Casa Amatller din Barcelona, o perlă arhitectonică ascunsă la vedere

TIPĂREȘTE

Pentru călătorul sosit întâia oară în Barcelona o vizită la Casa Batlló este de cele mai multe ori un fapt obişnuit. Geniul lui Gaudí, controversele legate de modul în care a înțeles el să construiască, atrage inevitabil turiştii. Dar mai puțini ştiu că la câțiva paşi de locul unde se formează cozi lungi de aşteptare pentru vizitarea Casei Batlló se găseşte ascunsă o altă perlă a arhitecturii catalane, dar o perlă ascunsă la vedere.

Odată ajuns în Passeig de Gràcia trebui să priveşti mai cu atenție la ceea ce localnicii au denumit "Mançana de la Discòrdia ", ceea ce s-ar traduce prin "mărul discordiei" sau "blocul discordiei". Desigur copacii înalți obturează parțial priveliştea, dar este simplu de observat că nu este vorba de nici o dispută între locatari, ci doar o disonanță stilistică între modurile de exprimare artistică ale arhitecților.

Mai precis cele trei case lipite una de alta în cel mai amsterdamez mod cu putință, Casa Batlló, proiectată de Gaudí, Casa Amatller de Puig i Cadafalch şi Casa Lleó Morera de Domènech i Montaner, reprezintă trei modalități de ilustrare a modernismul catalan. Din păcate marea masa a turiştilor nu are ochi decât pentru Casa Batlló, reclama din jurul acesteia şi a lui Gaudí fiind imensă.

Casa Amatller a fost construită inițial de Antoni Robert în 1875. Înghesuită între alte două clădiri se bucura de vedere la o arteră principală, dar nu ieşea cu nimic în evidență, nu impresiona prin originalitate. Proprietatea cu o suprafață de peste 1400 mp, cuprinzând patru etaje şi o gradină, a fost cumparată în martie 1898 de producătorul de ciocolată Antoni Amatller i Costa. Ea a intrat într-un proces de schimbare care a durat până în 1900. Responsabil cu acest proiect a fost Josep Puig i Cadafalch, arhitect, istoric de arta şi politician. El a creat în spiritul curentului modernist, atât de în vogă în acei ani în Europa, dar a integrat elemente germanice şi detalii gotice.

Privind fațada asimetrică vom descoperi frontonul în trepte, mai puțin catalan, dar foarte comun în Ţările de Jos şi în Germania. Deosebirea constă în faptul că la Casa Amatller sobrietatea calvinistă lipseşte, apărând în schimb vesele motive moderniste atât de specifice perioadei. Privind de aproape vom găsi la ferestre şi balcoane adevărate dantelarii gotice, croşetate cu migală în piatră. Sunt dragoni, îngeri, iar sculptorul Eusebi Arnau a adus în prim-plan pe St. Jordi (Sf. Gheorghe), patronul Cataluniei. Iar modernismul este prezent prin vitraliile amplasate la partea superioară a geamurilor. Apropiind şi mai mult privirea vom realiza că modelul care acoperă precum un tapet întreaga fațadă este de fapt realizat prin decuparea tencuielii, dovedind rezistența materialelor şi mare precizie în execuție.

În prezent în Casa Amatller îşi află sediul Institutul de artă spaniolă Amatller, parterul rămâne destinat Cafenelei Faborit, iar primul etaj este păstrat precum acum o sută de ani şi deschis vizitării. Am pătruns în lobby-ul maiestos, desprins parcă dintr-un romantic palat al regilor spanioli, cu coloane răsucite cioplite în piatră şi pereți placați cu azulejos. Intrarea în spațiul care se vizitează este în dreapta, la capătul unei scări interioare, marginită de o balustradă fantezistă şi împodobită cu făpturi înaripate. La ferestrele interioare, vitraliile simple contrastează cu zăbrelele alambicate din fier forjat. Şi tot un vitraliu, de mari dimensiuni acoperă această scară, beția de culori ducându-mă cu gândul la îmbrăcămintea multicoloră din epoca flower-power.

Prima sală în care intrăm are dimensiuni generoase, aşa încât nu pare aglomerată, în ciuda multor piese de mobilier din lemn sculptat. Sunt câteva scaune şi o masă masivă, iar centrul atenției stă un şemineu, în interiorul căruia văd apărătoarea metalică artistic decorată, dar şi doua banchete mici, lucru mai puțin întâlnit. Este materializarea expresiei "la gura sobei" în varianta Art-nouveau. Piatra, marmura, lemnul şi azulejos-urile se contopesc alcătuind versiunea modernă a unui castel medieval. Deasupra mesei un candelabru sofisticat din fier vopsit în negru şi sticla policromă ne readuce în anii curentului electric.

Limitarea față de camera următoare se face cu coloane torsionate unite prin bolți desenate cu arce multiple, care îți readuc aminte de Alhambra maură. Nu există un peretele propriu-zis, el fiind înlocuit parțial de draperii de culoarea vinului rubiniu, care lasă să se vadă un interior simplu şi discret mobilat, unde în culori calde se îmbină lemnul, piatra, pânza şi sticla.

De-a lungul şirurilor de holuri întunecoase sunt icoane vechi, dovedind gustul, dar mai ales puterea financiară de care se bucura proprietarul. Intrăm să vedem şi încăperile alăturate, însoțitorul nostru indicându-ne ce trebuie tastat la audioghid. Primul dormitor, auster, este aproape monoton cromatic datorită unui crem neutru prezent în mai multe nuanțe. Aproape că nici nu distingi delicatele decorațiuni care împodobesc piesele de mobilier. Al doilea are un mobilier greoi, însă sculptat cu măiestrie. Un pat cu baldachin şi jilțuri de diferite mărimi ocupă spațiul destul de restrâns. Tapetul de un roşu închis păstrează atmosfera apăsătoare. Un living mic, dar cochet, ne readuce prin simplitate în vremurile începutului de secol XX. Oglinzile mari, cumpărate de la Veneția, crează o senzație de spațiu.

Ieşim din nou într-un hol larg în care Art-Nouveau-ul se împleteşte cu barocul. Este locul în care Antoni Amatller a vrut să-şi arate altă față, să se desprindă de imaginea negustorului de ciocolată şi să o arate pe cea a baronului, a filantropului, a colecționarului. Rafinamentul arhitectului care combină coloane spiralate cu draperii şi vitralii se întâlneşte cu cel al proprietarului care şi-a expus colecția de obiecte din sticlă şi porțelan aduse din călătoriile sale.

Am trecut şi prin bucătăria, modernă acum un secol, şi am încheiat turul în magazinul ciocolateriei Faborit, printre rafturi cu diferite sortimente de produse Amatller. Evident, ne-a fost absolut imposibil să plecăm fără ciocolată de aici.

Casa Amatller nu este la fel de faimoasă precum Casa Batllo şi la porțile ei nu aşteapta şiruri lungi de vizitatori. În schimb ea este mai întâi o locuință şi apoi o operă de artă. Ţelul arhitectului ei a fost crearea unui spațiu destinat coabitarii în cadrul unei familii, nu de a-şi exprima viziunea asupra modului de a construi. Dacă vreți să vedeți Barcelona de la începutul anilor 1900 vizitați Casa Amatller.

Să aveți un drum frumos în față.

---

VIZUALIZĂRI: 1424 TIPĂREȘTE ARTICOL + ECOURI — SAU ARTICOL fără ECOURI