GRAD SATISFACȚIE
NOTARE MEDIE REZULTATĂ
Profitând de o ofertă a unei companii de zbor low-cost cu plecare din București, am petrecut câteva zile în luna iunie a anului 2012 în Budapesta unde ne-am bucurat de o cazare super într-un apartament în regim hotelier al unui proprietar jumate român, jumate ungur.
Nu am să scriu ce este de vizitat în capitala vecinilor unguri, ci am să mă opresc asupra unui obiectiv turistic despre care nu am găsit înainte de a pleca nicio informație pe acest site și anume Muzeul Casa Terorii. Adresa acestuia este 60, Andrassy ut, 1062, Budapesta, Ungaria.
Încă din stradă îți captează privirea bucata de zid cu lanțuri care se află pe trotuar fix la intrarea în muzeu. Nu știu dacă am nimerit bine, fiind în vacanță cu copilul, dar era prea mic oricum pentru a înțelege ceva. Cum ploaia se apropia amenințător am hotărât să intrăm iar dacă s-ar fi dovedit pe parcurs că ceva nu era în regulă, plecam, dar măcar încercasem.
Am plătit suma de 2000 de HUF de adult și am intrat. Încă de la verificarea biletelor ni s-a adus în vedere că în interior fotografiatul era strict interzis. Singurul loc unde aveam voie să facem poze era curtea interioară a muzeului. Ne-am conformat pe tot parcursul vizitei. Oricum, starea pe care acel loc ți-o induce, nu prea lasă loc de chef de poze.
Muzeul este cu atât mai sinistru cu cât el se află într-un loc unde într-adevăr s-au petrecut orori inimaginabile. Da, dincolo de ușile sale au fost întemnițați, torturați și uciși oameni în timpul regimurilor de teroare, două la număr, prin care poporul ungar a trecut.
Sălile sunt amenajate cu mijloacele de comunicare specifice vremii, telefoanele de atunci, birourile de atunci. Sunt multe panouri cu imagini explicative. În plus, există săli cu proiecții unde poți afla mai multe despre tratamentele la care erau supuși deținuții.
Cel mai înfiorător mi s-a părut etajul inferior unde, într-o încăpere întunecoasă, sunt pe pereți poze ale celor care și-au pierdut viața în timpul regimurilor, mulți dintre ei chiar în interiorul acelor ziduri. Am văzut și multe fotografii de copii. Este cred exact senzația pe care ți-o dă vizitarea unui fost lagăr de concentrare. În plus, pe măsură ce coborai treptele ca să intri în aceste încăperi, se auzea o bandă care recita numele tuturor celor și-au pierdut viața. Cu adevărat cutremurător.
Sălile de tortură erau și ele reproduse fidel. Cu tot cu scaunele groazei și cu uneltele aferente. De asemenea, ceea ce iar mi-a trezit un fior a fost un loc unde erau depozitate bunurile personale ale celor deținuți. Genți, obiecte de îmbrăcăminte și alte obiecte pe care aceștia le aveau asupra lor în momentul încarcerării.
Sala de comemorare iar era de impact. În mijlocul unei încăperi întunecate erau lumânări din acelea cu led care dădeau senzația că ard. Numele celor uciși se auzeau și aici.
Am testat și carcera. Aceasta era o încăpere de 1m/1m unde erau încuiați cei de la care trebuia aflate informații. Nu aveau lumină și nu puteau sta nici măcar în poziția șezut. Era lesne de înțeles de ce mulți dintre ei după o vreme recunoșteau chiar și ce nu făcuseră și probabil divulgau și alte informații, unele mai adevărate decât altele. Abia atunci când vizitezi locuri de genul acesta îți dai seama de câtă cruzime este capabil omul față de semenii săi.
Am avut noroc. Copilul nostru era prea mic atunci pentru a înțelege ceva din tot ceea ce vedea.
Celor care ajung în asemenea locuri, le recomand să nu le ocolească. Îmi doresc să ajung să vizitez și Auschwitz-ul. Consider că vizitarea unor obiective de acest gen ne poate face să înțelegem mai bine anumite greșeli, și astfel să nu le repetăm. Dacă ar depinde doar de noi...
E ciudat că la încărcare mi se cere o evaluare pentru cadrul natural, distracție și relaxare... chiar nu știu cum să răspund la astea. Nu știu din ce punct de vedere ar trebui să evaluez acest obiectiv. Îmi cer scuze dacă nu va fi conform cu ceea ce ar trebui să fie.
Trimis de sophie_p in 15.12.14 13:38:09
- Nu a fost singura vizită/vacanţă în UNGARIA.
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
NOTĂ: Părerile și recomandările din articol aparțin integral autorului (sophie_p); în lipsa unor alte precizări explicite, ele nu pot fi considerate recomandări sau contrarecomandări din partea site-ului AmFostAcolo.ro („AFA”) sau ale administratorilor.
ECOURI la acest articol
1 ecouri scrise, până acum, la acest articol
Mutat în rubrica "Muzee în Budapesta, BUDAPESTA" (nou-creată pe sait)
- Folosiți rubrica de mai jos (SCRIE ECOU) pentru a solicita informații suplimentare sau pentru a discuta cele postate de autorul review-ului de mai sus
- Dacă ați fost acolo și doriți să ne povestiți experiența dvs, folosiți mai bine butonul de mai jos ADAUGĂ IMPRESII NOI
- Dacă doriți să adresați o întrebare tuturor celor care au scris impresii din această destinație:
in loc de a scrie un (același) Ecou în "n" rubrici, mai bine inițiati o
ÎNTREBARE NOUĂ
(întrebarea va fi trimisă *automat* tuturor celor care au scris impresii din această destinație)
- Aug.2010 Muzeul Martipanului – arta dulce la superlativ — scris în 25.08.10 de magdalena din BUCUREșTI - RECOMANDĂ
- Sep.2009 Muzeul Martipanului - Budapesta — scris în 24.04.10 de ms65 din BUCURESTI - RECOMANDĂ
- Mar.2008 Szepmuveszeti Muzeum - Muzeul de Arte Frumoase - cultura la ea acasa — scris în 21.10.09 de cristi_an3000 din TIMISOARA - RECOMANDĂ