Bosa, città dei colori, un loc idilic, plin de farmec

TIPĂREȘTE

Bosa, alături de Castelsardo din Sardinia, figurează în categoria celor mai frumoase sate din Italia, alături de multe altele borghipiubelliditalia.it/borghi, şi cum amândouă se află în nord-vestul Sardiniei acolo unde eram şi noi în minivacanţă în Alghero, relativ aproape faţă de ambele, am hotărât ca ieşirea din Alghero s-o facem în Bosa. De ce? Fiindcă era mai uşor, spre Bosa având cursă directă cu autobuzul, de numai o oră de parcurs (32 km sud distanţă) faţă de trei ore cât am fi făcut până la Castelsardo (52 km către nord-est) şi obligatoriu de schimbat autobuzul în Sassari. Aşadar, Bosa să fie!

În după-amiaza primei zile de vacanţă am trecut pe la punctul info din Alghero, poziţionat în vecinătatea micii autogări din faţa parcului Giardini Manno. La peronul plecărilor către Bosa am citit că a doua zi aveam un singur autobuz de plecare, la orele 09,30 şi de acolo tot unul de întoarcere, la orele 17,00. Programul curselor era excelent, aşa că duminică dimineaţă cumpăram cu cardul biletele dus-întors de la automatul din faţa chioşcului de ziare de alături: 7,40 €/persoană. La terminal şi-au făcut apariţia mai mulţi conaţionali, că doar eram ca-n tabără, ne întâlneam frecvent unii cu alţii cei din avion, semn că Bosa le făcuse şi lor cu ochiul, ceea ce, per total, nu era rău deloc. Au mai fost şi câţiva localnici, dar autobuzul rămăsese ocupat doar pe sfert.

Călătoria până la Bosa a durat o oră, drumul pe care s-a efectuat cursa fiind cel de coastă, care se unduieşte de-a lungul ţărmului stâncos şi străbate dealurile înverzite pe la înălţime, de unde vederea către mare este spectaculoasă. Se observă promontorii, uneori se zăresc jos la ţărm şi plaje, pe alocuri şoseaua are locuri de belvedere, interesante doar pentru cei cu maşină închiriată, şoferul nostru neavând nicio staţie pe traseu, a făcut pe ghidul din când în când indicându-ne puncte mai deosebite şi arătându-ne la un moment dat deasupra Capo Marrargiu, vulturi-grifon în zbor, mândru că aici trăieşte cea mai mare colonie din Italia a acestor păsări rare.

Am coborât în Piazza Gioberti, punctul terminus al cursei, dar şi un fel de centru al localităţii, iar şoferul a ţinut să ne spună că tot de acolo urma să ne îmbarce după-amiază, dar să nu întârziem că nu ne poate aştepta. Pe urmă, liber la plimbare!

Două vorbe despre Bosa

Bosa, città dei colori, aşa cum se autodefineşte graţie caselor sale zugrăvite în culori tari, este localitatea sardă din provincia Oristano situată la vărsarea râului Temo în mare, acesta fiind singurul râu navigabil al insulei. Înconjurată pe celelalte părţi de munţi, Bosa pare destul de izolată, însă deschiderea către mare îi conferă avantajul de a avea o Marina generoasă precum şi o plajă pe cealaltă parte, aceea care dă în mare, dar şi fortificaţii specifice: ziduri de apărare, un turn, un far. Bosa are vreo opt mii de locuitori permanenţi la care în sezonul estival se mai adaugă şi turiştii care aleg să-şi petreacă vacanţa în liniştea bucolică a acestul loc.

Din punct de vedere al trecutului, se poate spune că a avut un destin asemănător cu cel al oraşului Alghero, fiind întemeiat de genovezi, mai precis de o familie înstărită, pe nume Malaspina, în secolul al XII-lea (anul 1112) când a început construirea în vârful dealului Seravalle a unui castel ce avea să servească drept nucleu al comunităţii în sensul că locuitorii s-au adăpostit frecvent sub zidurile sale pentru a scăpa de atacurile piraţior. De altfel, toată aşezarea pare că stă să protejeze castelul, fiind dispusă concentric în trepte până la poale.

Mai târziu, din secolul al XIV-lea, Bosa a făcut şi ea parte din Coroana Aragoneză, ca mai apoi să revină Casei de Savoia.

Zona este renumită pentru producția de vin și ulei de măsline, un soi de vin, numit Malvasia di Bosa, fiind vedeta incontestabilă de culoarea chihlimbarului, dulce şi destul de tare pentru a fi consumat ca digestiv.

Descoperind Bosa la pas

După ce m-am informat un pic despre ce am putea face în Bosa, ca să nu mergem aşa în orb, am înţeles că merită atenţie Castello Malaspina di Fosdinovo, amplasat pe culme de colină străjuind aşezarea, cartierul Sa Costa de la poalele dealului, un labirint de alei şi case pitoreşti, cartierul Sas Conzas situat pe partea stîngă a râului Temo, şi Bosa Marina, aflată aproape de vărsarea râului Temo în mare, la circa doi kilometri distanţă, dezvoltată ca o staţiune la mare, cu plajă la mare, dar şi port la râu.

Cum ne aflam relativ aproape de castel, ne-am zis să începem cu acesta, suişul părând mai uşor când eşti odihnit şi plin de elan, mai cu seamă că urcam pe ulicioarele întortocheate din Sa Costa, apoi admiram Ponte Vecchio, aruncam o privire către cartierul Sas Conzas, ca pe urmă să ne lansăm pe faleza Lungo Temo Alcide de Gasperi, înaintând drept spre Bosa Marina.

Vremea se mai îmbunase, soarele apăruse de după norii negri care ameninţau cu o ploaie zdravănă, însă noi speram să se risipească sau măcar să ne ocolească.

Din Piazza Vincenzo Gioberto luăm ţintă fortăreaţa masivă din vârf, vizibilă încă de la intrarea în localitate, şi urmărim săgeţile indicatoare care ne arătau pe unde s-o apucăm. Eram un grup de şase conaţionali, toţi având un prim scop să vizităm castelul, acolo ne cunoscuserăm ad-hoc. Mai întâi am dat în Piazza del Carmine unde ne-a întâmpinat faţada barocă a Chiesa della Beata Vergine del Carmelo, pe care am găsit-o deschisă şi în care am intrat un pic.

Am început să urcăm pe nişte străduţe cu case vechi, dar viu colorate, gătite cu ghivece cu flori, din care mai întrezăream timid bougainvillea ici, colo. Culorile, care de care mai aprinse, ne menţineau atenţia la cote înalte, şi după ce şerpuim printre uliţe, case şi flori, dăm în Via Belvedere ce mărgineşte castelul ca o cingătoare şi de unde priveliştea peste Bosa, Temo, până la mare, este absolut uluitoare.

Ne îndreptăm spre intrare şi, în pofida faptului că ar fi trebuit să fie deschis, conform orarului, poarta era închisă. Era afişat şi un număr de telefon spre a fi apelat în cazuri ca al nostru, dar nu a răspuns nimeni, aşa că am fost nevoiţi să ne mulţumim cu fotografiile de sus care nu erau rele deloc, dimpotrivă.

Ştiam că mare lucru nu s-a păstrat din fortăreaţă, cu excepţia zidurilor şi turnurilor rămase aproape intacte, iar în interior ar mai fi fost de văzut o biserică micuţă, Nostra Signora Regnos Altos, din sec. XIV-XV, care găzduieşte o remarcabilă colecţie de fresce din acea perioadă.

Ne luăm tălpăşiţa de la castel coborând pe alte străduţe pitoreşti din So Costa cu gândul să ajungem la Catedrală (Cattedrale dell'Immacolata), pe Corso Vittorio Emanuele II. Catedrala se află pe malul nordic al râului Temo, lângă podul istoric, Ponte Vecchio, şi datează din secolul al XV-lea, cu un exterior proiectat în perioada barocului recent. Cupola sa frumoasă este îmbrăcată în plăci multicolore de majolică. Am intrat şi am ascultat un pic slujba, însă catedrala fiind în lucrări de renovare, nu am putut s-o admirăm prea mult din interior.

La ieşire ne aştepta Ponte Vecchio, o “vechitură” cu trei arcuri din timpuri medievale, de un farmec incontestabil, perfect utilizabil pentru maşini şi astăzi. De partea cealată a râlui Temo, pe malul său stâng, se întindea cartierul Sas Conzas unde se aflau atelierele de tăbăcărie, Bosa fiind vestită acum câteva secole pentru pielea tăbăcită produsă aici. Desigur, locul era renumit şi pentru mirosurile neplăcute exalate din această activitate. Vechile tăbăcării, un complex de clădiri nemaiutilizate, destul de degradate, au fost recuperate și supuse unor măsuri menite să le conserve într-o stare bună, ulterior creându-se un muzeu care să să le pună în valoare.

Noi plănuim să ajungem la Bosa Marina, scop în care ne lansăm la pas pe faleza Lungo Temo Alcide de Gasperi cam doi kilometri. Portul de agrement Bosa ne apare în raza vizuală aproape la vărsarea râului Temo, în această zonă fiind cândva leagănul aşezării antice. Astăzi, aici se găseşte o plajă de nisip care pare a fi păzită de un turn de veghe, ziduri de apărare, un far, în apropiere aflându-se hoteluri, restaurante și baruri de-a lungul coastei. Într-unul dintre baruri am intrat şi noi să ne tragem un pic sufletele la un pahar de vin de Malvasia. Foarte bun!

La întoarcerea în centru, în drum ne iese la un moment dat o pizzerie deschisă, ceea ce nu prea întâlniserăm în acea zi de dumincă. Cum ni se făcuse foame de ceva timp, am intrat fără ezitare. Ristorante Pizzeria da Muà a fost localul care ne-a apărut în faţă în momentul în care aveam cea mai mare nevoie de o mâncătorie. Ştiu că nu am vrut pizza, ci am comandat un platou pentru două persoane, specialitatea casei, pe nume fregola pescatora, constând în fructe de mare în sos şi un soi de cuşcuş, o bunătate! De băut, am luat vin alb, sec, la carafă de jumătate de litru. Nota de plată, incluzând şi coperto de 2,5 €/persoană, a sărit de 50 €, dar o dată ajunge omul în Bosa! :)

Cu burţile puse la cale, ne-am îndreptat din nou spre centru, dornici să ne mai plimbăm pe străduţe, printre case colorate, căci mai aveam ceva timp. Până acolo, am trecut prin Piazza IV Novembre, o deschidere largă ce are în mijloc un monument dedicat eroilor sarzi căzuţi la datorie în războaie. Dintr-un colţ al pieţei, în sezonul estival un trenuleţ turistic pleacă la intervale de o oră pe un traseu care acoperă miezul localităţii, dar ajunge şi la Cattedrale di San Pietro Extramuros, fosta catedrală a orăşelului care se află acum la doi kilometri în amonte, o bijuterie arhitectonică în stil romanesc.

Din Piazza IV Novembre ieşim în Corso Vittorio Emanuele II, arteră considerată a fi principala stradă din Bosa, cea care trece prin centru şi pe care îşi avea vile burghezia bogată, acestea putând fi admirate şi astăzi. Un pic mai încolo, am dat în Piazza Costituzione, cea mai animată piață din orașul vechi, cu fântâna sa centrală și clădirile elegante care o înconjoară: restaurantele şi cafenelele cu terasele lor unde se poate lua masa în aer liber în inima centro storico.

La o aruncătură de băţ, pe cealaltă parte a Corso Vittorio Emanuele II, vedem Casa Museo Deriu, o vilă cu spaţii frumos amenajate care păstrează elemente de mobilier originale, tablouri, decoraţiuni ale unei familii de vază din oraş (4,50 €/pers.).

Cum se apropia ora de plecare din Bosa, uşurel, pe alte străduţe fermecătoare, cu atmosferă medievală, o luăm la picior până în aceeaşi Piazza Vincenzo Gioberti, loc de unde urma să ne pescuiască autobuzul spre Alghero. Ca un făcut, cu câteva minute înainte să vină autobuzul a început ploaia, iar noi am fost recunoscători că până atunci ne lăsase să ne vedem de treabă prin Bosa.

Concluzie

Ziua petrecută în Bosa, deşi în plin anotimp rece, după un fenomen meteo care a dat peste cap toată insula, a fost foarte agreabilă, orăşelul dovedindu-se un loc relaxat şi relaxant în acelaşi timp, debordând de aer cu parfum medieval. Bosa este de fapt unul dintre cele mai frumoase sate din Italia, atât pentru istoria pe care a păstrat-o de milenii, cât și pentru acel melanj delicat de istorie, artă, cultură, tradiții străvechi și natură aproape nealterată. Dacă veţi ajunge în Sardinia, faceţi-vă timp pentru o tură prin Bosa, sigur veţi găsi ceva pe gustul vostru.

Vă rog, ataşaţi următorul videoclip:

https://www.youtube.com/watch?v=_l0kQX2P57Q

---

VIZUALIZĂRI: 1419 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI