GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Ne-am intors recent de la Albena, hotel Nona, si ne-a placut mult.
Calatoria: am avut ca punct de placare Tg. Mures, si am ales varianta Bucuresti - Constanta - Vama Veche - Albena. Drumul a fost foarte ok, am intrat pe autostrada de la Ploiesti, pana la Constanta. Din Vama Veche pana in Albena, contrar multora care afirma ca drumul e rau si plin de gropi, am descoperit ca nu e asa deloc. Drumul e foarte ok si se ajunge foarte usor. Vorbind prin comparatie, prefer traseul acesta, decat cel pe care l-am facut anul trecut, prin Giurgiu. Drumul a fost la fel de bun si anul trecut, doar ca strabati mai mult traseu pe teritoriul bulgar, iar prin Vama Veche, nu. Din Vama sunt 78 km pana in Albena. Ne-a placut mai mult si drumul, si peisajul.
Hotel Nona - este foarte in regula, curat, modern, prietenos. Am ajuns la 8 dimineata la hotel, chiar daca stiam ca putem fi cazati doar la ora 14. Ne-am gandit ca pana atunci, vom merge la plaja. Am mers totusi la receptie sa ne anuntam sosirea, am lasat actele, stabilind ca revenim mai tarziu. Nu am asteptat pana la ora 2, ne-am intors la 12.30, cand ni s-a spus ca ne este gata camera. Personalul hotelului este foarte binevoitor, gata sa ajute cu ce pot. Am cerut camera cu vedere la mare si am primit, fara comentarii sau mutre, si fara sa dam ceva nimanui. Managerul hotelului, este o doamna mai in varsta, foaaaaaaarte amabila, care ne-a ajutat si cu alegerea camerei. Receptionerele, la fel, amabile si modeste, gata sa colaboreze in orice problema. Am primit o camera la etasjul 7, cu vedere la mare, superba. Fiind 2 familii, ne-au oferit doua camere alaturate, care comunicau intre ele. Nu am avut nici o problema pe parcursul sejurului, totul a decurs cum speram.
Curatenia in camera: zilnic, am fost multumiti. Prosoapele se schimba la 2 zile, daca vrei mai des, le lasi pe podea in baie.
Mancarea: foarte ok, foarte diversa, foarte bine aleasa. Cine spune ca mancarea se repeta in fiecare zi, o fi din categoria persoanelor pretentioase, care gateste acasa in fiecare zi cateva feluri de mancare. Noi nu facem parte din acesta categorie, nu suntem nici pretentiosi, nici mancaciosi. Intr-adevar, mai erau mancaruri care se repetau de la o zi la alta, dar pe langa acestea, apareau multe altele care nu le-ai mai avut in meniul zilelor anterioare. Adica, daca din 30 feluri de mancare se repeta 7-8, nu cred ca e o tragedie. Pe noi nu ne-a deranjat, am ales in fiecare zi ce ne-a placut, si am avut din ce alege. De exemplu, fetita noastra nu a mancat mai nimic cat am stat acolo, adica... a mai ciugulit cate ceva si cam atat. Dar asta nu ma face sa afirm ca mancarea nu a fost buna sau nu a avut din ce alege. Pur si simplu n-a avut chef sa manance prea mult... Totusi, am putut sa-i luam pe plaja cate un sandwich, sau un fruct sau o clatita, fara ca cineva sa ne faca observatie, si sunt sigura ca au vazut.
Distractii: nu prea... Noi mergeam aproape in fiecare seara cu copiii intr-un parculet, pe faleza, undeva langa hotelurile Laguna. Era un parculet cu un castel destul de mare, cu tobogane, hinti, unde copiii se simteau bine. Mai erau cateva parculete si pe plaja, mai mici si neiluminate seara.
Ca un mic minus la hotel, mi-ar fi placut sa se organizeze seara ceva activitati pt copii, dar nu erau. Intr-o seara am fost invitati la Hotel Borjana (hotelul alaturat) la pool party, si ne-a placut la toti, mai ales copiilor. Cred ca ar fi o idee buna ca la fiecare hotel sa se organizeze seara ceva programe pentru copii.
Intr-o zi, sotul meu a fost cu fetita la plimbare cu vaporasul, cu 5 leva de persoana (f. ok). Multa lume inchiriaza seara biciclete (am incercat si noi anul trecut, cand am fost cazati la Hotel Panorama)
Concluzii: a fost un concediu reusit, o statiune calma, oameni calmi si civilizati.
P. S. La intoarcere, ne-am oprit si noi la faimoasa ferma de midii de la Dalboka, ne-a placut si o recomand. A fost cireasa de pe tort.
Trimis de Sophia in 23.08.12 09:30:36
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în BULGARIA. A mai fost în/la: Albena, Hotel Panorama
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Sophia); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- Coordonate GPS: 43.36116300 N, 28.07913900 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Un foarte bun review pentru debutul pe AmFostAcolo, placut la citit si cu foarte multe amanunte interesante.
Iti spunem din toata inima, bine te-ai atasat comunitatii, te asteptam si cu alte impresii din vacantele tale trecute sau viitoare.
Cand ai timp, poate ne povestesti si despre Ferma de midii de la Dalboka, media acestui restaurant este in scadere dupa ultimele impresii postate.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2024 Vacanță de calvar — scris în 25.08.24 de Mihaela rsd din TG MURES - nu recomandă
- Jul.2023 Vacanta de calvar! Hotel Nona - Bulgaria — scris în 29.07.23 de ux130028 din ROMANIA - nu recomandă
- Aug.2019 Sejur hotel Nona — scris în 19.09.19 de steli68 din BRAILA - nu recomandă
- Aug.2018 Raportat pret-calitate,OK! — scris în 26.08.18 de cristela din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Jul.2018 Hotel Nona — scris în 25.07.18 de Totoshel din GALATI - RECOMANDĂ
- Jun.2018 Hotel Nona — scris în 06.02.19 de alina35 din CLUJ-NAPOCA - RECOMANDĂ
- Aug.2017 Un hotel bun, raport calitate - pret ok — scris în 20.12.17 de Lorin66 din BUCURESTI - RECOMANDĂ