GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
In primul rand multumesc celor care au postat impresii despre aceasta cazare, pentru ca au cantarit mult in alegerea pe care a trebuit sa o fac.
Am agreat un pret de 35 euro/noapte; desi am incercat o mica negociere, nu a fost chip, domnisoara motivandu-mi ca acest tarif este cel mai mic pe care mi-l poate oferi. La solicitarea ei, am trimis un avans de 50 euro, prin Western Union, pentru care am mai platit 7 euro comision. (prin transfer bancar m-ar fi costat cam 25 euro comisioanele!!)
Am corespondat pe mail, extrem de eficient si prompt cu o domnisoara, care era (cred) ajutorul sau fiica Ninei. Chiar daca semna mailurile cu numele “Nina”, odata ajunsi acolo, am constatat ca d-na Nina nu stia o boaba de engleza, fiind ajutata de aceasta domnisoara extrem de placuta, vorbitoare de lb engleza, care ne-a intampinat, ne-a dat cheile si ne-a prezentat camera
Vila are circa 10 camere si este pozitionata in Skala Potamia, chiar la soseaua care strabate circular intreaga insula. De la vila, daca o iei pe straduta cu Carrefour expres, iesi chiar pe faleza plina de taverne, care este practic “centrul” statiunii. De la vila faci cam 5-7 minute pana la faleza.
Situarea chiar la sosea poate fi usor dezagreabila pentru unii, din cauza zgomotului intens provenit de la masini si scutere; pe noi insa nu ne-a deranjat, pentru ca plecam de acasa dimineata si ne intorceam seara, cand traficul era mai redus.
Parcarea masinii se face chiar vizavi de vila, intr-o livada de maslini; parcarea este incapatoare si toti oaspetii vilei parcau acolo.
Asa cum s-a mai spus, vila sclipeste de curatenie, curtea este plina de flori si decoratiuni de bun gust; vila arata foarte bine si exterior si interior, parea proaspat zugravita, extrem de curat atat in camera, pe holuri, cat si in curte. In decursul celor 8 zile de sedere acolo nu am vazut niciodata vreo frunza in curte, iar florile aratau intotdeauna impecabil. In fiecare zi o vedeam pe d-na Nina trebaluind prin curte: ba matura, ba stropea florile, ba le curata.
Am solicitat si primit o camera tripla: paturi twin perfect lipite si un pat suplimentar, care chiar daca era pliant, era foarte robust.
Camera era dotata cu: aer conditionat, 2 noptiere, un dulap incapator si bine compartimentat care continea in interior si un seif cu cheie si o chicineta care avea cam de toate: tacamuri, vesela (farfurii, castroane, ibrice etc), fierbator de apa, filtru de cafea, frigider mic cu congelator. Am avut si TV LCD montat in perete care avea vreo 10-15 posturi care se vedeau chiar bine, spre deosebire de experientele anterioare din Thassos unde ba nu aveam semnal, ba se vedea “cu purici”, ba se vedeau doar 2-3 posturi. Spre bucuria fiica-mii, am avut chiar si un post de desene animate!
Cheia de la camera era dotata cu o placuta din metal care trebuia introdusa in lacasul special, pentru a porni curentul electric in camera. De asemenea, aerul conditionat nu functioneaza daca usa de la balcon era deschisa.
Am apreciat si existenta celor 3-4 prize din camera, extrem de utile pentru incarcarea simultana a tuturor gadget-urilor atat de necesare intr-o vacanta (telefoane, tableta, aparatura foto/video etc)
M-a bucurat tare si spatiosul balcon, dotat cu o masuta si 3 scaune, uscator de rufe+carlige si o umbrela de soare cu un solid suport.
Baia arata destul de modest, dar suficienta pentru necesitatile noastre: cadita mica de dus (fara perdea sau cabina), uscator de par, prosoape impecabile (mari, mici, cate 3 bucati din fiecare). Nu am avut consumabile de baie, ci doar un sapun lichid intr-un recipient mai mare. Nu m-a deranjat asta, pentru ca intotdeauna plecam cu consumabilele proprii preferate dupa noi.
Curatenie se facea o data la 2 zile; curatenie temeinica, totul stralucea. In decursul sejurului de 8 zile ni s-au schimbat prosoapele de 2 ori si lenjeria o data. Absolut suficient pentru noi. Niciodata nu ne-am intalnit cu camerista. Noi plecam de acasa in jur de 9.00-10.00 dimineata si ne intorceam acasa dupa orele 19.00
Micul dejun l-am servit zilnic, cu mare placere, in balconul spatios de care va povesteam mai sus; cumparaturile pentru mic dejun le faceam de la supermarket Niki, situat chiar langa vila. Chiar daca ne-am autogospodarit cu micul dejun, am mancat greceste in fiecare dimineata, bucataria mediteraneana fiind dealtfel si preferata noastra :): iaurt grecesc, branza feta, salata de rosii cu ulei de masline si oregano, masline Throuba, miere de pin, dulceata de portocale, dulceata de smochine
In afara de balconul propriu sau veranda proprie a fiecare camere, mai existau in curte inca 2-3 locuri de luat masa, dotate cu masa, scaune (banci), chiar si un gratar.
Desi vila a fost plina, am avut parte de multa liniste, vecinii nostri romani si bulgari dand dovada de mult bun simt.
Internetul wi-fi a fost prezent, in mod gratuit, conexiune foarte buna comparativ cu majoritatea altor locuri in care am fost pe insula.
Asa cum spuneam, distanta pana la plaja Skala Potamia este de 5-7 minute de la vila; am fost doar in trecere pe aceasta plaja, ni s-a parut inghesuita si aglomerata; ca de obicei, am preferat sa exploram alte plaje ale insulei. Nu voi detalia prea mult aceste plaje, pentru ca beneficiaza deja de review-uri ample si nu stiu daca as mai putea adauga ceva.
Seriozitatea, discretia, amabilitatea proprietarilor si aspectul impecabil al vilei sunt motive ce ma fac sa recomand cu multa caldura aceasta varianta de cazare!
Trimis de Chloe in 18.09.15 09:26:36
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (Chloe); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
- sait oficial al acestei destinații:
- Coordonate GPS: 40.70858400 N, 24.75640720 E - CONFIRMATE
ECOURI la acest review
5 ecouri scrise, până acum, la acest articol
@Chloe - Am setat în program coordonatele GPS ale acestei destinaţii, rezultând următoarea poziţionare pe hartă -- click aici.
Ne poţi spune dacă-i ok? (măreşte zoom-ul de pe hartă cât e necesar, până la afişarea poziţionării / încadrării la nivel de stradă etc)Mulţumesc.
@webmasterX - pozitionarea e ok
Interesant, scrie sejur 7 nopti pret 35 euro 2 adulti + 1 copil, asta ar fi pretul pe 1 zi/noapte de fapt? Am stat si eu alaturi in Skala Panaghia, tot in septembrie, la o pensiune minunata ceva mai sus pe munte, cu o panorama magnifica si dotari excelente, la un pret colosal, am scris pe AFA. Felicitari si vacante frumoase.
@calatorul50 - pretul este de 35 euro/noapte.
Multumesc pentru vizita si vot!
@Chloe - si eu multumesc pentru raspunsul rapid si lamuririle oferite.
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Sep.2022 Vacanța la care tânjesc, mi-o permit anual (deocamdată) și nu voi renunța nicicând. Și asta datorându-se în mare parte (fără a face lobby!) propietarilor... — scris în 17.10.22 de Florin 58 din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Jun.2017 Concediu ratat — scris în 14.07.17 de Kitty1977 din BUCURESTI - nu recomandă
- Jul.2016 Nina Studios Skala Potamias — scris în 10.07.16 de dorobantu din TARGOVISTE - RECOMANDĂ
- Aug.2013 Arata mai bine in realitate decat in pozele de pe net — scris în 12.08.13 de blue ray din CRAIOVA - RECOMANDĂ
- Sep.2012 Foarte foarte bine! As reveni oricand! — scris în 30.08.14 de pati din BUCURESTI - RECOMANDĂ