Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei (V)

TIPĂREȘTE

Am lăsat la urmă cele două muzee pe care am reuşit să le vizităm la Chişinău: Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei şi Muzeul Naţional de Artă al Moldovei. Ambele se află pe Strada 31 August 1989, dată deosebit de importantă pentru renaşterea naţională a Basarabiei, deoarece atunci, când Uniunea Sovietică încă mai exista, limba română a fost proclamată drept limbă de stat, revenindu-se şi la grafia latină. Cele două muzee sunt învecinate, fiind despărţite doar de clădirea Teatrului de Păpuşi Licurici. Pe partea cealaltă a străzii se află Biblioteca Naţională a Republicii Moldova, în faţa căreia se înalţă statuia lui Vasile Alecsandri.

Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, numit până recent, în 2013, Muzeul Naţional de Arheologie şi Istorie a Moldovei, este unul dintre cele mai interesante obiective pe care le-am văzut în timpul călătoriei noastre în Basarabia, aşa că nu ar trebui ratat de cei interesaţi cât de cât de acest domeniu. Asta cu atât mai mult cu cât biletul de intrare are un preţ modic, de doar 10 lei moldoveneşti. La intrarea în curtea muzeului, suntem întâmpinaţi de o copie a unui monument celebru, Lupa Capitolina, adică lupoaica alăptându-i pe cei doi gemeni, Romulus şi Remus. Statuia actuală a fost amplasată aici în 2009, după ce o altă copie a fost înlăturată în 2005, din ordinul preşedintelui Voronin, sub pretextul că avea nevoie de restaurare. Pe soclul monumentului se află un scurt citat din Eminescu: „Da, de la Roma venim, din Dacia Traiană. ”

Clădirea în care se află muzeul a fost construită iniţial în secolul al XIX-lea, ca reşedinţă a Gimnaziului nr. 1 de băieţi, care se va numi, mai târziu, Liceul de băieţi „B. P. Hasdeu”. În perioada sovietică, clădirea a servit drept sediu al unui detaşament de grăniceri, apoi al Universităţii Tehnice. Cutremurul din 1977 a afectat foarte grav construcţia, care a fost demolată la scurt timp. Noua clădire a fost construită în perioada 1980-1987. Exteriorul a fost realizat ţinându-se seama de aspectul vechii clădiri. În schimb, interiorul a fost modificat, pentru a fi mai potrivit cu noua destinaţie a clădirii, cea de muzeu.

Muzeul a fost deschis în anul 1987. Astăzi, spaţiul expoziţional este amenajat pe trei nivele: etaj, parter şi demisol. Vizita noastră a început la etaj, urcând pe o scară împodobită cu tablouri redând scene din istoria zbuciumată a Moldovei. Una dintre ele înfăţişează momentul înscăunării lui Ştefan cel Mare. Deşi, în realitate, Ştefan avea atunci vreo 20 de ani, în tablou el este reprezentat bătrân. De altfel, am observat în timpul călătoriei noastre, că marele voievod este înfăţişat, cam peste tot în Basarabia, ca un om bătrân, tocmai pentru a fi subliniată astfel sfinţenia sa. La etaj, sălile sunt dispuse circular, iar amenajarea lor s-a făcut după principiul cronologic, începându-se cu preistoria şi mergând până în preajma anului 2000.

În ceea ce priveşte Preistoria, în sălile ce i-au fost dedicate am putut vedea un maxilar de mamut, mai multe obiecte de podobă, precum şi statuetele unor divinităţi, în special zeiţe ale fertilităţii. Într-un colţ, s-a încercat reconstituirea îmbrăcăminţii unor oameni preistorici.

În spaţiul dedicat Antichităţii, am văzut numeroase vase, de ceramică sau de bronz, de provenienţă tracică, dar şi grecească. De asemenea, mi-au mai atras atenţia şi unele coifuri tracice, arme şi podoabe. Aici se află şi busturile a doi daci, cu căciulile şi bărbile lor specifice, dar înfăşuraţi în toga romană, simbol al etnogenezei româneşti, ca rezultat al romanizării. Alături, o machetă a Columnei lui Traian, un alt simbol evident al romanităţii noastre.

Evul Mediu vine cu noi obiecte, monede, unelte, arme, cămăşi de zale, hrisoave şi peceţi domneşti. Pe lângă obiectele de provenienţă moldovenească, atrag atenţia şi cele tătăreşti, descoperite mai ales la Orheiul Vechi. De asemenea, mai este expusă şi o replică a spadei lui Ştefan cel Mare, aflată la Istanbul, pe care prim-ministrul Turciei, Recep Tayyip Erdoğan, i-a donat-o omologului său moldovean, Vlad Filat. Această replică urmează să rămână la Chişinău până în 2014, urmând apoi să ajungă la Muzeul de Istorie şi Etnografie din Soroca. Am mai putut vedea şi un exemplar în limba germană al cărţii lui Dimitrie Cantemir, "Istoria creşterii şi descreşterii curţii otomane", tipărit în 1717, în timpul vieţii voievodului cărturar.

Trecând în Epoca Modernă, se înmulţesc obiectele de cult, cărţile bisericeşti şi icoanele. Au fost reconstituite, de asemenea, unele interioare din secolul al XIX-lea, cu mobilier frumos din lemn scump, ceasuri, instrumente muzicale specifice lumii bune din acele vremuri. Sunt expuse şi unele fotografii sau obiecte ce au aparţinut fruntaşilor mişcării de emancipare naţională a românilor basarabeni de la începutul secolului al XX-lea. Printre acestea, un exemplar al gazetei "Basarabia", apărută doar între 1906 şi 1907, în care doar titlul e scris cu caractere latine, restul fiind scris în română, dar cu litere chirilice. Acest prim ziar basarabean scris în limba română a fost interzis de către autorităţile ţariste după mai puţin de un an, din cauza propagandei sale în favoarea unirii cu România.

Urmează unele arme din Primul Război Mondial, apoi, deasupra unui steag tricolor, Actul Unirii Basarabiei cu România, votat de Sfatul Ţării la 27 martie 1918. Pe document se află imaginile regelui Ferdinand I şi ale voievozilor Ştefan cel Mare şi Dimitrie Cantemir, precum şi semnăturile fruntaşilor Sfatului Ţării, preşedintele Ion Inculeţ, vicepreşedintele Pan Halippa şi secretarul Ion Buzdugan. Din perioada interbelică am putut vedea mai multe decoraţii, un manual şcolar, cu imaginile lui Decebal şi Traian, precum şi o partitură cu Imnul Regal Român, având pe ea fotografia regelui minor Mihai I.

Sectorul dedicat celui de Al Doilea Război Mondial este unul tulburător, aici fiind expuse, unele lângă altele, diferite uniforme, obiecte, documente şi fotografii ce au aparţinut atât militarilor români, cât şi celor sovietici. Dacă ne uităm asupra numelor de pe documente, putem găsi basarabeni cu nume românesc, militari în Armata Roşie, dar şi pe alţii, cu nume rusesc, ce au servit în armata română. Asta subliniază o dată în plus tragedia Basarabiei, de după noua sa răpire, din iunie 1940. Astfel, chiar membri ai aceleiaşi familii puteau fi soldaţi români sau sovietici, în funcţie doar de data la care erau recrutaţi. După afişele de propagandă sovietice dn timpul războiului, sunt expuse afişe din timpul colectivizării, în care oamenii erau îndemnaţi să intre cu entuziasm în paradisiacele colhozuri, în timp ce ţăranii mai înstăriţi, aşa-numiţii culaci, erau denunţaţi ca duşmani ai poporului şi ai raiului pe pământ adus de comunişti.

Incursiunea în istoria atât de zbuciumată a Basarabiei se încheie cu imagini din zilele proclamării independenţei, dar şi din timpul războiului din Transnistria. La loc de cinste, se află Declaraţia de independenţă a Republicii Moldova, cu numele şi semnăturile celor care au votat-o.

În ultima parte a circuitului de la etaj se află o expoziţie dedicată religiei. Bineînţeles, majoritatea exponatelor, de provenienţă moldovenească sau rusească, aparţin cultului ortodox, aici fiind vorba de veşminte preoţeşti, cărţi bisericeşti, icoane. Câteva vitrine, în schimb, sunt dedicate cultului catolic şi celui iudaic, prezente şi ele, de-a lungul istoriei, pe teritoriul Basarabiei.

Am coborât la parter, pentru a vizita şi expoziţiile temporare amenajate aici. Prima dintre ele, intitulată "Obiectul de porţelan – artă şi mărturie", cuprinde atât piese cu rol funcţional, cât şi altele cu rol pur decorativ. Obiectele expuse aici au fost fabricate în ultimele trei secole, în ţări diferite. Unele dintre ele au aparţinut unor familii sau personalităţi de seamă din viaţa Basarabiei, reflectând statutul social, dar şi gustul artistic al acestora.

Următoarea expoziţie este una dintre cele mai interesante, fiind intitulată "Războiul ruso-turc din 1806-1812 şi anexarea Basarabiei. Memoria Estului şi Vestului". Expoziţia a fost amenajată în 2012, pentru a comemora împlinirea a 200 de ani de la prima răpire a Basarabiei. Ea este organizată pe patru compartimente tematice diferite. Primul dintre ele are în vedere războiul ruso-turc din 1806-1812, cuprinzând mai multe arme, uniforme militare, hărţi, planuri de război. Este expus şi un cort de campanie turcesc, împreună cu stindardele otomane numite tuiuri, nişte cozi împletite de cal, capturate de către ruşi. Al doilea compartiment cuprinde rapoarte diplomatice, corespondenţe între diplomaţi europeni, memorii, care reflectă preocuparea Rusiei de a obţine şi asentimentul altor puteri europene pentru anexarea Basarabiei. Al treilea capitol al expoziţiei cuprinde, mai ales, scrisori, memorii, plângeri ale boierilor români, care evidenţiază suferinţele îndurate de cele două Principate Române în timpul ocupaţiei ruseşti. În fine, al patrulea compartiment tematic, şi cel mai spectaculos, prezintă actul final al războiului ruso-turc, anume semnarea nefericitului tratat de la Bucureşti, din mai 1812, în hanul lui Manuc-Bey, agent secret al Rusiei ţariste, prin care Moldova dintre Prut şi Nistru era cedată de către Imperiul Otoman puternicului său învingător. Astăzi ştim că, după aproximativ o lună, Napoleon avea să-şi pornească imensa sa armată împotriva Rusiei. Unii diplomaţi otomani aveau cunoştinţă despre intenţiile împăratului francez, care urmau să pună Rusia într-o mare dificultate, dar, în loc să tragă de timp, aşa cum ar fi fost normal, s-au grăbit să semneze tratatul de pace, dezavantajos pentru turci şi dezastruos pentru români. Această grabă inexplicabilă se explică tocmai prin faptul că, la fel ca şi negustorul Manuc-Bey, pe numele său armenesc Emanuel Mârzaian, ei erau în slujba Rusiei, fiind cumpăraţi de către aceasta. Chiar în mijlocul sălii, în faţa unui birou, se află două manechine, îmbrăcate în haine otomane şi ruseşti, care par că tocmai s-au înţeles în privinţa tratatului. Unele tablouri expuse aici încearcă să surprindă acelaşi moment fatidic pentru Principatul Moldovei, care şi-a pierdut instantaneu cam jumătate din teritoriu.

Ultima expoziţie temporară de la parter se numeşte "Importuri greco-romane în spaţiul nord-vest pontic". Obiectele expuse aici au ajuns pe teritoriul dintre Prut şi Nistru în momente diferite ale istoriei, începând cu schimburile comerciale dintre daco-geţi sau sciţi cu negustorii greci, încă din secolul al VI-lea î. Hr., şi încheind cu cele aduse aici în primele secole creştine, după cucerirea coloniilor greceşti de către romani. Dintre piesele cele mai relevante expuse, amintesc mai multe amfore greceşti, de forme diferite, în care erau aduse vinul şi uleiul de măsline, podoabe din aur, argint, pietre semipreţioase sau sticlă, arme, unelte, dar şi sculpturi, cum ar fi capul din marmură al lui Hercule.

La parter se află şi o splendidă dioramă, pe care era cât pe ce să o ratăm, dacă nu îmi atrăgea atenţia una dintre doamnele de la intrare. Diorama prezintă Operaţiunea Iaşi-Chişinău, începută la 20 august 1944, când armata sovietică a declanşat ofensiva sa victorioasă împotriva germanilor şi românilor, pentru străpungerea frontului stabilizat în aceasă zonă. Victoria sovieticilor s-a datorat şi faptului că, la 23 august, România a rupt alianţa cu Germania, începând lupta împotriva acesteia. Deşi diorama zugrăveşte un moment tragic din istoria noastră, care a însemnat un prolog al lungii ocupaţii sovietice, ea rămâne la fel de captivantă. A fost realizată în 1990, de către doi pictori sovietici, Nikolai Prisekin şi Aleksei Semionov. Suprafaţa sa totală cuprinde circa 800 de metri pătraţi şi descrie luptele din dreptul satului Leuşeni, pe Prut. Atunci când intri în sală, ai impresia că asişti la o bătălie adevărată. Lipseşte doar zgomotul luptei, care ar putea fi redat printr-o înregistrare sonoră. În plan apropiat, se află o serie de obiecte autentice, arme, lăzi cu muniţie, care zac împrăştiate printre gropile săpate de obuze şi tranşeele cu întărituri din nuiele împletite. O cruce dărâmată amplifică dramatismul scenei. Toate aceste obiecte reale se îmbină perfect cu pânza pictată, care redă planul îndepărtat al luptei. Ruşii, germanii şi românii sunt surprinşi într-o încleştare teribilă, printre casele prăpădite ale satului şi valurile de fum ale exploziilor. Avioanele plutesc deasupra carnagiului, răspândind moartea în jurul lor. În preajma dioramei sunt plasate şi alte obiecte autentice, tunuri antiaeriene, obuziere, valuri de sârmă ghimpată, care amplifică impactul asupra privitorului.

Tot la parter se mai afla şi o expoziţie de mobilă, fabricată în Italia şi România, care putea fi cumpărată de vizitatori. Prezenţa sa în cadrul muzeului se poate explica doar prin nevoia de autofinanţare, în vremurile grele ale crizei economice.

În cele din urmă, am coborât şi la demisol, pentru a vizita expoziţia "Moldova sovietică: între mituri şi gulag". În paralel, vitrinele expoziţiei prezintă atât lumea iluzorie, fabricată de propagandă, a regimului comunist, cât şi lumea reală, plină de suferinţă, a celor care au cunoscut infernul lagărelor sovietice. De o parte sunt expuse busturi, fotografii ale părinţilor ideologiei comuniste, Marx, Engels, Lenin, simboluri comuniste, afişe de propagandă. Nelipsită este imaginea lui Stalin, jovial, cu mustaţa sa stufoasă, de bunic simpatic sau de tătuc al popoarelor, fumându-şi liniştit pipa. Una dintre imagini îl prezintă chiar în mijlocul unui grup de copii, pe care îi îmbrăţişează afectuos, în timp ce ei îi arată diferite jucării şi imagini, cerându-i, probabil, ca el să le transforme în realitate. De partea cealaltă, putem vedea fotografii, lucruri personale, scrisori ale celor deportaţi în lagăre, inclusiv din rândul copiilor. Ne sunt prezentate mai multe statistici, cu informaţii asupra numărului basarabenilor deportaţi, pe parcursul celor trei mari valuri ale deportărilor în masă, din anii 1941,1949 şi 1951. Pe un perete se află o hartă a Uniunii Sovietice, intitulată sugestiv Arhipelagul Gulag, pe care sunt reprezentate numeroasele lagăre, ca nişte insule răspândite pe întrega suprafaţă a Oceanului Roşu.

Am părăsit, după aproape două ore, Muzeul Naţional de Istorie a Moldovei, impresionaţi de exponatele văzute, precum şi de modul inteligent de prezentare a acestora. Cred că orice român ce vizitează Chişinăul ar trebui să intre şi în acest muzeu, care îi va accentua şi mai mult sentimentul de solidaritate cu ceilalţi români, pe care Istoria i-a condamnat, pe nedrept, să trăiască dincolo de graniţele României.

---

VIZUALIZĂRI: 5740 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI