrei. La 1350 avea o populaţie de 60.000 de locuitori, recunoscuţi ca fiind rebeli şi greu de îmblânzit (au avut conflicte până şi cu Carol V, originar din Gent). Între negustorii organizaţi în bresle şi corporaţii şi aristocraţie au apărut disensiuni care au dus la revolte. Nu voi insista asupra lor; vreau doar să punctez că ceea ce vedem noi azi în Gent, ca turişti, este rezultatul ambiţiilor celor două clase sociale: pe de o parte, casele breslelor şi clădirile cu destinaţie administrativă, iar pe de alta, castelele şi celelalte reşedinţe nobiliare. La Bruxelles, în Grand Place, această confruntare se poate observa şi mai bine, căci primăria, simbol al puterii orăşeneşti, şi La Maison du Roi, simbol al puterii ducale, stau „umăr la umăr”.

Revenind la istoria Gentului, mă limitez la a menţiona că între sec. XIV-XIX oraşul s-a aflat succesiv sub stăpânire burgundă, habsburgă, spaniolă, franceză, din 1815 până în 1830 a aparţinut Regatului Unit al Ţărilor de Jos iar mai apoi Belgiei. Dar, spre deosebire de Bruges, Gent s-a dezvoltat mai lin, ajungând la începutul secolului XIX primul oraş industrial al Belgiei şi unul dintre cele mai mari din Europa. Din 1816 este şi un important centru universitar.

Gent are acum circa 240.000 de locuitori, adică dublu faţă de Bruges. Diferenţa de mărime dintre cele două oraşe se vede inclusiv din faptul că din gara Gent Sint-Pieters până în centrul istoric distanţa este destul de mare, de vreo 4 km, pe care i-am parcurs de data aceasta cu tramvaiul. După o călătorie de 40 de minute din Gare du Nord din Bruxelles (bilet allez-retours 17,80 euro), am descins la Gent şi am străbătut frumoasa clădire în stil eclectic a gării (aflată în renovare), finalizată în 1912 pentru Expoziţia Universală găzduită de oraş un an mai târziu. Am luat harta Gentului de la centrul de informaţii şi afară, imediat la ieşire, am avut surpriza unui mini-concert de muzică clasică susţinut de un student pianist în beneficiul unui orfelinat, după cum am aflat schimbând câteva vorbe cu el după o modestă donaţie.

Am căutat apoi staţia tramvaiului 1 şi am găsit-o în stânga, vizavi de un parc şi o parcare imensă pentru biciclete. Automatul din staţie afişa preţul biletului: 3 euro! Nu se poate, ne-am zis, e prea mult. Da de unde! Atâta costă şi dacă nu-ţi convine, o iei mătăluţă pe jos. Cum ideea de a ajunge gata obosiţi în centru nu ne surâdea, am achiziţionat biletele şi am mârâit ceva în barbă la adresa costului transportului în Gent (şi în Belgia, în general). Se vede însă treaba că la nivelul lor de trai, îşi permit. Doar nu merg toţi cu bicicleta!

Centrul istoric

După ce am străbătut un cartier mai puţin atrăgător, am coborât la a patra sau a cincea staţie: Korenmakt – piaţa de grâne, mărginită în epoca medievală de casele breslelor, din care nu s-a păstrat, din păcate, decât Casa zidarilor, situată vizavi de Saint Nicolas şi uşor recognoscibilă datorită giruetei. Piaţa a fost transformată în urmă cu douăzeci şi ceva de ani în cea mai mare zonă comercială pietonală din Europa. Era încă devreme (în jur de 10:30) dar turiştii începuseră să năvălească, umblând năuci pe trotuare dar şi pe mijlocul străzii, singura lor grijă fiind să nu-i calce tramvaiul. Magazinele cu dantele, suveniruri şi ciocolată se deschiseseră şi atrăgeau toate privirile, mai puţin pe ale noastre, căci rămăseserăm pironiţi locului, încântaţi de o priveşişte urbană superbă: trei turnuri maiestuoase, vizibile dintr-o ochire, cele ale bisericilor Saint Bavo şi Saint Nicolas, plus Belfort.

Sint-Niklaaskerk a fost construită în stil gotic Schelde între sec. XII-XV, în onoarea Sfântului Nicolae din Myra, protectorul comercianţilor. Frumuseţea sa austeră este minunat scoasă în evidenţă de piatra gri-albăstruie provenită din regiunea Tournai. Unul din elementele care îi dau unicitate este turnul mare, ridicat nu deasupra intrării principale, ci între navă şi transepturi, astfel încât lumina să pătrundă direct înăuntru. Este înconjurat de turnuleţe mai mici plasate în colţuri.

Sint-Baaskskatedraal poartă numele unui sfânt local – în franceză, Saint Bavo sau Bavon. A fost ridicată timp de trei secole, începând din 1290, pe locul unei capele romanice datând din anul 942 şi închinată Sfântului Ioan Botezătorul. Din păcate, am găsit-o în plin proces de restaurare şi acoperită de schele. Mulţi vizitatori se înghesuiau totuşi la intrare, căci este renumită şi pentru amvonul reprezentând „triumful adevărului”, o lucrare baroc-rococo realizată între 1741-1745 din lemn de stejar şi marmură, pentru vitraliile plătite de Carol Quintul, picturile din capele ale unor artişti celebri precum Rubens, dar mai ales pentru una dintre cele mai cunoscute comori culturale ale Europei de nord: polipticul Mielul Mistic.

Pentru a admira această lucrare, considerată de specialişti capodopera absolută a picturii medievale, trebuie să achiţi 4 euro, căci este expusă separat, într-o capelă din stânga intrării. Fotografierea ei este interzisă, însă o reproduc preluată de pe Wikipedia pentru că merită o analiză, oricât de succintă şi neprofesionistă.

Retablul Adoraţia Mielului Mistic (în flamandă „Het Lam Goods”, adică „Mielul lui Dumnezeu” - Evanghelia după Ioan 1:29: „Iată Mielul lui Dumnezeu cel ce ridică păcatele lumii”) a fost terminat şi instalat ca piesă de altar în 1432. A fost comandat de epitropul bisericii Sf. Ioan Botezătorul (devenită ulterior Catedrala Saint-Bavon) pictorului Hubert van Eyck, fiind finalizat, după moartea acestuia (1426) de fratele său Jan. Paternitatea lucrării nu a stat sub semnul întrebării datorită unei inscripţii care îl indică pe Hubert drept cel care a demarat execuţia sa iar pe mult mai cunoscutul său frate drept „secundus”. Experţii au ajuns la concluzia că majoritatea panourilor au fost realizate de Jan, dar proiectul în ansamblul său şi construcţia cadrului îi aparţin lui Hubert, care a contribuit şi la pictarea unor panouri.

Este opera de artă cea mai frecvent furată în istorie (13 furturi în şase secole, plus alte 6 furturi parţiale) şi totodată una dintre cele mai influente picturi realizate vreodată.

Cuprinde 12 panouri, patru în centru şi câte patru pe fiecare latură, care se pot rabata cu un mecanism care a fost distrus în timpul vandalismelor produse de iconoclasmul protestant la mijlocul sec. XVI. În 1566 şi 1576 a scăpat ca prin urechile acului de arderea pe rug de către protestanţi. În 1815 dioceza din Gent a amanetat şase panouri ale retablului, pe care nu a putut să le răscumpere. Ele au fost cumpărate de un comerciant care le-a vândut unui colecţionar, pentru ca mai apoi să ajungă în posesia regelui Prusiei, Frederic Wilhelm III, fiind expuse mai multe decenii la Gemäldegalerie din Berlin. Nuditatea picturilor reprezentându-i pe Adam şi Eva a fost apreciată ca fiind nepotrivită cu o catedrală, aşa că aceste panouri au fost vândute statului belgian în anul 1861 şi au fost expuse la Musées Royaux des Beaux-Arts de Belgique din Bruxelles. În 1917 alte panouri au fost luate de armata germană din catedrala din Gent. Prin tratatul de la Versailles, Germania a fost obligată să restituie (ca datorie de război) atât panourile furate cât şi pe cele cumpărate în mod legal de către Frederic Wilhelm III. În 1920 polipticul a putut fi reconstituit în întregime, statul belgian cedând panourile cu Adam şi Eva aflate la muzeul din Bruxelles.

În 1934 panoul inferior stânga, denumit Judecătorii drepţi, şi panoul cu Sf. Ioan Botezătorul au fost furate de către paracliserul catedralei. Episcopul de Gand a plătit cererea de răscumpărare de un milion de franci belgieni, hoţul a restituit panoul cu Sf. Ioan Botezătorul, însă a murit la scurt timp, înainte de a mărturisi unde este al doilea panou furat. Acesta a rămas definitiv pierdut, fiind înlocuit în 1945 cu o copie executată de artistul belgian Jef Vanderveken. În 1940 statul belgian a decis să trimită retablul la Vatican pentru a fi în siguranţă. Ansamblul era pe drum în momentul în care Italia a declarat război şi s-a aliat cu Germania. A fost transferat în localitatea Pau din sudul Franţei pentru toată durata războiului. Printr-un document tripartit, Germania, Franţa şi Belgia s-au angajat să nu mute lucrarea din Pau, însă în 1942 Hitler a ordonat transferul retablului în Germania şi păstrarea lui într-un castel din Bavaria, apoi într-o mină de sare. La sfârşitul războiului, retablul a fost descoperit de americani (episod relatat în filmul „Eroii monumentelor”), care l-au restituit Belgiei în cadrul unei ceremonii la Palatul Regal din Bruxelles, la care a participat regele Belgiei dar niciun oficial francez, deoarece guvernul de la Vichy acceptase transferul lucrării la ordinul lui Hitler. Retablul a fost restaurat în mai multe rânduri, actualul proces, demarat în 2012, urmând a se finaliza în 2017 cu ultimele două panouri (Adam şi Eva).

Captivant, nu-i aşa? Dar mult mai importante decât vicisitudinile prin care a trecut lucrarea sunt două elemente care o definesc drept punct de cotitură în istoria artelor plastice: viziunea de un naturalism şi realism nemaiîntâlnite până atunci şi tehnica inovatoare a picturii în ulei.

Retablul măsoară deschis 5,2 x 3,75 şi închis 2,6 x 3,75 m. Registrul superior ilustrează împărăţia cerurilor, cu Adam şi Eva în extremităţi, iar cel inferior spiritualitatea lumii şi poporul ales. Figura centrală a registrului superior este Dumnezeu Atotputernicul îmbrăcat în straie preoţeşti, după alţi cercetători Christos Pantocrator sau Sfânta Treime într-un singur personaj (poartă tiară triplă). Este aşezat pe tron, cu mâna dreaptă ridicată în semn de binecuvântare. În dreapta sa este reprezentată Fecioara Maria, îmbrăcată într-o rochie bogat împodobită şi citind dintr-o carte de rugăciuni, în timp ce în stânga se află Sf. Ioan Botezătorul, profetul care a anunţat venirea lui Iisus, înfăţişat cu o carte pe genunchi (probabil Noul Testament) şi cu mâna îndreptată spre acela pe care el însuşi l-a desemnat drept „Mielul lui Dumnezeu”. De o parte şi de alta, pe panourile rabatabile, apar îngerii cântători, cu figuri personalizate şi detaliate, semn că sunt creaţia lui Jan Van Eyck, un miniaturist desăvârşit. În fine, ultimele două panouri îi reprezintă pe Adam şi Eva, goi, aproape în mărime naturală şi de un realism deconcertant pentru acea epocă, privind ruşinaţi în jos, acestea fiind unele dintre primele nuduri din Ţările de Jos. Folosind tehnica „trompe l’oeil”, pictorul (cel mai probabil Jan) a creat senzaţia de tridimensionalitate.

Cele cinci panouri din registrul inferior formează un peisaj panoramic care are în centru scena Adoraţia Mielului lui Dumnezeu. Mielul rănit este aşezat pe un altar înconjurat de 14 îngeri şi o mulţime de oameni veniţi să-l venereze: filozofi şi scriitori păgâni, personaje din Noul Testament, clerici, patriarhi şi profeţi, fecioarele martire. În fundal apar turnurile oraşului ceresc, Ierusalim. De remarcat aici realismul şi minuţiozitatea redării figurilor umane, a florilor de câmp şi a apei ce curge din fântâna vieţii. În panoul din extremitatea stângă (cel pierdut în 1934 şi nerecuperat până acum) sunt înfăţişaţi judecătorii drepţi (două dintre portrete se crede că ar aparţine chiar fraţilor van Eyck). Celelalte trei panouri sunt dedicate cavalerilor lui Christos, pustnicilor şi pelerinilor.

Retablul era deschis doar de sărbători. Panourile exterioare au fost pictate în tonuri neutre, pe placul Bisericii, cu respectarea canoanelor, într-un contrast izbitor cu bogăţia coloristică din interior. Ele înfăţişează profeţi şi sibile, scena Buneivestiri şi două imagini de nişe gotice realizate în trompe l’oeil în stil „grisaille” (care dau impresia de sculptură) cu Sf. Ioan Botezătorul şi Sf. Ioan Evanghelistul.

Am menţionat mai spre începutul acestei prezentări că polipticul Mielul Mistic este considerat una dintre cele mai influente opere de artă realizate vreodată. Afirmaţia este legată de o inovaţie tehnică atribuită aşa-numiţilor „pictori primitivi flamanzi” (Hans Memling, Gerard David, Rogier Van der Weyden, Dieric Bouts, Hugo Van der Goes, Hieronimus Bosch, Pieter Breugel cel Bătrân etc.), şi în special lui Jan van Eyck: pictura în ulei. Ea a permis obţinerea unei purităţi şi luminozităţi mult îmbunătăţite faţă de vechea tehnică a picturii în tempera, aclamată pentru acurateţea redării detaliilor, dar care, uscându-se rapid, îngreuna sau împiedica corecturile sau refacerea. Nu se ştie care dintre aceşti artişti a folosit cel dintâi tehnica, dar ceea ce se ştie cu certitudine este că pictorii italieni, începând cu Antonello da Messina, au preluat-o şi perfecţionat-o, ducând-o în scurt timp pe culmile Renaşterii. Contribuţia primitivilor flamanzi este aşadar esenţială pentru istoria mondială a picturii, motiv pentru care, cu riscul de a plictisi, am insistat atât de mult asupra polipticului Mielul Mistic.

Să revenim însă pe străzile din Gent pentru a admira al treilea turn vizibil din Korenmarkt: Belfroi/Belfort. Clopotniţa cu ceas, de 91 m înălţime şi cu un balaur aurit în vârf, este din 1380 simbol al oraşului autonom iar cele 54 de clopote ale sale au dat alarma sau, după caz, au fost trase în semn de sărbătoare de nenumărate ori de-a lungul secolelor. Clădirea dreptunghiulară în stil gotic lipită de turn este Halle aux draps, hala de pânzeturi, construită între 1425-1445.

Am admirat mozaicul multicolor al Groot Huis, fostul Royal Dutch Theatre în stil neoclasic de la sfârşitul secolului XIX, după care ne-am îndreptat spre masiva Stadhuis, primăria oraşului, o fantezie debordantă gotico-renascentistă ridicată, cu mai multe corpuri de clădiri, din 1482 până spre finele veacului XVI. Am dat ocol şi fostei clădiri a poştei de la începutul secolului XX, bogat decorată cu statui şi blazoane, după care am decis să ne îmbarcăm într-o croazieră.

Dar nu înainte de o pauză la Café t’Galgenhuis. Cafeneaua a fost amenajată în sala unde se vindea burtă de vită (din raţiuni de igienă, aceasta nu se comercializa în hala de carne). Numele, care înseamnă „casa spânzurătorii”, face referire la o altă funcţie a sa, cea de zid de care erau sprijiniţi condamnaţii la moarte pentru a fi executaţi. Evident, acum nimic nu mai aminteşte de acest trecut macabru: la mesele scoase afară se vorbeau toate limbile pământului, se bea bere la halbă/sticlă, între 2,2 şi 4 euro; ceai, cafea de diverse feluri, apă şi băuturi răcoritoare între 2,2 şi 2,8 euro; un pahar de vin 3,5-5 euro etc.

Croaziera

Ne-am îmbarcat într-o plimbare pe canalele Gentului de la cheul situat lângă Pont Saint Michel, podul de pe care se deschid panorame superbe spre cele trei turnuri. Costul croazierei de circa 45 de minute a fost de 7 euro iar călătoria a fost deopotrivă şi una în timp, presărată cu explicaţiile în engleză şi franceză ale „căpitanului”.

Vaporaşul ne-a purtat pe luciuri de apă umbrite de sălcii pe care pluteau raţe şi lebede, pe lângă case mai vechi şi mai noi, mici terase cu 3-4 mese scoase pe trotuarele înguste, antrepozite şi fabrici şi pe sub poduri graţioase. Am pornit din portul vechi şi am admirat mai întâi Korenmarkt dintr-o altă perspectivă, după care mănăstirea dominicană, aparţinând acum Universităţii din Gent, care a amenajat aici trei muzee de ştiinţă. Au urmat halele de carne şi de peşte şi câteva vase de epocă ancorate în faţa Palatului de Justiţie (Justitiepaleis) , o impozantă clădire neoclasică din anii 1850. Ne-am înfiorat la vederea aspectului ameninţător şi sumbru al Castelului lui Gerard Dracul, construit în sec. XIII cu rol de fortăreaţă, dar care a servit de-a lungul timpului şi drept închisoare, mănăstire, orfelinat, azil de nebuni, staţie de pompieri iar acum adăposteşte arhivele oraşului.

Extrem de bine conservat este Castelul conţilor – Gravesteen. Nu ştiu câte alte castele aflate drept în mijlocul unui oraş aţi văzut voi – pentru mine cred că acesta a fost primul. Vă spuneam că Baudoin, conte de Flandra, a fost cel care, la jumătatea secolului IX, a consolidat vechea fortăreaţa romană pentru a apăra oraşul de normanzi. În sec. XIII Filip de Alsacia i-a adăugat noi săli şi 25 de turnuri laterale. Castelul a fost folosit ca închisoare şi sediu al Curţii Supreme de Justiţie a Flandrei iar acum găzduieşte (în chip foarte potrivit, aş zice) un muzeu de arme şi instrumente de tortură.

Haioşenii

După atâta artă, cultură şi istorie, era cazul să ne şi distrăm un pic. Croaziera ne-a adus zâmbetul pe buze, căci am avut parte şi de câteva scene inedite. Am văzut mai multe clădiri împopoţonate cu graffiti în stil retro (anii ’60). De altfel, belgienii sunt recunoscuţi pentru ironia lor fină, ca şi pentru arta benzilor desenate – a se vedea celebrul personaj Tintin.

Foarte aproape de punctul de îmbarcare, în balcoanele a două blocuri de locuinţe noi aflate vizavi, cineva a avut ideea amplasării unei statui de bărbat, respectiv femeie care plonjează în apă. Deşi căpitanul/ghidul a insistat că ele simbolizează cele două râuri, Leie şi Scheldt, mie mi-au sugerat mai degrabă nişte sinucigaşi. Să fie altă mostră de umor belgian? Nu ştiu.

În fine, la un moment dat atenţia ne-a fost atrasă de un ansamblu de trei statuete aşezate pe o ieşitură de deasupra unei uşi (vezi foto). Personajul din mijloc este un Manekken Piss iar casa datează de la finele secolului XVIII. Pe micul pişăcios din Gent îl cheamă Nestor şi nu se ştie ce caută acolo: cea mai plauzibilă explicaţie este că la acea vreme casa era locuită de un negustor de băuturi care a ales să-şi decoreze casa cu o statuie a lui Bahus. O legendă spune însă că fiul nelegitim al unui conte de Flandra ar fi urinat pe acel zid după o beţie cruntă. Întâmplarea s-ar fi petrecut în timpul cruciadelor, dar cum casa e mult mai recentă... În 2014 lui Nestor i s-au alăturat Lena şi Luna, pentru care au pozat două surori. Sunt înfăţişate într-o poziţie care trimite cu gândul la ceva... în concordanţă cu ocupaţia lui Nestor. Nu ştiu de unde vine obsesia belgienilor pentru asemenea reprezentări artistice, însă se pare că la origini stă nobila profesie a tăbăcarilor, care foloseau încă din epoca romană urina pentru a stropi pieile... Orice ar fi, cu ocazia asta am aflat nu numai că Bruxelles nu este unicul posesor al unui Manekken Piss, alte câteva fiind răspândite prin Ţările de Jos, dar şi că există unul mai vechi în orăşelul Geraardsbergen. Ca să vezi!

O mărturisire

Fusese o zi plină şi, din fericire, vremea ţinuse cu noi. Centrul istoric mă fermecase, stătusem minute în şir în faţa polipticului şi plimbarea cu vaporaşul ne îmbogăţise cu informaţii şi poze. Era trecut de ora 5 după-amiaza şi ni s-a făcut foame. Spuneţi şi voi, cum să ratăm şansa unui prânz la o terasă afară? Ne-am aşezat aşadar la o masă la Oude Vismijn, eleganta braserie amenajată în vechea pescărie, dar nu pe latura dinspre canal, ci pe cea dinspre stradă, pentru a privi trecătorii. Nota de plată pentru o porţie de waterzool, un fel de tocană de pui în sos de bere, una de moules-marinière şi patru pahare de vin (căci ne-am întins la vorbă) a fost de 55 de euro. Cam mult pentru bugetul nostru destul de auster, dar ce era să facem?

Şi stând acolo, în căldura plăcută a soarelui, am trecut în revistă cele văzute în acea zi şi numele unor mari personalităţi care au marcat destinul acelor locuri: Baudoin, Carol Quintul. I-am evocat şi pe Jacques Brel, pe Eddie Merckx, că tot se dau belgienii în vânt după biciclete, ba chiar şi pe Van Damme. Şi am ajuns la concluzia că din toată pleiada de nume belgiene sonore, cel mai plăcut mie, cel care de-a lungul anilor mi-a dăruit cele mai mari bucurii, aparţine unui personaj ficţional. Este un omuleţ cu o moustache caraghioasă, care aminteşte des în conversaţii de „little grey cells”: Hercule Poirot.

Sursă de documentare pentru polipticul Mielul Mistic: https://ioansoran. wordpress.com/2013/04/20/partea-ii-retablul-adoratia-mielului-mistic/

Webmaster, rog ataşaţi următoarea ilustraţie video-muzicală: https://www.youtube.com/watch?v=JPdJ-FWFF5A

selectat ca MiniGhid AmFostAcolo

---
Trimis de Carmen Ion in 23.10.15 18:58:52
Validat / Publicat: 24.10.15 07:28:03
VIZUALIZĂRI: 3505INFO ADIȚIONALE
  • Nu a fost singura vizită/vacanţă în BENELUX.
SESIZEAZĂ
greșeală / conținut, limbaj
Adn. FAVORIT
12 ecouri scrise, până acum, la acest articol

NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Carmen Ion); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo sau ale administratorilor.
Poze atașate (se deschid în pg nouă)
EVIDENTIAȚI ARTICOLELE CU ADEVĂRAT UTILE!
Dacă impresiile de mai sus v-au impresionat prin utilitate, calitate etc folosiți linkurile de mai jos, prin care puteți acorda articolului un BONUS în Puncte de Mulțumire-Apreciere (PMA) articolului.

Puteți VOTA acest articol:

PUNCTAJ CRT: 1000 PMA (std) PLUS 40700 PMA (din 43 voturi)
NOTĂ: Mulțumită numărului de voturi primit, articolului i-a fost alocat automat un SUPERBONUS în valoare de 2000 PMA.

ECOURI la acest articol

12 ecouri scrise, până acum

webmasterX [24.10.15 07:38:14] »

- Ilustrația muzicală sau video-muzicală indicată a fost atașată articolului (vezi sus, imediat sub titlu).

Carmen Ion [24.10.15 09:09:50] »

@webmasterX - Mulţumesc.

webmaster [24.10.15 10:41:49] »

Articolul a fost selectat ca MiniGhid AmFostAcolo pentru această destinaţie.

Carmen Ion [24.10.15 12:15:19] »

@webmaster - Mulţumesc.

Dan-Ioan [24.10.15 19:24:26] »

@Carmen Ion -

Am promis că nu mai fac și mă țin de cuvânt; drept care rămâne cum am vorbit – minunat! Dintre puținele lucruri pe care le auzisem despre Belgia (ignoranță, că ce alceva!), Brugge mă tentează în primul rând (e în top pe agenda de lucru), așa că după postingul In Brugge credeam că n-am să mai urmăresc alte episoade din serialul escapadei. Nu m-am abținut însă și acum nu mai știu ce să fac - să fie Brugge..., să fie Gent... ? Încă sub influiența orei de Istoria Artei, aș înclina spre Gent! Bine că s-a terminat periplul belgian, că de la un review la altul mă simt tot mai incomfortabil; ceva legat tot de... ignoranță... de...complexe de...

Carmen Ion [24.10.15 19:34:48] »

@Dan-Ioan - Mulţumesc mult pentru aprecieri.

Sfatul meu: şi Gent şi Bruges. Ambele se pot parcurge într-o zi, chiar dacă le veţi acorda mai multe ore decât am făcut noi, pentru a vizita, de pildă, şi muzeele.

Alegeri inspirate îţi doresc!

mireille CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX [25.10.15 07:35:16] »

@Carmen Ion

Articolul tău complex îmi amintește de aventura mea flamandă în Gent sau Gand, orașul mânușii de argint, unde am avut 5 zile o cazare privată. Frumusețea la Gent, începe cu apele fluviului Escaut... Gent e Flandra vie, unde istoria a lăsat numeroase vestigii. Sumbra lui istorie, i-a imprimat un caracter propriu și trecutul face din el, un oraș de artă. La Gand sunt reprezentate toate stilurile franceze din ultimele secole, dar se remarcă în caracterul lui, și o energie germanică. Mie mi-au plăcut și câteva locuințe pe Quai aux Herbes, de un stil arhitectural pur, coincidența poate, le-a grupat pe cele mai interesante pe un spațiu restrăns, într-un ansamblu armonios. Multimea de turiști ce vin să viziteze acest oraș cu iz medieval, este elocventă... felicitări pentru review, un articol extrem de util, pentru cine vrea să ajungă acolo, prima dată.

Carmen Ion [25.10.15 07:38:00] »

@mireille - Mulţumesc pentru aprecieri.

FlorinAndrei [27.10.15 13:51:30] »

@Carmen Ion -

Bună ziua,

Am un pont pentru cei care ajung la Gent. Chiar dacă

Automatul din staţie afişa preţul biletului: 3 euro!

să știți că un Day Pass (adică un abonament de o zi pe toate liniile din oraș) costă 5 euro.

Un pic mai bine nu?

Același tarif pentru un Day Pass este și la tramvaiul de coastă!

cristina47 [02.02.17 07:36:38] »

@FlorinAndrei: Ieftin ca braga! Oare acum cat o mai fi costand?

Dragos CONS. ONORIFIC AFA / BENELUX [02.02.17 08:14:52] »

@cristina47: acum e 6 €. Doar că nu se cumpără de la automate.

cristina47 [02.02.17 08:51:42] »

@Dragos: Merci.

Sfârșit SECȚIUNE Listă ECOURI scrise la articol

ROG REȚINEȚI:
  • Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul articolului (review-ului) de mai sus
  • Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine linkul ADAUGĂ IMPRESII NOI
  • Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație: in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o ÎNTREBARE NOUĂ
    (întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
SCRIE UN ECOU LA ACEST REVIEW
NOTĂ: Puteți folosi ptr formatarea ecoului: [b]...[/b], [i]...[/i], [q]...[/q]
EMOTICOANE ce pot fi folosite SHOW/HIDE
Sfârșit SECȚIUNE SCRIE ECOU

NOTĂ: Rubrica de mai jos vă permite să vă abonați (sau să vă dezabonați) la / de la notificări (înștiințări prin email) atunci când cineva răspunde unui text scris ca ecou mai sus.
Status Abonament Ecouri la acest review - abonament INACTIV [NU primiți înștiințări atunci când se scriu ecouri la acest review]
VREAU înștiințări pe mail când se postează ecouri la acest review
5 utilizatori sunt abonaţi la urmărirea acestui fir de discuţie (primesc instiinţări la adăugarea unui ecou):
Carmen Ion, cristina47, Dan-Ioan, FlorinAndrei, mireille
Alte impresii din această RUBRICĂ:


    SOCIALs
Alătură-te comunității noastre

AGENȚIA DE TURISM AmFostAcolo.Travel:
SC Alacarte SRL | R.C.: J35/417/24.02.09 | RO 25182218 | Licența de turism 218 / 28.11.2018

[C] Copyright 2008-2021 AmFostAcolo.ro // Reproducerea integrală sau parţială a conţinutului este interzisă
AmFostAcolo® este marcă înregistrată
pagină generată în 0.0930261611938 sec
ecranul dvs: 1 x 1